De ce nu o sa îmi pun copilul niciodată pe Social Media

De ce nu o sa îmi pun copilul niciodată pe Social Media

Bianca Geica - Redactor Senior

Cu siguranță ai văzut fotografia absolut adorabilă pe care Prințul Harry și Meghan Markle au făcut-o publică pentru a sărbători prima aniversare a fiicei lor Lilibet. Imaginea a fost apreciată de milioane de oameni din întreaga lume, însă a fost totodată și ținta criticilor (ca orice lucru pe care îl fac Ducele și Ducesa de Sussex).

Meghan și Harry sunt prudenți cu privire la imaginile pe care le publică cu copiii lor. De exemplu, fotografia de la prima aniversare a lui Lillibet este a doua pe care am văzut-o cu aceasta, după o felicitare de Crăciun, când era un bebeluș. Cu toate acestea, nu au fost puțini cei care i-au criticat pe Meghan și Harry pentru că își doresc intimitate, dar în același timp urmează tradiția regală de a publica fotografii ale copiilor lor cu ocazia zilelor lor de naștere, ajungând astfel în atenția publicului.

Este „sharentingul” periculos?

Fenomenul „sharenting” (share + parenting = sharenting) este unul care poate provoca anxietate în rândul multor părinți moderni. Un raport realizat de Ofcom în 2017 a dezvăluit că unul din cinci părinți încarcă imagini ale copiilor lor cel puțin o dată pe lună pe rețelele de socializare, în timp ce un studiu separat realizat de site-ul ParentZone a constatat că un părinte împărtășește online aproape 1.500 de imagini cu copilul său înainte ca acesta să împlinească vârsta de cinci ani.

mama care isi filmeaza fiica cu telefonul

Amanda Owen, o prezentatoare britanică, a dezvăluit săptămâna aceasta că a primit o avertizare de la serviciile sociale în legătură cu modul în care își crește copiii (are nouă copii). În 2018, autoritățile și-au exprimat îngrijorarea cu privire la anumite imagini care îi înfățișau pe unii dintre copiii ei plimbându-se pe ATV-uri fără cască de protecție, urcându-se pe baloți de fân și mergând în cabinele tractoarelor și pe remorci fără balustrade de protecție. Poate că este pur și simplu rezonabil să ne ținem copiii departe de social media și de criticile care vin odată cu această expunere?

Citește și: 6 lucruri la care să te gândești înainte să pui o poză cu copilul în Social Media

Dar valul pare că se schimbă. Sunt unul dintre mulții părinți care au decis, în mod activ, să nu posteze fotografii ale copiilor săi online, o decizie pe care eu și soțul meu am luat-o atunci când s-a născut cel mai mare dintre ei, în urmă cu cinci ani.

În mare parte, acest lucru a fost alimentat de propria noastră dorință de a fi mai puțin prezenți pe rețelele de socializare și de preocupările legate de viitorul copiilor noștri. Noi suntem niște mileniali geriatrici; ne-am deschis conturi noi de Facebook când eram în ultimii ani de facultate. Există o mulțime de fotografii nepotrivite și complet neprofesionale cu noi la vârsta de 20 de ani, pe care nu le putem șterge acum, deoarece au fost încărcate de alte persoane, dar, din fericire, nu există niciuna în care să apărem ca adolescenți sau copii mici care fac crize de furie și care ar putea apărea dacă vreodată un angajator ar căuta informații despre noi pe Google.

„Există problema consimțământului”, spune Anna Mathur, psihoterapeut și autoarea cărții „Calm și terapie pentru proaspetele mămici”. Ea nu publică poze cu copiii ei - sau cel puțin nu cu fețele lor - pe contul ei de Instagram, care are peste 170.000 de urmăritori. „Copiii mei sunt prea mici pentru a-și da consimțământul. Nici atunci când erau bebeluși cu aspect generic și nimeni nu ar fi putut să-i deosebească pe unul de celălalt, nu am postat imagini cu ei”.

mama care se fotografiaza impreuna cu bebelusul sau

Lucrurile stau diferit când vine vorba de copii ceva mai mari și care își pot exprima sau nu acordul când vine vorba de publicarea imaginilor cu ei pe rețelele de socializare. Tabitha Moynagh, expert în somnologie, spune că îi întreabă pe copiii ei de 13, 11 și 9 ani înainte de a posta poze cu ei online. „Nu o fac foarte des și, de fiecare dată când o fac, mă întreb dacă acest lucru îi va stânjeni în viitor sau îi va pune în pericol”.

