"Ce înseamnă să ai o mamă"? Povestea mamei Lenuța, care și-a dedicat viața creșterii copiilor defavorizați

Cu ajutorul unui ONG foarte cunoscut copiii proveniți din centre de plasament de stat sau care au stat în adăposturi pentru victimele violenței domestice au posibilitatea de a se bucura de grija unei mame iubitoare. Este vorba despre cei ce locuiesc în satele SOS din țara noastră (sate de acest tip se află la Bacău, la Cisnădie și în București), locuri similare unui sat, în care mamele sociale formează adevărate familii. 

Mamele sociale ce se ocupă de copii în satele SOS au început să fie angajate în cadrul acestor structuri după revoluția din 1989, când în special industria textilă avusese de suferit și multe femei și-au pierdut locul de muncă. O mare parte dintre ele aveau în jurul vârstei de 50 de ani când au ajuns în aceste „sate” și, în general, aveau copiii care crescuseră și porniseră pe propriul drum. Elena Mihai (cunoscută ca mama Lenuța) se numără și ea printre ele, lucrând în Casa 6 din cadrul satului SOS din Cisnădie de mai bine de 10 ani. 

Ce înseamnă să ai o mamă - povestea mamei Lenuța 

Satul SOS din Cisnădie (ce cuprinde 12 case) a fost inaugurat și deschis oficial în octombrie 1993. Mama Lenuța a ajuns acolo în anul 2008, când fabrica în care lucrase timp de 24 de ani se desființase. Despre cum a început povestea ei în satul SOS Cisnădie, despre cum a arătat ce înseamnă să ai o mamă, poți afla din interviul pe care aceasta l-a acordat și care poate fi vizionat în videoclipul postat de „recorder.ro”:

„Eram singură, copiii erau pe drumul lor și m-am trezit la 50 de ani pensionară și nu-mi găseam locul acasă. Trebuia să-mi găsesc o ocupație, nu puteam să stau. Am aflat că SOS angajează părinți sociali, am venit, am vorbit, am fost la interviu și foarte repede am început munca.”

Mama Lenuța a luat în grijă 5 copii (unul dintre ei este acum student) ce petrecuseră o perioadă în centre de plasament și nu s-a ferit să relateze prin ce a trecut la începutul perioadei în care aceștia au ajuns în casa ei:

„Sunt lucruri dureroase, de care n-ați vrea să știți...Când au venit și am pus pâinea pe masă...Și-a luat fiecare bucata de pâine și stătea cu mâna pe felia de pâine...Atunci, la început, parcă nu reacționam când îmi strigau „mami, mami”, dar după aia m-am obișnuit. Când ești zi de zi aici cu ei se creează așa, o afecțiune.”

A ținut să precizeze că și-a dat seama de la bun început că sarcinile ei reprezentau mai mult decât „un serviciu”, în condițiile în care trebuia să se implice pe deplin pentru a sprijini fiecare copil pe care îl primise în grijă:

„Eu am știut că e un job și de multe ori m-am gândit: „Ăsta este un serviciu”, dar dacă vii la serviciu ca după opt ore să-ți pui geanta pe umăr și să pleci, niciodată nu vei face cu copiii nimic. Ei nu sunt obiecte.”

Zi de zi, a încercat să-i cunoască pe toți copiii din casă și s-a străduit să le ofere afecțiune, să-i ajute la teme:

„Nu pot să vă spun cât de mult contează pentru ei să-i strângi așa, un pic...Mai ales când sunt mici...Atunci când stăteam și făceam teme, eu știam că mă urau, mă urau atunci...Nicușor într-a VII-a, copil premiant. Copil care mă ajuta să facă temele și cu alți copii.”

Ce a mai însemnat pentru copiii din Casa 6 din satul SOS din Cisnădie să aibă o mamă? Să-și petreacă foarte mult timp alături de ea, inclusiv în perioada sărbătorilor: „Eu sărbătorile le-am făcut cu ei, aici. I-am ținut foarte mult pe lângă mine, am stat, am discutat...”

