Din grija pentru copilul tau

6 semne care indică faptul ca o aluniță trebuie îndepărtată

Oricare dintre noi are alunițe. Cele mai multe dintre ele apar însă înainte de vârsta de 20 de an și pot varia ca număr (de la 10 la peste 40) și ca poziționare. Trebuie să știm că anumite schimbări din viața noastră (precum sarcina sau intrarea în adolescență) pot determina mici modificări ale culorii alunițelor (acestea pot deveni puțin mai închise) sau pot duce la apariția unora noi. Pentru a fi însă în deplină siguranță, va trebui să ne examinăm periodic pielea și să știm să identificăm acele semne, care ne pot indica faptul că alunițele noastre sunt  periculoase, în sensul în care ar putea duce la apariția cancerului de piele. Nu va fi însă suficient să ne examinăm singure, ci trebuie să mergem periodic la un control la medicul dermatolog, singurul care ne poate spune dacă o anumită aluniță este sau nu periculoasă, dacă ar trebui îndepărtată sau nu.

Ce tipuri de alunițe există

De obicei, alunițele apar ca niște pete mici, maronii, dar uneori pot avea și alte culori sau dimensiuni. În funcție de aspectul și de momentul în care se dezvoltă, alunițele pot fi de mai multe tipuri:
Congenitale- Aceste alunițe sunt cele cu care ne naștem. S-a estimat că aproximativ 1% dintre persoane au astfel de alunițe, care pot fi periculoase, în condițiile în care crește predispoziția apariției cancerului de piele.
Dobândite- Acestea sunt frecvente la cei mai mulți dintre noi și se dezvoltă încă din copilărie sau în perioada de început a vieții de adult. De cele mai multe ori, ele sunt de câțiva milimetrii și se crede că apar mai ales în urma expunerii la soare . Mare parte dintre ele nu sunt predispuse spre a se transforma în unele canceroase.
Atipice- Ele sunt mai mari decât guma unui creion și au forme neregulate. Din punct de vedere al culorii, sunt de regulă neuniforme, având în centru o nuanță de maro mai închis. Contururile lor sunt neregulate, cu nuanțe variabile, precum roșul sau chiar cu puncte negre pe lângă margini. Nu de puține ori ele se moștenesc și pot deveni foarte periculoase, întrucât pot fi de natură canceroasă.

Tanara ce isi examineaza o alunita cu lupaCând ar trebui să vezi un doctor, care să-ți spună dacă o aluniță este sau nu periculoasă

Este foarte important să consulți un medic dermatolog dacă bănuiești că o aluniță este suspectă. Experții ne avertizează că ea poate fi un indiciu al cancerului de piele.
Pentru a putea să-ți dai seama că este posibil ca alunița ta să fie periculoasă, este necesar să-ți examinezi periodic pielea, să te uiți dacă ți-au apărut alunițe noi sau dacă acelea pe care le aveai deja au suferit anumite modificări. Cu atât mai mult cu cât ai/ ai avut în familie cazuri de cancer de piele sau dacă ai multe alunițe sau pistrui,  se impune  să mergi periodic să consulți un specialist.
Nu va fi dificil să identifici acele semne, menite să-ți spună dacă o aluniță te-ar putea pune în pericol și din acest motiv ar trebui îndepărtată. Iată ce ar trebui să urmărești:

Prezența asimetriei

Alunițele normale, care nu sunt periculoase, au conturul regulat și, dacă îți imaginezi că le vei îndoi pe jumătate, aceste jumătăți ar fi egale. În schimb, acelea ce sunt riscante, au conturul neregulat, iar marginile lor nu sunt egal depărtate față de centru. Astfel de alunițe nu trebuie trecute cu vederea !

Marginile aluniței sunt difuze, nu sunt bine delimitate

Acesta este un alt indiciu al faptului că alunița ta poate fi periculoasă. Dacă o aluniță inofensivă are margini bine definite, cele ce se pot transforma în unele canceroase sunt difuze și neregulate. Nu de puține ori se poate întâmpla chiar să aibă pe margini o textură aspră la atingere, cu tot felul de „asperități", care se extind și în afara acestora. Chiar și culoarea acestora poate fi difuză.

Culoarea aluniței tale s-a modificat

Specialiștii consideră că o modificare mai radicală a culorii unei alunițe poate fi un prim semn al cancerului de piele. De pildă, dacă ea devine maro prea închis, gri, mov, roșie sau chiar neagră, ia în calcul faptul că este foarte periculoasă. De asemenea, dacă este maro închis în centru și pe margini este maro deschis, roșie, roz, albă sau în nuanțe de bleu, gândește-te să mergi cât mai repede la un medic dermatolog.

Fii atentă la dimensiunea aluniței

În mod normal, o aluniță nu ar trebui să fie mai mare de 6 mm. Dacă vei sesiza însă că ai una care este mai mare de atât sau că una din cele pe care le aveai a depășit această dimensiune, mergi neapărat la un medic. Numai acesta va putea determina dacă este canceroasă sau dacă poate fi îndepărtată în condiții de maximă siguranță.

