Tratamentele efectuate in strainatate se deconteaza

Tratamentele efectuate in strainatate se deconteaza

Raluca Antonescu

Conform unei Directive semnate la Strasbourg (Franta), cetatenii statelor membre UE vor avea dreptul de a beneficia de tratament medical decontat si intr-un alt stat membru. Pentru aceasta, insa, ar trebui sa se faca mai multe investitii in sistemele de sanatate.

Conditii pentru decontarea tratamentelor

Cetatenii europeni se pot bucura de o noua lege, mai precis o Directiva, care le permite efectuarea de tratamente in orice alt stat membru UE, cu posibilitatea decontarii. Pentru a beneficia de rambursarea cheltuielilor, este necesar ca tipul de tratament sau costurile acestuia sa se afle printre prestatiile prevazute de legislatia nationala.

Astfel, o persoana isi alege doctorul si tara unde vrea sa fie tratat, isi achita integral costurile legate de tratament si internare, urmand ca la intoarcerea in tara sa solicite decontarea acestora.

Inconvenientul il reprezinta sumele decontate de autoritati. Decontarea se face la tarifele Casei Nationale si deci, presupune o suma mai mica decat cea cheltuita de pacient.

De exemplu, la Viena, pentru o saptamana de internare, un pacient plateste in medie 6000-7000 euro. La intoarcerea in tara va primi doar 845 euro, costul echivalent unei saptamani de spitalizare in Romania.
Avantajul este legat de faptul ca nu vor mai fi necesare avizele si aprobarile de la Ministerul Sanatatii sau de la CNAS, cum se intampla in prezent.

Bugetul pe 2011 pentru tratamente in strainatate a fost redus

Aparatura medicala precara si conditiile din spitale i-au facut pe tot mai multi romani sa aleaga sa se trateze in strainatate. Multi opteaza penbtru spitalele din Franta, Belgia, Italia sau Ungaria.

Nu este o noutate faptul ca multe bugete au fost reduse pe anul curent si nu face exceptie nici bugetul alocat sistemului sanitar. Daca in 2010, bugetul CNAS pentru tratamente in strainatate era de 4,5 milioane de euro, in 2011, acesta a fost redus la 2,9 milioane euro.
In topul cererilor pentru decontare se afla nasterile, urmate de numeroase interventii chirurgicale, precum cele la coloana vertebrala.

In prezent, decontarile se fac in baza formularelor europene S1, S2 si S3, care au inlocuit vechile E 106, E 112 si E 120.

Tratamente fara granite

Semnarea Directivei europene a adus motive de bucurie, dar a si descurajat pe multi dintre cei care isi doreau tratamente in strainatate cu costuri putine. Motivul? Decontarea se face la tarifele din Romania.

Valoarea maxima pe care o deconteaza statul roman este de 3600 lei, iar termenul, cel putin teoretic, pana cand are loc rambursarea banilor este de 90 de zile. Desi sunt multi cei care au efectuat diverse interventii in strainatate si isi asteapta inca banii de la stat, se pare ca nu au existat intarzieri cel putin in cazurile grave ce nu puteau fi tratate in Romania.

Avantajul Directivei europene este ca va oferi mai multor romani posibilitatea de a-si alege serviciile medicale de care au nevoie, atata timp cat acestea sunt incluse in lista tratamentelor decontate.

Nu se deconteaza operatiile de infrumusetare, baile termale si transplantul de organe.

Directiva europeana va intra in vigoare pentru toate statele membre UE in 2013.

 

 

Articolul urmator
O femeie a descoperit că are cancer de piele, datorită unui trend de pe TikTok
O femeie a descoperit că are cancer de piele, datorită unui trend de pe TikTok

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    71.152 - numărul copiilor din România cu părinți plecați în străinătate
    71.152 - numărul copiilor din România cu părinți plecați în străinătate

    Statisticile privind numărul copiilor care cresc în țară fără a avea unul sau ambii părinți alături sunt îngrijorătoare. Peste 11.000 de copii au ambii părinți...

    Suferința copiilor cu părinți plecați în străinătate. „Am o singură poză cu mama”
    Suferința copiilor cu părinți plecați în străinătate. „Am o singură poză cu mama”

    Nu sunt deloc puțini părinții români care sunt nevoiți să își caute de muncă în străinătate, lăsându-și copiii în urmă, în grija bunicilor sau...

    Poveștile copiilor care au fost lăsați în țară de către părinții care au plecat la muncă, în străinătate
    Poveștile copiilor care au fost lăsați în țară de către părinții care au plecat la muncă, în străinătate

    În ultimii ani, numărul copiilor care au rămas în țară după ce unul sau ambii părinți au plecat să lucreze în străinătate este tot mai mare. Anul acesta, diferite...

    Anchetă Salvați Copiii: 36% dintre părinții plecați în străinătate nu-și pot petrece concediul cu copiii rămași în România
    Anchetă Salvați Copiii: 36% dintre părinții plecați în străinătate nu-și pot petrece concediul cu copiii rămași în România

    Potrivit unui sondaj realizat de „Salvați Copiii România”, care a fost făcut public luna aceasta, mai puțin de jumătate dintre părinții care lucrează peste hotare...

    Pe 17 decembrie este sărbătorit Sfântul Daniel ! Rugăciunea care protejează casa, familia și pe cei plecați în străinătate
    Pe 17 decembrie este sărbătorit Sfântul Daniel ! Rugăciunea care protejează casa, familia și pe cei plecați în străinătate

    Sâmbătă, pe 17 decembrie, își pot sărbători onomastica toți cei care poartă numele Daniel, Daniela, Dan sau Dana. Această zi este cea în care este sărbătorit...

    Copiii ai căror părinți pleacă în străinătate au parte de o copilărie umbrită de dor și lacrimi. „M-a luat în brațe și m-a asigurat că va reveni acasă ori de câte ori va putea, că mă iubește mult..."
    Copiii ai căror părinți pleacă în străinătate au parte de o copilărie umbrită de dor și lacrimi. „M-a luat în brațe și m-a asigurat că va reveni acasă ori de câte ori va putea, că mă iubește mult..."

    Mirajul străinătății atrage mii de români care pleacă an de an în diferite părți ale lumii să muncească pentru a asigura un trai mai bun familiilor lor. Din păcate,...

    O mamă vinde dulceață produsă acasă, cu ajutorul fiului bolnav, pentru a putea acoperi tratamentele medicale necesare
    O mamă vinde dulceață produsă acasă, cu ajutorul fiului bolnav, pentru a putea acoperi tratamentele medicale necesare

    Gabriel are 17 ani, dar deja s-a confruntat cu mai multe vizite la spital decât alții într-o viață. El face dulceață alături de mama lui, iar apoi vând borcanele ca...

    Alexandra, copila care a primit o inimă artificială, a devenit mamă pentru cei trei frați după ce părinții au plecat în străinătate
    Alexandra, copila care a primit o inimă artificială, a devenit mamă pentru cei trei frați după ce părinții au plecat în străinătate

    În urmă cu câteva zile, Alexandra a primit o inimă artificială în cadrul Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant Tâgu Mureș....

    © 2024 Qbebe