Din grija pentru copilul tau

Mi-am pierdut mama din cauza cancerului: gânduri de copil, devenit adult

Atunci când ești copil și îți pierzi mama ești obligat să te maturizezi. Treci, fără să vrei, printr-o serie de schimbări care îți marchează pentru totdeauna sufletul și care ies la iveală, în fiecare an, în prima lună a primăverii, luna martie.

Aveam 14 ani când mi-am pierdut mama. Am pierdut-o nu pentru un minut, o oră sau o zi, ci pentru totdeauna. Amintirile însă îmi sunt și astăzi la fel de vii, ca și cum s-ar fi petrecut ieri, poate pentru că în acel moment viața mea s-a schimbat cu 360 de grade. Dintr-un copil lipsit de griji a trebuit să devin un adult responsabil, capabil să aibă grijă de casă, de sora mai mică și, nu în ultimul rând, de tată. Din acel moment am știut că Dumnezeu îți dă atât cât poți duce (în cazul meu se pare că își dorea să devin un munte de oțel), iar aceasta a fost poate cea mai puțin dificilă dintre încercările pe care avea să mi le rezerve viața.

Eram în clasa a opta, cu câteva săptămâni înainte de finalul anului școlar. Ziua mea de naștere este în ultima parte a lunii mai și, cu toate că împlinisem 14 ani, îmi dorisem insistent să mi-o serbez alături de colegi (căci prieteni nu pot să mă laud că aveam), tocmai pentru că nu reușisem niciodată acest lucru.

Mama nu se simțea bine de ceva vreme. Știam că fusese operată de mai multe ori, că intervențiile fuseseră extrem de costisitoare (auzisem diverse discuții, nu am aflat niciodată detalii amănunțite) dar nu cunoșteam cu exactitate motivul. Tata nu a rostit niciodată acest cuvânt cumplit, cancer. Nici față de mine sau de sora mea, dar nici față de ea. Cred că îi era teamă că nu va mai dori să lupte.

În acel an, cumva, părinții au decis că merit să am parte de o aniversare, așa că mi-am sărbătorit-o la McDonald's, un loc unde îmi doream de mulți ani să merg și nu avusesem posibilitatea (serbarea zilelor de naștere în acest loc abia începuse să fie dorită în rândul copiilor). Cred că am fost cel mai mare copil din istoria francizei care a avut parte de o petrecere aniversară, cu baloane și animatori incluși. Deși era ceva ce-mi doream foarte mult, în calea bucuriei îmi stăteau gândurile la ea.

mi-am pierdut mama din cauza cancerului

Nu mai era activă, stătea doar în pat și singura plăcere pe care o mai avea, dat fiind faptul că era o femeie cochetă și extrem de frumoasă, rămăsese să se machieze. Iar aici interveneam eu. În fiecare zi îi aplicam fard, rimel, blush în obraji și puțin ruj pe buze. Știu că o ajuta să se simtă într-un fel...vie. În schimb eu simțeam cum mor de fiecare dată când o vedeam. Mi se rupea sufletul de durere când știam, căci știam, că nu îmi va mai fi alături pentru mult timp și trebuia să îmi abțin lacrimile. Pentru că aș fi descurajat-o. Iar ea trebuia să fie puternică! Pentru că era mama mea.

După ce ne-am întors de la petrecere tata a chemat salvarea, iar copiii s-au răsfirat rapid. Nu știa niciunul cum să reacționeze. Mama a mai trăit din acea zi încă vreo două săptămâni. A murit înainte de a afla că am luat încă o dată premiul întâi, că am fost desemnată șefă de promoție...Dar cel mai important, înainte de a-i spune cât de mult o iubeam și cât de mult îmi va lipsi. Nu i-am spus niciodată. Sper numai că a știut.

Nu am plâns nici măcar o lacrimă aproape un an după moartea mamei. Inima îmi era pur și simplu împietrită. Era ca și cum mi-ar fi fost smulsă din piept și călcată în picioare. Am plâns însă râuri de lacrimi după, chiar și acum, în timp ce scriu. Mă gândesc mereu la ea, pentru că era un om bun, nu foarte cald, dar cu o inimă de aur. Și îmi place să cred că semăn, măcar puțin, cu ea.

Profesorii de la școală au aflat de decesul mamei și își doreau să mă menajeze de la lecții, deși nu era necesar, eu îmi vedeam în continuare de treabă. Era, de altfel, destul de evident, dat fiind faptul că purtam haine de doliu la școală. Le-am purtat pentru că așa mi s-a spus că trebuie, nu pentru că ar fi contat. Din punctul meu de vedere, nu avea absolut nicio importanță culoarea veștmintelor mele atâta timp cât ea nu-mi mai era alături. Ce a avut însă importanță a fost faptul că m-am trezit dintr-odată extrem de singură. Colegii mă priveau într-un mod ciudat, plin de compătimire, iar cei care îmi erau oarecum apropiați s-au ferit să mă mai caute. Le era teamă. M-au vizitat acasă pentru a-mi transmite condoleanțe și clasicul buchet de garoafe 2 sau 3 colege. Nu mi le mai amintesc. De fapt, peste o bună bucată din viața mea s-a așternut un soi de ceață groasă. S-au apropiat însă de mine câțiva colegi la care nu m-aș fi așteptat și mi-au adus aminte că nu sunt chiar atât de singură precum mă simțeam. Nu i-am iertat însă pe cei care au fugit atunci, exact când aveam cea mai mare nevoie de ei.

