Doi copii care s-au vindecat de cancer s-au întâlnit prima dată în afara spitalului. Ce emoționant!

Avem nevoie și de astfel de vești. De copii fericiți, vindecați de cancer, care au trecut cu bine prin greutățile pe care viața le-a adus în calea lor. Iată povestea a doi copilași de numai trei ani, care au luptat împreună împotriva cancerului și s-au văzut în afara spitalului pentru prima dată. Filmarea emoționantă cu cei doi a făcut înconjurul lumii!

Payson Altice și Mack Porter s-au împrietenit la Spitalul de Copii Phoenix, din Arizona, SUA. Payson a fost tratată pentru leucemie limfoblastică acută cu celule B, iar Mack pentru limfom anaplastic cu celule mari de stadiul 3. 

Cei doi au petrecut mult timp în spital, izolați din cauza pandemiei, și au luptat împreună pentru supraviețuire, devenind buni prieteni. După ce au intrat în remisie, cei doi copilași au fost externați și au simțit lipsa unul altuia. Așa că părinții lor au aranjat ca micuții prieteni să se întâlnească în afara spitalului în luna iulie a acestui an, iar filmulețul cu cei doi, unde Mack îi oferă lui Payson un buchet de flori și cei doi dansează, a devenit repede și pe bună dreptate viral. 

''Payson era atât de izolată. A fost atât de greu să întâlnească oameni din cauza pandemiei. Ea cerea jucării noi la fiecare cinci minute'', a povestit mama ei, Traci Barrett. ''Și apoi a venit Mack'', a spus Dani Porter, mama lui Mack, care povestește cum acesta a întrebat-o pe Payson dacă vrea să se plimbe. și de atunci au devenit nedespărțiți. Cei doi au început să se joace împreună permanent, având multe lucruri în comun: pasiunea pentru Peppa Pig, Țestoasele Ninja și dansul. 

Citește și: 

copii cu cancer in spital tinand jucarii in mana

În fiecare dimineață Mack se trezea și mă întreba când se va juca din nou cu Payson.”, povestește mama acestuia, referindu-se la momentele de după externarea fiului ei.  Așa că după 3 săptămâni de la externare, cei doi s-au revăzut, s-au îmbrățișat și au dansat. ”Este o binecuvântare să privim cum copiii noștri sunt copiii. În astfel de momente dificile, trebuie să ne privim copiii. Ei vor ști să ne conducă spre o lume mai bună.”, spune Dani Porter pentru World News Tonight

Cei doi buni prieteni se întâlnesc foarte des pentru a se juca împreună, amândoi sunt în remisie, sunt fericiți și sănătoși și urmează să înceapă în toamnă grădinița. 

 
 
 
 
 
Vezi această postare pe Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

O postare distribuită de Macky! (@macky.strong)

Surse: Daily Mail, Today.com, instagram.com/tracibarrett/, instagram.com/macky.strong/

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Declaraţie uimitoare la Măruţă: "Sunt însărcinată! A început acum doi ani. Prima dată am fost suspectă de cancer"
    Declaraţie uimitoare la Măruţă: "Sunt însărcinată! A început acum doi ani. Prima dată am fost suspectă de cancer"

    O fostă vedetă TV a venit în platoul unei cunoscute emisiuni şi a făcut un anunţ foarte important. Află despre cine este vorba şi ce veste a dat!

    A fost dată afară din casă, cu doi copii. Claudia Pătrășcanu vorbește despre divorțul de tatăl copiilor ei
    A fost dată afară din casă, cu doi copii. Claudia Pătrășcanu vorbește despre divorțul de tatăl copiilor ei

    Pe Claudia Pătrășcanu o știm din trupa Exotic, care a avut un succes nebun în anii 90. Îndrăgita cântăreață trece acum prin clipe dificile, după ce a fost...

    Codin Maticiuc renovează etajul 7 al Spitalului Fundeni, unde sunt internaţi copiii bolnavi de cancer. Cum te poţi implica şi tu
    Codin Maticiuc renovează etajul 7 al Spitalului Fundeni, unde sunt internaţi copiii bolnavi de cancer. Cum te poţi implica şi tu

    Om de afaceri, personalitate de televiziune, producător de film şi autor de carte, Codin Maticiuc este implicat în prezent într-un proiect caritabil ce vizează renovarea...

    Andreea Esca, dată afară de părinţi în copilărie: "Mi-am luat o bătaie serioasă. M-au dat afară şi au închis uşa în faţă"
    Andreea Esca, dată afară de părinţi în copilărie: "Mi-am luat o bătaie serioasă. M-au dat afară şi au închis uşa în faţă"

    Una dintre cele mai faimoase prezentatoare de ştiri din România a făcut de mai multe ori dezvăluiri despre copilăria ei. Recent, a povestit cum au pedepsit-o părinţii săi...

    „Nu poți să umbli cu burta pe afară!” O mamă în lacrimi după ce a fost dată afară de la sala de fitness
    „Nu poți să umbli cu burta pe afară!” O mamă în lacrimi după ce a fost dată afară de la sala de fitness

    O mămică a fost dată afară de la sala de fitness dintr-un motiv cel puțin absurd - i se vedea burta. Femeia a fost nevoită să părăsească locul respectiv, iar când a ajuns...

    O mamă cu doi copii, prima persoană care testează vaccinul pentru Covid-19
    O mamă cu doi copii, prima persoană care testează vaccinul pentru Covid-19

    O femeie de 43 de ani din Seattle a devenit prima persoană căreia i-a fost administrat vaccinul împotriva coronavirusului, aflat în perioada de testare. La momentul actual,...

    Sala de recreere pentru copii a spitalului de la Curtea de Argeş a fost dotata cu cărţi donate de copii şi părinţi din Bucureşti
    Sala de recreere pentru copii a spitalului de la Curtea de Argeş a fost dotata cu cărţi donate de copii şi părinţi din Bucureşti

    Sute de părinţi şi copii, dar şi companii private au ales să doneze cărţi pentru copiii mai puţin norocoşi, în etapă de primăvară a campaniei Dăruieşte o lume de basm....

    De ziua ei, o fetiţă de 4 ani a fost dată afară de la grădiniţă pentru că este obraznică
    De ziua ei, o fetiţă de 4 ani a fost dată afară de la grădiniţă pentru că este obraznică

    O fetiţă de 4 ani din Craiova a fost dată afară de la grădiniţă de ziua ei, pe motiv că este „un copil- problemă”. În prezent este în desfăşurare o...

    © 2021 Qbebe