Nu îi mai dau poze soacrei mele cu bebelușul meu, după ce le-a făcut publice pe Facebook, deși i-am interzis asta

Nu îi mai dau poze soacrei mele cu bebelușul meu, după ce le-a făcut publice pe Facebook, deși i-am interzis asta

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Chiar dacă adoră să-și surprindă bebelușii în numeroase fotografii, părinții doresc să impună și anumite limite când vine vorba despre expunerea, în mediul online, a diferitelor aspecte din viața micuților. Așa a procedat și un cuplu, care a ținut ca fotografiile cu fetița lor să nu fie făcute publice pe rețele de socializare. Un membru al familiei lor nu a ținut cont de această dorință. Descoperă din articolul de mai jos despre cine este vorba!

O proaspătă mămică a fost deranjată de un gest al soacrei ei

Părinții unei fetițe de 3 luni au hotărât încă de dinainte de nașterea acesteia să nu posteze fotografii cu ea pe conturile de Social Media și au stabilit că le vor interzice și celorlalți membri ai familiei să realizeze un asemenea demers. Pentru că familia extinsă nu apucase să o cunoască pe micuță din cauza restricțiilor impuse de pandemie, au pus câteva fotografii cu aceasta pe un grup privat de Facebook. Au insistat însă ca fotografiile să nu fie făcute publice pe rețelele de socializare.

La un moment dat, mama bebelușului a descoperit că soacra ei nu ținuse cont de această regulă. Nu s-a ferit să dezvăluie întreaga poveste pe Reddit:

„Fiica mea a venit pe lume acum 3 luni. Încă de dinainte ca ea să vină pe lume, am hotărât, împreună cu soțul meu, să nu postăm pe conturile noastre de Social Media fotografii cu ea și i-am rugat și pe ceilalți membri ai familiei să respecte această regulă. Întrucât fiica mea este foarte mică (și încă mai există pandemia), nici familia mea, nici familia soțului meu, nu au avut ocazia să o cunoască pe aceasta în persoană. Am avut apeluri video cu ei și cât de curând vor putea să o vadă față în față, dar momentan o pot vedea doar în fotografii. 

tata-care-îi-face-o-fotografie-mamei-si-bebelusului-lor

Întrucât numeroase persoane din familiile noastre și-au dorit poze cu ea, am realizat un album privat pe Facebook ca să o poată vedea oricând doresc, dar le-am reamintit tuturor că nu voiam ca aceste poze să ajungă să fie făcute publice. Toată lumea părea să respecte această regulă până când, într-o zi, am constatat că soacra mea pusese imagini din albumul cu poze cu fetița mea în cronologia ei. I-am dat un mesaj și i-am cerut să le scoată de acolo, dar ea a refuzat întrucât își dorea ca pozele să fie văzute și de prietenii ei și că era „anormal” din partea mea să restricționez complet ca pozele să fie făcute publice în mediul online. Am adăugat și faptul că mi-ar fi plăcut ca aceste poze să ajungă fizic la ea și că este foarte important pentru noi să respectăm viața privată a fiicei noastre. 

Înțeleg dorința oamenilor de a posta tot timpul fotografii cu copiii lor, dar nu cred că aceștia au dreptul de a avea acces la poze cu fetița mea, așa cum nu au dreptul să știe totul despre viața mea. Eu aleg ce este cazul să postez și vreau să respect dreptul fiicei mele la viața privată. Când va fi mai mare va fi liberă să ia o hotărâre pe această temă și desigur că în continuare noi o vom surprinde în fotografii, dar vrem ca acestea să fie cunoscute doar de noi și de familiile noastre. 

În condițiile în care soacra mea a refuzat să scoată de pe Facebook acele fotografii cu fiica mea, am eliminat întreg albumul pentru că, în ciuda faptului că îi restricționasem accesul, ea continua să primească fotografii de la alți membri ai familiei, care aveau în continuare acces la ele. 

Soțul meu a luat legătura cu părinții lui și i-a rugat să înceteze, dar ei încă au impresia că au acest drept, iar alți membri din familia soțului au spus că noi suntem cei care exagerăm. Am încetat să-i mai trimit poze cu bebelușul meu soacrei mele și celorlalți membri ai familiei, întrucât nu mai am încredere că nu le vor face publice. Nu înțeleg de ce este atât de dificil să ni se respecte și nouă o dorință pe care o avem în calitate de părinți.” 

Această parte a articolului reprezintă traducerea și adaptarea materialului disponibil pe reddit.com

Mama este susținută în mediul online pentru decizia ei

Cea care a dezvăluit că nu îi mai trimite soacrei sale poze cu bebelușul întrucât aceasta le făcuse publice pe Facebook este susținută în mediul online. Dovezi în acest sens sunt comentariile primite pe „Reddit”:

