Din grija pentru copilul tau
ECONOMIDA

Vedete care își cresc copiii fără dădacă

A fi vedetă presupune o situație financiară care permite angajarea unei bone pentru creșterea copilului, iar necesitatea acesteia este, probabil, subliniată și de programul destul de schimbator al profesiei unei celebrități. Totusi, exista vedete care aleg să nu apeleze la serviciile unei bone și să își crească micuții sub oblăduirea directă a părinților și a familiei. Vom afla care sunt acestea și care sunt motivele care le-au determinat să ia o asemenea decizie.

 

1. Ashton Kutcher și Mila Kunis

După ce au întâmpinat venirea pe lume a primului copil, fiica Wyatt, Ashton Kutcher a discutat despre parenting în cadrul emisiunii renumite Ellen Show, recunoscând că el și Mila Kunis nu au niciun ajutor în creșterea micuței. Tăticul implicat a declarat că alături de soția sa își dorește să își cunoască cu adevărat copiii și au decis să nu angajeze o dădacă; astfel cei doi pot să mențină o conexiune emoțională cu fetița. Mila a fost lăudată de soțul său pentru modul în care reușește să poarte de grijă celor doi copii pe care îi au (și fiul Dimitri).

vedete care isi cresc copiii fara dadaca

2. Celine Dion

Celine Dion a dat naștere la doi gemeni băieți, Nelson și Eddy, în 2010, fiind hotărâtă să îi crească fără ajutor profesional. În cadrul unui interviu a explicat faptul că nu a devenit mamă pentru a nu-și îngriji copiii, ci pentru a se dedica lor. Fie că a fost vorba despre schimbat de scutece sau alăptare, a experimentat o bucurie intensă crescându-și copiii deși era extrem de obosită. Cum a reușit totuși să aibă grijă de copii și de fiul mai mare? Au contribuit semnificativ și mama sa Therese, precum și sora Linda.

celine dion

3. Ryan Reynolds și Blake Lively

Cu toate că au cariere extrem de ocupate, Ryan Reynolds a declarat că nu are nicio problemă în a se trezi de 5 ori în miezul nopții pentru a schimba scutece, chiar dacă este groaznic de epuizant. În pofida deciziei de a contribui în mod semnificativ la creșterea copiilor, cei doi părinți nu sunt imuni la reproșurile din partea altor părinți, fiind cunoscută situația când li s-a atras atența că nu își țin corect fiul. Au aflat astfel cât de aprigă este comunitatea părinților din mediul online, după cum au declarat.

ryan reynolds

4. Matthew McConaughey și Camila Alves

La numai 3 luni după ce renumitul cuplu a întâmpinat nașterea celui de-al treilea copil, Camila Alves a revenit la meseria de purtător de cuvânt. Proaspăta mămică a declarat că este dificil să revii la muncă cu forță maximă deoarece creierul tău nu are abilitatea de a se concentra numai pe partea profesională, fiind atent spre nevoile copilului. Cu toate că revenirea sa a fost așa de rapidă, actorul și modelul nu au apelat la serviciile unei bone, dar din când în când se bazează pe ajutorul unei bunici, cu ajutorul căreia prepară prânzul, îi pregătește de școală și îi duce la diverse activități. Organizarea este cheia reușitei, după cum declară.

Matthew McConaughey și Camila Alves

5. Marc Anthony și Jennifer Lopez

Atunci când renumiții cântăreți au întâmpinat nașterea gemenilor, Max David și Emma Maribel, nu au fost încântați de ideea de dădacă. Au preferat însă să facă ture cu copiii, iar Jennifer Lopez și-a impus punctul de vedere, așteptând implicare din partea tatălui. Astfel, ea făcea tura de zi, iar el tura de noapte, de la 10 pm la 8 am. După divorț, Jennifer Lopez a decis să apeleze la o dădacă bărbat, dar nu din motivele obișnuite, ci pentru ca fiul său să resimtă și o prezență masculină în viața sa.

jennifer lopez

6. Jerry O'Connell și Rebecca Romjin

Cei doi actori sunt sunt părinții a două fetițe, Dolly Rebecca Rose și Charlie Tamara Tulip, dar se descurcă singuri în organizarea sarcinilor gospodărești. Cel care este mai puțin ocupat îl ajută pe celălalt, echilibrând responsabilitățile. În același mod procedează și când vine vorba de îngrijirea copiilor, reușind să își crească copiii fără o dădacă, chiar dacă celebrul tătic a jucat acest rol la un moment dat.

