"Să ne ridicăm împotriva răului!„,acesta este sloganul Zuzanei Čaputová, aleasă președinte al Slovaciei în luna martie a acestui an. Alegerea sa a fost văzută ca un adevărat simbol al luptei împotriva corupției și al triumfului unei politici progresiste și tolerante împotriva unui populism conservator și naționalist. Printre acuzele și insultele pe care și le aruncau ceilalți candidați la presedinție, Zuzana Čaputová a reprezentat un adevărat exemplu de grație și prezență de spirit. Aceasta a refuzat să se implice în atacuri personale împotriva oponenților săi, concentrându-se pe prezentarea reformei sale instituționale și luptei împotriva corupției în domeniul juridic. Popularitatea Zuzanei Čaputová a crescut constant, astfel încât a câștigat detașat, cu 58% dintre voturile alegătorilor, Ea este prima femeie președinte nu numai din istoria Slovaciei, ci din întreaga zonă central europeană.
De unde vine Zuzana Čaputová
Zuzana Čaputová s-a născut într-o familie destul de modestă, în orașul Pezinok, din zona centrală a fostei Cehoslovacii. A studiat la Facultatea de Drept a Universității Comenius din Bratislava, pe care a absolvit-o în 1996. A lucrat inițial în cadrul primăriei din Pezinok, după care s-a mutat în domeniul ONG-urilor, în cadrul Open Society Foundation, unde s-a ocupat de relația cu administrația publică și de problema copiilor exploatați și abuzați. De asemenea, s-a implicat în activitatea organizației civice EQ Klub, în domeniul dezvoltării comunitare. Între 2001 și 2017 a lucrat ca avocat într-o altă organizație și s-a implicat în organizarea de campanii în cadrul Greenpeace.
Divorțată și mamă a două fiice, Čaputová a fost poreclită "Erin Brockovich" a Slovaciei, după ce a condus o campanie răsunătoare și victorioasă împotriva unei companii care încerca să construiască o groapă de gunoi toxică în orașul său natal. Lupta sa de peste 14 ani împotriva respectivei companii a cuprins organizarea de proteste, intentarea unor procese și o serie de petiții către Uniunea Europeană. Datorită acestei lupte acerbe, Zuzana Čaputová a câștigat prestigiosul premiu Goldman pentru Mediu, în anul 2016. Recent a devenit vicepreședinte al nou înființatului partid Slovacia Progresistă, care nici măcar nu a participat până acum la alegeri parlamentare.
Cum a câștigat alegerile din 2019
În calitate de avocat și implicându-se într-o campanie răsunătoare, Zuzana Čaputová avea o largă experiență legală, dar, în ceea ce privește experiența sa politică, a fost considerată o novice și criticată de oponenții săi și de alți lideri, printre care și politicianul maghiar Viktor Orban. Ea și-a construit campania prezidențială pe angajamentul solemn de a lupta împotriva corupției, de a stopa infuența politică a procurorilor și poliției. Asasinarea jurnalistului de investigație Jan Kuciak și a logodnicei sale Martina Kusnirova anul trecut a adus corupția la nivel politic în prim plan. Zuzana Čaputová a susținut că uciderea lui Kuciak este motivul pentru care s-a hotărât să candideze la președinție. Kuciak a încercat să expună corupția în rândul elitei politice din Slovacia; de aceea, a fost împușcat în februarie 2018.
Cinci politicieni au fost condamnați pentru această crimă, care a determinat puternice proteste antiguvernamentale, soldate cu demisia primului ministru slovac, Robert Fico. Valorile liberale ale Čaputovei au reprezentat un alt motiv pentru a fi preferată în special de alegătorii mai tineri; aceasta este o susținătoare a drepturilor persoanelor LGBT și consideră că și adopțiile în cadrul unor cupluri cu persoane de același sex sunt preferabile, decât lăsarea copiilor în orfelinate. În timpul campaniei sale, Čaputová a fost atacată de mass-media de dreapta și de alți candidați pentru "ultra-liberalism". Însă Čaputová nu a căutat să evite aceste acuzații în timpul dezbaterilor televizate, reafirmându-și suportul pentru anumite categorii, cum sunt persoanele LGBT. Alegătorii au considerat lupta anticorupție mult mai importantă decât atacurile la așa -zisa moralitate și apelul la susținerea "valorilor creștine", folosit mai degrabă ca pretext pentru discursul instigator la ură și pentru discriminare. "Sunt o persoană religioasă și spirituală, dar nu cred că valorile creștine vin în contradicție cu o atitudine liberală.", a arătat Čaputová.
Cum și-a cucerit Zuzana Čaputová alegătorii
"Pare o persoană de care Slovacia chiar are nevoie- bună, onestă și care nu și-a criticat niciodată oponenții, ", a spus Antonia Halko, în vârstă de 28 de ani, manager, unul dintre alegătorii Čaputovei. "Am auzit-o vorbind la un eveniment și am știut imediat că voi vota cu ea. Este autentică, umană și pur și simplu am avut încredere în ceea ce spunea- lucru foarte rar în politica din Slovacia de azi", aceasta este părerea lui Juraj Scott, asistent social din capitala Slovaciei, Bratislava. Čaputová a reușit să creeze un curent de simpatie în rândul alegătorilor, iar faptul că luptă împotriva corupției de la nivel politic a contat foarte mult. "Cu toții am realizat că trebuie să ne ridicăm împotriva unui guvern corupt, pentru că țara noastră este amenințată. Čaputová a promis că nimic de acest gen nu se va mai întâmpla din nou." , declară Halko.
Ce înseamnă victoria Zuzanei Čaputová pentru politica europeană
Alegerea Zuzanei Čaputová este o victorie rară a progresismului în Europa centrală, unde discursurile naționaliste ocupă un loc de cinste în ultimii ani. În țările vecine, Ungaria, Polonia și Austria, guvernele sunt dominate de partidele naționaliste de dreapta. Partidele liberale duc o adevărată luptă pentru a câștiga adepți și a impune valori precum toleranța și antidiscriminarea. "Sunt bucuroasă nu numai pentru victoria mea, dar și pentru că există această posibilitate de a nu ceda în fața populismului, de a spune adevărul și de a stimula interesul, fără un vocabular agresiv.", a declarat Zuzana Čaputová în fața mulțimii de susținători din Bratislava. În fața unor poziții ofensive, precum a lui Viktor Orban, prim ministrul Ungariei, care insistă asupra pericolului reprezentat de migranți și refugiați și asupra faptului că femeile nu sunt potrivite pentru politică, ca un atac la adresa Čaputovei, aceasta a arătat că, deși va continua să fie diplomată, nu va fi de acord cu nici un compromis.
"Vom încerca să avem relații constructive cu țările vecine, dar în același timp ne vom menține pozițiile clare și atitudinea bazată pe valori.", a declarat Čaputová. Ea și-a exprimat speranța că le va inspira pe femeile din Slovacia să participe mai mult la politica dominată masiv de bărbați în prezent, "Unii votanți au considerat candidatura mea ca un simbol al schimbării, pentru că o femeie poate aduce o viziune diferită în ceea ce privește comunicarea și cooperarea. Dar nu acesta este mesajul pe care l-am promovat în campania mea. Am încercat doar să fiu cel mai competent candidat.", susține Čaputová.
Surse: https://www.bbc.com:https://www.theguardian.com: http://time.com