Fiul meu a devenit fiica mea. O ador, dar tot sufăr când știu că mi-am pierdut băiatul

Aceasta este experiența lui Stacy, povestită chiar de ea (sursa Insider).

„Când fiul meu avea 16 ani, mi-a mărturisit că e gay. I-am spus încă de atunci, că îl voi iubi indiferent de orice și că va rămâne mereu copilul meu. Doi ani mai târziu, mi-a spus că e transgender.și că vrea să devină femeie. Nu pot să zic că m-a surprins. Cred că în adâncul meu, știam deja.

În timp ce frații lui se costumau în supereroi și se jucau cu jucării specifice băiețeilor, el se închidea în camera surorii lui și se juca cu păpușile cât e ziua de lungă. M-a durut gândul că o să-mi pierd fiul, dar știam că trebuie să fiu acolo pentru copilul meu, orice s-ar întâmpla. Nu știam dacă e normal să mă simt așa. După prima ședință de terapie, însă, am aflat că da. Că e normal. Chiar dacă copilul meu e aceeași persoană, asta nu înseamnă că nu mi-am pierdut băiatul.

Pe de cealaltă parte, am câștigat o fiică, iar acest lucru e neprețuit. Doar că asta am început să mă obișnuiesc cu ideea asta abia după ce l-am jelit pe fiul meu. Da, poate sună ciudat, dar asta simt. Simt că mi-am pierdut fiul și am avut nevoie de puțin timp pentru a mă obișnui cu asta.

Totuși, terapeutul cu care am lucrat m-a făcut să înțeleg că fiica mea e același copil pe care l-am cunoscut dintotdeauna. În afară de înfățișarea ei, nu s-a schimbat nimic. Ah, ba da. S-a mai schimbat ceva. Acum e mult mai fericită decât era înainte.

Însă în anumite zile, mi-e dor de fiul meu. Trec prin tot felul de perioade, unele mai ușoare, altele mai grele. În momentele de cumpănă, îmi amintesc că nu e ușor să fii mama unui copil trans. Este o călătorie, cu bune și cu mai puțin bune.”