Din grija pentru copilul tau

Înscrie-te la ORA de Profilaxie! Intrare gratuită, cadouri și surprize la primul seminar de anul acesta al Școlii Părinților Responsabili

Luni, 27 Aprilie 2020, de la ora 17.00, Qbebe te invită la Școala Părinților Responsabili, la ORA de Profilaxie, primul seminar gratuit de anul acesta.

Cel mai bun tratament este prevenția!

În contextul unei lumi care este din ce în ce mai amenințată de virusuri și bacterii periculoase, rolul nostru de părinți este să învățăm prevenția, atât noi cât și copiii noștri.

Astfel, LUNI, pe 27 APRILIE, de la ora 17.00, la Restaurant Elisabeta, la ORA DE PROFILAXIE 3 medici pediatri vor oferi părinților informații prețioase care să îi ajute să afle care sunt măsurile medico-sanitare care se iau pentru prevenirea apariției și a răspândirii bolilor și cum îi ajutăm să se dezvolte frumos și sănătos.

Seminarul va fi moderat de Ela Crăciun, una dintre mămicile ancorate puternic în responsabilitatea unui parenting sănătos.

Iar lecțiile vor fi susținute de specialiști bine pregătiți:

Lecția 1
Prevenția bolilor la copii - Dr. Cristina Popescu
Lecția 2
Dezvoltarea neuromotorie la copii - Dr. Raluca Ghionaru
Lecția 3
Importanța vaccinării copilului - Dr. Valeria Herdea

Înscrierile la Ora de Profilaxie se fac aici: https://www.qbebe.ro/scoalaparintilorresponsabili/oradeprofilaxie.php

Grăbeşte-te! Locurile sunt limitate!

medici pediatri ora de profilaxie

Seminariile Școlii Părinților Responsabili sunt kid-friendly
Părinții care nu au posibilitatea de a lăsa copilașii în grija altcuiva, sunt invitați să vină alături de ei, deoarece va exista o Cameră de Joacă plină de distracție pentru cei mici. Suntem mai mult decât prietenoși cu copiii, pentru că știm cât este de greu pentru părinți să activeze social, când copilul este omniprezent. La Ora de Alimentație Animatorii de la Ursulla vor face distracția mai mult decât grozavă, iar echipa Nicoland a pregătit un atelier educativ.

Sponsori:

logo vitoral D
     

Detalii despre toate seminariile Şcolii Părinţilor Responsabili puteţi afla aici:

https://www.qbebe.ro/familia/scoala_parintilor_responsabili
https://www.facebook.com/scoalaparintilorresponsabili/
https://www.youtube.com/user/Qbebe1/playlists?sort=dd&shelf_id=2&view=50

Despre Școala Părinților Responsabili
Şcoala Părinţilor Responsabili este o campanie socială, descrisă de o serie de seminarii gratuite pentru părinţi care aduc la catedră cei mai bine pregătiţi specialişti pe teme specifice. Scopul campaniei este să ofere acces facil părinţilor către o trusă de informaţii complete şi corecte prin care să fie stimulați şi susținuți în a creşte copiii frumoşi şi sănătoşi. Campania a deschis porțile școlii în octombrie 2016, și de atunci a organizat 20 de seminarii gratuite, care au adunat peste 3000 de părinți și viitori părinți și au adus la catedră peste 100 de specialiști bine pregătiți.

Despre Qbebe
Qbebe este revista online dedicată mamelor și viitoarelor mame care înțeleg această uriașă responsabilitate și oferă părinților informațiile de care au nevoie pentru a-și crește copilul frumos și sănătos. Qbebe este chiar mai mult decat o revistă, este o comunitate de mămici și tătici determinați să ofere copiilor lor cel mai bun, mai frumos și mai sănătos start în viață. Qbebe ajută, susține și felicită sute de mii de părinți din România, care își cresc cu responsabilitate și dragoste copii.

 

Înscrie-te la Ora de Alimentație! Seminar gratuit pentru părinții responsabili

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Se mai trece la ora de iarnă anul acesta?
    Se mai trece la ora de iarnă anul acesta?

    Ora de iarnă bate la ușă! Practica folosită de mai bine de 100 de ani din România ne va permite să dormim cu o oră mai mult.

    Înscrie-te! Conferința gratuită despre alimentația copilului de vârstă mică
    Înscrie-te! Conferința gratuită despre alimentația copilului de vârstă mică

    Pas cu pas - luăm decizii pentru micuții noștri, experimentăm noi drumuri alături de ei, râdem cu ei, ne emoționăm pentru ei, dar, mai ales, învățăm și ne dezvoltăm...

    Incepe anul scolar 2017-2018: 6 motive sincere pentru care un parinte nu e pregatit de inceperea scolii
    Incepe anul scolar 2017-2018: 6 motive sincere pentru care un parinte nu e pregatit de inceperea scolii

    In mai putin de doua saptamani, cei mici vor incepe un nou an scolar. Fie ca este prima data cand vei pasi alaturi de cel mic pe portile scolii, fie ca revii, parca, totusi, ai fi vrut ca...

    Aștepți un copil? Școala Părinților Responsabili vine cu seminarii gratuite în Timișoara și Oradea
    Aștepți un copil? Școala Părinților Responsabili vine cu seminarii gratuite în Timișoara și Oradea

    Naşte Natural (www.nastenatural.ro) este o campanie socială care încurajează viitorii părinți să se informeze corect și responsabil despre sarcină, naștere, alăptare și...

    Urgență de la BOR: Sfântul Gheorghe nu se va mai sărbători anul acesta pe 23 aprilie
    Urgență de la BOR: Sfântul Gheorghe nu se va mai sărbători anul acesta pe 23 aprilie

    Recent, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ca, în acest an, Sfântul Gheorghe să nu se mai sărbătorească pe 23 aprilie, ci pe 29...

    Coafura pe care toate fetițele vor să o poarte anul acesta
    Coafura pe care toate fetițele vor să o poarte anul acesta

    Părul fetiței tale este o preocupare zilnică, mai ales pentru că știi cât este de important să o înveți încă de mică să acorde o atenție sporită imaginii ei. Un...

    KINOdiseea are în premieră anul acesta o ediție intermediară!
    KINOdiseea are în premieră anul acesta o ediție intermediară!

    KINOdiseea, unul dintre cele mai mari festivaluri de filme pentru publicul tânăr din Europa Centrală și de Sud-Est, are în premieră anul acesta o ediție intermediară,...

    © 2019 Qbebe