Într-o postare de pe pagina de Facebook SOS Satele Copiilor, nu s-a ferit să dezvăluie că:

„Când merg acasă la mine, îmi este foarte dor de copiii mei de aici și parcă abia aștept să mă întorc să îi văd. Viața mea este și va rămâne legată de ei, de copiii pe care i-am crescut și pe care vreau din toată inima să îi văd mari, la casele lor, fericiți. Ținem mult unii la ceilalți și totul se face din drag și respect, zi de zi. De fiecare dată când am nevoie de ajutor pentru treburile casei, fără să îi rog, ei au și făcut ce este nevoie.”

Faptul că mama Lenuța a reușit să dovedească ce înseamnă să ai o mamă se vede cel mai bine din ceea ce au povestit despre ea câțiva dintre copiii care au crescut în Casa 6 din satul SOS din Cisnădie. Iată câteva exemple în acest sens, care pot fi identificate și într-un videoclip postat pe YouTube

  • Nicușor: „Nu știu, s-a creat așa, probabil că și la ceilalți copii, s-a creat așa o legătură...Intenționăm, eu și ceilalți copii, să ținem legătura cu ea tot timpul”
  • Ela: „Cu ajutorul ei sunt ceea ce sunt...mă simt mai apropiată când zic „mamă”. Când zic „mamă” e altceva...Am învățat că trebuie să lupți pentru visul tău. Îi sunt recunoscătoarei mamei, datorită ei suntem toți așa”
  • Eliza: „...A stat acolo cu mine acolo la masă, până la 12 noaptea și făcea teme cu mine și am învățat foarte multe. Tot timpul m-a sprijinit, mai ales în legătură cu liceul pe care am vrut să-l urmez. Îmi dau seama că merită să-i spun „Mama”: pentru că mama este persoana care te crește și care te ajută.”
  • Rodica: „S-a implicat foarte mult din punct de vedere...pot să zic și sentimental? A încercat să fie lângă noi ca o mamă adevărată...Pot să spun că a fost o copilărie reușită.”

SOS Satele Copiilor se referă la un ONG internațional, care a apărut în Austria la finalul celui de-al doilea Război Mondial. Ideea înființării i-a aparținut medicului pediatru Hermann Gneimer, care s-a gândit să le ofere șansa copiilor rămași orfani după război să fie crescuți de mame sociale, în sate. Medicul a considerat că, având posibilitatea să locuiască într-o familie formată în jurul unei mame, copiii vor putea să treacă mai ușor peste traumele din război și puteau să aibă parte pe viitor de o viață normală.

În România, SOS Satele Copiilor a început să funcționeze după 1989 plecându-se de la următorul obiectiv: pentru a le oferi minorilor din leagănele și din casele de copii șansa la un viitor mai bun. Același obiectiv se menține și în prezent, după cum a mărturisit chiar Directorul General SOS Satele Copiilor România pe site-ul organizației:

„De aproape 30 de ani, oferim o copilărie fericită, o îngrijire potrivită și o educație bună copiilor lipsiți de ocrotirea părintească. Suntem o mare familie, așadar ne asumăm un angajament pe termen lung. Zi de zi, protejăm, creștem, educăm, formăm, iubim și integrăm în societate generații de copii care au nevoie de ajutor pentru a crește și a se dezvolta într-un mediu sigur și armonios. În plus, prin intermediul serviciilor noastre specializate de consiliere, sprijinim familiile din comunități dezavantajate să le asigure copiilor lor o dezvoltare corectă. Misiunea noastră în România crește frumos, iar eforturile familiei SOS Satele Copiilor România sunt răsplătite în mod constant cu rezultate bune. În cei aproape 30 de ani, am susținut peste 65.000 de copii, tineri și adulți să aibă o viață mai bună și nu ne oprim aici.”

