Mama mea mi-a obligat iubita însărcinată să doarmă pe jos

Mama mea mi-a obligat iubita însărcinată să doarmă pe jos

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Când o femeie se pregătește să devină mamă, te-ai aștepta ca toată lumea să o trateze cu cât mai multă grijă. Această așteptare este și mai mare când te gândești la cei apropiați, inclusiv la familia partenerului ei. Din păcate, realitatea poate fi cu totul alta. De exemplu, o tânără însărcinată în luna a cincea nu a avut parte de un pat confortabil când a ajuns să doarmă, pentru o noapte, în casa mamei iubitului ei. Parcurge cu atenție articolul de mai jos pentru a descoperi ce s-a întâmplat!

O tânără însărcinată în cinci luni a fost obligată să doarmă pe jos în casa mamei iubitului ei

Un bărbat a apelat la o rețea de socializare pentru a povesti ce i s-a întâmplat partenerei sale, însărcinată în cinci luni. Astfel, ajunsă în casa mamei lui, tânăra a fost obligată să doarmă pe jos. După această întâmplare, partenerul ei și-a sunat furios mama și i-a reproșat ce i-a făcut iubitei sale, dar a primit un argument la care nu s-ar fi așteptat.

„Formez un cuplu cu iubita mea, „Rose”, de patru ani, iar ea este acum însărcinată în cinci luni cu primul nostru copil. Mi s-a părut că mama mea o plăcea pe Rose (sau cel puțin o suporta fără probleme)- dar după ce am anunțat că ea așteaptă un copil, atitudinea mamei mele s-a schimbat radical. A devenit foarte nepoliticoasă și lipsită de respect față de iubita mea. Ori de câte ori are ocazia, vine cu comentarii pasiv-agresive. De aceea, am fost nevoit să dau un pas înapoi în ceea ce o privește pe mama mea, până când ea își va schimba atitudinea. 

doua-femei-ce-stau-pe-canapea-femeia-de-varsta-mijlocie-îi-face-observatii-femeii-tinere-cu-par-lung

Rose s-a dus să-și viziteze familia, care locuia destul de departe de orașul în care locuim noi. A fost o călătorie planificată pe ultima sută de metri, așa că ea a fost cea care trebuia să conducă până acolo și înapoi. Din păcate, în jurul orei șase seara, mașina ei s-a stricat și a fost forțată să se oprească. Noroc că fratele meu, „Chris”, care se pricepe de minune la mașini și care locuiește cam la 1 oră și jumătate distanță de locul în care iubita mea a rămas în pană, a fost dornic să o ajute cu tot ceea ce avea nevoie. Am fost foarte recunoscător pentru că s-a întâmplat așa, dat fiind faptul că eram plecat din țară. 

Chris se mutase la mama noastră cam în urmă cu un an. Desigur, situația nu era cea mai convenabilă, mai ales având în vedere tensiunile nejustificate dintre mama și Rose, dar speram că mama mea va renunța să mai fie meschină măcar pentru o noapte.

Era prea târziu pentru ca Rose să mai fie dusă acasă de către Chris, așa că acesta i-a spus că o va conduce acolo a doua zi dimineață. A fost un aranjament care nu i-a căzut deloc bine mamei mele, dar totuși a reușit să-și țină gură (așa mi-a spus iubita mea).

Rose a ajutat la pregătirea cinei, la spălatul vaselor și chiar a început să stea de vorbă cu mama mea, demers care a fost realizat pentru prima dată după foarte mult timp. Cu toate acestea, ele se evitau una pe cealaltă. Chris s-a dus mai devreme la culcare, lăsându-le pe cele două împreună.

Mama mea locuiește într-un apartament cu două camere și, întrucât ambele camere erau ocupate, Rose a presupus că ar fi trebuit să doarmă pe canapea. Dar presupunerea ei nu a fost corectă. Mama i-a dat cea mai subțire pătură și a și ridicat tonul la ea, spunându-i că trebuia să doarmă pe jos ca să „nu-i strice canapeaua.” I-a zis lui Rose să procedeze așa, dându-i pernele de pe canapea și pătura care nu ținea de cald. Rose s-a gândit inițial să protesteze, dar până la urmă nu a făcut asta. După cum mi-a povestit, mama mea a deschis ușa ca să o verifice dacă nu cumva dormea pe canapea, așa că nu a încercat să realizeze acest demers.

La ora 5 dimineața, fratele meu a găsit-o pe Rose pe canapea și i-a dat voie să doarmă în patul lui. Mi-a explicat ce s-a întâmplat, dar m-a rugat și „să nu fac mare caz” din asta. Dar eu nu l-am ascultat. Eram foarte furios și mi-am sunat mama și i-am reproșat că mi-a tratat iubita cu atât de multă lipsă de respect. Mama a încercat să se apere spunându-mi „că nu i-a făcut niciun rău copilului” și că „este în regulă ca femeile însărcinate să doarmă pe jos”, dar eu am refuzat să ascult toate acestea. Fratele meu a fost de acord cu mine, dar mi-a zis să nu provoc un conflict. Simt că îmi pierd mințile. Sunt cumva o persoană rea?”

