Povestea unei femei care a devenit mamă la 15 ani și apoi a petrecut 20 de ani în armată

A avut o adolescență plină de obstacole

Sonja Stribling (din SUA) este autor de carte, specialist în consiliere psihologică, speaker și a activat 21 de ani în armată. De asemenea, este mama a trei copii și a trecut printr-un divorț. Stând de vorbă cu „Insider”, Sonja nu s-a ferit să spună că încă din adolescență a trecut prin mari obstacole, în condițiile în care a fost mamă adolescentă și a fost violată pe când avea 17 ani:

„Am crescut repede întrucât dintotdeauna am simțit nevoia să mă protejez singură. Când am născut primul copil, la vârsta de 15 ani, doctorii m-au legat de masă. Nu eram suficient de matură ca să le spun să înceteze. Abia după mai mulți ani mi-am dat seama cât de traumatizantă fusese pentru mine acea experiență.

Doi ani mai târziu, am fost violată și lăsată aproape moartă. Nu am beneficiat de nicio consiliere după acest eveniment. 

La un moment dat, l-am zărit pe agresorul meu la o benzinărie. Mama mea mi-a zis că m-aș simți mai bine dacă i-aș fi spus că îl iertam pentru ceea ce îmi făcuse. I-am urmat sfatul, deși nu l-am iertat de fapt niciodată.”

„Am făcut un copil la 13 ani și m-am săturat să explic de ce”. Povestea unei femei care a devenit mamă în adolescență

A hotărât să urmeze o carieră militară

În jurul vârstei de 22 ani, Sonja s-a hotărât să se înroleze, considerând că așa putea beneficia de o educație mai bună decât a mamei ei. Pentru sursa citată, a povestit că:

„Am hotărât să intru în armată întrucât credeam că așa pot avea acces la o educație înaltă. Mama mea avea numai trei clase, prin urmare nu avea cum să-mi dea sfaturi legate de colegiu. Înrolându-mă, aveam posibilitatea să obțin un grad militar și să studiez.

Am fost în armată 21 de ani, pensionându-mă ca maior după ce am fost de 3 ori în diverse zone de conflict. Am avut foarte multe lucruri de învățat din armată, însă, totodată, am trecut printr-un traumatism la nivelul capului și am rămas cu sindromul de stres post-traumatic. De asemenea, după ce mariajul meu de 18 ani s-a destrămat, am fost diagnosticată și cu depresie.”

A vorbit despre sindromul de stres post-traumatic

Sonja nu a ezitat să vorbească despre cât de greu i-a fost să facă față sindromului de stres post-traumatic, ce a fost declanșat atât în urma violului prin care a trecut, cât și în contextul experiențelor dificile de pe front. În același timp, a ținut să aducă în discuție și ce a ajutat-o să treacă prin cele mai grele momente:

„În zilele noastre, se vorbește mult despre reziliență. Reziliența înseamnă să treci peste anumite lucruri, însă pentru mine nu a fost suficientă. Eu mi-am dorit să devin mai puternică decât înainte. Așa ceva se întâmplă odată ce dobândești rezistență.

Încă de la vârsta de 15 ani am început să-mi construiesc rezistența- capacitatea de a trece peste provocări și de deveni tot mai rezistentă în fața acestora. Așa cum devenim mai puternici datorită exercițiilor fizice, putem să ne construim și rezistența la nivel mental.

După ce m-am retras din armată, luam medicamente ca să mă pot trezi dimineața, ca să pot să adorm și ca să pot funcționa pe parcursul unei zile. Însă, după un timp, am început să-mi gestionez mai bine sindromul de stres post-traumatic. Am învățat să spun „nu” gândurilor negative. Am învățat să respir corect, ceea ce mi-a salvat viața. Mi-am îmbunătățit dieta și programul de exerciții fizice și am găsit terapeuți care au înțeles prin ce treceam.

Nu voi spune că femeile trec mai des decât bărbații prin așa ceva. Însă pot spune că, de fapt, noi, femeile, purtăm „povara lumii” pe umerii noștri. În același timp, ne conectăm profund, la nivel emoțional, cu ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Așa ceva reprezintă o forță dar, în același timp, este și o vulnerabilitate. Probabil că de aceea femeile sunt de 2-3 ori mai expuse ca bărbații riscului de a se confrunta cu sindromul de stres post-traumatic. Acest sindrom nu este legat doar de veteranii de război. Afectează și persoanele care au fost victime ale unei agresiuni fizice sau pe cele ce au trecut printr-o traumă de natură medicală, așa cum mi s-a întâmplat și mie de altfel.

Întorcându-mă în perioada anilor '80, când am trecut printr-un viol, pot spune că atunci nici nu se discuta despre sindromul de stres post-traumatic. În zilele de astăzi, acest subiect a devenit de interes. În plus, cultura din care provenim ne influențează concepțiile despre sănătatea psihică. Spre exemplu, în comunitățile persoanelor de culoare, cum este și cea din care provin, ni se spune adesea să mergem la biserică și să ne rugăm pentru rezolvarea problemelor noastre.

Nici în armată nu s-a discutat despre sindromul de stres post-traumatic. Din acest motiv am ales să mă retrag. După ce m-am întors din Irak, aveam atacuri de panică și, din pricina acestora, ajungeam să mă ascund sub birou. La un moment dat, mi-am pus uniforma și am plecat spre serviciu, conducând aprox. 30 de minute până când am realizat că nu mă încălțasem. Când am încercat să discut cu superiorii mei și să cer ajutorul, șeful meu mi-a aruncat o privire care m-a făcut să mă îngrozesc. Faptul că sunt persoane care se confruntă cu tulburări mentale nu este ceva despre care staff-ul din armată dorește să vorbească.” 

A ținut să spună ce a învățat din experiențele prin care a trecut

Cea care a devenit pentru prima dată mamă la vârsta de 15 ani și care a fost în armată mai bine de 20 de ani și-a încheiat confesiunea cu un mesaj de încurajare pentru toți cei ce se confruntă cu sindromul de stres post-traumatic. Sonja a pus accent pe faptul că persoanele afectate de această tulburare pot învăța, treptat, să o gestioneze mai ușor. Iată ce a mai declarat, conform sursei menționate:

„Într-o zi, m-am dus cu băieții mei și cu o prietenă într-un parc de distracții. În timp ce ne aflam acolo, am simțit o înțepătură în zona gâtului, senzație cu care eram familiarizată. Era de fapt primul semn al unui atac de panică. Am încercat să-i explic prietenei mele despre ce era vorba, însă ea a avut cea mai rea reacție posibilă: „Ai înnebunit cumva?”

Ca să putem trece peste problemele ce țin de sănătatea psihică, avem nevoie de persoane care să ne susțină. Însă este important să comunicăm cu persoanele potrivite- cele care dau dovadă de înțelegere, de empatie. Este cel mai bine să stăm de vorbă cu ele înainte să trecem printr-un moment de criză, astfel încât să le acordăm răgazul să înțeleagă ce se întâmplă.

În prezent, sunt capabilă să mă uit la traumele din viața mea și să le văd ca experiențe care au fost pentru mine, nu care mi s-au întâmplat mie. Aceste experiențe au avut loc ca să mă îndrepte spre munca de consiliere, de coaching, pe care o consider adevărata mea menire. 

Dacă și tu te confrunți cu sindromul de stres post-traumatic, trebuie să știi că există speranță. O să-ți ia ceva timp să te obișnuiești cu noua ta viață. Însă, pot spune că este și o experiență care te va motiva, având în vedere că faci primii pași spre noul univers în care vei trăi.”