Mami, vreau să fiu bolnavă ca să stai cu mine acasă

După 7 zile de stat în casă alături de fiica mea, pentru că trebuia să ajungem și noi în momentul primei boli a copilăriei, am plecat spre medic pentru o consultație care să ne confirme că am trecut cu bine peste vărsatul de vânt. Cele 7 zile petrecute alături de fiica mea, care, deși au fost dificile, pentru că trebuia să și lucrez, au fost, pe de parte, cele mai fericite din ultimele luni. Pentru că am stat împreună, și pentru că citeam în ochii ei în fiecare zi bucuria de a sta alături de mine, chiar și acolo, culcușită lângă mine în timp ce corectez articole sau îmi scriu editorialele.

Bubițe, mâncărimi, vărsat de vânt? Nu au nici cea mai mică importanță, dacă mami este lângă mine

Nu pot spune că am vreo teamă pentru bolile copilăriei, dimpotrivă chiar îmi doresc ca fiica mea să facă toate aceste boli cât mai devreme. Așa că nu am fost nici șocată nici panicată când peste noapte ne-am trezit cu Anya plină de bubițele specifice vărsatului de vânt. Am ajuns la urgențe, am primit diagnostic și tratament, ne-am întors acasă și ne-am pregătit pentru 2 săptămâni de "arest" la domiciliu. Prima săptămână am petrecut-o împreună și am așteptat ca din moment în moment Anya să se plictisească de mine și să ceară să meargă la grădiniță sau să își dorească să se întâlnească cu prietenii ei. Nu s-a întâmplat nimic în acest sens, iar bucuria ei nedisimulată de a petrece timp alături de mama ei m-a bulversat și m-a încântat în același timp. Nu a contat că avea mâncărimi, că a făcut febră sau că nu avea voie să iasă afară la joacă. Eram lângă ea, eu, mama ei, nu bunica, nu bona, nu mătușa.

Dragi părinți, când copilul este bolnav cel mai bun tratament sunteți voi

În urma acestor momente am înțeles importanța prezenței mele în viața copilului meu atunci când este nevoie, nu când spune societatea că trebuie. Degeaba sunt prezentă la serbările de la grădiniță, degeaba mergem împreună la teatru, la film, la joacă în parc, dacă nu sunt acolo, lângă copil, în cele mai sensibile momente, acele momente când copilul are nevoie de mângâierile mamei și de brațele puternice ale tatălui.

Copilul bolnav este mai sensibil și mai dornic de dragostea părinților lui decât în orice alt moment al copilăriei lui.

Dragi părinți, un copil bolnav se va vindeca mai repede și mai bine dacă are alături de el pe mama sau pe tatăl lui. Știu că este greu și că mulți angajatori fac lucrurile dificile in acest sens. Mai știu că, deși un părinte are dreptul la concediu medical pentru îngrijirea copilului, pentru a primi acest concediu trebuie făcute drumuri de la pediatru la medic de familie și înapoi. Însă, eu una, am decis să nu fac niciun fel de compromis în acest sens. Copilul meu este cel mai important și ea va fi cea care va prima în orice decizie a mea.

Atenţie la sindromul ATCP

Cele mai recente statistici vorbesc despre o Românie în care copiii sunt din ce în ce mai însingurați, fiind lipsiți de timpul și atenţia părinţilor sau chiar neglijați, inclusiv atunci când părinții sunt prezenți în viața lor. Un alt studiu îngrijorător arată că 1 din 10 copii din România stau de vorbă cu părinții lor doar câteva minute într-o zi lucrătoare. Studiul a mai scos în evidenţă faptul că familiile „coexistă" sub acelaşi acoperiş, în loc să petreacă timp împreună, iar copiii au în camere propriul televizor, acces la internet şi telefon, astfel încât ei par să locuiască într-un imobil propriu. În plus, părinţii s-au plâns că erau prea obosiţi după orele de muncă şi că nici măcar nu prea vorbeau cu copiii lor atunci când ajungeau acasă.

Psihologii atenționează: copiii care nu petrec suficient timp cu părinții și care sunt astfel neglijați pot prezenta tulburări de comportament cu manifestări specifice sindromului ATCP, tot mai des întâlnite în rândul celor mici. Prezența a 3-4 simptome dintre cele indicate de specialiști este suficientă pentru ca un astfel de copil să poată fi considerat ca având comportament dezadaptativ:

- agresivitatea
- nervozitatea excesivă
- timiditatea
- minciuna
- violența verbală sau și fizică de tip "bullying"
- tendința de însingurare a copilului
- tendința de a se refugia în consum tehnologic
- faptul că micuțul este necomunicativ sau are cerințe excesive către părinți

Eu, una, m-am speriat, pentru că am realizat ca replica fetiţei mele "Mami, vreau să fiu bolnavă ca să stai cu mine acasă" ar putea să fie un simptom ascuns al sindromului ATCP. Pentru că fetiţa mea are o singură copilărie, o singură şansă să se bucure de ea la maximum. Iar noi, ca părinţi, tot o singură şansă avem să oferim, nu numai o copilărie frumoasă micuţilor noştri, ci şi momente irepetabile, memorabile, minunate petrecute împreună. Acum, prezentul, clipa de faţă este cea care contează pentru copiii noştri. Fiica mea are 4 ani şi 9 luni. De la 13-14 ani va începe să îşi petreacă cea mai mare parte a timpului cu şcoala, temele şi prietenii ei. Mai am doar 10 ani de petrecut cu ea, 10 vacanţe de vară ... 120 de luni, 480 de week-end-uri ... Numărând astfel, socotind timpul alături de ea în acest mod, mă panichez. Cifrele acestea atât de realiste mă înfricoşează, pentru că sunt prea puţine, nu îmi ajung. Aşa că voi profita de fiecare moment alături de copilul meu, şi voi fi acolo prezentă, nu cu ochii în telefon, la televizor sau prea obosită să răspund nevoii ei de atenţie. Copiii noştri au nevoie ACUM de noi, nu mai târziu, nu mâine! Au nevoie de noi în fiecare ACUM al vieţii lor!

Cu drag, 

Gabriela Paladi

Redactor-Şef Qbebe