La 8 ani a învins cancerul, dar și-a pierdut piciorul. Și totuși Maya luptă acum să devină campioană la snowboarding

La 8 ani a învins cancerul, dar și-a pierdut piciorul. Și totuși Maya luptă acum să devină campioană la snowboarding

Alina Nedelcu - Redactor Senior

O adolescentă de 12 ani din Iași a trecut prin experiențe greu de imaginat: un cancer osos și amputarea unui picior. În ultimii ani însă, și-a descoperit o mare pasiune, snowboard-ul. În paralel, practică și înotul de performanță. Parcurge cu atenție articolul de mai jos ca să o cunoști pe Maya Păduraru, care intenționează să reprezinte România la Jocurile Paralimpice din 2026.

La vârsta de 8 ani a fost diagnosticată cu cancer

Într-un interviu pentru Life.ro, mama Mayei Păduraru a vorbit despre clipa în care a aflat că fiica sa cea mică suferă de cancer osos: „În 2016 a început această aventură. Totul a pornit de la o simplă durere la laba piciorului, undeva prin martie sau aprilie. Prin iunie am mers la un doctor la Iași care ne-a spus să stăm liniștiți că nu e nimic grav și că va trece. Au început durerile să fie din ce în ce mai mari și în octombrie am decis să mergem la alt medic. După prima evaluare și-a dat seama despre ce e vorba și ne-a trimis să facem investigații mai departe. Am primit pumnul în stomac, prima dată am negat, nu am acceptat ideea că fata noastră are cancer, după care am început să căutăm soluții. În maxim trei săptămâni ne-am revenit, ne-am ridicat de jos și am început să căutăm. Am deschis ușile cu capul peste tot, până am ajuns la București.”

A explicat că au urmat apoi efectuarea unei biopsii, tratament cu chimioterapie pentru câteva luni și în final amputarea piciorului fetiței.  Povestind despre amputare, mama a precizat că a fost uimită de cât de repede și-a revenit fiica ei: „ Pentru mine a fost un șoc faptul că a acceptat atât de repede și de ușor.”

Maya a trecut prin experiența amputării unui picior

Despre cum a decurs totul, adolescenta a vorbit în cadrul aceluiași interviu, pentru Life.ro: „M-am trezit, m-am uitat la mama și am văzut-o că era plânsă și obosită. Mi s-a făcut rău, probabil de la anestezie și a trebuit să schimbe cearșaful. Când făceau asta, mama ținea cearșaful în fața mea ca să nu văd și atunci am întrebat-o: „L-au tăiat?”. Ea mi-a răspuns că da și atunci am zis: „Ok. Eu mă culc”. M-am culcat și asta a fost.”

La șase luni de la amputarea piciorului, Maya a primit o proteză.

A dezvăluit prin ce a trecut în perioada petrecută în spital

Într-un interviu de anul trecut, nu s-a ferit să vorbească despre ce a simțit în perioada în care a fost nevoită să fie internată în spital pentru mai multe luni: „ A fost greu la inceput. Mi-a fost frică, foarte frică că s-ar putea să rămân fără picior. Nu știam dacă o să-l mai am când mă trezesc...”.

De asemenea, a adăugat, pentru Life.ro, că aflarea veștii că suferă de cancer a fost ca o lovitură pentru ea: „Mi-a spus doamna psiholog. Mi-a spus că am cancer și normal că a fost foarte greu. Eram obișnuită cu faptul că sunt sănătoasă sau că e ceva ușor care o să treacă. Când am aflat că de fapt nu e ceva ușor și că nu trece așa cum m-aș fi așteptat, a fost ca o lovitură.”

