Atenție! O ciupercă rezistentă la antibiotice devine amenințare la nivel global. Cum te ferești de ea

În ultimul deceniu a fost descoperită o nouă amenințare pentru sănătate, la nivel global: este vorba despre ciuperca numită „Candida auris". Parcurge cu atenție articolul de mai jos pentru a afla mai multe detalii despre ea, astfel încât să știi ce ai de făcut pentru a te a te proteja eficient atât pe tine, cât și pe cei dragi.

Ce reprezintă Candida auris

Candida auris se referă la o ciupercă, din familia „Candidei", ce este rezistentă la numeroase tratamente și care a fost pentru prima dată descoperită în 2009 în Japonia. De atunci însă ea a fost semnalată și în alte state (până acum existența ei a fost confirmată în peste 20), specialiștii considerând că acest fenomen nu se leagă de faptul că persoane ce aveau Candida auris în organism au călătorit, ciuperca fiind prezentă la cele care se aflau în spitale sau în alte instituții de îngrijire. Cu toate acestea, cercetările de până acum nu exclud posibilitatea ca unii pacienți diagnosticați cu Candida auris, ce vor călători în alte state pentru a se trata, să fie responsabili de răspândirea fungului.

Care sunt tipurile de infecție pe care le poate declanșa Candida auris și cine este mai expus riscului de îmbolnăvire

Ceea ce se știe sigur este că această ciupercă poate determina infecții la nivelul urechilor, rănilor, dar și la nivelul sângelui. Mai mult, au fost raportate și situații în care urme de Candida auris au fost detectate pe tractul respirator sau la nivelul vezicii urinare, dar nu s-a confirmat că ea ar putea într-adevăr să afecteze sănătatea plămânilor sau rinichilor.

Experții atrag atenția asupra următorului aspect: persoanele care se bucură de o stare bună de sănătate nu sunt expuse aproape deloc riscului de a se îmbolnăvi din cauza Candidei auris, putând să o aibă pentru mai mulți ani pe piele. Cu toate acestea, dacă la un moment dat ele vor ajunge în spital sau dacă li se vor prescrie antibiotice pot deveni mai vulnerabile în fața acesteia.
Printre cei care sunt cei mai expuși pericolului de a se îmbolnăvi din cauza Candidei auris se numără:
• Cei care au sistemul imunitar slăbit din cauza unor afecțiuni (inclusiv din cauza diabetului)
• Cei care au petrecut mult timp în spital

Femeie aflata pe patul de spital

• Cei ce se află internați în unități medicale în care au mai fost semnalate cazuri de îmbolnăviri de pe urma Candidei auris
• Cei ce au luat tratamente prelungite pe bază de antibiotice
• Cei care au purtat dispozitive medicale cum ar fi cateter urinar, venos, drene etc.
• Cei care au suferit recent o intervenție chirurgicală
Infecțiile cu Candida auris pot surveni la orice vârstă, la nivel global fiind detectate cazuri atât la bebeluși prematuri, cât și la persoane vârstnice.

Citește și: Rezistența la antibiotice a copiilor: informații vitale de la medic

Cum știi că este posibil să ai o infecție provocată de Candida auris

Simptomele pe care le determină această ciupercă nu sunt ușor de sesizat, cu atât mai mult cu cât ele intervin la o persoană ce are deja probleme de sănătate și este tratată în spital. Astfel, printre cele mai cunoscute manifestări ale unei infecții se numără prezența febrei, a durerilor și a stărilor de oboseală.

Candida auris se poate răspândi de la om la om în cadrul unităților medicale prin intermediul dispozitivelor și mediului de acolo. De aceea, este esențial ca, dacă tu sau cei apropiați ar trebui să fiți internați în spital sau în alt loc în care veți primi îngrijiri pentru timp îndelungat, să ai la dispoziție informații cât mai exacte legate de prezența sau absența unor cazuri de infecții cu Candida auris.

În cazul în care nu ai fost internată într-un spital sau într-un centru de îngrijire în care nu au fost semnalate infecții sau dacă nu ai venit deloc în contact cu cineva ce ar fi putut să fie infectat cu Candida auris poți exclude faptul că ai contactat ciuperca. Pentru a fi însă pe deplin sigură că nu ești în pericol, ia legătura cu un medic dacă simptomele menționate anterior se mențin mai multe zile.

Când știi că ai stat mai mult timp în spital sau într-un centru de îngrijire ar fi ideal să te prezinți cât mai rapid la un medic pentru a fi testată pentru Candida auris. În acest fel vei evita răspândirea bolii și vei avea șansa de a primi la timp tratamentul adecvat.
Testul pentru detectarea ciupercii este simplu și se poate efectua în următoarele moduri:
• Se va aplica un mic tampon de vată în zona axilelor sau în zona inghinală, iar proba va fi dusă la un laborator specializat în diagnosticarea infecțiilor cu Candida auris
• În cazul în care ai o rană sau dacă există deja o infecție în ureche, se vor preleva probe din zonele respective și acestea vor fi duse tot la un laborator specializat
Până acum, prin raportarea la un număr restrâns de pacienți, s-a putut constata că între 30 și 60% dintre aceștia și-au pierdut viața având infecții invazive cu Candida auris.

Tratamentul unei infecții cu Candida auris

Una dintre cele mai importante trăsături ale unei asemenea infecții este că, de cele mai multe ori, ea este rezistentă la tratamentul cu medicamente antifungice obișnuite. Uneori, este necesar ca acestea să fie administrate în doze mari pentru a se obține vreun rezultat. De asemenea, s-a sesizat faptul că ea poate fi tratată datorită unor antifungice numite echinocandine.