Jerry O'Connell și Rebecca Romjin

7. Ryan Gosling și Eva Mendes

Cei doi nu sunt doar un cuplu deosebit, ci și părinți puternici. După nașterea primei fiice, Esmeralda, Eva Mendes a declarat că este o mămică extrem de implicată și oricât de obosită ar fi, reușește să rezolve totul. Fiind printre altele și imaginea unor produse cosmetice, recunoaște că nu este ușor, dar încearcă să își strecoare activitățile personale în funcție de programul de somn al copilului.

vedete care isi cresc copiii fara dadaca

8. Jennifer Love Hewitt și Brian Hallisay

La momentul în care fiul lor, Autumn James, avea vârsta de 18 luni, actrița a recunoscut faptul că nu au avut o asistentă de noapte și nici dădacă. A fost extrem de interesant pentru amândoi să rezolve singuri toate activitățile. Înainte de a deveni părinți aveau alte priorități, dar apoi au realizat cât de mult contează implicarea în creșterea copilului. Cel mai important lucru pentru mămica vedetă este să știe că copiii săi sunt sănătoși.

jennifer love hewitt

9. Reese Witherspoon și Ryan Philippe

Deși în prezent cei doi nu mai sunt căsătoriți, au reușit să își crească singuri copiii. Ryan Philippe consideră că le-ar fi fost mai dificil dacă nu s-ar fi implicat direct și ar fi apelat la ajutorul unei bone. Cei doi au reușit să aibă grijă de copii și sunt extrem de mândri de reușita lor. Actorii sunt deseori apreciați pentru compasiunea de care dau dovadă copiii lor, meritul aparținându-le exclusiv, chiar și după divorț.

Reese Witherspoon

10. Sarah Jessica Parker

Interpreta lui Carrie Bradshaw, din renumitul serial HBO Sex and The City nu mai are nevoie de nicio prezentare din punct de vedere al carierei. În viața personală, aceasta are trei copii, James, Loretta și Tabitha și a declarat că nu a apelat niciodată la o dădacă pentru a-și crește copiii. Aceasta a fost o decizie importantă pentru ea și soțul său, Matthew Broderick. Cei doi părinți celebri au considerat că atunci când ai o familie trebuie să participi efectiv în activitățile acesteia.

sarah jessica parker

11. Elle MacPherson

Nu în ultimul rând, cunoscutul supermodel din Australia, care a interpretat și câteva roluri în industria filmului, este și mamă a doi băieți, Flynn și Aurelius, pe care i-a avut în timpul relației cu Arpad Busson. Atunci când a discutat cu cei de la revista Tatler, a declarat că decizia de a nu angaja o dădacă a fost una dintre cele mai bune. Ea este cea care își trezește copiii, le oferă o alimentație sănătoasă, face cu ei temele, dar se și distrează împreună. Este vorba de o profunzime aparte pe care o conferă doar experiențele din viața de mamă.

Elle MacPherson

Surse: www.babygaga.com; www.thelist.com; www.thetalko.com

14 vedete care au uitat să se îngrijească în sarcină

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Copiii care cresc înconjurați de cărți au mai mult succes în viață
    Copiii care cresc înconjurați de cărți au mai mult succes în viață

    Un studiu efectuat în mai multe state a demonstrat că un copil care va crește înconjurat de cărți va beneficia de o educație mai bună și de mai mult succes în viața...

    9 vedete care au fost abuzate de partenerii lor. S-a lăsat cu internare în spital și traume pe viață!
    9 vedete care au fost abuzate de partenerii lor. S-a lăsat cu internare în spital și traume pe viață!

    De la pasiune la violență nu este cale lungă, mai ales în relațiile de cuplu dezechilibrate, în care dragostea orbește rațiunea. Violența domestică nu este...

    Vine FRIGUL! Top 5 alimente care cresc puternic imunitatea la copii
    Vine FRIGUL! Top 5 alimente care cresc puternic imunitatea la copii

    Poate o gustare sa-i potoleasca foamea copilului tau si, in plus, sa-l tina departe de gripa, raceli si alte infectii? Raspunsul este DA, numai ca alimentele trebuie sa fie corect alese.

    Bicicletele fără pedale: 5 motive care fac copiii fericiți
    Bicicletele fără pedale: 5 motive care fac copiii fericiți

    Știm cu toții că mișcarea este esențială în dezvoltare, mai ales atunci când vine vorba despre cei mici. Pe măsură ce cresc devin mai curioși dar și mult mai dornici de...

    Ce sa mananci ca sa ramai gravida. Alimente cheie care cresc fertilitatea. Ce rol are ananasul si cand
    Ce sa mananci ca sa ramai gravida. Alimente cheie care cresc fertilitatea. Ce rol are ananasul si cand

    Te intrebi ce sa mananci sa mananci ca sa ramai gravida? Citeste in continuare. Vei afla  ce trebuie sa mananci in diferite etape ale ciclului menstrual, pentru a ramane insarcinata.

    5 greșeli pe care le faci care cresc anxietatea de separare a copilului
    5 greșeli pe care le faci care cresc anxietatea de separare a copilului

    Anxietatea de separare a copilului reprezintă o problemă cu care se confruntă majoritatea copiilor, în special în perioada de grădiniță, însă poate continua uneori...

    Concursul Național de Filme Micile Vedete - Univer și-a desemnat căștigătorii
    Concursul Național de Filme Micile Vedete - Univer și-a desemnat căștigătorii

    După succesul de care s-a bucurat prima ediție, Școala de Film și Televiziune pentru Copii Micile Vedete și Univer au desfășurat a doua ediție a Concursului Național de Filme pentru...

    © 2019 Qbebe