Prima mea naștere a fost extrem de dificilă. Îmi aduc aminte că familia și prietenii mei îmi puneau tot felul de întrebări despre cum a decurs totul, cum a fost când mi-am ținut pentru prima oară la piept copilul și așa mai departe, dar eram atât de copleșită emoțional încât n-am fost în stare să dau prea multe detalii. Trebuia să fie un moment fericit, dar eram furioasă și frustrată. Simțeam că ceva nu era în regulă, dar nu eram sigură de ce. Abia doi ani mai târziu, un nou medic a folosit termenii „șoc” și „traumă”.
O naștere traumatizantă este dificil de definit, deoarece factorii care o fac traumatizantă variază de la o mamă la alta și pot fi de natură psihică, fizică sau ambele. Povestea nașterii mele mi-a amintit de o perioadă în care m-am simțit neputincioasă și în care vocea mea nu a fost auzită.
Cum m-am recuperat după nașterea traumatizantă? Hai să vedem!
1. Mi-am îmbrățișat emoțiile
Mi-am reamintit că povestea nașterii mele nu mă definește ca mamă. Mi-am spus că este în regulă să simt o întreagă paletă de emoții. Familia și prietenii mei nu îmi înțelegeau experiența și nu știau ce să spună, ceea ce mă făcea să mă simt ca și cum aceste sentimente nu ar trebui să existe. Dar existau și încă cum!
Este foarte important ca atunci când treci printr-o experiență traumatizantă, să nu îți reprimi emoțiile. Ca să te vindeci, este nevoie să treci prin suferință, așa că îmbrățișează-ți emoțiile, trăiește-le, apoi treci mai departe.
2. Am cerut ajutor
După naștere mă simțeam deseori iritabilă și frustrată. Nu-mi dau nici acum seama dacă aceste sentimente veneau din cauza presiunii pe care o simțeam ca proaspătă mămică sau dacă era ceva mai profund.
Studiile arată că a vorbi și a fi în preajma altora este esențial pentru o stare de sănătate bună. Ajută dacă ai un sistem de sprijin, cum ar fi un partener, un prieten bun sau un membru al familiei. Dacă ești singură sau nu ai alături pe nimeni căruia să îi împărtășești ceea ce simți fără să te judece, atunci este timpul să ceri medicului tău să te îndrume către un terapeut. O persoană din afară te poate ajuta să îți dai seama dacă trebuie să iei măsuri suplimentare, cum ar medicație sau alte tipuri de terapie.
3. Am împărtășit povestea mea
Primele săptămâni postpartum sunt despre supraviețuire. A fost greu să fac mai mult decât să am grijă de mine, de copil și de familie. Nu mă simțeam întotdeauna confortabil să vorbesc cu prietenii despre problemele personale cu care mă confruntăm după naștere. Așa că m-am închis în mine până când am explodat prin furie, tristețe și frustrare.
Pe măsură ce am intrat într-o rutină, am găsit timp să reflectez, să primesc sprijin și să îmi împărtășesc povestea. Există sute de grupuri de sprijin online, în special pe Facebook. Există grupuri de mămici cu pui internați la terapie intensivă, cu traume suferite la naștere sau cu diverse alte probleme. Scriindu-mi povestea în astfel de grupuri, am reușit să mă eliberez. Mi-am dat seama că să vorbesc cu alte femei despre trăirile mele și să le citesc poveștile mă fac să mă simt mai puțîn singură și neajutorată. A fost că o mult prea necesară gură de aer proaspăt.
4. M-am concentrat asupra prezentului
După nașterea bebelușului tău, este în regulă să lași deoparte orice altceva și să te concentrezi asupra ta și a celui mic, atât timp cât este nevoie. Recuperarea este un proces continuu. Mămicile care trec prin nașteri dificile, se simt adesea copleșite și supărate. A fost greu să am grijă de copilul meu când emoțiile mele păreau să mă controleze. Nu ajută faptul că trauma nașterii poate provoca sau exacerba anxietatea.
A durat ceva până să găsesc metode pentru a face față stresului și anxietății. Am făcut multe exerciții de respirație, mi-am reamintit că acum, în acest moment, nimic altceva nu conta în afară de îngrijirea nou-născutului meu. Aveam să povestesc și și să reflectez mai târziu asupra motivului pentru care eram atât de supărată. Dar, deocamdată, să trec prin toate orele zilelor și nopților, însemna să respir adânc și să mă las dusă de val.
Așa că, dragă mămică, ești îndreptățită să simți orice emoție! Nu se poate aștepta nimeni de la tine să fii soția perfectă, prietena perfectă sau mama perfectă în acest moment. Și nu ești singură. Întinde mâna și caută un sprijin suplimentar care să te ajute să treci peste trauma ta. Alătură-te unei comunități online, unde îți poți împărtăși povestea. Fă pași mărunți. Ține-ți copilul în brațe. Fii blândă cu tine! Când va fi momentul potrivit, vei depăși trauma prin care treci.
Citește și:
Surse foto: Freepik
Surse articol: Articol tradus și adaptat după un material publicat pe site-ul pregnantchicken.com.
Urmareste-ne pe Google News