Am avut noroc că a început curând perioada liceului în care marea majoritate a colegilor nu-mi cunoștea trecutul. Ceea ce era bine. Pentru că nu le mai părea rău pentru mine. Au urmat câțiva ani buni în care am încercat să mă ascund purtând haine băiețești. Dat fiind faptul că cea mai mare parte dintre prieteni îmi erau băieți, era o reacție normală. Cred că subconștientul meu îmi sugerase că atunci când ești băiat ești mai puternic. S-a înșelat. Căci eu sunt fată, femeie, mamă.

Luna martie nu este o lună veselă pentru mine decât datorită băiețelului meu. El îmi aduce aminte în fiecare an că sunt la rândul meu mamă și că merit să mă bucur de venirea primăverii și de iubirea sa. Mama mea era genul de om care renunța la binele său pentru binele nostru, al copiilor. Era genul de om dispus să se sacrifice, dar și genul de om care ierta. Nu avea simțul umorului și nici nu o simțeam apropiată de noi, dar o iubeam nespus de mult. Doar era mama. De fiecare dată când o supăram nu ne certa, dar ne dădeam seama că am dezamăgit-o. Îmi amintesc și acum că îi strecuram pe sub ușa bucătăriei bilețele în care îmi manifestam regretele și îmi ceream scuze. Iar ea, de fiecare dată, mă ierta.

Am înțeles după ce a murit că și ea ne iubea. Prin faptul că strângea întotdeauna după noi, deși venea obosită de la serviciu și eram fete destul de mari încât să facem și singure asta, fără să ne certe. Prin faptul că ne pregătea bunătăți și ne mângâia. Prin faptul că renunța la ultimii bani pentru a ne cumpăra nouă ce ne trebuia. Iar singurul meu gând, ca mamă, este acela de a ajunge cel puțin la fel de bună ca și ea.

Confesiuni de mamă: mi-am pierdut majoritatea prietenelor

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Factorii din copilărie care afectează dramatic dezvoltarea socială a copilului devenit adult
    Factorii din copilărie care afectează dramatic dezvoltarea socială a copilului devenit adult

    Oamenii pe care îi întâlnim au diferite personalități și comportamente diferite. Unii dintre ei sunt expansivi, intră imediat în relație și adoră să fie...

    O mamă susține că i-a fost trimis pentru adopție un adult cu nanism, în loc de un copil de 6 ani
    O mamă susține că i-a fost trimis pentru adopție un adult cu nanism, în loc de un copil de 6 ani

    Mama adoptivă a unei fetițe în vârstă de 9 ani este acuzată de abandon. Răspunsul femeii șochează și pare rupt dintr-o carte SF.

    Un studiu dezvăluie că vei avea deprivare de somn din cauza copilului chiar și când acesta va fi adult
    Un studiu dezvăluie că vei avea deprivare de somn din cauza copilului chiar și când acesta va fi adult

    Un nou studiu confirmă lucrul pe care îl știm, oarecum, cu toții: părinții își vor face griji pentru noi zi și noapte, pe tot parcursul vieții.

    Asta da lecție de viață! Această fetiță a devenit gimnastă după ce și-a pierdut toate membrele
    Asta da lecție de viață! Această fetiță a devenit gimnastă după ce și-a pierdut toate membrele

    Are numai 5 ani, dar este dovada cea mai evidentă a curajului, ambiției și puterii spiritului uman. Harmonie-Rose Alle și-a pierdut toate membrele la 11 luni, în urma unei lupte...

    Explozie la o școală din Mureș! Un adult și un copil au ajuns la spital
    Explozie la o școală din Mureș! Un adult și un copil au ajuns la spital

    La o școală din Voiniceni, județul Mureș a avut loc o explozie, în urma căreia o femeie și un copil au ajuns la spital.

    O adolescentă de 13 ani din Târgoviște, imobilizată în scaun cu rotile, a devenit mamă. Cine este tatăl
    O adolescentă de 13 ani din Târgoviște, imobilizată în scaun cu rotile, a devenit mamă. Cine este tatăl

    Povestea fetiței în scaun cu rotile din Târgoviște care a născut un bebeluș fără ca nimeni să bănuiască sarcina a șocat o țară întreagă!

    Un copil lipsește 2 ani de la școală din cauza dependenței cronice de jocuri virtuale, iar părinții nu știu ce să mai facă
    Un copil lipsește 2 ani de la școală din cauza dependenței cronice de jocuri virtuale, iar părinții nu știu ce să mai facă

    Un băiețel a ajuns captivul jocurilor online, închizându-se în casă timp de doi ani și refuzând să meargă la școală!

    © 2019 Qbebe