Funnyby

Ai curaj să îl recunoști? Cel mai mare defect al tău în funcție de zodie

Bianca Geica - Redactor Senior

Ți s-a reproșat vreodată că ești prea egoistă sau că umbi mai mereu cu nasul pe sus? Ei bine, fiecare om are și defecte, pe lângă calități. Tu știi care este cel mai mare defect al tău, în funcție de zodie?

Cel mai mare defect al tău în funcție de zodie

Zodiile ne influențează puternic personalitatea, fie că vrem sau nu să recunoaștem acest lucru. Chiar dacă suntem înzestrați cu fel și fel de calități, avem și puncte slabe, iar astrologii au făcut o listă cu cele mai mari defectele ale nativilor, în funcție de fiecare semn zodiacal.

Află, așadar, care este cel mai mare defect al tău, în funcție de zodie!

Berbec - defectul tău: ești foarte egoist

Nu numai că sunt foarte încăpățânați și nu se lasă până nu obțin ce își doresc, dar Berbecii pot fi, de multe ori, și extrem de egoiști. Deseori sunt centrați pe satisfacerea propriului orgoliu și ajung chiar să îi disprețuiască și să îi scoată din viața lor pe cei care încearcă să îi oprească din drum, chiar dacă acei oameni sunt prieteni sau rude care le vor binele.

Taur - defectul tău: ești zgârcit

Taurii sunt extrem de calculați și foarte bine organizați, mai ales atunci când vine vorba de partea financiară. Acești nativi știu foarte bine cât de greu se obțin banii și cât de ușor se duc dacă nu sunt atenți când vine vorba de cheltuieli, motiv pentru care pot ajunge să fie destul de zgârciți. Taurii se gândesc de două ori înainte să facă o investiție și vor căuta mereu cele mai bune oferte, indiferent că vorbim despre achiziția unei mașini sau despre niște banale cumpărături din supermarket.

Citește și: Ce zeitate ești în funcție de zodie

Gemeni - defectul tău: ești foarte indecis

Poate că Gemenii sunt comunicativi, sociabili și plini de farmec, dar în același timp sunt și superficiali, indeciși și schimbători. Uneori le este pur și simplu imposibil să rămână loiali unei idei sau unei persoane, iar asta pentru că se plictisesc foarte repede. Acești nativi au atât de multe preocupări, încât le este foarte greu să se concentreze multă vreme asupra unui singur aspect, mai ales dacă acel aspect nu îi stimulează în niciun fel din punct de vedere intelectual.

Rac - defectul tău: ești mult prea sensibil

Racul este zodia cea mai instabilă emoțional, iar asta pentru că simte totul profund. Acești nativi sunt exagerat de sensibili și își pot schimba starea de spirit într-o clipă, chiar și la cea mai mică problemă. Deseori când sunt nervoși, fie se dezlănțuie și dau frâu liber sentimentelor, fie pleacă pur și simplu și te ignoră zile întregi. Racii nu fac față cu succes conflictelor.

Leu - defectul tău: ești narcisist până-n pânzele albe

Leii au un caracter puternic și o încredere de sine uimitoare, motiv pentru care sunt extrem de narcisiști. Adoră să fie în lumina reflectoarelor și nu pot trăi altfel. Sunt mândri, nu se lasă influențați de nimeni și simt mereu nevoia să fie admirați pentru, că de fapt, spun astrologii, acești nativi sunt destul de fragili emoțional.

Fecioară - defectul tău: ești obsedat de control

Fecioarele sunt perfecționiste, calculate și nu lasă absolut nimic la voia întâmplării. Acest nativi urăsc profund surprizele, iar asta pentru că sunt obsedați de control. Își plănuiesc acțiunile până în cele mai mici detalii și orice factor care îi destabilizează, îi afectează profund.

Balanță - defectul tău: ești foarte insistent

Balanța nu reacționează deloc bine atunci când un lucru nu îi iese așa cum își dorește sau când cineva îi spune „nu”. Acest nativ nu se va opri niciodată până nu va obține ceea ce își dorește, chiar dacă asta înseamnă să meargă până în pânzele albe pentru a-i convinge pe cei din jur să facă ca el.

Citește și: Cum îl faci să te iubească pe vecie, în funcție de zodie

Scorpion - defectul tău: înșeli la fel de des precum îți schimbi șosetele

Fidelitatea nu este punctul forte al Scorpionilor pasionali și mereu gata de aventură. Acești nativi nu se tem să dea frâu liber sentimentelor, indiferent de situație, la fel cum nu vor avea nicio reținere să își însele partenerii sau să despartă cupluri.

Săgetător - defectul tău: poți fi extrem de prefăcut

Săgetătorul este optimist, prietenos, aventuros și, în același timp, un actor desăvârșit. Acest nativi nu se pot abţine să nu modifice puțin realitatea şi, de multe ori, exagerează cu detalii mincinoase în conversaţiile pe care le au cu ceilalţi. Nu toate acțiunile Sagetatorului sunt 100% autentice și chiar dacă are impresia că cei din jur nu observă acest lucru, se înșală amarnic.

