Depresia postpartum aproape că m-a ucis. Uite cum am supraviețuit

După prima naștere, în 2019, am experimentat acel „baby blues” cu care se luptă până la 80% dintre mame. Mă surprindeam plângând, fără niciun motiv real, în timpul emisiunii „Prețul Corect”. Așa că, atunci când am rămas însărcinată cu al doilea copil, eram pregătită pentru aceeași experiență - deși speram să fie mai bine, simțindu-mă încrezătoare că știam ce va urma de data aceasta.

După o sarcină dificilă, am fost ușurată să intru în travaliu la 41 de săptămâni și am avut o experiență pozitivă la naștere. De fapt, atât de pozitivă încât am ieșit din spital la doar opt ore după ce s-a născut copilul și am fost să luăm micul dejun la restaurantul local. Mă simțeam grozav și mă bucuram de viață.

În a treia zi postpartum, însă, un gând mi-a venit în minte, aparent de nicăieri: „Nu ești capabilă să te descurci cu asta”. Din acel moment, am intrat în cea mai întunecată și mai dificilă perioadă a vieții mele. În ziua a cincea, i-am mărturisit cu reticență partenerului meu că aveam nu doar gânduri, ci și un plan real de a-mi lua viața. O oră mai târziu, mă aflam în spital, îngrijită de asistente și de o echipă de medici psihiatri. În tot acest timp, mă tot gândeam în sinea mea: „Cum s-a întâmplat asta?”.

În următoarele săptămâni, am luptat din răsputeri pentru a vedea lumina la capătul tunelului, pentru a găsi o cale de ieșire din gândurile teribil de întunecate care îmi consumau fiecare moment al zilei și care făceau somnul aproape imposibil. Cu toate acestea, astăzi, la patru luni de la naștere, pot mărturisi cu încredere că sunt mai fericită decât am fost în ultimii ani și mă bucur foarte mult de această nouă călătorie și etapă a maternității.

Dacă te afli într-un punct întunecat al vieții tale, îți promit că există o cale de ieșire din el. Iată ce i-aș spune oricărui părinte aflat în adâncurile depresiei postpartum - pentru că acestea sunt lucruri care m-au ajutat să supraviețuiesc.

1. Vorbește cu cineva!

Cel mai greu moment pentru mine a fost să recunosc că nu mă gândeam doar să îmi pun capăt vieții, ci plănuisem în detaliu cum aș vrea să fac asta. Pentru că lucrez în domeniul sănătății mintale, știam cât de grav era acest lucru, așa că m-am forțat să le spun partenerului și părinților mei, oricât de greu mi-ar fi fost să recunosc asta. Așa că dacă avețti gânduri suicidare, vă rog, vorbiți cu cineva!

2. Acceptă ajutor

M-am mândrit că am făcut totul de una singură. Cu toate acestea, trebuia să renunț complet la această mândrie și să accept orice fel de ajutor din partea familiei și a prietenilor. Acest lucru m-a făcut să mă simt vinovată și vulnerabilă, dar știam că era cel mai bun lucru pentru familia mea și pentru recuperarea mea.

3. Cere ajutor

În timp ce unii oameni își pot da seama instinctiv de ceea ce ai nevoie, majoritatea vor să te ajute, dar nu știu cum. A fost nevoie de mult curaj și vulnerabilitate pentru mine pentru a cere ajutorul prietenilor și familiei, dar știu că aș fi făcut același lucru pentru ei și m-aș fi împins să renunț la această vinovăție.

4. Fii deschisă la diferite opțiuni de tratament

Fiecare persoană are niveluri diferite de confort în ceea ce privește opțiunile de tratament pentru depresia postpartum, iar ideea de a lua medicamente în timp ce alăptez m-a făcut să fiu furioasă. În cele din urmă, am decis că am nevoie de asta ca parte a planului meu de tratament și sunt recunoscătoare pentru această decizie. Medicația nu este pentru toată lumea, dar cred că a fost important pentru mine să fiu deschisă la ea și să elimin stigmatul legat de ea.