Un alt aspect de care ar trebui să ții cont este acesta: chiar dacă, în urma efectuării unor analize specifice, s-a descoperit că ești purtătoarea de Candida auris, dar nu ai încă simptome ale infecției, nu este indicat să ți se administreze deja medicamente antifungice. Dacă s-ar proceda așa, riscul de o declanșare masivă a infecției ar crește.
În situația în care ești internată în spital și ai semne ale unei infecții cu Candida auris, se vor lua următoarele măsuri:
• Vei fi izolată de restul pacienților, iar personalul medical va intra la tine purtând echipament de protecție (mască și mănuși)
• Atât tu, cât și cei care te vor vizita, vă veți dezinfecta pe mâini înainte să ieșiți din cameră sau după ce veți reveni acolo

În același timp, pentru protejarea vizitatorilor tăi, va trebui să se respecte neapărat indicațiile de mai jos:
• Aceștia nu vor trebui să utilizeze grupul sanitar pe care îl frecventezi și tu
• Nu vor trebui să consume alimente și băuturi în salonul tău
• Nu ar trebui să viziteze alți pacienți din spital după ce au venit în contact cu tine

Nu în ultimul rând, pentru a te proteja atât pe tine, cât și pe ceilalți, de răspândirea infecției cu Candida auris, vei ține cont de aceste sfaturi:
• Nu-ți vei atinge cu mâna rănile deschise, dar nu va trebui să le atingi nici pe cele ale celor care se află în preajma ta
• Asigură-te că îți vei dezinfecta bine mâinile înainte și după ce folosești toaleta, dar și dacă vei părăsi camera
• Nu vei mânca fără să te speli foarte bine pe mâini

Spalat corect al mainilor

Ce se poate face acasă pentru a se preveni o infecție cu Candida auris

Deși nu mai ai simptomele infecției și s-a decis că poți părăsi spitalul, nu înseamnă că fungul a dispărut complet din organismul tău. Pentru siguranța celor din jur, dacă vei mai ajunge la spital, într-o altă instituție destinată îngrijirilor medicale sau într-un centru de îngrijire este neapărat nevoie ca tu sau cei apropiați să precizați că ai suferit de Candida auris și să fie aduse acolo toate documentele medicale ce dovedesc acest lucru.

Odată ce ai ajuns acasă, este esențial ca tu și familia să respectați regulile normale de igienă, ca de exemplu:
Spălați-vă pe mâini ori de câte ori ați mers la toaletă
• Spălați-vă pe mâini înainte să atingeți alimente sau ustensile din bucătărie
• Mâinile vor fi spălate/dezinfectate înainte să se atingă răni deschise
• Întotdeauna vă veți spăla/ dezinfecta mâinile înainte să atingeți dispozitive medicale pe care le utilizați în comun
• Rănile deschise vor fi mereu acoperite
• Fiecare membru al familiei va avea propriile produse destinate igienei personale (de exemplu, propriul prosop de față)
În schimb, rufele vor fi spălate ca de obicei, nu este neapărat necesar ca ale tale să fie spălate separat. În privința veselei și tacâmurilor, nu trebuie să fie spălate într-un mod special, dar ar fi bine ca fiecare să aibă propriile tacâmuri.

Tu știai până acum detalii referitoare la Candida auris?

Citește și: Ce să mănânci pentru a preveni o infecție cu Candida

Surse:
www.betterhealth.vic.gov.au, www.cdc.gov, www.monitorulexpres.ro, www.medicinenet.com

Centrul Medical Matei Basarab devine Veridia

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Rezistența la antibiotice a copiilor: informații vitale de la medic
    Rezistența la antibiotice a copiilor: informații vitale de la medic

    Rezistența la antibiotice nu mai reprezintă un fenomen izolat, ci a ajuns o reală amenințare chiar și în rândul copiilor, escaladând la nivel global pe zi ce trece....

    Caz unic: atacat de o bacterie rezistentă la antibiotice, un copil este salvat de miracolul medicinii moderne
    Caz unic: atacat de o bacterie rezistentă la antibiotice, un copil este salvat de miracolul medicinii moderne

    O adolescentă din Marea Britanie, infectată cu o bacterie mortală, a fost salvată în urma unui tratament experimental: terapia fagică.

    Alertă! Pregătiți-vă de invazia gândacilor puturoși! Ploșnița verde devine o amenințare
    Alertă! Pregătiți-vă de invazia gândacilor puturoși! Ploșnița verde devine o amenințare

    Specialiștii avertizează că în viitorul apropiat ne vom confrunta iar cu o invazie a gândacilor ploșnița-verde. Află cum este posibil!

    Medicamentele false ucid 250 de mii de copii în fiecare an. Cum să te ferești de ele
    Medicamentele false ucid 250 de mii de copii în fiecare an. Cum să te ferești de ele

    Medicamentele contrafăcute ucid anual 250 de mii de copii, iar specialiștii își exprimă public îngrijorarea!

    Cum te ferești de problemele cu urechile în sezonul rece
    Cum te ferești de problemele cu urechile în sezonul rece

    Oricine a ieșit afară iarna, știe cât de roșii și dureroase devin urechile în ger. Pe vreme rece, extremitățile suferă cel mai tare, pentru că fluxul sanguin este...

    Cum să te ferești de furtul pozelor de către pedofili: sfatul specialiştilor
    Cum să te ferești de furtul pozelor de către pedofili: sfatul specialiştilor

    În prezent, în social media sunt expuși extrem de mult copii. Deoarece în calitate de părinți ne dorim să nu avem de-a face cu comportamente deviante precum pedofilia,...

    Cum devine viața de părinte mai ușoară
    Cum devine viața de părinte mai ușoară

    Sosirea unui nou-născut în familia ta e fără îndoială o binecuvântare și cel mai frumos eveniment din viața unui părinte. Totul se mișcă și vibrează în...

    © 2019 Qbebe