Alimentul care, consumat zilnic, ne ajută să avem o inimă puternică și sănătoasă

Alimentul care, consumat zilnic, ne ajută să avem o inimă puternică și sănătoasă

Irina Olteanu - Redactor Senior

O inimă puternică și sănătoasă pornește de la obiceiuri de viață echilibrate. Iar alimentația joacă în acest sens un rol major. Află în continuare informații și studii despre alimentul care, dacă este consumat zilnic, te va ajuta să te bucuri de o sănătate bună a inimii. Îți oferim un indiciu: este nelipsit din dieta mediteraneană.

Obiceiuri sănătoase pentru inimă sănătoasă

Ca să ai o inimă sănătoasă și puternică ajută să te programezi anual la control, să faci zilnic exerciții fizice, să renunți la fumat sau să încerci să reduce nivelul de stres din viața ta. Toate acestea pot să aibă un impact pozitiv asupra sănătății inimii tale. Însă una dintre cele mai simple schimbări care sunt benefice pentru inima ta constă în atenția acordată alimentației. Aproape 6 milioane de persoane se confruntă cu insuficiență cardiacă (la nivelul SUA) și aproximativ jumătate vor deceda în decurs de 5 ani de la diagnostic. Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) atrag atenția asupra consumului de alimente bogate în grăsime, colesterol sau sodiu.

Uleiul de măsline pentru o inimă sănătoasă

Beneficiile dietei mediteraneene sunt binecunoscute. Iar uleiul de măsline, care este nelipsit din aceasta, dispune de o mulțime de proprietăți benefice. Acesta este bogat în antioxidanți, care ameliorează inflamația și scad riscul de boli cronice. De asemenea, este bogat în acizi grași mononesaturați, multe studii asociindu-l cu ameliorarea sănătății inimii. 

Mai exact, într-un studiu din mai 2014 ce a implicat 7 216 adulți expuși unui risc ridicat de boli cardiace, s-a relevat faptul că cei care au consumat cel mai mult ulei de măsline au prezentat un risc cu 35% mai mic de a dezvolta boli cardiace. În plus, un aport ridicat de ulei de măsline a fost asociat cu un risc cu 48% mai mic de a deceda ca urmare a unei îmbolnăviri a inimii, conform unui studiu din anul 2004. 

Un alt studiu de amploare a demonstrat că un aport mai mare de ulei de măsline a fost asociat cu o tensiune arterială mai mică sistolică și diastolică. 

Bucură-te de beneficiile nenumărate ale acestui aliment presărându-l peste alimente gătite sau adăugându-l la sosuri sau în salate.

inima sanatoasa si puternica

Beneficii studiate și demonstrate ale uleiului de măsline pentru inimă

1. Uleiul de măsline este bogat în grăsimi bune - aproximativ 14% din ulei este compus din grăsime saturată, iar 11% din grăsime polinesaturată, precum acizi grași omega 6 și omega 3. Însă acidul gras predominant din uleiul de măsline este un tip de grăsime mononesaturată denumit acid oleic, reprezentând 73% din conținutul total de ulei. Studiile sugerează că acidul oleic reduce inflamația și poate să aibă chiar efecte benefice asupra genelor asociate cancerului. Grăsimile mononesaturate sunt de asemenea destul de rezistente la căldură ridicată, uleiul extra virgin devenind o alegere sănătoasă pentru gătit. 

2. Uleiul de măsline conține cantități mari de antioxidanți - acest beneficiu îl transformă într-un aliment extrem de nutritiv. Alături de acizii grași menționați anterior, are în compoziție și cantități modeste din vitaminele E și K. Antioxidanții sunt activi în mod biologic și pot reduce riscul de a te confrunta cu boli cronice; ei combat de asemenea inflamația și pot ajuta la protecția împotriva colesterolului sanguin din oxidare - două beneficii care pot reduce riscul tău de boală cardiacă.

3. Uleiul de măsline are proprietăți puternice antiinflamatorii - inflamația cronică este considerată a reprezenta principala cauză a diverselor afecțiuni, precum cancer, boli cardiace, sindrom metabolic, diabet de tip 2, boala Alzheimer, artrită și chiar obezitate. Principalele efecte antiinflamatorii sunt mediate de către antioxidanți - principalul este oleocantal, demonstrat a funcționa în mod similar cu ibuprofenul, un medicament antiinflamator. Conform cercetărilor, acidul oleic, principalul acid gras din compoziția sa, poate reduce nivelul markerilor inflamatori importanți precum proteina C reactivă. Un studiu a demonstrat că antioxidanții uleiului de măsline pot să inhibe chiar gene și proteine care determină inflamație în organism.

4. Uleiul de măsline poate preveni infarctul - infarctul apare ca urmare a unei tulburări în fluxul de sânge către creier, fie datorită unui cheag de sânge sau hemoragiei. În țările dezvoltate, infarctul este a doua cauză comună pentru deces, imediat după boala cardiacă. Legătura dintre uleiul de măsline și riscul de infarct a fost studiată în mod extins. Un studiu de amploare desfășurat asupra unui număr de 841 000 persoane a descoperit că uleiul de măsline a fost singura sursă de grăsime mononesaturată asociată cu un risc redus de infarct și boli cardiace. Alt studiu ce a implicat 140 000 participanți a demonstrat că cei care au consumat ulei de măsline au avut un risc de infarct mult mai mic decât cei care nu au făcut acest lucru.

