Cine este copilul meu? Trucuri pentru a intelege universul copilului

Cel mai fascinant si mai incantator eveniment din vita unei mame este copilul ei Nu doar nasterea lui: ci evolutia, pas cu pas. Un copil este o minune, iar o minune nu poate fi cunoscuta, ca atare. Insa poate fi contemplata. In fata ei se poate trai uimire, incantare, revelatie, intrigare, neputinta, duiosie, recunostinta... La fel si un copil: el se traieste. Daca vreau sa imi cunosc copilul, voi trai viata lui: incercarile lui, esecurile lui, descoperirile lui, bucuriile, infurierile si tristetile lui. Voi cobori langa el, sa escaladam impreuna formele de relief de la nivelul podelei.

Voi privi in directia in care el priveste si voi incerca sa vad pentru prima data o crapatura in perete sau furnica de pe incheietura mainii. Voi gusta combinatia lui preferata de struguri cu nisip si iaurt, sau furnicile vii pe care le mananca, incanta de gustul lor "acrisor". Voi urma copilul, in loc sa il ghidez. Voi intreba copilul, in loc sa ii dau raspunsurile de-a gata. Ii voi arata copilului cum sa incerce singur, in loc sa fac lucrurile in locul lui. Si in acest fel - insotindu-l mai degraba decat conducandu-l - voi descoperi un alt univers decat al meu: pe cel al copilului meu. Si voi avea ocazia sa imi cunosc propriul copil... Cum sa incep sa procedez astfel?

Experienta senzoriala:
Secretul pentru a intelege universul copilului

Cam dupa primele 6 luni de viata, copilul incepe sa se "dezlipeasca" de mama sa si sa exploreze mediul inconjurator. Pana la 24 de luni, schimbarile in dezvoltarea copilului sunt continue si progresive. El devine un titirez, un "hopa-mitica", un mic "gica-contra", care testeaza limitele proprii, ale mediului inconjurator si ale parintilor. Zilele devin o goana dupa propriul "Denis, pericol public", care pare ca sfideaza legile gravitatiei si orice interdictie sau rugaminte a parintilor. Se deplaseaza oriunde, fara nici cea mai mica greutate. Chiar in stadiul in care abia se taraste, ajunge sa il pierzi din vedere cateva secunde, ca a si disparut. Nu oboseste, sau cu toate ca oboseste, nu accepta sa puna capul pe perna si sa doarma. Nu poate. Dorinta de expansiune, de a cerceta, de a se misca, este imperioasa. Copilul este curios, incerca orice, gusta, pipaie, desface, strange, miroase, priveste, asculta... Vigilenta lui te uimeste si, epuizata, nu intelegi de unde are atata energie si pentru ce?! Realizezi ca ai vrea sa iti intelegi si sa iti cunosti copilul mai mult.

In primii ani de viata, copilul descopera lumea prin intermediul experientelor senzoriale. Simturile bazale sunt cele care il ajuta sa cerceteze, sa afle, sa cunoasca si sa se exprime deplin. Prin vaz, auz, atingere, gust si miros. Acestea sunt caile prin care noi incepem sa ne cunoastem pe noi insine si, apoi, sa stabilim un contact cu lumea. Daca vrem sa ne cunoastem mai bine copilul, acest "necuvantator", este nevoie sa revenim la simturile bazale si sa reinvatam sa le folosim. Micutul ne ofera ocaziile perfecte pentru acest demers: observandu-l si urmandu-l pe el, fara critica, prejudecata sau constrangere, vedem clar cum se folosesc cele cinci simturi. Sau, mai bine spus, cum se bucura micutul nostru de ele. Cum le descopera si le celebreaza, iar prin ele, universul in care a sosit.

