Autismul virtual: termenul pe care părinții care își lasă copiii cu orele pe telefon trebuie să îl afle

Autismul virtual: termenul pe care părinții care își lasă copiii cu orele pe telefon trebuie să îl afle

Copilul tău pare indiferent la orice stimul atunci când este în fața telefonului sau tabletei? Preferă să stea ore în șir cu ochii ațintiți pe ecran, făcând acțiuni repetitive, cu totul rupt de lumea din afară? Nu răspunde nici măcar atunci când îl strigi pe nume, evită contactul vizual și face crize de nepotolit, atunci când încerci să-i iei dispozitivul? Această descriere se potrivește pentru numeroși copii din ziua de azi, începând de la vârste foarte fragede, de 2-3 ani. Din păcate, simptome similare apar și în una dintre cele mai provocative boli ale acestui secol: autismul. De aceea, cercetătorii au început să vorbească din ce în ce mai des despre o formă de autism virtual, care apare la copiii care petrec ore în șir în fața ecranelor.

Vechi legende care au circulat de secole povestesc cum zânele răpeau copiii nou- născuți, lăsând în loc propriile lor progenituri, copii cu chip frumos, dar care păreau total desprinși de această lume. Acesta este unul dintre miturile care amintesc izbitor de copiii cu tulburări de spectru autist. Universul straniu în care trăiește copilul autist pare desprins din cărțile de povești, iar manifestările sale sunt adesea de neînțeles pentru cei din jur. Un copil autist poate sta ore în șir aranjând într-o anumită ordine obiectele din jurul său, total indiferent la ce se întâmplă în imediata lui vecinătate. Dar, dacă cineva întrerupe această activitate stereotipă, copilul autist poate avea manifestări greu de gestionat: panică, ajungând uneori până la teroare, țipete de neoprit, crize de plâns care nu pot fi calmate în nici un fel.

O parte dintre simptomele întâlnite în autism pot fi regăsite și la copiii dependenți de calculator sau de telefon. Acei copii care petrec ore în șir în fața ecranelor au mai multe semne care i-au făcut pe cercetători să vorbească despre un posibil ”autism virtual”. Autismul virtual are simptome similare cu ale tulburării de spectru autist, care sunt, din fericire, reversibile, atunci când timpul în fața ecranului este limitat, iar copilul este ancorat mai mult în lumea reală.

copil tableta

Ce este autismul virtual

Studii clinice recente au arătat că mulți copii mici care petrec ore în șir în fața ecranelor- la televizoare, jocuri video, tablete și computere - au simptome asemănătoare cu cele din Tulburarea de Spectru Autist. Dacă părinții iau măsuri și limitează drastic timpul petrecut de copil în fața dispozitivelor electronice, pentru câteva luni, simptomele copilului dispar.

Astfel, a apărut termenul de ”autism virtual” sau autism indus de ecrane electronice, creat de psihologul clinician Dr. Marius Zamfir. S-a putut observa că o parte din cazurile diagnosticate cu autism sunt, de fapt, forme ale acestui autism virtual.

” Faptul de a sta în fața ecranelor mai multe ore pe zi  împiedică creierul să se dezvolte și generează probleme de comportament și probleme în relațiile cu ceilalți”, arată dr. Anne-Lise Ducanda, inițiatoarea unei campanii privind autismul virtual. „Am decis să realizăm această campanie pentru a avertiza părinții, profesioniștii și instituțiile publice despre pericolele grave ale ecranelor în cazul copiilor cu vârste între zero și patru ani.”

În ultimii ani, medicii au observat tot mai mulți copii cu schimbări neobișnuite de comportament. Unii încetează să răspundă la numele lor, evită contactul vizual și devin indiferenți față de lumea din jurul lor - caracteristici ale tulburării de spectru autist. Alții prezintă întârzieri în dezvoltarea generală.

După ce au întrebat în detaliu părinții privind timpul petrecut de copii în fața ecranelor, medicii au constatat că toți acei copii care prezentau simptomele descrise mai sus petreceau foarte mult timp pe telefon sau pe tabletă, uneori chiar și 10 ore pe zi. În momentul în care părinții au eliminat dispozitivele sau au redus considerabil expunerea la ecran a copiilor, simptomele similare autismului au dispărut.

Expunerea la ecrane afectează creierul

Studiile asupra creierului copiilor care prezintă simptome similare autismului, induse de timpul petrecut în fața ecranelor, au arătat modificări la nivelul creierului. Un astfel de studiu, realizat în cazul a 47 de copii preșcolari, care utilizau telefonul sau tableta mai mult de două ore pe zi, a arătat modificări ale substanței albe cerebrale, implicate în susținerea învățării limbajului și deprinderii abilităților de citire.