5. Ține un jurnal

Unul dintre tratamentele cheie pentru depresia postpartum este somnul, dar m-am trezit stând trează noaptea cu mii de gânduri care îmi treceau prin minte. Înainte de a merge la culcare în fiecare seară,  scriam într-un jurnal fiecare gând care îmi trecea prin minte, fără judecată sau ezitare. Scrisul m-a ajutat să exteriorizez gândurile, în loc să le las să se agraveze în interior.

6. Acordă-ți puțin timp cu și pentru tine

Îmi amintesc că mă simțeam în mod regulat ca și cum m-aș fi pierdut pe mine însămi. M-a ajutat să am mici momente în care eram singură, în afara faptului că eram mamă, chiar dacă asta însemna o plimbare de cinci minute cu câinele nostru.

7. Reunoaște simptomele depresiei

Atunci când avem tuse și nas înfundat, recunoaștem că acestea sunt simptomele unei răceli și nu presupunem că acestea sunt veșnice. Același lucru este valabil și pentru depresia postpartum. Gânduri precum „trebuie să fug, sunt o mamă groaznică sau nu mă voi face niciodată bine” sunt simptome ale depresiei postnatale.

8. Ia lucrurile pas cu pas

Îmi place să planific  cu săptămâni și luni înainte un anumit eveniment, dar în adâncurile depresiei postnatale, acest lucru pur și simplu nu a fost posibil. Mi-a fost greu inclusiv să planific sarcini pentru mai târziu în acea zi. Am început să mă concentrez asupra unui singur moment: „Azi mă voi da jos din pat”, „Azi îmi voi schimba hainele”, „Azi mă voi spăla pe față”. Acest lucru mi-a permis să trec peste zi fără să mă învârt într-o spirală mentală.

9. Încearcă să vorbești cu blândețe despre tine

Când acele gânduri întunecate îmi spuneau că sunt incapabilă, îmi spuneam cu voce tare de o sută de ori pe zi: „Poți face asta”.

10. Petrece timp în natură

Inițial, ideea de a face exerciții fizice mi s-a părut extrem de neverosimilă. Chiar și părăsirea camerei mele întunecate mi se părea imposibilă. Cu toate acestea, endorfinele pe care le putem obține în urma unei scurte plimbări și a luminii zilei sunt extrem de utile. Am început prin a sta pur și simplu într-o cameră inundată în lumină naturală și, în cele din urmă, mi-am stabilit obiectivul de a ieși afară pentru o scurtă plimbare în fiecare zi.

11. Sărbătorește micile victorii

În timp ce o victorie cu primul meu copil a fost să merg la prima mea plimbare de cinci kilometri, victoriile cu al doilea copil au fost lucruri precum dușul, mâncatul și râsul autentic. Sărbătorește-le pe acestea, deoarece victoriile mici devin în cele din urmă victorii mari.

12. Gândește-te că totul este trecător

Vei trece peste asta și te așteaptă zile mai bune! Este esențial să crezi asta, chiar dacă fiecare fibră a ființei tale îți spune că nu este adevărat. Pe o scară de la 0 la 10, eu îmi evaluam fiecare zi la 0 sau 1, dar în cele din urmă acel 1 a devenit un 2 și acel 2 un 3, până când m-am trezit simțindu-mă din nou „eu”. Mi-am amintit, de asemenea, că, lăsând la o parte depresia postpartum, să ai un nou-născut este greu și merit puțină apreciere, la fel ca și tine. Faci o treabă minunată!

Citește și:

• Confesiuni de mamă: Îmi uram copilul și am vrut să îl omor
• Semne că o mamă are depresie postnatală și de ce este obligatoriu să o ajuți
• Depresia postpartum - cauze, simptome si tratament