Atunci când ai hotărât că ai nevoie de o schimbare din punct de vedere fizic, fie că motivele sunt medicale sau estetice, trebuie să îți analizezi cu atenție organismul și să îți stabilești un țel realist. Este greșit să te raportezi la imaginea femeilor din reviste, reclame sau de pe podium. Cel mai sănătos este să îți dorești să fii cea mai bună variantă a ta, nu să arăti ca altcineva.
Conformația corpului are o importanță foarte mare, iar tu trebuie să iei asta în calcul, atunci când îți dorețti cu orice preț să porți o anumită măsură la pantaloni. Poți avea șolduri mai late, iar dacă insiști să tot slăbești, nu faci decât să te îmbolnăvești și nicidecum să arăți feminin și atletic, poți avea gambe mai groase și, din nou, nu te va ajuta să ții diete drastice.
Nu există rețete miraculoase care să-ți promită o siluetă suplă în cel mai scurt timp și mai ales nu unele care să funcționeze pentru toată lumea. Poți, în schimb, să respecți câteva reguli pentru ca tu să ai un corp de invidiat pe termen lung, fără să-ți compromiți starea de sănătate:
Bea apă, mai ales înainte de mesele principale
Hidratarea este foarte importantă pentru funcționarea optimă a organismului, iar asta se va vedea atât în oglindă, cât și pe cântar. Consumul de apă accelerează metabolismul cu până la 30% și te ajută să arzi mai multe calorii. Atunci când bei apă cu jumătate de oră înainte de masă, vei putea să consumi o cantitate mai mică de mâncare, prin urmare vei putea să slăbești mai ușor.
Alege un mic dejun hrănitor
Chiar dacă micul dejun diferă de la persoană la persoană, în funcție de nevoile fiecăruia, este clar că un baton de cereale nu te va ajuta să-ți păstrezi silueta și să fii sănătoasă. Micul dejun trebuie să-ți asigure suficienți nutrienți pentru prima parte a zilei, astfel încât să ai energie până la masa de prânz. Este ideal să consumi un ou cu șuncă slabă de pui sau curcan, omletă dintr-un ou întreg și două albușuri, avocado, rosii. Sursele sănătoase de grăsimi și proteine sunt cele mai bune alegeri.
Bea ceai verdeÎn afară de apa pe care o bei zilnic, poți consuma 1-2 căni de ceai verde, în care poți adăuga lămâie, miere sau mentă. Acesta este plin de antioxidanți, accelerează arderea grăsimilor și conține o cantitate mai mică de cafeină față de cafea. În sezonul estival, îl poți consuma cu gheață, având un gust foarte răcoritor.
Folosește ulei de cocos
Uleiul de cocos este una dintre cele mai sănătoase surse de grăsimi și se metabolizează diferit față de alt tip de grăsimi. Acesta te ajută să-ți diminuezi apetitul și să consumi cu până la 300 de calorii mai puțin. Secretul constă în înlocuirea uleiului pe care îl folosești deja cu cel de cocos, nu în adaugarea lui în orice mâncare pe care o consumi. Poți să gătești cu uleiul de cocos sau chiar să adaugi o linguriță rasă în cafeaua de dimineață sau în smoothie-uri.
Renunță la alimentele cu adaos de zahăr
Foarte multe persoane consideră că dacă nu consumă deserturi sau nu își pun zahăr în cafea, înseamnă că au o dietă fără zahăr. În realitate, poți consuma zilnic alimente cu zahăr „ascuns", fără să-ți dai seama. Cel mai important pas în acest sens este să citești cu atenție etichetele produselor pe care le cumperi.
Alege tipul de carbohidrați pe care îi consumi
Carbohidrații rafinați pot crește brusc nivelul glicemic, iar asta te face să-ți fie foame mai repede și să poftești la tot felul de alimente mai puțin sănătoase. Printre aceștia se regăsesc cerealele rafinate, pâinea albă, gogoșile, biscuiții, prăjiturile, chipsurile, pastele făinoase, siropurile din dulceață, băuturile acidulate. Carbohidrații sănătoși, de care organismul are nevoie, sunt: cerealele integrale, pâinea integrală, fructele, legumele, orezul brun, turtele din ovăz, fasolea, lintea și cartofii.
Folosește farfurii mai mici
Pentru un control mai bun al porțiilor de mâncare, te ajută foarte mult să mănânci în farfurii mai mici, cu condiția să nu mai pui încă o porție după ce ai terminat-o pe prima. În timp, vei avea nevoie de mult mai puțină mâncare, pentru a ajunge la starea de sațietate.
Notează ceea ce mănânci
Până la momentul în care reușești să găsești un echilibru alimentar, este important să conștientizezi ceea ce mănânci în fiecare zi. Pentru asta, notează tot ce mănânci, de dimineață până seara, de la mesele principale până la gustări și băuturi. Este posibil să fii surprinsă de lucrurile pe care le consumai fără să conștientizezi. Analizând listele, poți înțelege mai bine ce alimente trebuie să elimini și pe care trebuie să le adaugi.
Planifică-ți mesele
Este foarte greu să mănânci sănătos atunci când îți este foame și nu ai opțiuni. Pentru a nu risca să comanzi rapid o pizza sau să mănânci la întâmplare ce găsești în frigider, asigură-te că îți cumperi suficiente alimente sănătoase și că ai la tine gustări, dacă ai un program încărcat sau imprevizibil.
Mănâncă mai incet
Acest obicei nu doar că te ajută la digestie și la combaterea balonării, dar te va face să mănânci mai puțin. Atunci când mesteci mai mult și mai lent, la creier ajunge semnalul că tu ai mâncat mai mult decât ai făcut-o de fapt. Astfel, te vei sătura mai repede, cu mai puțină mâncare.
Odihnește-te suficient
Indiferent care este regimul tău alimentar, dacă nu te odihnești suficient, organismul nu va reacționa corespunzător. Cele 7-8 ore de somn pe noapte te ajută să ai valori echilibrate ale hormonilor, care influențează creșterea în greutate și starea generală de sănătate. În plus, atunci când ești obosită, ai tendința să mănânci tot felul de alimente mai puțin sănătoase.
Nu evita antrenamentele cu greutăti
Există mitul conform căruia exercițiile fizice cu greutăți te fac să-ți pierzi feminitatea. În realitate, dacă adopți un plan de antrenament corect, cu greutățile potrivite, vei putea să slăbești mai ușor, iar corpul tău va fi mai armonios și mai tonifiat. După un antrenament cu greutăți, mușchii ard calorii în plus pentru a se reface, iar asta este un plus pentru un corp de invidiat.
Renunță definitiv la băuturile din comerț
Fie că sunt carbogazoase, sub formă de ceai sau cu etichetă de „suc natural", băuturile din comerț nu sunt sănătoase și au adaosuri considerabile de zahăr și E-uri. Dacă renunți la ele, vei ajunge la un corp de invidiat mult mai ușor.
Nu urma diete, ci adoptă un stil de viață sănătos
Exceptând recomandările unui medic, nu trebuie să urmezi diete stricte, care îți pot pune în pericol sănătatea. Este mai înțelept să alegi un stil de viață sănătos, pe care îl poți menține tot timpul. Nu poți mânca toată viața doar salată, să consumi un desert o dată pe lună sau să mergi la sală de 6 ori pe săptămână. Echilibrul dintre o alimentație sănătoasă și o activitate fizică regulată te ajută să ai în permanență un corp de invidiat.
Sursa: www.authoritynutrition.com
