Câteva personaje, mai mult sau mai puțin legendare, au intrat în vocabularul nostru comun, sub forma unor expresii cât se poate de populare. Le-am auzit la mamele noastre, le-am folosit și noi și le transmitem mai departe, copiilor noștri. Poate că ele se vor pierde în timp, pe măsură ce generațiile se schimbă și folosesc tot mai mult un limbaj elevat sau din ce în ce mai tehnic. Dar, deocamdată, încă le folosim și unele dintre ele au fost deja împrumutate de copii. Cu toate acestea, copiii și majoritatea adulților nu știu de unde provin aceste expresii.
Mafalda, prezicătoarea care ghicea trecutul, prezentul și viitorul
În perioada dintre cele două războaie, puteai găsi în ziarele vremii un anunț care o prezenta pe "Doamna Mafalda": "Mare prezicătoare, ghiceşte uimitor trecutul, prezentul, viitorul. Prezic cu exactitate rezultatul ce se poate obţine în orice fel de afaceri". O vizitau bogătașii, oamenii de rând și chiar politicienii care aveau nevoie de sfaturile și ajutorul unei vrăjitoare. Se spunea că este urmașa unui neam de vrăjitoare puternice, care aveau darul prezicerii. Numele Mafalda este de origine germanică și înseamnă forță, luptă, opoziție; un nume foarte potrivit pentru o clarvăzătoare.
Dintre personajele cele mai cunoscute care au purtat acest nume este și Prinţesa Mafalda Maria Elisabetta de Savoia, a doua fiică a regelui Victor Emanuel al III-lea al Italiei şi a soţiei acestuia, Elena de Muntenegru. Născută la Roma, în anul 1902, prințesa Mafalda s-a căsătorit cu Prinţul Filip de Hesse. Soarta ei nu a fost, însă, una prea fericită. În timpul celui de-al doilea război mondial a fost luată prizonieră, iar în anul 1944 a fost grav rănită, în timpul unui bombardament. Brațul ei a fost amputat, din cauza unei infecții severe, dar rana nu s-a închis. Prinţesa a sângerat până a murit.
O altă Mafalda, prezentă în legendele populare românești, a fost fiica lui Robert Guiscard de Hauteville şi Sichelgaita de Salerno. Aceasta a trăit la începutul mileniului întâi și a fost căsătorită cu contele Ramon Berenguer al II-lea de Barcelona, iar apoi cu vicontele Aimeric I de Narbonne.
Mafalda ar putea fi și o derivare de la numele Matilda, o sfântă care a intrat în cultura populară.
"Era pe atunci un timp când se năşteau, uşor, legendele. Mafalda este poate cel mai cunoscut membru al familiei de Hauteville de către români. Aşa cum în cultura populară a ungurilor apare legenda despre puterea magică a «Coroanei Sfântului Ştefan», în cultura populară a românilor se naşte tot atunci legenda despre puterile magice ale Mafaldei. Învăţătura ezoterică pe care ar fi dobândit-o Mafalda i-ar fi dat chiar şi puteri de previziune aproape infailibile", afirmă istoricul Petru Filipaş.
În orice caz, expresia "Cine sunt eu, Mafalda?" se referă la faptul că nu poți anticipa ce o să se întâmple în viitor, că nu ai cum să știi ce va aduce ziua de mâine. Alteori, expresia este folosită și cu sensul că nu le poți face pe toate, pentru că nu ai puteri supranaturale.