Capricorn - defectul tău: ești ambițios și fără scrupule

Capricornii vor să aibă succes pe toate planurile. Vor să aibă mașina perfectă, casa perfectă, familia perfectă, locul de muncă la care au visat și nu se vor opri până nu vor obține ceea ce își doresc. Acești nativi sunt extrem de ambițioși și nu se abat de la drumul lor pentru nimic în lume. Uneori trec și peste faptul că i-ar putea pune pe cei din jur în ipostaze mai puțîn plăcute doar pentru a ajunge acolo și-au propus.

Vărsător - defectul tău: te crezi superior 

Varsatorii sunt detașați, liberi, originali, spirituali și creativi. Sunt, de asemenea, extrem de inteligenți, au o sete de cunoaștere incredibilă și un spirit de observație foarte bine dezvoltat, motiv pentru care deseori acest nativi se cred superiori din punct de vedere intelectual. De multe ori sunt vanitoși, rebeli și imprudenți și au un dispreț exagerat față de conveniențe, lucru care îi enervează teribil pe cei care încearcă să se apropie de acești nativi.

Pești - defectul tău: ești un manipulator emoțional

Peștii au o intuiție iesita din comun, sunt extrem de inteligenți și știu cum să se folosească de farmecul lor pentru a obține ceea ce își doresc. Au abilitatea de a-și folosi cuvintele pentru a schimba sensul mesajului pe care vor să îl transmită și știu să își cosmetizeze atât de bine discursul, încât cei din jur ajung să pună în îndoială tot.

Citește și: Cele două zodii care sunt cele mai încăpățânate. Nu te înțelegi cu ele

  • Surse: thoughtnova.com, astrology.com, astrology-zodiac-signs
  • Sursă foto principală: istockphoto.com

Surse foto: istockphoto.com

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    5 mame din parc. Ai curaj să recunoști tu care dintre ele ești?
    5 mame din parc. Ai curaj să recunoști tu care dintre ele ești?

    Soarele a început să ne încălzească, așa că parcurile s-au umplut de copiii, părinți și bunici, care trepidează cu energii noi de primăvară printre alei, leagăne și...

    Cum să vopseşti ouăle de Paşti în funcţie de zodie
    Cum să vopseşti ouăle de Paşti în funcţie de zodie

    Se fac ultimele pregătiri pentru masa de Paşte, iar ouăle sunt vedetele acestei sărbători. De la an la an, gospodinele îşi pun imaginaţia la contribuţie pentru a vopsi cele mai...

    O recunoști? Acum este una dintre cele mai iubite prezentatoare TV!
    O recunoști? Acum este una dintre cele mai iubite prezentatoare TV!

    Este una dintre cele mai îndrăgite prezentatoare TV, iar aparițiile sale sunt întotdeauna impecabile. Ilinca Vandici, prezentatoarea emisiunii ”Bravo, ai stil” are...

    De la cel mai mic din cei 13 copii ai unei familii de țărani săraci la cel mai mare proprietar de hoteluri din lume
    De la cel mai mic din cei 13 copii ai unei familii de țărani săraci la cel mai mare proprietar de hoteluri din lume

    Determinarea, perseverența și pasiunea l-au ajutat pe César Ritz să-și depășească statutul unui tânăr care căuta să-și construiască un drum în industria...

    Cum recunoști insecta care ți-a mușcat copilul în funcție de ciupitură
    Cum recunoști insecta care ți-a mușcat copilul în funcție de ciupitură

    Pentru orice părinte este esențial să recunoască insecta care i-a mușcat copilul în funcție de ciupitură, deoarece există situații în care pot apărea reacții adverse,...

    Numărul real al cazurilor de coronavirus din România, de cel puțin 10 ori mai mare decât cel oficial, anunță președintele Societății Române de Microbiologie
    Numărul real al cazurilor de coronavirus din România, de cel puțin 10 ori mai mare decât cel oficial, anunță președintele Societății Române de Microbiologie

    Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie și reprezentantul României la OMS a declarat pentru Digi24 că este convins că numărul de cazuri de...

    O recunoști? Imagini rare din copilăria uneia dintre cele mai faimoase vedete din lume
    O recunoști? Imagini rare din copilăria uneia dintre cele mai faimoase vedete din lume

    Ariana Grande a devenit idolul unei întregi generații, fiind în acest moment una dintre cele mai faimoase și îndrăgite vedete din lume. Grande a debutat în actorie...

    Bătaie de joc! Cum arată un manual auxiliar în școala generală! Voi știți în ce zodie era Mircea cel Bătrân?
    Bătaie de joc! Cum arată un manual auxiliar în școala generală! Voi știți în ce zodie era Mircea cel Bătrân?

    Bătaie de joc pentru elevii claselor gimnaziale – un manual auxiliar le cere copiilor să determine zodia unor foste mari personalități românești. Este strigător la cer...

    © 2022 Qbebe