Pentru că, bineînțeles, există preocupări legate de siguranță - este prea sumbru pentru a insista, dar organizația caritabilă pentru protecția copilului Child Rescue Coalition a avertizat părinții să nu posteze online fotografii cu copiii lor în baie sau chiar în costume de baie. „Am avut colegi care au fost alertați că fotografiile copiilor lor au fost furate și folosite pe site-uri obscure”, adaugă Mathur.

Citește și: De ce să te gândești de două ori înainte să pui poze cu alți copii decât ai tăi pe Facebook

Hollie Grant, fondatoarea Pilates PT, a luat, de asemenea, decizia de a nu împărtăși imagini cu copilul ei - în ciuda faptului că acest lucru ar i-ar crește notorietatea în mediul online. „Soțul meu și cu mine am fost de acord de la bun început că Freya nu va apărea pe rețelele noastre de socializare. Am discutat despre asta o vreme. Având în vedere industria în care activez (fitness pre și postnatal), am simțit ușor că sunt datoare față de celelalte viitoare mămici să împărtășesc fotografii cu Freya - dar ceva nu mi s-a părut în regulă. Odată ce acele fotografii sunt acolo, nu mai ai niciun control asupra modului în care sunt distribuite și folosite ulterior”.

Adevărul este că poate fi tulburător faptul că străinii cunosc detalii despre copilul tău!

Acesta a fost un lucru care a determinat-o pe Zoe Blaskey, un antrenor fitness, să nu mai posteze fotografii ale fiicei sale când aceasta avea în jur de 18 luni. „Am avut un moment foarte ciudat când eram în parcul nostru local și am recunoscut un băiețel. Apoi mi-am dat seama că nu-l cunoșteam, doar o urmăream pe mama lui pe Instagram. M-a speriat foarte tare, pentru că știam destul de multe despre el, dar el habar nu avea cine sunt eu.”

Dar este complicat, deoarece totul se întâmplă online. În primul rând, postăm fotografii în grupul de familie de pe WhatsApp, o companie deținută de Meta. Mesajele sunt criptate, dar unde sunt stocate cu adevărat și pentru cât timp, habar nu avem. Marthur spune că are un cont privat de Instagram și Facebook, doar pentru prieteni și familie, cu setările de confidențialitate la cel mai înalt nivel, dar recunoaște: „În cele din urmă, nu putem avea încredere în Facebook și Instagram, pentru că sunt mai mari decât vom înțelege vreodată.”

mama si fiica care isi fac un selfie cu telefonul mobil

Apoi, există și acele situații care nu depind neapărat de tine. Am cerut ca grădinița și apoi școala fiicei mele să nu folosească fotografii cu ea în materiale promoționale, dar ce putem face în legătură cu prietenii sau membrii familiei care insistă (cu mândrie, cu dulceață, adesea cu inocență) să posteze online fotografii ale copiilor noștri?

Pentru Martha, o mămică din Marea Britanie, faptul că nu vrea ca al său copil să apară online este subiectul unei dispute de familie foarte dureroase. „Sunt prinsă între mama mea, care documentează fiecare eveniment în familie și postează toate imaginile pe Facebook în câteva ore, și tatăl copilului meu de 18 luni, care urăște social media și refuză ca bebelușul nostru să apară pe orice feed de socializare. Ei nu mai vorbesc între ei din această cauză”.

