Mihaela Bilic a avut probleme cu greutatea: „Toată viața mea a fost o cură de slăbire”

Bianca Geica - Redactor Senior

Mihaela Bilic este, de departe, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați nutriționiști din România. Sfaturile sale legate de alimentație au schimbat viețile multor români, care au reușit să renunțe la obiceiurile culinare nesănătoase și să ajungă la greutatea dorită, într-un mod sănătos și echilibrat.

Mihaela Bilic a absolvit Facultatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, în anul 1996, apoi a făcut rezidențiatul în cadrul secției de Diabet şi Boli de Nutriţie a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, devenind medic specialist în 2002. În 2008, Bilic a devenit medic primar în specialitatea diabet, nutriţie şi boli metabolice, însă a continuat să își aprofundeze studiile, făcând și un master în psihonutriţie la Paris, în 2013, axându-se astfel pe studierea modului în care nutriţia şi neurobiochimia afectează emoțiile oamenilor.

mihaela bilic

Foto: Facebook

Ea a publicat și numeroase cărți de nutriție, printre care „Trăiesc, deci mă abțin”, lansată în 2007, și „Sănătatea are gust’” o carte de nutriţie dedicată întregii familii. Ce a îndemnat-o pe Mihaela Bilic să studieze această ramură a medicinii și să ajute oamenii să adopte un stil de viață sănătos și echilibrat? Chiar propria sa luptă cu kilogramele în plus!

Mihaela Bilic a avut probleme cu greutatea! A ținut prima cură de slăbire în clasa a opta

La 51 de ani, Mihaela Bilic are o siluetă de invidiat, dar lucrurile nu au stat dintotdeauna astfel. În urmă cu câțiva ani, celebrul nutriționist dezvăluia că de când se știe a avut probleme cu greutatea și că toată viață ei a încercat să țină tot felul de cure de slăbire fiindcă se considera plinuță. A ținut prima dietă în clasa a opta!

Citește și: 6 lecții de nutriție de la Mihaela Bilic pentru părinții care nu vor copii obezi

„De când mă știu (n.red.: a avut probleme legate de greutate). Țin minte că în școală generală eram plinuță, și atât am fost de stresată de chestia asta, că eu sunt mai plinuță decât restul lumii, încât prima cură de slăbire am ținut-o în clasa a opta, cred. Toată viață mea a fost o cură de slăbire, mai mult sau mai puțin respectată, în funcție de modul de viață. Am fost învățată să mă satur cu puțin, e adevărat că stomacul se micșorează. Trebuia să supraveghez tot timpul ceea ce mâncăm, și niciodată nu am putut să mănânc după pofta inimii”, a mărturisit Mihaela Bilic pentru revistatango.ro.

Ce mănâncă Mihaela Bilic

Nutriționistul a povestit recent, pentru viva.ro, că în urmă cu mulți ani aproape că s-a înfometat pentru că nu mai era deloc mulțumită de felul în care arăta. Își dorea să slăbească rapid, așa că a început să mănânce foarte puțin sau chiar să rabde zile întregi fără să mănânce:

„Eu fac toate prostiile lumii, și asta îi încurajează pe cei care mă ascultă, ceea ce nu e neapărat bine. Ultima oară eram pe stradă, mâncam un croissant și m-a oprit un domn să-mi zică: „V-am prins!' Păi, când, Doamne, iartă-mă, am zis eu că nu mănânc? Cartofii prăjiți, merdenelele și croissantele sunt slăbiciunile mele. Am preferat să rabd o zi întreagă și să mănânc ce-mi place, decât să mănânc numai rădăcini și sa­late. Toată viața mea a fost o cură de slăbire, pen­tru că am avut mereu privilegiul de a-mi inventa ce dietă am vrut, de la cură de slăbire cu înghețată, din timpul rezidențiatului, o cutie de 600 kcalorii și atât, până la cură de slăbire cu două felii de pâine prăjită pe zi, după care nu am slăbit niciun gram”, a mărturisit aceasta.

colaj de 2 fotografii cu mihaela bilic imbracata in rochie rosie

Ce înălțime și ce greutate are Mihaela Bilic

Mihaela Bilic povestește că au fost momente când nu reușea să își țină greutatea sub control, oscilând mai mereu între 55 și 65 de kilograme, la o înălțime de 1.70 m. În prezent, însă, ea este mulțumită de felul în care arată.