„Gândiți-vă la materia albă ca la niște cabluri sau niște linii telefonice care conectează diferitele părți ale creierului, astfel încât să poată discuta între ele”, a spus dr. John Hutton, conducătorul studiului,  pentru CNN.
„Sunt piese despre care știm că sunt implicate în limbaj și alfabetizare”, a continuat el. „Și acestea au fost cele relativ subdezvoltate la acești copii, care petreceau multe ore în fața ecranelor.”

Alte studii au arătat că timpul îndelungat petrecut de copii în fața ecranelor afectează semnificativ sănătatea psihică a acestora, producând simptome precum capacitatea cognitivă scăzută, slabă dezvoltare a limbajului, comportamente de tip autist,  hiperactivitate, deficit de atenție și iritabilitate.

În momentul în care părinții acționează cu strictețe și întrerup sau limitează accesul copiilor la dispozitive, modificările pot fi reversate, iar simptomele similare celor din autism dispar, încetul cu încetul.

Ecranele produc  o  puternică dependență, arată dr. Ducanda, cu simptome similare oricărei adicții. „Încetul cu încetul, copilul nu mai poate sta fără telefon sau tabletă și le cere din ce în ce mai mult. Dacă părinții încearcă să le retragă, copilul poate ajunge la adevărate crize.”

Ecranul izolează, de asemenea, copilul de interacțiunile umane, necesare pentru dezvoltarea abilităților de comunicare și a limbajului. Și mai rău, zgomotul și lumina de pe ecrane pot genera emoții dureroase, cărora copilul mic nu le poate face față. Pe termen lung, acestea pot conduce la un comportament violent și agresiv.

Ce pot face părinții împotriva autismului virtual

Datele clinice arată că o parte din cazurile de copii diagnosticați cu autism ar putea fi, de fapt, o formă indusă electronic de autism, acest tip de autism virtual.

copil laptop

Aceasta este o veste bună pentru părinți, întrucât simptomele similare autismului vor dispărea, în momentul în care accesul copiilor la ecrane va fi limitat, iar ei vor avea mai multe interacțiuni în lumea reală.

Desigur, acesta nu este un lucru simplu, într-o epocă dominată din ce în ce mai mult de tehnologie. Computerele sunt o parte importantă a viitorului, așa că nu poți interzice accesul copilului la dispozitive electronice, dacă vrei să dobândească abilități ce vor fi obligatorii în viitorul apropiat. Dar trebuie făcută o diferență între ceea ce este necesar și ceea ce poate fi eliminat, pentru a preveni efectele dezastruoase asupra sănătății copilului.

Primul lucru de care un părinte trebuie să țină cont este că orice copil are anumite nevoi fundamentale de dezvoltare. Pentru ca un copil să învețe să vorbească, să-și dezvolte gândirea și abilitățile sociale cruciale, are nevoie să interacționeze cu oameni iubitori și să își folosească toate simțurile cât de des poate.

Un studiu din Iran dovedește puterea interacțiunii și jocului cu părinții asupra copilului. Cercetătorii au selectat 12 copii mici, cu simptome asemănătoare autismului,  care își petreceau jumătate din orele de veghe în fața tabletelor sau telefoanelor.  Părinții lor au fost instruiți cum să se joace timp de 8 săptămâni cu copiii, cu accent pe contactul vizual, atingerea iubitoare și comunicarea continuă. În timp ce părinții au aplicat aceste lecții acasă, obiectele care au absorbit atenția copiilor au fost luate, inclusiv dispozitivele digitale. La sfârșitul unei perioade de două luni de aplicare a acestei terapii prin joc și interacțiune,  timpul petrecut de copii în fața ecranelor a devenit minim, comportamentele lor repetitive, asemănătoare celor din tulburarea de spectru autist au fost reduse mult, iar studiile cerebrale au arătat că structura creierului a revenit la normal.

Când copiii mici explorează lumea din jur,  folosind în mod liber toate simțurile pentru a examina lucrurile, se  creează conexiuni neuronale bogate și durabile, care asigură dezvoltarea normală a copilului.

