Cele mai populare nume de copii din 2018

Cele mai populare nume de copii din 2018

Irina Olteanu - Redactor Senior

În anul 2018 în rândul copiilor se va păstra tendința începută anul trecut, cu nume provenite de la celebrități sau diverse personaje, dar se vor adăuga pe lista de nume populare și multe altele, dintre cele mai inedite. Iată câteva informații interesante despre nume, precum și sugestii pentru viitorii și proaspeții părinți.

Informații despre nume de copii

Numele pe care îl primește copilul este un cuvânt care devine atât de familiar încât va fi primul pe care îl va reține și pe care va ști să îl scrie. Care sunt consecințele unui nume pentru imaginea de sine? Se pare că nu sunt unele atât de zguduitoare pe cât ați crede, conform unui studiu desfășurat de psihologul Martin Ford din cadrul Universității George Mason din Virginia. Expertul nu a descoperit nicio corelație între popularitatea sau dezirabilitatea socială a unui anumit nume și realizările sociale sau academice "acest lucru nu înseamnă că un nume nu va avea niciodată vreun efect asupra dezvoltării copilului, însă sugerează faptul că probabilitatea unui efect pozitiv este la fel de mare ca cea a unui efect negativ. De asemenea, sugerează faptul că este puțin probabil ca un nume să reprezinte un factor semnificativ pentru majoritatea copiilor."
Profesorul de psihologie Lewis Lipsitt, din cadrul Universității Brown, este de altă părere. Copiii și adolescenții fie se străduiesc să fie diferiți, fie încearcă din răsputeri să se integreze, în funcție de numele pe care îl primesc la naștere. Un nume poate genera și așteptări dificil de întrunit deoarece unui copil îi lipsește talentul sau temperamentul necesar (aici este vorba în special de nume inspirate de oameni cu realizări mărețe din diverse domenii). Nimeni nu poate prezice dacă numele va fi în concordanță cu propria viziune asupra sinelui copilului; există posibilitatea ca acesta să nu fie mulțumit de el și să se simtă alienat de părinți sau de prieteni din cauza sa. Psihologul Ron Taffel subliniază că "atitudinea față de numele său reprezintă o măsură a respectului de sine. Dacă respectul de sine este scăzut, chiar și copiii care au un nume puternic nu le vor aprecia, ca o reflexie a modului în care se privesc pe ei înșiși."

Nu în ultimul rând, o altă cercetare a relevat faptul că acei copii înzestrați cu nume neobișnuite au avut șanse mai mari de părinți cu stare socială precară și nivel educațional redus. Din fericire, rezultatele academice ale acestora sunt identice cu ale celor cu nume obișnuite. Psihologul Martin Ford a declarat că "numele au o influență majoră atunci când reprezintă singurul lucru pe care îl cunoști despre acea persoană. Adaugă o poză, iar impactul numelui scade. Adaugă informație despre personalitate, motivații și abilități, iar impactul numelui va ajunge să aibă o relevanță minimă."

nume de copii populare in 2018

Cele mai populare nume de copii în 2018

Familia regală britanică, alături de diverse producții cinematografice au trasat tendințele în ceea ce privește numele populare de copii ale anului 2018. Publicația britanică Daily Mail a menționat un sondaj realizat de un site de părinți, Emma's Diary, ce a cuprins răspunsurile unui număr de 3500 de femei care urmează să nască în anul 2018. Ele au fost rugate să prezinte ideile cu privire la numele pe care și le-ar dori. Astfel, numele prințului Harry este primul pe lista întocmită în urma chestionarului, având în vedere mediatizarea intensă a logodnei sale cu actrița Meghan Markle. Un rol la fel de important în acest sens l-a avut și celebrul personaj din literatură Harry Potter. Și numele George are legătură cu fiul cel mare a Ducelui și Ducesei de Cambridge, clasându-se pe locul 4 în preferințele mamelor, iar numele fiicei acestora, Charlotte, pe locul 13. Alte nume cu influență regală sunt Henry, James și Arthur. Numele de fete preferate de mămici pentru acest an se termină în litera A. Un exemplu al influenței culturii populare este reprezentat de numele Aria, un personaj din îndrăgita serie Urzeala Tronurilor, care apare pe locul 18; alte nume la fel de populare sunt Max și Ruby.

Faye Mingo, director de marketing al site-ului implicat în realizarea sondajului a comentat "putem observa o influență regală reală în numele selectate pentru 2018. Olivia și Oliver continuă să rămână populare în rândul părinților, precum și numele de inspirație biblică Jacob și Noah."

Nume de băieți populare în 2018

1. Harry
2. Noah
3. Oliver
4. George
5. Jack
6. Arthur
7. Freddie
8. Jacob
9. Charlie
10. Teddy
11. Theo
12. Henry
13. James
14. Alfie
15. Leo
16. Oscar
17. Archie
18. Max
19. Logan
20. Joshua

Nume de fete populare în 2018

1. Olivia
2. Isla
3. Lily
4. Ava
5. Elsie
6. Emily
7. Poppy
8. Amelia
9. Sophia
10. Freya
11. Evelyn
12. Grace
13. Charlotte
14. Willow
15. Alice
16. Matilda
17. Ruby
18. Aria
19. Florence
20. Ella

