Sfaturi practice de îngrijire pentru mămici

Sfaturi practice de îngrijire pentru mămici

Andreea Constantin

De când ai devenit mămică, timpul nu mai e în favoarea ta și ești mereu pe fugă. Lumea ta e în jurul copilului tău și zilele tale sunt din ce în ce mai ocupate, de dimineață până seară. Însă, trebuie să ții cont de faptul că ai nevoie de un corp și o minte sănătoase și frumoase.

Amintește-ți de zilele în care foloseai produsele de la brandul preferat, Estee Lauder. Sau de momentele în care făceai doar ce îți plăcea: yoga, să alergi în parc sau să asculți muzică tare în boxe. Poți oricând să îți reiei aceste obiceiuri, cu puțin exercițiu. Află mai multe detalii aici.

Iată aici câteva idei despre cum să ai grijă de corpul și de sufletul tău.

Programul de somn

Prima care a fost dată peste cap, odihna, trebuie neapărat recuperată. Încearcă să dormi cât doarme cel mic. Deși te pot apasă toate celelalte lucruri pe care le ai de făcut, este prioritar să îți odihnești corpul și mintea. Doar așa îți vei recăpăta forțele și vei putea să ai energia necesară pentru a face față provocărilor zilnice din rolul de mămică.

Mișcarea de zi cu zi

De fiecare dată când ieși cu cel mic la plimbare, alege să porți un outfit în care să poți să faci  câteva exerciții. Mișcarea constantă te va ajuta să reduci din stresul de care ai parte în fiecare zi. Pe de altă parte, face bine și stării de spirit, dar te va ajută în menținerea mobilității și a echilibrului fizic.

Alimentația zilnică

Indiferent dacă alăptezi sau nu, trebuie să fii atentă la ceea ce mănânci. Să îți facă plăcere, să fie sănătos, proaspăt și să îți asigure aportul de vitamine și minerale de care ai nevoie în fiecare zi. Dacă te ajută organizarea, poți să îți iei timp și să îți faci câte un plan alimentar în fiecare săptămână și să te ții de el în fiecare zi. Dacă nu știi cum să faci asta, poți merge la un medic nutriționist, care să te sfătuiască cum să procedezi și ce e mai bine să mănânci pentru organismul tău.

Antrenează-ți mintea

Jocul și joaca cu cel mic pot fi o formă de relaxare și pentru tine. Inventate sau din cărți de specialitate, activitățile te pot ajuta să te destinzi. Dincolo de lucrurile pe care le faceți împreună, poți încerca să faci și câteva singură. Roagă-ți soțul, sora sau mama să îl supravegheze pe cel mic și tu ia-ți câteva minute pentru tine. Scrie într-un jurnal sau fă câteva exerciții de yoga. Ieși în natură și admiră ce vezi în jur. Respiră profund de câteva ori. Creează-ți din asta o obișnuință.

Aspectul fizic

Este adevărat că nu ai mereu timp să fii impecabilă. Însă încearcă să îți alegi haine pe care să îți placă să le porți, chiar și prin casă, fără să îți fie teamă că le murdărești sau le uzezi. Dacă vrei să ieși în oraș, la mici cumpărături, încearcă să îți pui un machiaj lejer, de zi și să folosești un ruj care îți place. Pune-ți rochia favorită și ieși la o cină romantică cu soțul tău, machiază-te, coafează-te și poartă parfumul preferat.

Spiritualitatea

Asemenea trupului și sufletul are nevoie de grijă. Fie că spui rugăciuni, fie că practici recunoștință zilnic sau îți iei timp să citești câteva pagini dintr-o carte de mindfulness, orice ai alege să faci preț de câteva minute zilnic poate deveni obișnuință și o să îți facă bine.

Dacă reușești, pe lângă jobul full-time de mămică, să îți acorzi și ție câteva minute zilnic, vei putea face față stresului mai ușor. Exersează periodic cu mintea ta, cu trupul tău, cu sufletul tău și vei avea și mai multe clipe de bucurie.

Surse foto: https://www.shutterstock.com

Articolul urmator
5 sfaturi pentru un sistem imunitar puternic în sezonul rece pentru întreaga familie
5 sfaturi pentru un sistem imunitar puternic în sezonul rece pentru întreaga familie

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Confuzia mamelonului la bebelusi: sfaturi pentru o alaptare mai buna
    Confuzia mamelonului la bebelusi: sfaturi pentru o alaptare mai buna

    Toti bebelusii se nasc cu reflexul de supt, asa ca stiu din instinct cum sa se hraneasca la sanul mamei. Cateodata insa, efortul de a se adapta la pozitia de alaptare este prea mare –...

    De ce e important să-ți înveți copilul să practice recunoștința
    De ce e important să-ți înveți copilul să practice recunoștința

    Practicarea recunoștinței are numeroase beneficii, aducând emoții pozitive, o stimă de sine crescută și o viață armonioasă și satisfăcătoare. Iată de ce trebuie să ne...

    Mindfulness pentru copii: cum să-l înveți pe cel mic să practice acest obicei
    Mindfulness pentru copii: cum să-l înveți pe cel mic să practice acest obicei

    Mindfulness reprezintă practica de a trăi în momentul prezent cu deschidere și curiozitate. Uite care sunt beneficiile acestui obicei și cum poți să-l înveți pe cel mic...

    Poze magice cu mămici care alăptează gemeni sau tripleți. Îți vor topi inima!
    Poze magice cu mămici care alăptează gemeni sau tripleți. Îți vor topi inima!

    Aceste poze cu mame care alăptează gemeni sau tripleți te vor impresiona până la lacrimi, mai ales dacă și tu treci sau ai trecut printr-o astfel de situație. Alăptarea este,...

    Uractiv - gel intim pentru îngrijire zilnică
    Uractiv - gel intim pentru îngrijire zilnică

    Probabil știi deja că folosirea săpunului obișnuit sau a produselor cu pH necorespunzător (> 4.5) în zona intimă usucă pielea și crește senzația de mâncărime. Dar...

    Top 10 cele mai controversate poze cu mămici alăptând
    Top 10 cele mai controversate poze cu mămici alăptând

    Fie că este vorba despre imagini postate pe Social Media, fie că este vorba de poze realizate de fotografi sau despre diferite reclame pentru brand-uri celebre, mamele s-au dezvăluit din...

    Copilul nu vrea să mănânce micul dejun? 6 sfaturi pentru a-l convinge
    Copilul nu vrea să mănânce micul dejun? 6 sfaturi pentru a-l convinge

    Una dintre cele mai la îndemână modalități de a te asigura că micuțul tău va avea parte de un start bun într-o nouă zi este să-i oferi micul dejun. Uneori...

    6 semne ale adolescentului îndrăgostit. Sfaturi de la psihologul Lenke Iuhos
    6 semne ale adolescentului îndrăgostit. Sfaturi de la psihologul Lenke Iuhos

    Adolescenţii sunt acei copii mari, care se îndrăgostesc repede, pe sistemul aici şi acum. Nu e de ajuns că părinţii se obişnuiesc destul de greu cu schimbările fizice bruşte,...

    © 2024 Qbebe