Cum pot gestiona proaspetele mame stresul în vremea pandemiei de Covid-19

Cum pot gestiona proaspetele mame stresul în vremea pandemiei de Covid-19

Qbebe.ro

Distanțarea socială și frica de infectare sunt doar câteva dintre elementele stresante pentru noile mame în această perioadă.

Pe lângă problemele care pot apărea după naștere, precum depresia postnatală, ești nevoită să te îngrijorezi de tot mai multe aspecte care pot pune în pericol sănătatea ta, a bebelușului și a întregii familii. Iată câteva sfaturi pentru gestionarea acestor stări:

Diminuarea așteptărilor

A fi mamă nu era o treabă ușoară nici înainte de instaurarea stării de urgență la nivelul țării, însă acum, ca mamă, te poți simți și mai presată. Grija față de felul în care gestionezi situația sau dezamăgirile sunt deseori cauzate de așteptări prea mari. Majoritatea mamelor nu sunt pregătite în totalitate pentru această nouă experiență, iar acest lucru este perfect normal. Experiența își va spune cuvântul, iar învățarea se face treptat.

În această perioadă sensibilă, este necesar să nu te învinovățești pentru micile greșeli sau pentru nerespectarea regulilor nescrise. Chiar dacă există persoane pe social media care par să aibă viața perfectă și să dea cele mai bune sfaturi, realitatea este, de cele mai multe ori, alta. Trebuie să-ți ajuți copilul să nu simtă stresul din jurul lui și să apeleze la orice accesorii care pot ajuta, cum ar fi un set de suzete. Acestea reușesc să-l calmeze pe cel mic atunci când plânge dintr-un motiv sau altul, iar astfel vei putea profita de un moment de relaxare. Este important de ținut minte că acum, mai mult ca oricând, familiile trebuie să fie unite și să-și permită o abordare imperfectă a noului rol de părinți. Detalii aici!

mama-copil-afara

Concentrarea pe prezent

Gândul la viitor poate fi în special stresant în timpuri incerte pentru întreaga planetă. Felul în care evoluează lucrurile este singurul care poate oferi o idee despre momentul în care situația va reveni la normal. Până atunci, trebuie să te concentrezi pe prezent. Îngrijirea copilului, a familiei, dar și cea personală vor putea să te țină suficient de ocupată pentru a nu te îngrijora inutil.

Bebelușul are nevoie de mama lui, iar, dacă ești distrasă și stresată, nu vei reuși să te ocupi de el. Dacă simți că gândurile tale se îndepărtează de momentul prezent, oferă-ți o clipă de liniște pentru a te regrupa. Roagă-l pe partenerul tău să se ocupe de cel mic cât timp încerci să te detașezi de grijile cotidiene. În astfel de momente, poți ieși în curte sau în fața blocului pentru a lua o gură de aer și pentru a sta la soare. Zilele frumoase și căldura te vor inspira să devii o mamă conectată la nevoile copilului tău, iar gândurile pozitive te vor ține cu picioarele pe pământ.

Căutarea ajutorului

Acumularea experienței te va ajuta să devii cea mai bună variantă a ta, însă, atunci când simți că vrei să afli mai multe, poți încerca să apelezi la cursuri online de parenting. O nouă experiență care apare aproape de perioada în care întreaga lume se confruntă cu efectele unei epidemii poate să te proiecteze într-o stare de șoc. Cursurile online sau chiar și video-urile vloggerilor cu experiență în domeniu te vor ajuta să înveți lucruri noi, dar și să îți distragi atenția de la știrile dramatice.

Dacă astfel de metode nu dau roade și simți că efectele sunt mai grave, apelează la ajutorul unui terapeut. O mare parte dintre terapeuți și-au mutat sesiunile în online încă dinainte de pandemia de Covid-19, iar dacă simți că stările de anxietate sau depresie durează de prea mult timp, trebuie să ceri ajutor cât mai repede. Depresia postpartum poate afecta ambii parteneri odată cu nașterea copilului, iar gestionarea acesteia este esențială pentru o viață de familie echilibrată și sănătoasă.

Ca nouă mamă, cel mai simplu este să îți accepți greșelile și să-ți oferi timp. În special în această perioadă grea, trebuie să eviți gândurile ipohondrice și să te concentrezi pe bucuria pe care o simți alături de copilul tău și de familie.

Sursa foto: pexels.com

Articolul urmator
Ce veste grozavă! Atletele mame care alăptează pot să își aducă bebelușii cu ele la Olimpiadă
Ce veste grozavă! Atletele mame care alăptează pot să își aducă bebelușii cu ele la Olimpiadă

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Studiu global: peste 1 milion de copii și-au pierdut părinții din cauza pandemiei
    Studiu global: peste 1 milion de copii și-au pierdut părinții din cauza pandemiei

    Mai mult de 1 milion de copii de peste tot din lume și-au pierdut unul dintre părinți din cauza pandemiei de Covid-19 și un total de 1.5 milioane de copii și-au peirdut un printe, un...

    Cum afectează stresul fiecare zodie
    Cum afectează stresul fiecare zodie

    Oricare dintre noi se confruntă la un moment dat cu stresul, fie că este vorba despre viața personală, fie că este vorba despre cea profesională. Întrucât avem...

    Eructatia la bebelusi. 8 tehnici pentru proaspetele mamici
    Eructatia la bebelusi. 8 tehnici pentru proaspetele mamici

    Eructatia la bebelusi. Atunci cand iti alaptezi bebelusul, pe langa lapte, el inghite si aer, care ii provoaca balonari si disconfort. Daca te intrebai de ce pare sa fie tot mai mofturos si...

    Studiu: câți părinți au mințit în legătură cu starea de sănătate a copiilor în timpul pandemiei?
    Studiu: câți părinți au mințit în legătură cu starea de sănătate a copiilor în timpul pandemiei?

    Un nou studiu publicat de JAMA (Journal of the American Medical Association) arată că un sfert din populația părinților din SUA au mințit în legătură cu metodele de testare și...

    Teste COVID sub formă de acadea in gradinite. Cum funcționează
    Teste COVID sub formă de acadea in gradinite. Cum funcționează

    Mai multe grădinițe din Austria vor testa copiii pentru COVID-19 prin „testele-acadea”. Demersul face parte dintr-un program pilot, menit să detecteze cât mai devreme...

    Cum un test fals-pozitiv de Covid ne-a distrus vacanța mult așteptată
    Cum un test fals-pozitiv de Covid ne-a distrus vacanța mult așteptată

    Iubesc Grecia. Așa că în fiecare an suntem nerăbdători să ne bucurăm de plajele ei în vacanța de vară. Anul acesta însă pandemia ne-a oprit prematur bucuria unui...

    Avertisment CDC: cum sunt afectate femeile însărcinate și bebelușii lor dacă se infectează cu COVID-19
    Avertisment CDC: cum sunt afectate femeile însărcinate și bebelușii lor dacă se infectează cu COVID-19

    Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din Statele Unite a emis un avertisment de urgență legat de femeile însărcinate care suferă de COVID-19! Acestea se pare că au un...

    Scrisoare deschisă a copiilor pentru autorităţi: „Generaţia pandemiei a încetat să mai viseze. Cum vom putea recupera tot ce am pierdut?”
    Scrisoare deschisă a copiilor pentru autorităţi: „Generaţia pandemiei a încetat să mai viseze. Cum vom putea recupera tot ce am pierdut?”

    Consiliul Consultativ al Copiilor, organism consultativ al Fundaţiei World Vision România care reprezintă vocea celor aproape un milion de copii din mediul rural, publică o...

    © 2024 Qbebe