Satele SOS au început să fie ridicate încă din anii ’90, în momentul de față în țară existând trei astfel de sate: în județul Bacău, în București și la Cisnădie (județul Sibiu). Denumirea de „sat” a fost dată întrucât este vorba despre așezări ce sunt „replica” unui sat (cu case ce se încadrează în arhitectura locului, cu grădinițe, cu școli, cu locuri de joacă, străzi etc.). 

imagine-dintr-unul-dintre-satele-SOS-din-România-decembrie-2021

Sursă poză: facebook.com/SOSSateleCopiilor/photos/

Surse: atitudinea.ro, recorder.ro, sos-satelecopiilor.ro 

Sursă poză principală: istockphoto.com

Surse foto: istockphoto.com, facebook.com, youtube.com

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Povestea mamei care nu putea să râdă cu copiii ei pentru că își punea viața în pericol
    Povestea mamei care nu putea să râdă cu copiii ei pentru că își punea viața în pericol

    „O zi în care nu ai râs, este o zi pierdută”, spunea celebrul Charlie Chaplin. Ei bine, pentru o mamă de peste granițe, lucrurile stau fix invers. Pentru ea, o zi...

    "Am fost vândut când eram bebeluş pe 10 mii de dolari". Povestea emoţionantă a unui tânăr român care a ştiut să îşi găsească fericirea
    "Am fost vândut când eram bebeluş pe 10 mii de dolari". Povestea emoţionantă a unui tânăr român care a ştiut să îşi găsească fericirea

    Un bebeluş din România, vândut de părinţii săi unui cuplu canadian, a devenit un tânăr împlinit pe plan personal şi profesional. Parcurge cu atenţie articolul...

    Povestea mamei de 38 de ani, care a fost gravidă timp de un deceniu. A născut cu 3 luni în urmă și este însărcinată cu cel de-al 16-lea copil.
    Povestea mamei de 38 de ani, care a fost gravidă timp de un deceniu. A născut cu 3 luni în urmă și este însărcinată cu cel de-al 16-lea copil.

    Patty Hernandez din Carolina de Nord (SUA) este mama a 15 copii, iar în prezent este însărcinată cu cel de-al șaisprezecelea. Descoperă din articolul de mai jos cum se...

    Povestea inimaginabilă a mamei care și-a pierdut toți cei patru copii la viitura din Prahova
    Povestea inimaginabilă a mamei care și-a pierdut toți cei patru copii la viitura din Prahova

    O mamă din județul Prahova și-a pierdut cei patru copii după ce au fost luați de o viitură.

    "Mami, o să fii tristă când nu o să mai fiu cu tine?" Ajută o mamă să salveze viața fetiței ei de 5 ani
    "Mami, o să fii tristă când nu o să mai fiu cu tine?" Ajută o mamă să salveze viața fetiței ei de 5 ani

    Este îngrozitor de imaginat să ai un copil bolnav de cancer, darămite chiar să treci printr-o astfel de realitate cruntă. Imaginați-vă numai că un copil de câțiva...

    Povestea incredibilă a mamei din Argeș care a dat naștere la 20 de copii
    Povestea incredibilă a mamei din Argeș care a dat naștere la 20 de copii

    Super mămica din România cu 20 de copii declară că familia ei s-ar putea extinde. Ea este femeia cu cei mai mulți copii din țară și a devenit mamă încă de la...

    Andreea Marin: "Dacă ai bani de țigări, în zilele astea, pe care ar trebui să le lași, înseamnă că ai 2 euro să ajuți"
    Andreea Marin: "Dacă ai bani de țigări, în zilele astea, pe care ar trebui să le lași, înseamnă că ai 2 euro să ajuți"

    Andreea Marin își descarcă sufletul în cadrul unei emisiuni: „Noi nu dormim de 10 zile, stăm în casă cu copii, dar nu avem timp să vorbim cu ei, deoarece suntem...

    Andi Moisescu despre tehnologia din viața copiilor săi: "Pentru mine este o luptă pierdută de multă vreme"
    Andi Moisescu despre tehnologia din viața copiilor săi: "Pentru mine este o luptă pierdută de multă vreme"

    Andi Moisescu (48 de ani) este mândrul tată de doi băieți, Luca (11 ani) și David (13 ani) pe care îi ține departe de ochii publicului. Dar, pentru că cei doi au crescut,...

    © 2022 Qbebe