Poate că cel mai complicat aspect este că îmi place să mă simt conectată cu copiii prietenilor mei - și adesea acest lucru se întâmplă doar online. Le urmăresc copiii care cresc, dar nu le răsplătesc această curtoazie. Soțul meu simte același lucru: „Mă bucur enorm când îmi văd prietenii și pe cei pe care îi urmăresc pe rețelele de socializare, bebeluși/copii pe paginile lor de socializare. Având în vedere cât de ocupate sunt viețile noastre, de multe ori este singura modalitate prin care văd bebelușii prietenilor în acest moment. Deci, sunt conștient că asta mă face un ipocrit!”.

Tu ce părere ai despre acest subiect? Obișnuiești să postezi pe rețelele de socializare imagini cu copiii tăi? Sau consideri că „sharentingul” este periculos?

Citește și: Citește asta înainte să postezi poze cu fața copilului tău online

Surse foto: istockphoto.com

Surse articol: telegraph.co.uk

Articolul urmator
Refuz să îmi las mama să îmi viziteze nou-născutul pentru că este o fumătoare înrăită
Refuz să îmi las mama să îmi viziteze nou-născutul pentru că este o fumătoare înrăită

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Sunt medic pediatru și iată de ce a-ți expune copilul în Social Media este un abuz
    Sunt medic pediatru și iată de ce a-ți expune copilul în Social Media este un abuz

    Întrucât mediul online devine tot mai prezent în viețile noastre, nu este întotdeauna simplu să reziști tentației de a-ți stimula copilul să facă și el parte...

    Spune-mi cum folosești Social Media ca să îți spun ce fel de părinte ești
    Spune-mi cum folosești Social Media ca să îți spun ce fel de părinte ești

    Să fii părinte în 2022 nu este lucru ușor, iar să fii și un părinte model, devine o adevărată provocare. Mamele și tații din ziua de azi trebuie să se lupte cu mult mai...

    Momentul în care copiii pun monopol pe cercul social al părinților...
    Momentul în care copiii pun monopol pe cercul social al părinților...

    Toți părinții știu că odată ce faci un copil, lumea ta se schimbă la 360 de grade, nu-i așa? Dintr-o dată, tu nu mai contezi la fel de mult, iar copilul tău e prioritatea numărul...

    O mamă își plătește fiul ca să evite Social Media până la 18 ani. Ce suma va primi adolescentul
    O mamă își plătește fiul ca să evite Social Media până la 18 ani. Ce suma va primi adolescentul

    Dacă te numeri printre părinții care se străduiesc să își țină copiii, pe cât posibil, departe de tot ce înseamnă social media, cu siguranță vei rezona cu ideea...

    David Popovici și-a cumpărat un telefon de 100 de lei cu butoane pentru a nu fi tentat de social media
    David Popovici și-a cumpărat un telefon de 100 de lei cu butoane pentru a nu fi tentat de social media

    Internetul și rețelele sociale sunt peste tot în viața noastră și adevărul este că ne e greu să ne separăm de ele, pentru că suntem tot timpul cu telefonul în...

    „Ne vrem copiii înapoi!” Social Media și anxietatea unei copilării pierdute
    „Ne vrem copiii înapoi!” Social Media și anxietatea unei copilării pierdute

    Pe măsură ce un copil crește și devine tot mai independent, petrece din ce în ce mai mult timp în mediul online. Fie că este vorba despre rețelele de socializare, fie că...

    Studiu: 4 din 5 părinți își iau lecții de parenting de pe social media
    Studiu: 4 din 5 părinți își iau lecții de parenting de pe social media

    Studiile arată că 90% dintre părinți folosesc rețelele sociale ca sursă de informare în ceea ce privește problemele legate de copiii lor. Îngrijorător este faptul că...

    De ce nu am fost de acord ca învățătoarea copilului meu să posteze imagini cu el pe social media
    De ce nu am fost de acord ca învățătoarea copilului meu să posteze imagini cu el pe social media

    Când toată lumea se pune de acord cu o decizie, te poți împotrivi curentului? Sigur că da, mai ales dacă este spre binele copilului tău! Iată cum a refuzat un cuplu să fie...

    © 2024 Qbebe