Așa că, pentru a feri copilul de instalarea unui ”autism virtual”, este nevoie să ții cont de următoarele recomandări:

  • Nu da copilului mai mic de 4 ani telefonul sau tableta să se joace, atunci când nu vrei să fii deranjat. Găsește-i orice altă preocupare și nu ceda tentației de a-l ține liniștit, cu ochii în ecran. Așa cum îl ferești de microbi sau de boală, trebuie să-l ferești și de efectele nocive ale ecranelor.
  • Limitează timpul petrecut de copil în fața ecranului, chiar și în fața televizoarelor. Atunci când copilul se joacă, este bine ca televizorul să fie închis, chiar dacă pare că cel mic nu-i dă nici o atenție
  • Vorbește cât mai mult cu copilul și îndeamnă-l, la rândul său, să vorbească. Citește-i și ajută-l să deprindă apetitul pentru lectură
  • Asigură-i copilului un mediu îmbogățit cu materiale educaționale relevante, cu jucării și jocuri care să implice manipularea, precum cele de construit, plastilina, lutul, culorile pentru degete
  • Fă cât mai multe activități practice cu copilul (de la joacă până la gătit împreună) și evită să te uiți la TV sau pe calculator împreună cu el
  • Ai grijă ca și ceilalți membri ai familiei sau persoanele care au grijă de copil să respecte prescripțiile privind limitarea timpului copilului în fața ecranelor

Surse: durablehuman.com: journals.sagepub.com;  madinamerica.com; ncbi.nlm.nih.gov

Surse foto: IStock

Articolul urmator
8 ganduri care nu te lasa sa dormi noaptea
8 ganduri care nu te lasa sa dormi noaptea

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Criză de scutece? Părinții își lasă copiii să își facă treaba mare pe culoarele avioanelor. Cazuri care au îngrozit pasagerii
    Criză de scutece? Părinții își lasă copiii să își facă treaba mare pe culoarele avioanelor. Cazuri care au îngrozit pasagerii

    Credeai că părinții își lasă copiii să facă treaba mare doar pe plajă? Ei bine, nu. Se poate și mai rău! Pasagerii unei aeronave au rămas șocați în momentul în...

    Amenzi pentru părinții care blochează circulația când își lasă sau își iau copiii de la școală sau grădiniță
    Amenzi pentru părinții care blochează circulația când își lasă sau își iau copiii de la școală sau grădiniță

    Părinţii care blochează circulaţia pentru a-și lăsa copiii la şcoală sau grădiniţă, riscă să primească amenzi usturătoare. Iată ce spune legea!

    Autismul virtual: un diagnostic din ce în ce mai comun în rândul copiilor
    Autismul virtual: un diagnostic din ce în ce mai comun în rândul copiilor

    Toată lumea a auzit de autism, tulburarea de dezvoltare care afectează cel puțin 30.000 de copii români (deși neoficial, numărul e mult mai mare). Totuși, despre autismul virtual...

    Primăria Capitalei deschide 5 centre unde părinții își pot lăsa copiii pe perioada vacanței prelungite. Care sunt condițiile
    Primăria Capitalei deschide 5 centre unde părinții își pot lăsa copiii pe perioada vacanței prelungite. Care sunt condițiile

    Primăria Capitalei deschide 5 centre unde părinții își pot lăsa copiii pe perioada vacanței prelungite, anunță Nicușor Dan. Astfel, cei care nu pot sta acasă cu copiii mai...

    Într-o societate în care toți părinții își urmăresc copilul prin telefon, eu am ales să nu fac asta. Mă tem totuși pentru siguranța lui, dar vreau să-i ofer libertate
    Într-o societate în care toți părinții își urmăresc copilul prin telefon, eu am ales să nu fac asta. Mă tem totuși pentru siguranța lui, dar vreau să-i ofer libertate

    Când se oprește monitorizarea părinților și când încep copiii să își câștige independența? Într-o lume plină de pericole, de părinți speriați...

    Generația "Sandwich". Cum își împart timpul oamenii care își cresc copiii și au grijă de părinții lor vârstnici
    Generația "Sandwich". Cum își împart timpul oamenii care își cresc copiii și au grijă de părinții lor vârstnici

    A apărut un nou termen: generația sandwich, care include persoanele care au grijă deopotrivă de copiii lor, cât și de părinții bolnavi sau neputincioși. Iată o mărturie care...

    O bonă adolescentă s-a îngrijorat pentru că părinții copilului de care avea grijă, nu-i răspundeau la mesaje și nici la telefon.
    O bonă adolescentă s-a îngrijorat pentru că părinții copilului de care avea grijă, nu-i răspundeau la mesaje și nici la telefon.

    O bonă adolescentă s-a îngrijorat pentru că părinții copilului de care avea grijă, nu-i răspundeau la mesaje și nici la telefon. După 3 ore în care a încercat să...

    Vecinii mei de coșmar: își lasă copiii să țipe și să bată mingea de gardul meu până seara târziu
    Vecinii mei de coșmar: își lasă copiii să țipe și să bată mingea de gardul meu până seara târziu

    Un bărbat este furios pe vecinii săi de alături, care dau muzica la maxim, parchează pe aleea sa și își lasă copiii să lovească cu mingea de fotbal în gardul său....

    © 2024 Qbebe