Nu vreau sa fiu mama intr-o tara in care ne mor copiii arsi de vii

Am 35 de ani, nu am copii si pana vineri noapte credeam ca ma aflu pe ultima suta de metri ai cursei catre maternitate. Nu conteaza de ce nu am copii pana acum; pana vineri noapte mi-am dorit din tot sufletul sa fiu mama intr-o zi. De vineri noapte insa, ma simt blocata, paralizata, incremenita, ca intr-un cosmar in care cad amenintator ziduri in jurul tau si ai vrea sa fugi , dar nu te poti misca; ai vrea sa te trezesti pentru ca stii bine ca este doar un cosmar, dar nici asta nu poti. Si stai si astepti sa se prabuseasca totul in jurul tau si nu faci nimic, nu spui nimic, nu simti nimic.

Vineri noapte s-au prabusit, la propriu, ziduri de foc. Nu eram acolo. Nimeni al meu nu era. Dar nu pot sa tac, asa cum nu pot sa plang, nu pot sa ma rog si nu pot sa blestem. Si totusi...

Nu vreau sa fiu mama intr-o tara in care afacerile se fac cu pretul unor vieti, in care autorizatiile de functionare ale cluburilor, restaurantelor si barurilor se obtin pe spagi, fara nicio responsabilitate pentru vietilor celor ce le vor frecventa, fara nicio remuscare, fara nicio alta grija decat pentru buzunarul unor patroni si persoane care isi folosesc functiile nu pentru binele celor pe care ar trebui sa ii protejeze, ci pentru binele propriu. Cum mai puteti cheltui banii castigati cu pretul nenorocirii altora?

Nu vreau sa fiu mama intr-o tara in care se arunca vina de la unul la altul in cazul unei tragedii precum cea din Club Colectiv: de la administratorul/patronul clubului la primarul care a semnat autorizatia de functionare, de la organizatorii concertului la tinerii care erau prea panicati sa se salveze si s-au calcat in picioare, de la parintii care isi lasa copiii in cluburi la faptul ca celebram "Halloween, o sarbatoare satanista", dar fara ca cineva sa isi asume vina, macar partial, si sa iasa in fata spunand "Imi pare rau, e (si) vina mea." Cum puteti sa va ascundeti?

Nu vreau sa fiu mama intr-o tara in care jurnalistii, ascunzandu-se in spatele lozincii "ne facem meseria" calca cu bocancii pe sufletele unor oameni filmand disperarea, fotografiind cadavre si punand unor oameni nenorociti care isi iau copiii de la morga, intrebari stupide de genul "ce simtiti in aceste momente?" Stimati jurnalisti, chiar credeti ca aceste intrebari si aceste imagini, folosesc cuiva, fac vreun bine, imbogatesc informativ pe cineva? Nu ar fi mai folositor, avand in vedere ca mass-media este "cainele de paza al societatii" sa investigati faptele si sa numiti persoanele care au provocat nenorocirea, sa ne spuneti cum si ce sa facem ca astfel de tragedii sa nu mai aiba loc?

Nu vreau sa fiu mama intr-o tara in care politicienii pe care i-am votat sau nu dar ne conduc, apar la televizor in asemenea momente si isi manifesta "durerea" in cuvinte siropoase si toti ii privim stiind ca tot ceea ce spun si se prefac ca fac in asemenea momente tragice nu inseamna decat incercarea de a castiga capital electoral, dar totusi nu inchidem televizoarele si nu iesim in strada sa le oprim cuvintele. Cum mai puteti sustine platforme electorale?

Nu vreau sa fiu mama intr-o tara in care presedintele Iohannis imi spune ca aceasta este "tara lucrului bine facut", desi, vedem cu totii, "lucrul bine facut" inseamna coruptie care aduce foame, mizerie, boala si moarte. Domnule Presedinte, cand ati aprins o lumanare la Colectiv, s-a luminat mai bine "lucrul bine facut"? L-ati vazut mai clar?

