Interviu cu un tatic: am asistat la nasterea copilului meu

Florin a devenit parinte in urma cu 3 ani. I s-a parut firesc sa asiste la nasterea lui Rares, un baiat dulce si peltic. Desi nu a participat la cursuri de pregatire, a stiut sa-i fie de ajutor sotiei in cel mai dificil moment, pastrandu-si calmul si aducand impreuna pe lume primul lor copil. Retraieste cu emotie acele clipe.

Cum te-ai hotarat sa asisti la nastere? A fost initiativa ta sau a Laviniei, care te-a convins cumva sa participi?

Nu am discutat despre acesta posibilitate. Am fost intrebati de personalul clinicii chiar inaintea momentului pregatitor si mi s-a parut normal sa fiu alaturi de sotie, mai ales ca m-am implicat activ in toate fazele sarcinii.

Ai participat la cursuri de pregatire pentru nastere? Te-ai pregatit emotional inainte?

Nu am participat efectiv la cursuri, doar m-am "inarmat" cu informatiile provenite din mediul virtual, selectate prin prisma personala (am un ochi mai de soacra) si adaptate la cuplul pe care il formam.

Ce ai simtit in acele momente in sala de nasteri?

Am fost agitat, dar mi-am pastrat calmul, pentru a pastra atmosfera relaxata si (aparent) degajata, necesara concentrarii din momentele premergatoare nasterii. Cred ca sustinerea acordata a fost benefica, avand in vedere ca nasterea a fost una naturala, de scurta durata. Am stat langa Lavinia, am tinut-o de mana, i-am transmis indicatiile asistentei, pentru ca mi s-a parut ca ar asculta mai bine de mine. Nu pot spune ca am trait intens "durerile nasterii", dar am incercat sa deslusesc trairile sotiei, pentru a o incuraja, pentru a o mentine calma si a o ajuta in aceasta experienta (prima pentru noi) la care ne-a lipsit un eventual antrenament. Emotiile nu mi-au lipsit, dar au iesit la suprafata la sfarsit.

Poti sa descrii in cuvinte ce ai simtit cand ai auzit primul scancet?

Eram destul de emotionat de actiunea de pana atunci si doar am fost surprins ca a tipat imediat, mai mult ca un strigat  (prevestind ca va fi un copil cuminte). Nu l-am tinut in brate, dar am fost "topit" de ghemotocul mult asteptat, cu care aveam deja o relatie de comunicare. S-a cumintit repede si a fost transferat intr-o sectie speciala pentru nou nascuti. Dupa amiaza a fost adus in salon, unde ne-a cercetat atent, curios sa cunoasca si figurile aferente vocilor atat de familiare.

Ai repeta experienta? A fost mai degraba o minune la care ai fost partas sau o experienta traumatizanta?

Nu a fost chiar o minune. Cred ca este un fapt in esenta banal, dar perceput la alt nivel din perspectiva implicarii emotionale si - poate - a pregatirii necorespunzatoare. Noi nu am fost tocmai pregatiti. In Romania nu stiu pe multi care sa urmeze cursuri pentru asa ceva, cum vezi in alte tari. Cred ca a doua oara ar fi mai simplu si nici nu se pune problema sa nu particip.

Ai avut vreo clipa sentimentul ca te doare si pe tine? Ca "nasti" impreuna cu Lavinia?

Nu. Nici macar mana stransa de Lavinia nu a durut. O fi din cauza ca sunt barbat puternic si feroce? Si nici nu am participat fizic la durerea nasterii. Dar am citit despre trairile femeii implicate si am incercat sa contraatac cu ce mi s-a parut potrivit: calmare si incurajare.

Cum ai perceput-o pe Lavinia in acele momente? Frumoasa, transfigurata de durere?

Nu, nu era frumoasa la modul clasic. Are si momente mai bune. Dar frumusetea din acele momente nu are legatura cu fizicul, ci cu sentimentele, cu faptul ca dadea nastere unui copil asteptat cu dragoste de amandoi. Cu acea frumusete a femeilor transformate de sarcina, cu dorinta de a o ajuta. Momentele de durere au fost de scurta durata si nu au fost definitorii pentru episodul acesta. Poate ca prezenta mea, discutiile si faptul ca am ajutat-o sa-si pastreze starea de calm au contat. Poate ca si faptul ca era o clinica privata - ceea ce recomand tuturor cuplurilor care asteapta un copil - a contat, de asemenea.

Cum a influentat experienta nasterii viata de familie, relatia de cuplu si rolul de tata?

Am avut si avem o relatie deosebita, find apropiati in cam tot ce facem. Iar experienta nasterii cred ca doar confirma apropierea noastra. Din observatiile actuale, cred ca sunt unul din tatii care participa la cresterea, joaca si educatia copilului mai mult decat altii. Sau poate zic asa din orgoliu masculin si pentru ca da bine?

Ai avut si reactii fizice dupa ce ai participat la nastere? Stari de rau, dureri sau chiar depresie post-natala?

Bineinteles ca, la final, m-am inmuiat. Dupa ce am fost viteaz cam tot procesul de livrare a produsului finit. Dar nu am lesinat, nu mi-a fost rau. Si depresie am doar cand primesc informare oficiala ca trebuie spalate vasele. Sa fie o posibila reminescenta din acele momente traite?

Care au fost reactiile prietenilor tatici cand au auzit ca ai "nascut" impreuna cu sotia?

Reactiile prietenilor? Baietii nu au comentat prea mult, dar fetele ... unele au fost surprinse, altele poate doar invidioase pe relatia atat de apropiata dintre noi.