Un alt site cunoscut de parenting, popsugar, extinde lista cu alte câteva recomandări, unele dintre ele menținându-se în clasament încă din anul 2017. Dacă îți dorești un nume deopotrivă modern, dar și popular, ar fi bine să ai în vedere și următoarele variante: Ada, Amara, Arabella, Arya,Asher, Atticus, Aurora, Declan, Ellie, Ezra, Felix, Finn, Grayson, Hazel, Isla, Jasper, Kai, Leo, Levi, Lucy, Maeve, Mila, Nora, Penelope, Sebastian, Silas, Stella, Thea, Theodore, Xavier.

nume de copii populare in 2018

Statistici pentru numele de copii din Marea Britanie

Experții din domeniu sunt de părere că alegerea unui nume constituie o modalitate pentru mamele și tații milenari de a-și exprima dezaprobarea față de condițiile dificile economice și politice și de a tinde spre vremuri pozitive. Astfel, la nivelul Marii Britanii în urma unui sondaj la care au participat 1517 părinți, aproximativ 37% dintre părinții tineri iau în considerare un nume unisex, aceasta fiind a treia tendință în rândul numelor pentru 2018. De asemenea, 31% dintre părinți iau în considerare nume inspirate de personajele tip gangster chic. Numele inspirate de păsări sunt preferate de un procent de 28%, iar 24% apreciază numele cu conotații botanice. O altă tendință este cea a numelor care denotă succesul sau bogăția și, nu în ultimul rând, cele de inspirație Shakespeare-iană (11%), precum Ophelia, Balthazar și Juno. În pofida unei game vaste de nume, 46% dintre părinți nu sunt de acord cu partenerul când vine vorba de alegerea numelui, iar 52% s-au hotărât extrem de greu. 65% dintre părinți consideră că numele poate influența viața copilului, 5% au regretat alegerea numelui, iar 27% detestă tendința de a folosi un nume de familie drept prenume.

 


Surse: www.dailymail.co.uk; www.popsugar.com; www.mirror.co.uk; www.psychologytoday.com; www.nytimes.com

Articolul urmator
Sunt o mamă rea dacă mi-aș dori ca medicii să mă salveze pe mine și nu bebelușul la naștere? Mai am alți doi copii de crescut
Sunt o mamă rea dacă mi-aș dori ca medicii să mă salveze pe mine și nu bebelușul la naștere? Mai am alți doi copii de crescut

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Cele mai populare jucării în funcție de țară. Păpușa Barbie a fost interzisă în Arabia Saudită
    Cele mai populare jucării în funcție de țară. Păpușa Barbie a fost interzisă în Arabia Saudită

    Te-ai întrebat vreodată care este cea mai populară jucărie din lume? În plină lună a cadourilor, o publicație americană a realizat un top al celor mai căutate jucării pe...

    Nume de copii atunci și acum: Ce nume erau la modă în anii 2000 și ce tendințe sunt acum în rândul proaspeților părinți
    Nume de copii atunci și acum: Ce nume erau la modă în anii 2000 și ce tendințe sunt acum în rândul proaspeților părinți

    Alegerea unui nume potrivit pentru copii nu este tocmai cea mai ușoară sarcină pentru viitorii părinți! Și nu e de mirare. Fiecare părinte vrea ca numele copilului sau să fie unul...

    Nume de baieti cu litera L. Top 20 nume de baieti care incep cu litera L si semnificatia lor
    Nume de baieti cu litera L. Top 20 nume de baieti care incep cu litera L si semnificatia lor

    Daca urmeaza sa ai baiat si esti in cautare de nume baieti cu litera L, ai ajuns unde trebuie. Iata top 20 nume de baieti care incep cu litera L si semnificatia lor.Nume de baieti cu litera...

    Când sunt Floriile anul acesta? Iată cele mai frumoase nume inspirate de flori
    Când sunt Floriile anul acesta? Iată cele mai frumoase nume inspirate de flori

    În acest an, Floriile sunt pe data de 9 aprilie, cu o săptămână înainte de Paștele ortodox. Floriile nu au niciodată o dată fixă, dar se știe că sunt...

    Cel mai popular nume de fete din România. Acesta este prenumele preferat de sute de părinți români
    Cel mai popular nume de fete din România. Acesta este prenumele preferat de sute de părinți români

    Care credeți că sunt prenumele de fete preferate ale românilor? Cele clasice, sau cele „exotice”? Aflați mai jos.

    Studiu 2021: cele mai iubite cărți pentru copii din fiecare țară a lumii. În România nu a fost deloc o surpriză!
    Studiu 2021: cele mai iubite cărți pentru copii din fiecare țară a lumii. În România nu a fost deloc o surpriză!

    Cititul este de departe una dintre cele mai simple mai sănătoase plăceri atât pentru cei mari, dar mai ales pentru cei mici, contribuind la dezvoltarea emoțională, cognitivă și...

    Nume de fete fără A. 20 variante inedite din care poți alege
    Nume de fete fără A. 20 variante inedite din care poți alege

    Alegerea numelui pentru o fetiță este un moment special și important pentru părinți. Este o decizie care va influența identitatea și viața micuței pentru tot restul vieții....

    Nu am vrut să iau numele soțului după căsătorie și acum mă simt ciudat să am copii și să nu avem același nume
    Nu am vrut să iau numele soțului după căsătorie și acum mă simt ciudat să am copii și să nu avem același nume

    Această femeie nici nu s-a gândit să-și schimbe numele după căsătorie. Însă după ce a devenit mamă, i se pare bizar să fie singura din familie cu alt nume. Ai fost și...

    © 2024 Qbebe