Această parte a articolului reprezintă traducerea și adaptarea materialului disponibil pe site-ul reddit.com

Atitudinea mamei iubitului tinerei însărcinate a fost criticată

În urma postării celui care nu s-a ferit să relateze că mama sa i-a obligat iubita însărcinată în cinci luni să doarmă pe jos, o mare parte a utilizatorilor de Reddit au fost de acord cu el și i-au criticat mama. Comentariile de mai jos, ce pot fi regăsite atât în „The Sun”, cât și pe „Reddit”, sunt dovada în acest sens:

  • „A fost un gest mai mult decât crud. În cel mai bun caz a încercat să facă totul cât mai lipsit de confort, iar în cel mai rău caz a încercat să provoace o pierdere de sarcină. Ar trebui ca toate legăturile cu mama acestui tânăr să fie rupte până când ea își va cere scuze și își va schimba comportamentul”
  • „Nu ești deloc o persoană rea. Cine ar fi în stare să lase o femeie însărcinată să doarmă pe jos? Dacă mai are vreo importanță, cine și-a lăsa oaspetele să doarmă pe jos? Dacă s-ar întâmpla ca o canapea să se murdărească, pur și simplu vei scoate pernele și îți vei vedea mai departe de treabă. Noroc că fratele tău s-a comportat matur și i-a spus mamei tale că își va strica relația cu tine dacă o va trata atât de rău pe iubita lui”
  • „Ascultă cu atenție. Mama ta se simte amenințată întrucât o altă femeie din familie va deveni mamă. Ea are senzație că își va pierde acest rol și de aceea se poate ajunge la comportamente și mai rele. Nu trebuie să fii deloc tolerant față de așa ceva”

soacra-geloasa-barbat-tanar-care-incearca-sa-si-consoleze-partenera-care-sufera

  • „Faptul că Rose a dormit pe canapea nu i-a făcut rău copilului, dar sigur a rănit-o pe ea. Mama ta pare...rea”
  • „Este clar că mama acestui bărbat este afectată de sarcină și că vrea să o facă pe fată să sufere. Ori are probleme mentale, ori este foarte rea”
  • „Aș încerca să înțeleg lucrurile în profunzime, să văd de ce mama ta o urăște atât de mult pe iubita ta. Comportamentul ei este mai mult decât straniu. Este pur și simplu dovadă de cruzime”
  • „Nu aș lăsa-o pe această mamă să-și vadă nepotul. Nu ar trebui să-l vadă pe acesta până când nu îi va respecta mama” 

Surse: reddit.com, thesun.co.uk

Sursă poză principală: istockphoto.com

Surse foto: istockphoto.com

Articolul urmator
Iubita mea nu vrea să facem un băiat pentru că mă consideră prea scund
Iubita mea nu vrea să facem un băiat pentru că mă consideră prea scund

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Universul meu, copila mea scumpă, ne lipsești enorm! Erai a mea, erai fetița mea iubită...
    Universul meu, copila mea scumpă, ne lipsești enorm! Erai a mea, erai fetița mea iubită...

    Nici nu știu cum sa încep sa scriu sau cum sa descriu ce simt...

    Soția mea ne-a obligat copilul de 12 ani să devină vegan
    Soția mea ne-a obligat copilul de 12 ani să devină vegan

    Chiar dacă sunt adepții unui anumit stil de viață și ai unei diete speciale, nu toți părinții insistă ca și copiii lor să fie la fel. În schimb, alții vor neapărat ca...

    Soacra mea ne-a oferit cadou de casă nouă poze înrămate cu soțul meu și fosta lui iubită
    Soacra mea ne-a oferit cadou de casă nouă poze înrămate cu soțul meu și fosta lui iubită

    Cine are noroc de soacră faină să țină bine de ea. Eu, din păcate, nu am. De când am cunoscut-o, acum mai bine de 4 ani, nu m-a acceptat și tot timpul îmi dă de...

    Mama mea m-a abandonat, iar acum, că am bani, vrea să revină în viața mea
    Mama mea m-a abandonat, iar acum, că am bani, vrea să revină în viața mea

    Sunt unul dintre zecile de mii de copii părăsiți de părinți pentru a munci în alte țări. Sunt convinsă că nu sunt un caz dramatic, dimpotrivă, am fost unul dintre copiii...

    Am rămas însărcinată în același timp cu fiica mea și mi-am alăptat nepotul
    Am rămas însărcinată în același timp cu fiica mea și mi-am alăptat nepotul

    Să descoperi că fiica ta adolescentă este însărcinată reprezintă un șoc, chiar dacă tu însăți ești o mamă foarte tânără. Într-o asemenea situație s-a...

    Mama a 13 copii, insarcinata cu cvadrupleti la 65 de ani
    Mama a 13 copii, insarcinata cu cvadrupleti la 65 de ani

    Annegret Raunigk, in varsta de 65 de ani are deja 13 copii.

    Băiat de 13 ani, obligat să plătească daune de 50.000 lei unei femei în care a aruncat cu o petardă
    Băiat de 13 ani, obligat să plătească daune de 50.000 lei unei femei în care a aruncat cu o petardă

    Chiar dacă, în țara noastră, conform legislației în vigoare, este interzisă vânzarea de petarde și de artificii minorilor sub 16 ani, în ultimii ani au fost...

    O mamă susține că a găsit metoda perfectă pentru a face copilul să doarmă toată noaptea. Îi dă în fiecare seară suc
    O mamă susține că a găsit metoda perfectă pentru a face copilul să doarmă toată noaptea. Îi dă în fiecare seară suc

    O mamă din Statele Unite ne dezvăluie secretul ei și ne spune cum a reușit să-și facă copilul să doarmă toată noaptea. Îi dă suc în fiecare seară. Curios, nu-i așa?

    © 2024 Qbebe