Iata cat de frumos se raporteaza psihologul si psihoterapeutul Dr. Violet Oaklander la cele cinci simturi ale omului: "Undeva, de-a lungul timpului, multi dintre noi isi pierd capacitatea de constientizare deplina a simturilor, devin neclari si confuzi si par sa actioneze intr-un mod automat si diferit de ei insisi. Ajungem sa actionam in viata aproape ca si cum simturile, corpurile si emotiile noastre nu ar exista, ca si cand nu am fi decat niste capete gigantice care gandesc, analizeaza, judeca, inteleg, sfatuiesc, isi amintesc, fantasmeaza, citesc gandurile, prezic viitorul, cenzureaza. Intelectul este, cu siguranta, o parte importanta a ceea ce suntem noi. Prin intermediul intelectului nostru, noi vorbim cu oamenii, ne facem cunoscute nevoile, ne exprimam opiniile si atitudinile, ne afirmam alegerile. Dar mintea este doar o parte a intregului nostru organism, o parte pe care ne-o asumam si pe care este nevoie sa o ingrijim, sa o cultivam si sa o folosim. Psihologul Fritz Perls spunea adesea: "Pierdeti-va mintea si reveniti-va in simtiri!" Este nevoie sa le acordam respect si celorlalte parti din noi insine, care au atat de multa intelepciune si putere asupra noastra."

Catre universul copilului:
Trucuri si experiente senzoriale

Cum sa descoperim universul copilului odata cu el? Oferindu-i sau facilitandu-i experiente senzoriale care il vor ajuta sa se intoarca la el insusi. "Copiii sub varsta de 6 ani absorb ca un burete cunostintele primite, fara niciun efort deliberat, fara a-si folosi logica sau ratiunea. Cum? Prin intermediul unor contacte si interactiuni concrete, nemijlocite, cu lumea pe care ajung sa o cunoasca din proprie experienta, fara a avea nevoie de "lectii" formale. Cele cinci simturi, atingerea, mirosul, gustul, auzul si vazul, sunt caile prin care copiii obtin o cunoastere fireasca a lumii inconjuratoare. "Singura influenta pe care adultii o pot exercita asupra copiilor consta in a determina daca ceea ce invata copiii este bun sau rau, constructiv sau distructiv. Vazut in aceasta lumina, rolul adultului devine mai mult acela de a inlesni preluarea cunostintelor de catre copii, in loc de a fi el cel ce le preda aceste cunostinte." (Elizabeth White, directoarea scolii Montessori din Spokane)

Aceeasi terapeuta, Dr. Violet Oaklander, in cartea sa "Ferestre catre copiii nostri", ofera sugestii pentru astfel de experiente, incarcate de semnificatii, care imbogatesc copilul.

Cine este copilul meu?
Jocuri si trucuri pentru VAZ

Copiilor nu le este frica sa priveasca. Ati observat jocul gen "bau-bau", in care micutii fac contact vizual, apoi isi feresc privirea timizi, doar pentru a reveni? Curiozitatea si curajul unui copil vin din setea de cunoastere. Putem reinvata sa vedem oamenii si lumea, alaturi de ei. Fara scop si fara prejudecati. Putem, pentru inceput, sa ne oprim si sa privim ceva frumos din natura. Ne putem aseza cu cel mic in fata unei flori, a unei ramuri, a unei frunze, a unei salate din gradina bunicilor. Ne oprim si il privim. Verbalizam ceea ce vedem, asa incat copilul sa se concentreze pe ceea ce spunem si sa urmareasca obiectul din fata, ca pe o opera de arta: "Uite ce verde este... Cu ce seamana verdele asta? Unde l-am mai vazut noi? La Gradina Botanica, atunci cand am fost cu tati? Da... Si tu ai un halat de baie la fel de verde. Uite frunzele ce fine sunt, si ce forma lunguiata au. Sunt mai ingusta la baza, apoi se largesc, vezi, si apoi redevin inguste la varf. Cate frunze sunt? Hai sa le numaram. Vezi cum freamata frunzele in adierea vantului? Ia sa privim cu atentie... Vezi ca se misca?"

In felul acesta, copilul invata sa priveasca natura, detaliile, frumusetea. Ochii incep sa vada mai multe decat credeam inainte ca este posibil. Un copil este foarte receptiv la tot ceea ce este natural si simplu: sufletul sau tresalta la simplitate. Asa vom avea un copil fericit. Insa trebuie sa il ajutam. Nu sa il smulgem din fata unei flori, pentru ca ne grabim, si sa il "livram" in fata desenelor animate. In plus, verbalizandu-i, copilul isi dezvolta vocabularul si asociaza cuvintele cu imaginile, insusindu-si limbajul descriptiv. Un copil mai marisor, care poate raspunde, va reactiona bine la intrebarile deschise ("Cu ce seamana culoarea aceasta, unde am mai vazut-o?"), iar experienta prezenta i se va fixa in memorie ca o frumoasa amintire.