După amputarea piciorului a ales să practice snowboarding-ul

Maya Păduraru a ținut să precizeze cine a influențat-o să înceapă să practice acest sport. Este vorba despre Mihăiță Papară, campion la snowboarding paralimpic, ce a reușit până acum să obțină poziții fruntașe în marile competiții de profil, inclusiv la Campionatele Mondiale. Pentru Life.ro, micuța învingătoare a declarat că: „Cei de la protezare au sunat-o pe mama pentru că au vorbit cu Mihăiță și ne-a propus să mergem într-un camp de snowboard pentru persoane cu dizabilități, în Dubai. Normal că am spus da pentru că-mi place sportul și de aici a început tot.”

În cadrul unei prezentări pentru Paralympic Games, a venit cu detalii despre ce a simțit când s-a apucat prima dată de snowboarding și cât de mult a ajutat-o acest lucru: „ La început, când nu practicam niciun sport, mă simțeam nesigură în legătură cu dizabilitatea mea întrucât mă gândeam că sunt diferită de alți copii. După aceea, mi-am dat seama că pot face mai mult. Sportul mă ajută foarte mult”.

A descris și care a fost senzația când a început să practice acest sport: „A fost grozav. A fost distractiv. Am fost puțin speriată, dar a fost grozav, uimitor. Mă simt liberă, simt că pot face orice vreau eu”.

Anul trecut, înainte de impunerea restricțiilor generate de pandemie, a fost într-o tabără de pregătire în Italia, la Folgari. Acolo s-a aflat în compania celei mai bune prietene ale sale, ce practică și ea snowboarding-ul, pe care a cunoscut-o în perioda în care a fost internată în spital și care are și ea un braț amputat.

Este înscrisă în Federație, iar cantonamentele la care participă sunt finanțate de Comitetul Paralimpic Român. În paralel, practică înotul de performanță și se pregătește pentru a putea să meargă la competiții.

S-a implicat și în Campania „Dăruiește Viața”

Această campanie are drept scop construirea Primului Spital Național pentru Cancer, Boli Grave și Traumă prin intermediul donațiilor. Maya Păduraru, alături de prietena ei, Gabriela, cu care s-a cunoscut pe când erau amândouă internate în Spitalul Marie Curie, sunt ambasadoare ale acestei campanii și se străduiesc să ajute în motivarea unui număr cât mai mare de persoane pentru a face donații pentru spital. Proiectul vizează și extinderea Spitalului Marie Curie cu o nouă clădire.

Adolescenta a vorbit, într-un interviu de anul trecut, despre cum a primit vestea că s-a demarat proiectul „Dăruiește Viața”: „Mi se pare că este un lucru foarte-foarte bun...Începusem să îmi pierd speranța că mai sunt oameni care vor să ajute și care nu vor nimic în schimb”. A venit și cu un îndemn pentru cei care vor să doneze: „Să se gândească în primul rând la copii. Noi suntem viitorul și ar trebui să avem un exemplu de a face și mai bine.”

Are planuri mari de viitor

Potrivit Life.ro, una dintre dorințele ei este să poată participa la Paralimpiada din 2026, dorind să fie un exemplu și pentru alți copii cu dizabilități: „Vreau să ajung la Paralimpiada din 2026 și poate și mai departe pentru că vreau să le arăt copiilor cu dizabilități că nu trebuie să se limiteze și dacă vor să facă ceva, pot reuși, chiar dacă e mai greu la început.”

A venit și cu un sfat pentru copiii care nu au probleme de sănătate: „Lor le-aș spune să lase frica deoparte și să se apuce de sport pentru că nu există nicio scuză.”

Pentru viitorul îndepărat, intenționează să devină medic chirurg ortoped.

Citește și: 5 povești incredibile ale unor copii care s-au luptat cu cancerul și au câștigat

Surse: life.ro, paralimpicromania.ro, stirileprotv.ro, facebook.com, youtube.com

Sursă poză principală: captură Facebook.com

Surse foto: facebook.com, youtube.com

Articolul urmator
După lupta cu infertilitatea, am aflat că voi fi mamă, dar și că soțul meu a lăsat o altă femeie gravidă...
După lupta cu infertilitatea, am aflat că voi fi mamă, dar și că soțul meu a lăsat o altă femeie gravidă...