  • „Faptul că au impresia că au acest drept este dezgustător. Soacra ta nu îți respectă dreptul de a-ți crește copilul așa cum dorești și, dacă nu va fi oprită încă de pe acum, mai târziu va interveni și în alte aspecte ce țin de viața copilului tău”
  • „Stai de vorbă cu soțul tău și asigură-te că va sta de vorba cu părinții lui pentru ca ei să renunțe la un asemenea comportament și să înțeleagă faptul că orice intenție de a nu-ți respecta dorințele tale de părinte nu va fi nicicând tolerată. Bunicii nu au drepturi care să le depășească pe cele ale tale, ca părinte” 
  • „Soțul tău ar trebui să-și țină mama în frâu. Și eu sunt bunică și nu am făcut niciodată publice fotografii cu nepotul meu dacă părinții lui nu au dorit asta...”
  • „Și eu sunt bunică. Nepoata mea are doi ani și jumătate. Încă de la început fiica mea a spus că nu vrea să vadă poze cu fetița pe Facebook. Și nimeni nu a pus nicio poză. Asta se numește respect”
  • „În ceea ce privește situația ta, să nu respecți intimitatea unui copil de 4 luni (și dorința TA în calitate de părinte) nu este cu nimic diferit față de a trăda încrederea unei persoane de 14 sau de 40 de ani. Aceste gesturi spun multe despre caracterul (lipsa de caracter) unei persoane”
  • „Până când fiica mea nu va fi suficient de mare pentru a-și da consimțământul, nu vreau să îi văd chipul pe Social Media”

femeie-in-vârsta-care-sta-pe-o-canapea-in-timp-ce-manipuleaza-telefonul-mobil

De asemenea, au fost exprimate și diverse puncte de vedere legate de efectele pe care le au, asupra copiilor, postările cu aspecte din viața lor privată pe rețelele de socializare. Aceste puncte de vedere pot fi regăsite și pe site-ul „honey.nine.com.au”:

  • „Fosta mea soție obișnuia să posteze pe Facebook prea multe aspecte din viața noastră privată, iar fiica mea vitregă era furioasă pentru că viața ei fusese făcută publică în fața a numeroase persoane străine. Chiar dacă se află în etapa pre-adolescenței, îi cerea mamei sale să nu mai posteze poze cu ea pe rețelele de socializare, dar aceasta i-a ignorat mereu dorința”
  • „Înseamnă că nu se ține cont de sentimentele sale, că viața ei privată este încălcată și de atunci înseamnă că a mai avut foarte puțină încredere în mama sa, că aceasta va putea fi cât de cât discretă...”
  • „Numeroși copii care au mame bloggerițe pot avea sentimente similare. Cred că în momentul în care acei copii vor crește, vor ajunge să simtă mai mult decât acea furie pe care probabil că o au acum.”

Surse: honey.nine.com.au, reddit.com

Sursă poză principală: istockphoto.com

Surse foto: istockphoto.com

Articolul urmator
Iubitul meu a găsit poze cu mine însărcinată și e furios. Nu știa că am făcut un copil
Iubitul meu a găsit poze cu mine însărcinată și e furios. Nu știa că am făcut un copil

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Am divorțat din cauza soacrei mele. ”Ce e asta? Dă-i una peste ochi! Ce atâta hai, te rog!”
    Am divorțat din cauza soacrei mele. ”Ce e asta? Dă-i una peste ochi! Ce atâta hai, te rog!”

    Sunt divorțată! Am scăpat! Îmi amintesc cum îmi zburau gândurile astea prin minte când am semnat la notar divorțul amiabil acum 2 ani. Azi se fac 2 ani! Și eu...

    Îi dau fetiței mele fast-food de când era bebeluș
    Îi dau fetiței mele fast-food de când era bebeluș

    În timp ce majoritatea părinților se străduiesc să îi facă pe copiii lor să accepte să mănânce fructe și legume, o mămică de peste granițe recunoaște că...

    Lege mult așteptată: se interzice instituțiilor publice să mai ceară copii după documente
    Lege mult așteptată: se interzice instituțiilor publice să mai ceară copii după documente

    Gata cu birocrația! Instituţiile publice nu vor mai avea voie să solicite copii după acte. Vot final în Camera Deputaţilor pe proiectul privind subţierea dosarului cu şină.

    Prietenele fiicei mele de 11 ani trimit poze nud pe telefon. Ce să fac?
    Prietenele fiicei mele de 11 ani trimit poze nud pe telefon. Ce să fac?

    Pericolele ascunse din mediul online sunt ademenitoare pentru copii. Nefiind conștienți de greșelile enorme pe care le pot face, iau totul ca pe o joacă și își expun intimitatea...

    După ce am născut, soțul meu a devenit nemulțumit de cum arăt și îmi spune asta mereu...
    După ce am născut, soțul meu a devenit nemulțumit de cum arăt și îmi spune asta mereu...

    Pe lângă schimbările hormonale pe care mai toate femeile însărcinate le experimentează, în timpul sarcinii apar și o serie de transformări fizice. Vergeturile și...

    ”Normal că te-a părăsit, dacă umbli despuiată”. Replica soacrei către fosta sa noră care alăpta a îngrozit internetul
    ”Normal că te-a părăsit, dacă umbli despuiată”. Replica soacrei către fosta sa noră care alăpta a îngrozit internetul

    Dacă ești mamă cu siguranță știi ce înseamnă să alăptezi, mai ales în primele 6 luni, când tot programul tău este dictat de orele de masă și de somn ale...

    Soțul meu mi-a făcut o poză în timp ce eu dormeam cu bebelușii la sân. Este cel mai frumos portret al meu!
    Soțul meu mi-a făcut o poză în timp ce eu dormeam cu bebelușii la sân. Este cel mai frumos portret al meu!

    Chiar dacă, de cele mai multe ori este plină de provocări, trebuie să recunoaștem că alăptarea rămâne una dintre cele mai speciale și fericite etape din viață unei proaspete...

    Nu m-am lăsat! După 6 luni de pompat, plâns și nopți nedormite, bebelușul meu este acum alăptat exclusiv
    Nu m-am lăsat! După 6 luni de pompat, plâns și nopți nedormite, bebelușul meu este acum alăptat exclusiv

    O să ating un subiect pe cât de delicat și intim, pe atât de sensibil pentru mine.

    © 2024 Qbebe