Ei bine, acum știu că NU este datoria mea să fiu placută de copiii mei. Datoria mea este să le fiu părinte!
În acest moment, de exemplu, fiica mea nu mă place foarte mult. Și-a luat permisul de conducere în această vară și vrea să-mi conducă mașina prin tot orașul. Asigurarea este pe numele meu, dar am rugat-o să contribuie și ea financiar, pentru că eu cred că este important ca ea să își asume responsabilitatea și să vadă ce presupune cu adevărat privilegiul de a conduce. Costă foarte mult să întreții o mașină și este mai bine dacă învață acest lucru acum. Totuși, ei nu-i convine.
Nici fiul meu cel mare nu mă place foarte mult în acest moment. A ocupat complet garajul cu anvelope, piese pentru snowmobilul lui și o bicicletă de teren. Are milioane de sticle împrăștiate prin jur pe care plănuia să înceapă să le ducă la reciclat pentru a putea face rost de bani. Dar stau acolo de luni de zile și e o mizerie de nedescris. Mi-a spus să mă calmez - ultimul lucru pe care ar fi trebuit să mi-l spună - la care i-am răspuns: „Ai două zile la dispoziție pentru a curăța mizeria asta sau voi returna eu însumi acele sticle și voi vinde acele anvelope.” Așa cum vă imaginați probabil, mă urăște.
În ceea ce-l privește pe fiul meu cel mic, a trebuit deja să-i „confisc” telefonul mobil și am început anul școlar de numai câteva săptămâni. Se pare că vrea doar să se joace Roblox în loc să își facă temele când ajunge acasă de la școală. Când l-am întrebat de ce nu-și face temele mai întâi - așa cum ar trebui să facă - a ridicat din umeri. Am hotărât atunci și acolo că ar putea sta la masa din bucătărie, ca să mă uit la el cum își face temele înainte de a-i da telefonul după școală. Apoi i-am reamintit că, din moment ce este în al doilea an de liceu, este într-adevăr prea mare pentru ca eu să fiu nevoită să îi controlez temele și că era mai mult decât capabil să își gestioneze timpul. Lesne de precizat că, în acest moment, nu e chiar fanul meu numărul unu.
Sunt părinte de aproape două decenii și încă regret când îmi pierd cumpătul în fața copiilor mei. Dar pentru prea mult timp nu le-am spus nimic pentru că nu am vrut să tulbur liniștea. Nu le atrăgeam atenția când trebuiau să își asume responsabilitatea. Dar treaba asta a început să mă obosească și a trebuit să am mai multe discuții de la inimă la inimă cu mine însămi despre motivul pentru care eu făceam totul pentru ei. Răspunsul este pentru că mă temeam că nu mă vor mai place!
E greu să vezi cum copilul tău se transformă din prichindelul care te adoră în cel care nu mai suportă să te vadă!
Dar, am decis să accept faptul că ai mei copii pot să nu mă placă în anumite momente. Pentru că adevărul este că ei doresc și tânjesc după reguli și structură, chiar dacă nu se comportă ca atare. Au nevoie de limite și de reamintiri constante.
Faptul că ai mei copii nu mă plac pe moment nu este un preț prea mare de plătit. Să am regrete ca părinte pentru că nu i-am educat cum trebuie de teamă că vor ajunge să nu mă mai placă, este!
Citește și:
Surse foto: istockphoto.com
Surse articol: Articol tradus și adaptat după un material publicat pe site-ul scarymommy.com.
Urmareste-ne pe Google News