5. Uleiul de măsline protejează împotriva bolii cardiace - boala cardiacă este cea mai comună cauză de deces din lume. Studile observaționale desfășurate în urmă cu câteva decenii au demonstrat că boala cardiacă este mai rar întâlnită în statele mediteraneene. Această concluzie a condus la o cercetare extinsă asupra dietei mediteraneene, care reduce semnificativ riscul de boală cardiacă. Uleiul de măsline extra virgin este unul dintre ingredientele cheie din această dietă, protejând inima de îmbolnăviri în modalități multiple: scade inflamația, protejează colesterolul LDL de oxidare, îmbunătățește căptușeala vaselor de sânge și poate preveni coagularea excesivă a sângelui. În plus, s-a demonstrat că scade tensiunea arterială, unul dintre cei mai importanți factori de risc pentru boală cardiacă și deces prematur. Într-un studiu uleiul de măsline a redus nevoia de medicație pentru tensiune cu 48%.

inima sanatoasa si puternica 

De reținut

În cazul în care suferi de o boală a inimii, există un istoric familial de boli cardiace sau alt factor major de risc, este indicat să incluzi ulei de măsline virgin în alimentație. Urmărește însă să fie tipul potrivit. Uleiul de măsline extra virgin reține unii dintre antioxidanții și compușii bioactivi de la măsline. Din acest motiv este considerat mai sănătos decât tipurile de ulei de măsline mai rafinate. Chiar și în acest condiții, există multe fraude pe piața uleiului de măsline, multe uleiuri fiind prezentate drept extravirgine, pentru a în realitate să fie diluate. Examinează prin urmare etichetele cu atenție pentru a te asigura de calitatea produsului; citește lista de ingrediente și verifica certificarea pentru calitate.

Citește și: Fructul care previne bolile de inimă, dacă îl mănânci zilnic 

Surse: www.healthline.com; www.medicalnewstoday.com; www.ncbi.nlm.nih.gov

Articolul urmator
Alimentul pe care nu ar trebui să îl consumi niciodată după prânz dacă vrei să slăbești, potrivit nutriționiștilor
Alimentul pe care nu ar trebui să îl consumi niciodată după prânz dacă vrei să slăbești, potrivit nutriționiștilor

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Motivul cutremurător pentru care o mamă își trimite zilnic fiica la școală cu o inimă desenată pe mână
    Motivul cutremurător pentru care o mamă își trimite zilnic fiica la școală cu o inimă desenată pe mână

    În ultimii ani, școlile din Statele Unite ale Amercii au fost ținta celor mai terifiante masacre din istorie. Sute de elevi au căzut pradă atacurilor armate sângeroase, la...

    Când ai o mamă puternică, crești o femeie puternică, la rândul tău
    Când ai o mamă puternică, crești o femeie puternică, la rândul tău

    Mama este primul și cel mai important model din viețile noastre, educându-ne, inspirându-ne și sprijinindu-ne să ne găsim drumul în viață. Datorită mamelor,...

    Alimentul din cămară sau bucătărie care chiar poate salva viața unui copil
    Alimentul din cămară sau bucătărie care chiar poate salva viața unui copil

    Bateriile tip pastilă, puțin mai mici decât monedele de 50 de bani, se regăsesc în mai toate gospodăriile. Sunt extrem de utile pentru a pune în funcțiune diverse...

    Divorțul după apariția copiilor NU trebuie să fie regulă! Cum te ajută, de fapt, parentingul să ai o căsnicie sănătoasă
    Divorțul după apariția copiilor NU trebuie să fie regulă! Cum te ajută, de fapt, parentingul să ai o căsnicie sănătoasă

    Apariția pe lume a copiilor nu reprezintă un motiv de divorț. O mamă ne explică cum, după ce ea și partenerul ei au devenit părinți, s-au apropiat mult mai mult. Cursurile de...

    Fiica mea de 15 ani mi-a consumat șamponul scump, așa că am pus-o să-mi cumpere unul nou din banii pe care i-a primit de ziua ei
    Fiica mea de 15 ani mi-a consumat șamponul scump, așa că am pus-o să-mi cumpere unul nou din banii pe care i-a primit de ziua ei

    O mamă din Marea Britanie vrea să o învețe pe fiica ei de 15 ani să fie mai responsabilă cu lucrurile ei, dar mai ales cu lucrurile altora. Pentru că i-a consumat șamponul...

    Care este cea mai puternică trăsătură de parenting a ta în funcție de zodie
    Care este cea mai puternică trăsătură de parenting a ta în funcție de zodie

    Ne dorim să fim cei mai buni părinți pentru copiii noștri. Poate de aceea suntem, uneori, mai exigenti și poate mai duri cu ei. Fiindcă vrem ca acestia să îşi atingă...

    Fraze de parenting pe care le folosești zilnic, dar care pot lovi înapoi ca un bumerang
    Fraze de parenting pe care le folosești zilnic, dar care pot lovi înapoi ca un bumerang

    Una dintre marile provocări ale vieții de părinte este să găsești cele mai potrivite formule de a-i transmite copilului tău mesajele pe care le dorești. În special copiii...

    Poze magice cu mămici care alăptează gemeni sau tripleți. Îți vor topi inima!
    Poze magice cu mămici care alăptează gemeni sau tripleți. Îți vor topi inima!

    Aceste poze cu mame care alăptează gemeni sau tripleți te vor impresiona până la lacrimi, mai ales dacă și tu treci sau ai trecut printr-o astfel de situație. Alăptarea este,...

    © 2024 Qbebe