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    A pierdut lupta cu cancerul la doar 33 de ani. „Acum se odihnește în sfârșit în liniște totală”
    A pierdut lupta cu cancerul la doar 33 de ani. „Acum se odihnește în sfârșit în liniște totală”

    La doar câteva luni după ce a fost diagnosticată cu cancer intestinal în stadiu patru, o mamă a doi copii s-a stins din viață la doar 33 de ani. Deși a luptat până...

    Povestea băiețelului care la 5 ani a învins cancerul și acum a devenit medic
    Povestea băiețelului care la 5 ani a învins cancerul și acum a devenit medic

    Să te confrunți cu cancerul este o experiență care lasă urme adânci la orice vârstă, dar mai ales în copilărie. Prin așa ceva a trecut și un băiețel din Marea...

    O femeie a pierdut lupta cu viața după ce și-a pus un diagnostic greșit. Credea că intră la menopauză, dar avea cancer în stadiul trei
    O femeie a pierdut lupta cu viața după ce și-a pus un diagnostic greșit. Credea că intră la menopauză, dar avea cancer în stadiul trei

    Simptome atât de banale precum balonarea și urinarea frecventă pot ascunde afecțiuni grave. După o lungă luptă cu cancerul, o femeie ne avertizează să nu amânăm vizita...

    Mirela Retegan a predat ștafeta fiicei sale Maya. Ce nu se știa până acum despre tânăra care a "moștenit" Gașca Zurli
    Mirela Retegan a predat ștafeta fiicei sale Maya. Ce nu se știa până acum despre tânăra care a "moștenit" Gașca Zurli

    Gașca Zurli prinde contur după ce trei membrii ai echipei și-au anunțat retragerea în urmă cu puțin timp pentru a se ocupa de proiectele personale. Maya Sorian, fiica Mirelei...

    A învins cancerul de 4 ori din dragoste pentru copiii ei. "Vreau să îi văd crescând"
    A învins cancerul de 4 ori din dragoste pentru copiii ei. "Vreau să îi văd crescând"

    ”Eu cred că 90% din vindecare este mentală și 10% este fizică, așa că dacă ai o victorie în m inte, totul se va așeza pentru acea victorie. Trebuie să ai un scop...

    Am mai pierdut două sarcini, dar nu se compară cu ce simt acum
    Am mai pierdut două sarcini, dar nu se compară cu ce simt acum

    Pierderea unei sarcini este, fără dar și poate, o experiență traumatică pentru orice femeie. Una dintre aceste femei ne împărtășește experiența ei. Sperăm să vă ajute pe...

    Ariana se luptă de la 11 luni pentru viața ei: a făcut pareză de la varicelă iar acum, la 14 ani, se luptă și cu 2 tumori cerebrale. Cum poți să o ajuți să aibă o viață normală
    Ariana se luptă de la 11 luni pentru viața ei: a făcut pareză de la varicelă iar acum, la 14 ani, se luptă și cu 2 tumori cerebrale. Cum poți să o ajuți să aibă o viață normală

    Ce îți dorești, tu, dragă părinte, cel mai mult pentru copilul tău? Să aibă o viață normală, nu-i așa? Asta își doresc și părinții Arianei, ca fiica lor frumoasă,...

    Medicul și omul Monica Pop. A învins cancerul de cinci ori, ajută pacienții necondiționat și are o poveste de viață unică
    Medicul și omul Monica Pop. A învins cancerul de cinci ori, ajută pacienții necondiționat și are o poveste de viață unică

    A readus lumina în ochii milioanelor de pacienți, deși s-a luptat cu una din cele mai nemiloase afecțiuni. A condus imediat după externarea din spital la fiecare din cele cinci...

    © 2024 Qbebe