Citește și: Mihaela Bilic: Șarlatani deghizați în medici care ne otrăvesc pâinea și sufletul. Nu mai pot să tac

„Am variat de-a lungul vieții între 55 kg și 65 de kg la o înălțime de 1,70 m. Am trăit me­­reu la extreme și mi-a luat timp să fac pace cu mine (...) Cum aș fi putut eu să stau în fața unui om, să dau sfaturi, când nu reușeam să mă con­trolez pe mine? Toate căutările mele în direcția asta au explodat la 40 de ani. Eram disperată, mă în­gră­șasem din cauza unor tratamente hormonale, fiindcă am vrut să fac copii, nu reușeam să slăbesc, eram dis­perată.

Țin minte că mi-am zis: 'Nu mai pot, cu toa­te curele tale de slăbire, nu mai vreau!' Nu mai voiam nici măcar să mă gândesc la ce trebuie să mă­nânc. Și atunci am zis: 'Mihaela, ce nu-ți place ție? Peștele! Perfect, o să mănânci pește cu legume un an de zile, că să nu mai trebuiască să te gândești de­loc la mâncare. Peștele e sănătos, nu poți da greș cu el.' Atunci mi-am dat seama că cel mai mare duș­man al meu nu era mâncarea, era propriul cap. După două săptămâni, nu mai aveam fantezii culinare, dorințe, pofte, am simțit dintr-odată o mare eli­be­rare. După vreo șase luni, fără să-mi dau seama, ajun­sesem mai slabă ca niciodată”, a mai mărturisit nutriționistul, potrivit substantial.ro.

Citește și: Cea mai simplă dietă dezvăluită de nutriționistul Mihaela Bilic: „Exact aşa procedează copiii slăbănogi şi scarandivi”

  • Surse: revistatango.ro, viva.ro, substantial.ro, dcnews.ro

Surse foto: facebook.com/mihaela.bilic

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Cea mai simplă dietă dezvăluită de nutriționistul Mihaela Bilic: „Exact aşa procedează copiii slăbănogi şi scarandivi”
    Cea mai simplă dietă dezvăluită de nutriționistul Mihaela Bilic: „Exact aşa procedează copiii slăbănogi şi scarandivi”

    Vrei să scapi de câteva kilograme în plus, dar îți este imposibil să ții o dietă? Nutriţionistul Mihaela Bilic are o recomandare simplă pentru cei care vor să...

    6 lucruri pe care să nu le spui unei mame care ține cură de slăbire
    6 lucruri pe care să nu le spui unei mame care ține cură de slăbire

    Ținerea unei cure de slăbire presupune nu doar ambiție și motivație, ci și recurgerea la anumite sacrificii. De aceea, va conta foarte mult și starea de psihică pe care o ai pe tot...

    Sânziana Buruiană a născut. A avut probleme la naștere: ”a coborât placenta destul de jos”
    Sânziana Buruiană a născut. A avut probleme la naștere: ”a coborât placenta destul de jos”

    Una dintre cele mai cunoscute vedete din România a devenit mamă pentru a doua oară. Iată cum arată fetiţa cea mică a Sânzianei Buruiană!

    Draga mea fiica vitregă, mă bucur nespus că am avut ocazia să te văd crescând
    Draga mea fiica vitregă, mă bucur nespus că am avut ocazia să te văd crescând

    O mămică de peste hotare îi scrie o scrisoare emoționantă fiicei sale vitrege, care împlinește 13 ani. Ne-am gândit să îi transmitem mesajul mai departe și să...

    Am un singur copil la 32 de ani și nu mai plănuiesc să am altul. E alegerea mea și toată lumea trebuie să înțeleagă asta
    Am un singur copil la 32 de ani și nu mai plănuiesc să am altul. E alegerea mea și toată lumea trebuie să înțeleagă asta

    Este normal ca atunci când faci un copil, să primești întrebarea „Dar când îl faci pe următorul?”. Răspunsul primit este menit să ne satisfacă...

    Tatăl meu a fost liderul unui cult pedofil. A avut 9 soții și 64 de copii
    Tatăl meu a fost liderul unui cult pedofil. A avut 9 soții și 64 de copii

    Numeroase vedete ajung să dezvăluie și detalii mai puțin plăcute legate de familia lor, inclusiv de părinți. Într-o asemenea situație s-a aflat și un star australian care,...

    Anda Adam nu a avut o copilărie uşoară. Mama ei a plecat în America: "Mama mea s-a sacrificat pentru mine, ca să-mi facă un viitor"
    Anda Adam nu a avut o copilărie uşoară. Mama ei a plecat în America: "Mama mea s-a sacrificat pentru mine, ca să-mi facă un viitor"

    Una dintre cele mai cunoscute vedete de la noi a dezvăluit că, pe când era copil, mama ei a plecat în SUA pentru a-i construit un viitor mai bun. Parcurge articolul de mai jos...

    © 2023 Qbebe