Pazvante Chiorul , soldatul rebel de care se temeau domnitorii
Pazvante Chiorul, pe numele său adevărat Osman Pazvantoglu, a fost un soldat otoman, devenit în 1799 guvernator al paşalei Vidin. În urma unor bătălii, îşi pierde un ochi, de unde îi rămâne și porecla cunoscută până azi. Expresia „de pe vremea lui Pazvante Chiorul", indică ceva foarte vechi. Osman Pazvantoglu (1758 - 1807) s-a născut în Bosnia, loc de unde provenea bunicul său și a lucrat ca mercenar pentru Nicolae Mavrogheni, domnitor fanariot din Ţara Românească. A fost un rebel față de statul otoman, ca și față de domnitorul român, având ambiția de a înființa propriul ținut independent, Vidinul. Astfel, Osman Pazvantoglu a strâns o armată de mercenari şi a pornit o răscoală împotriva sultanului Selim III . După mai multe confruntări, Pazvante Chiorul este iertat de sultanul turc, care îl numeşte paşă de Vidin. Din acel moment, a organizat mai multe atacuri în Țara Românească, iar numele său era temut chiar și de domnitori, precum Alexandru Moruzi sau Mihai Şuţu, care au fugit, părăsind tronul, din cauza lui.
Moartea lui Pazvante Chioru este controvresată, după unele surse fiind otrăvit decătre medicul din Vidin, plătit de sultanul otoman, în anul 1807. După alte ipoteze, a fost ucis de haiducul Iancu Jianu.
În orice caz, porecla sa se menține și astăzi în expresia celebră, pe care o folosesc chiar și adolescenții, când nu vor să poarte o anumită haină sau să se afișeze cu un obiect pe care îl consideră demodat.
Țața Floarea, emblema prostului gust
Nu se știe exact care este originea expresiei "Parcă ești Țața Floarea", dar semnificația este foarte clară. La origine, termenul "țață" era folosit în sensul de mătușă sau soră mai mare, atât în zonele rurale, cât și în mahalalele orășenești mărginașe. Într-o formă de vorbire populară, sora mai mare continuă să fie numită "țață", în anumite familii, cu un nivel educațional scăzut, din secolul 19, așa cum regăsim în scrierile lui Caragiale. Treptat, pe măsură ce sensul său devine din ce în ce mai peiorativ, termenul de țață începe să definească o femeie vulgară, lipsită de finețe și de gust, sinonim unui alt termen cu sens oarecum argotic, cel de mahalagioaică. Ideea de a arăta ca "Țața Floarea" se referă la lipsa de gust în îmbrăcăminte și în purtări, sugerând că porți lucruri de proastă calitate, inestetice și vulgare, care nu ți se potrivesc și te fac să arăți strident și deplasat.
Papură Vodă, domnitorul copil
"Suntem în țara lui Papură Vodă" spun persoanele mai în vârstă, dar și mai tinere, vorbind despre un teritoriu al fărădelegilor, unde nu există nici un stăpân și toată lumea face ce dorește. Unele mame folosesc această expresie și atunci când descoperă că în lipsa lor cei mici și-au făcut de cap în casă. Dar cine să fi fost Papură Vodă?
Porecla aceasta au primt-o două persoane. Primui a fost Ştefăniţă Lupu, domnitor al Moldovei între 1 decembrie 1659 şi 29 septembrie 1661, în timpul căruia țara a fost devastată de atacurile turcilor, foamete și ciumă, iar oamenii ajunseseră să mănânce pâine făcută din papură uscată, de unde și numele dat domnitorului. Ajuns pe tronul Moldovei la numai 18 ani, tânărul domnitor nu a rezistat decât doi ani, plini de greutăți și uneltiri, murind apoi din cauza unei boli grave sau ucis de mână boierilor.
Al doilea a fost Neagu Papură, care fusese înainte haiduc și pandur în slujba austriecilor. Pentru că Neagu Papură cunoștea obiceiurile haiducilor, boierii au încercat să-l pună în fruntea unei potere, pentru a mai potoli atacurile acestora. Dar Neagu Papură a închis ochii, lăsându-i pe haiduci și pe hoții din codri să jefuiască în continuare. La câteva luni a fost înlocuit de boieri şi a luat iar drumul codrului, după ce a întărit zicala "Ţara lui Papură Vodă", pornită din Moldova.
Surse: https://adevarul.ro; http://epochtimes-romania.com
Urmareste-ne pe Google News