Nu vreau sa fiu mama intr-o tara in care Ministrul Afacerilor Interne, vicepremierul Oprea se deplaseaza la locul tragediei si da interviuri in speranta ca mortile acestea ne vor face sa uitam de alta moarte recenta, mai importanta pentru capitalul sau politic: cea a politistului din coloana sa oficiala. Oare locul tau, domnule Ministru, nu era departe de camere si microfoane, la birou, sa coordonezi, sa ajuti, sa investighezi, sa faci orice altceva decat sa fii filmat?

Nu vreau sa fiu mama intr-o tara majoritar ortodoxa in care, in timpul unei asemenea tragedii de proportii, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane nu se implica, in care preotii nu sunt gasiti dand o mana de ajutor sau macar cuvinte de alinare, in care atunci cand merg sa isi inmormanteze copilul ars de viu, parintii afla ca "preotul trebuie platit", desi companii particulare i-au ajutat cu produse si servicii gratuite. Cat de Preafericit esti tu in aceste momente, parinte Daniel?

Nu vreau sa fiu mama intr-o tara in care "spagarii" cei mai blamati, cadrele medicale, se lupta ore si zile sa salveze vieti, fara somn, fara foame, fara sa dea declaratii sforaitoare in mass-media, dar care constata "Deci la intrebarea - de cate cadre medicale este nevoie pentru 180 de victime? raspuns - cam de 800-1000. Cam cati sunt disponibili la ora actuala in Bucuresti? Pai cam astia am fost toti! Aoleo... pai si noi ce ne facem in cazul unei calamitati cu 2000 de victime???? Raspuns - Ne ia dracu pe toti!!!!" Si le este mai teama decat noua pentru ca stiu, nu ca in situatii asemanatoare nu mai putem da spaga, ci ca ei nu ne pot salva pe toti. Cum putem sa ii mai blamam ca nu ne fac analize scumpe cand suntem doar raciti?

Nu vreau sa fiu mama intr-o tara in care cinci copii au ramas singuri pe lume, pentru ca mama lor s-a dus sa munceasca in Club Colectiv, sa isi piarda viata si sa ii lase fara sprijin, pentru 100 de lei platiti la negru cu care voia sa ii hraneasca. Cine ii creste acum, cine ii hraneste, cine ii apara, cine ii iubeste?

Nu vreau sa fiu mama intr-o tara in care parintii cumpara rochii de mireasa si costume frumoase nu pentru cea mai frumoasa zi din viata copiilor lor, ci pentru ultimul drum. Cum sa mai privesti cerul dupa o asemenea durere?

Nu vreau sa fiu mama intr-o tara in care dupa orice tragedie se promite ca pe viitor se vor face atat de multe lucruri incat nu se va mai intampla o alta asemanatoare, in care jurnalistii vorbesc, autoritatile planuiesc, lumea intreaga se lamenteaza sau ameninta, insa dupa cateva zile revenim la pisicutele postate pe Facebook, la scandalurile cu pitipoance si manelisti in prime-time, la telenovelele ieftine vizionate prin fum de mici si spuma de bere, la ninsoarea care ne ia pe nepregatite si la canicula surprinzatoare din iulie. Pana cand? Pana la urmatoarea tragedie care ne va agita pe toti iarasi cateva zile? 

Nu vreau sa fiu mama intr-o tara in care toti ne indemnam unii pe altii sa plecam pe meleaguri straine, sa ne cautam binele si fericirea departe, sa speram ca undeva ne va fi mai putin greu. Nu vreau sa plec. Oricat de cinic suna astazi, iubesc tara asta si ii iubesc pe toti cei care o iubesc; chiar si pe cei care o iubesc de la distanta. Dar nu pot sa ii iubesc pe cei care ne conduc, care ar fi putut evita tragedia din Club Colectiv si atatea altele, care nu ne protejeaza, nu ne ajuta, nu ne sustin, nu ne hranesc, nu ne lasa sa dormim linistiti, sa iubim, sa ne distram, sa traim si sa ne dorim sa avem copii in tara asta.

Nu vreau sa fiu mama intr-o tara in care ne mor copiii arsi de vii.