Examinare a aspectului unei alunite

Observi că o aluniță a ta este dureroasă

În situația în care alunița ta este sensibilă sau dureroasă când o atingi sau cînd o apeși, este un semn că poate fi periculoasă. Cu atât mai mult cu cât observi o ușoară sângerare sau scurgerea, din ea, a unui lichid suspect, nu mai sta pe gânduri și mergi la medic.

Vezi că pe alunița ta există o iritație sau te-ai rănit, accidental, la ea

Orice iritație sau rană, oricât de superficială, care nu trece nici după aplicarea unor unguente sau după alte forme de îngrijire, ar trebui să te facă să iei în calcul că este vorba despre o aluniță foarte periculoasă. Va fi cazul să consulți cât mai rapid un medic!

Urmărește evoluția de ansamblu a alunițelor tale

Fie că vorbim despre alunițele moștenite, fie că ne referim la cele apărute pe parcursul vieții, este recomandat să le urmărim cu atenție, sub mai multe aspecte. Astfel, trebuie să ne examinăm cu atenție și să vedem dacă nu cumva au apărut modificări de culoare, formă, mărime. Nu trebuie să uităm nici de modificările ce pot interveni la nivelul texturii.
Așa cum s-a precizat și mai sus, oricare dintre aceste schimbări pot sugera prezența unui cancer de piele.

Citește și: Cu alunitele la control!

Îndepărtarea unei alunițe

Cele mai multe dintre alunițe nu sunt periculoase și nu este necesar să fie îndepărtate.Numai un medic poate decide însă care este cea mai bună soluție pentru tine.
Dacă medicul hotărăște să îndepărteze alunița respectivă, zona respectivă va fi dezinfectată și dacă este cazul, rasă. După aceea se va interveni chirurgical asupra ei. Va fi apoi aplicat un pansament. Nu în ultimul rând, se vor duce mostre din ea pentru analize pentru a se vedea de ce natură este.
Acest demers este esențial mai ales dacă este vorba despre alunițe ce apar în zonele cele mai expuse la soare (precum pe față, pe cap, pe gât, pe brațe, pe picioare), în condițiile în care s-a constatat că mare parte a cazurilor de cancer piele apar la persoanele ce s-au expus la soare timp îndelungat.
Din păcate, astfel de alunițe periculoase se pot răspândi rapid, inclusiv la organele interne. De aici rata mare a mortalității în rândul cancerului de piele ce nu este depistat la timp.
În plus, efectuarea unor screening-uri speciale periodice este foarte importantă, cu atât mai mult cu cât avem/am avut cazuri de cancer de piele în familie sau dacă avem un număr foarte mare de alunițe.

Citește și: Probleme ale pielii la copii si rezolvarile lor

Voi ați auzit până acum de semnele care indică faptul că o aluniță ar trebui îndepărtată?

Surse:
www.activebeat.com; www.businessinsider.com; www.everydayhealth.com

 

Semne care indică o posibilă infecție cu hepatita B

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    6 semne care îți indică faptul că bebelușul poate să se hrănească și cu alimente solide
    6 semne care îți indică faptul că bebelușul poate să se hrănească și cu alimente solide

    Pe măsură ce bebelușul tău se dezvoltă, va avea nevoie și de o nouă alimentație, care să-l susțină așa cum se cuvine. Aceasta ține de hrana solidă și va trebui introdusă...

    25 de semne care îți indică faptul că al tău copil are nevoie de logoped
    25 de semne care îți indică faptul că al tău copil are nevoie de logoped

    Să vedem că al nostru copil are un vocabular bogat și că este capabil să comunice ușor cu noi și cu cei din jur este unul dintre cele mai mari deziderate pentru părinți. Din...

    Semne ale răcelii la copil care indică ceva mult mai grav - sfatul specialistului
    Semne ale răcelii la copil care indică ceva mult mai grav - sfatul specialistului

    Începând de toamna și până primăvara se întinde sezonul răcelilor sau, în termeni medicali, al infecțiilor respiratorii superioare. Există însă...

    16 semne că durerea de cap a copilul tău indică ceva grav
    16 semne că durerea de cap a copilul tău indică ceva grav

    Durerile de cap sunt mai rar întâlnite în rândul copiilor, dar există o serie de situații în care nu ascund doar deshidratare sau o banală răceală, ci pot...

    Ganglionii inflamați la copii: semne care trebuie să te îngrijoreze
    Ganglionii inflamați la copii: semne care trebuie să te îngrijoreze

    Ganglionii reprezintă niște structuri importante pentru sistemul imunitar al oricărei persoane. Atunci când devin inflamați pot ascunde o problemă serioasă în organism....

    11 semne care îți arată că al tău copil trebuie să meargă la psiholog
    11 semne care îți arată că al tău copil trebuie să meargă la psiholog

    Deși majoritatea părinților nu vor să conceapă faptul că al lor copil are nevoie de ajutor specializat, există câteva semnale de alarmă care ar trebui să te trimită urgent la...

    Deshidratarea la bebelusi. Semne de deshidratare! Ce trebuie facut
    Deshidratarea la bebelusi. Semne de deshidratare! Ce trebuie facut

    Deshidratarea la bebelusi inseamna ca organismul pierde o cantitate mai mare de fluide - prin transpiratie, lacrimi, urina, scaune moi, varsaturi sau febra - decat are nevoie pentru a...

    © 2019 Qbebe