A fost aprobat primul tratament pentru depresia postpartum în SUA

A fost aprobat primul tratament pentru depresia postpartum în SUA

Andreea Guica - Redactor

Administrația pentru Alimente și Medicamente din SUA (FDA) a aprobat primul medicament oral pentru tratarea depresiei postpartum. Acesta poartă denumirea de Zurzuvae (zurzolonul), iar eficacitatea sa a fost demonstrată în urma a două studii în care participantele au avut unul sau mai multe episoade severe de depresie începând cu al treilea trimestru, până la 4 săptămâni după naștere.

Depresie postnatală este o boală care afectează milioane de femei din toată lumea. netratată , ea poate avea efecte nefaste atât asupra mamei, cât și asupra copilului și a relației dintre ei. 

Simptomele depresiei postpartum includ tristețe, apatie, vinovăție, anxietate și în cazuri extreme, pot duce chiar la psihoza postpartum, dar și la gânduri suicidare.

„Am visat cum trebuie să-mi distrug copilul mai mare pentru a-mi salva bebelușul”. O mamă povește despre episoadele de psihoză postpartum

Zurzuvae este primul tratament medicamentos folosit în cazul depresiei postnatale, iar eficacitatea sa a fost demonstrată în două studii de peste hotare. 

Participantele la studiu au fost femei cu unul sau mai multe episoade majore de depresie, începând cu al treilea trimestru de sarcină, până la  4 săptămâni postpartum.

În primul studiu, pacientele au primit 50 de mg de Zurzuvae sau pastile cu efect placebo timp de 14 zile; iar în al doilea studiu, pacientele au primit un medicament pe baza de zurzolon, echivalentul a 40 de mg de Zurzuvae, dar și medicamente cu efect placebo, timp de 14 zile.

Femeile au fost monitorizate încă 4 săptămâni de la încheierea studiilor, iar rezultatele au arătat că cele din grupurile care au luat Zurzuvae au prezentat o îmbunătățire a simptomelor, față de grupurile placebo. 

Zurzuvae poate afecta capacitatea de concentrare, așadar pacienții sunt avertizați să nu conducă timp de 12 ore de la ingerarea medicamentului. 

În afară de lipsa de concentrare, efectele adverse includ amețeli, oboseală, rinofaringită (răceală), diaree și infectarea tractului urinar. De asemenea, poate provoca gânduri suicidare. 

Doza recomandată este de 50 de mg pe zi, timp de 14 zile.

Surse foto: Freepik

Surse articol: fda.gov

Articolul urmator
5 lucruri pe care o mamă le-a învățat de la terapeut, care au ajutat-o să depășească depresia postnatală
5 lucruri pe care o mamă le-a învățat de la terapeut, care au ajutat-o să depășească depresia postnatală

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Dragi părinți, depresia postpartum este REALĂ! "Bebelușul meu a avut nevoie de transfuzii de sânge timp de 6 luni. Depresia m-a lovit abia atunci când el era în afara oricărui pericol"
    Dragi părinți, depresia postpartum este REALĂ! "Bebelușul meu a avut nevoie de transfuzii de sânge timp de 6 luni. Depresia m-a lovit abia atunci când el era în afara oricărui pericol"

    După numeroase transfuzii de sânge efectuate fiului ei încă din perioada sarcinii, o mamă mărturisește că a fost afectată de depresia postpartum abia când și-a...

    Am simțit mai profund depresia postpartum când am născut un copil decât la sarcina gemelară
    Am simțit mai profund depresia postpartum când am născut un copil decât la sarcina gemelară

    Una dintre cele mai mari provocări cu care se poate confrunta o proaspătă mămică este depresia postpartum. Modul în care mamele reușesc să o gestioneze depinde mult și de...

    Depresia postpartum aproape că m-a ucis. Uite cum am supraviețuit
    Depresia postpartum aproape că m-a ucis. Uite cum am supraviețuit

    La câteva zile după ce am născut, aveam aveam nu doar gânduri, ci și un plan real de a-mi lua viața. Da, căzusem pradă depresiei postpartum și nu mai vedea nicio altă...

    Eram pregatită pentru depresia postpartum. Însă nu eram pregatită pentru furia incontrolabilă
    Eram pregatită pentru depresia postpartum. Însă nu eram pregatită pentru furia incontrolabilă

    Depresia postpartum este o afecțiune care ia multe forme și poate rămâne nediagnosticată pentru perioade lungi de timp. Conștientizarea depresiei postpartum a apărut pentru prima...

    Prima țară care a aprobat vaccinarea anti-Covid la copiii cu vârste între 12 și 15 ani
    Prima țară care a aprobat vaccinarea anti-Covid la copiii cu vârste între 12 și 15 ani

    Ministerul Sănătății din Canada a catalogat vaccinul anti-Covid Pfizer drept ”sigur și eficient” pentru adolescenții cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani.

    Tulburarea obsesiv compulsivă postpartum: când grija pentru copil devine obsesie
    Tulburarea obsesiv compulsivă postpartum: când grija pentru copil devine obsesie

    Dacă în maternitate, după ce naști, ești înconjurată de medici, asistente medicale și moașe gata să îți vină în ajutor atunci când ai o nelămurire...

    O fetiță fără un picior a fost abadonată în maternitate. Și-a trăit primul an de viață în spital, dar a fost salvată
    O fetiță fără un picior a fost abadonată în maternitate. Și-a trăit primul an de viață în spital, dar a fost salvată

    Chiar dacă viața îi pune la grele încercări, atât în ceea ce privește starea de sănătate, cât și pentru că nu au parte de dragostea părinților, pentru...

    „Am visat cum trebuie să-mi distrug copilul mai mare pentru a-mi salva bebelușul”. O mamă povește despre episoadele de psihoză postpartum
    „Am visat cum trebuie să-mi distrug copilul mai mare pentru a-mi salva bebelușul”. O mamă povește despre episoadele de psihoză postpartum

    Psihoza postpartum este o formă severă de tulburare psihică care poate apărea la femeile care au născut recent. Afectează aproximativ 1 din 500 de mame și poate avea consecințe...

    © 2024 Qbebe