1. Să guste din laptele matern. Deși simte că nu e chiar ok, ba s-ar putea să fie borderline cu o chestie freudiană, curiozitatea va învinge. Și....Yuuuuc!!!
2. Să-i spună mamei copilului că nu-i problemă, stă el cu copilul cât face ea un duș. Mare greseală! Căci și dacă ar fi doar un duș, doamna va petrece câteva zeci de minute bune în baie. Dar ceea ce va începe ca un duș, se va transforma într-o baie pe cap, cu zăcut în cadă, cu măști și peeling-uri și alte denumiri de care habar n-am și nici nu vreau să știu și uite cum ceea ce credea tatăl că vor fi niște minute de calitate petrecute alături de copilul său se vor transforma în niște ore bune de suferință. Ca să nu mai zic că nici copilului nu-i va fi chiar ok.
3. Să se ofere să plimbe copilul cu mașina, că poate doarme așa. Fratele meu cel nou în ale parentingului, mașina este dormitorul preferat al oricărui copil! Ceea ce nu ar fi chiar așa o problemă. Problema apare când el nu va vrea să doarmă, lucru foarte comun și frecvent în primii ani de viață ai săi, și ghici cine va spune cui următoarea frază: "Știu! Dacă îl plimbăm cu mașina, sigur doarme!" Doar că acest îl "plimbăm" se referă la tată, în timp ce "noi", cealaltă, vom face cu totul altceva, departe de voi și de mașina voastră.
4. Să spună prietenilor sau bunicilor sau chiar și străinilor de pe stradă: "Nu, e ok, ne descurcăm, n-avem nevoie de ajutor!" În primul rând...Nu, nu vă descurcați, voi habar n-aveți pe ce lume sunteți. În al doilea rând, deși e lăudabil că vreți să încerați să vă descurcați...Nu, nu vă descurcați! Așa că nu doar că trebuie, dar ar fi bine să abuzați de ajutorul care vi se oferă.
5. Să ia copilul dezbrăcat complet și să se joace cu el în brațe. De ce? Mmm, cum să spun eu ca să mă înțelegeți? Știți care sunt principalele preocupări ales unui copil mic? Să mănânce, să facă pipi, să facă caca, să doarmă. Și hai să spunem că atunci când stau goi pe lângă sau chiar pe mami sau tati, dacă nu dorm și nu mănâncă, oare ce le mai rămâne de făcut?...Ce, n-ai înțeles? Ok, atunci joacă-te liniștit, chiar e într-un fel să descoperi unele chestii de unul singur...
6. Să se ducă el la cumpărături pentru copil. În primul rând, tatăl va cumpăra toate jucăriile pe care e convins că și le-ar fi dorit copilul care a fost el cu ceva vreme în urmă. Ce dacă are copilul abia 4 luni, niciodată nu-i prea devreme să cumperi o arbaletă semi-profesionistă pentru copii de peste 14 ani! Iar când vine vorba de haine, hai să spunem că tații sunt proștii clienții ideali pentru orice magazin: cu puțin noroc, după ce pleacă ei, pleci și tu, ca vânzător acasă, din lipsă de marfă.
7. Să se gândească la sex. Nimeni nu are chef de tine, prietene, ceva vreme după nașterea copilului. De fapt, abia dacă o să ai tu însuți chef de tine. Dar nu-ți fă griji, la un moment dat revine el cheful. Doar că atunci când vine el, vine și cheful copilului de mami și/sau tati. Și abia atunci începe distracția. Cum adică distracția?...Nu, asta chiar trebuie s-o descoperi singur.
8. Să-și compare copilul cu oricare alt copil pe care-l întâlnește. Căci întotdeauna, dar ÎNTOTDEAUNA, mai devreme sau mai târziu va apărea acel copil mai mic ca vârstă, dar care fie a mers mai repede, sau a-nceput să vorbească mai repede, sau a-nvățat latina veche mai repede și tot așa. Și atunci să te ții procese de conștiință și supărări și acuze și tot așa. Partea bună e că acest proces se termină undeva după adolescența copilului, probabil. Cum e asta partea bună? Habar n-am, dar cică e bine mereu să închei orice discurs sau poveste într-o notă opimistă.
Puteți citi mai multe lucruri scrise de Alex pe blogul lui:
www.facebook.com/CelMaiBunTata