Alte trucuri senzoriale pentru VAZ: putem sa ne distram impreuna si sa experimentam noi moduri de a vedea lumea. Putem privi lucrurile prin celofan, prin apa, prin geam, prin matase. Tu ce vezi? Eu vad... Un elefant de fum! Putem astfel sa vedem sau sa ne imaginam lucruri pornind de la ceea ce vedem. Putem de asemenea sa mergem mai departe, mentionandu-i copilului mai marisor despre "lentilele" pe care le purtam adeseori pe ochi, fara sa stim, si vedem lumea diferit de ceilalti, exact ca acum. Putem sa privim aceeasi priveliste din perspective diferite: aproape, departe, de jos in sus, dintr-o parte, stand culcati...

Cine este copilul meu?
Jocuri si trucuri pentru AUZ

"A permite sunetelor sa patrunda in constiinta noastra este primul pas pe care il putem face pentru a intra in contact cu lumea: inceputul comunicarii. Eu ma indoiesc ca exista asa ceva precum "lipsa urechii muzicale". Totusi, multi copii cred ca nu au ureche muzicala, pentru ca cineva le-a spus asta. Pe baza acestui lucru, se izoleaza de unele dinn placerile oferite de sunet, cum ar fi sa permita propriei voci sa experimenteze cantece. A-i ajuta pe copii sa aprecieze sunetul creste sentimentul lor de a exista pe lume. Putem face acest lucru prin exercitii care sporesc constientizarea de catre copil a sunetelor din jur." (Dr. Violet Oaklander, in "Ferestre catre copiii nostri")

1. Cand sunt bebelusi, copiii reactioneaza poate mai usor la muzica (sunete), decat la alti stimuli. O activitate simpla de constientizare a sunetelor este sa ne jucam pe muzica: dansam, sarim si ne invartim pe muzica clasica. Putem incerca apoi si alte ritmuri, sa vedem ce "prinde" la cel mic. Atentie sa nu lasam muzica sa continue daca acesta da semne de neplacere. Un joc este si un experiment: probam sa vedem ce ii place. Copilul va scoate tot felul de interjectii si onomatopee, ca raspuns la sunete. Sa il incurajam. Putem sa cantam / fredonam dupa linia melodica, pe tonalitati mai joase si mai inalte, ca sa ii dam curaj sa se exprime si sa observe ca ascultam si urmarim muzica.

2. Un copil mai marisor reactioneaza si la altfel de activitati, de felul: invatam sa ascultam. Ne asezam impreuna si stam linistiti cateva minute, cu ochii inchisi. Permitem sunetelor pe care le auzim sa vina catre noi. Mai tarziu, vom putea impartasi impresiile. Ce am auzit, cum ne-am simtit. Putem sa reluam procedura in diferite contexte: la tara la bunici, la plaja, in parc, in centrul orasului, in casa etc.

3. Apoi, sa vorbim despre sunete. Sa constientizam senzatiile auditive. Ce simt cand aud acest sunet? Cum este el? Este lin, curgator, placut, strident; este bland, puternic, departat, apropiat, abia-auzit, rasunator, asurzitor, zgarie la ureche etc.

4. Un joc interesant: sa gasim sunete-perechi. Strangem borcanele sau recipiente micute, din sticla sau plastic (gen borcane de medicamente) si le umplem cu: boabe de orez, de fasole, cu nisip, cu pietricele, cu monezi, cu nasturi, cu pioneze si orice mai incape. Le punem in cate doua recipiente, pe care apoi le acoperim ca sa nu se vada continutul (putem aplica peste ele banza adeziva). Ce are de facut copilul este sa agite fiecare sticluta, sa asculte sunetul si sa ii descopere perechea. Copiii stau in aceasta activitate minute in sir...

5. Putem sa cumparam un xilofon de jucarie, pentru ca ne ajuta sa ii demonstram copilului diferentele de nuante dintre tonuri: mai inalte, mai joase, mai tari, mai slabe, asemanatoare. Putem sa il "testam", sa vedem daca nimereste caracteristica sunetului, apoi putem fi noi "testati", la randul nostru.

6. Un joc distractiv de recunoastere a sunetelor: Stam in spatele copilului si scoatem un anume sunet. Turnam apa, mototolim o hartie, agitam o sticla, fasaim un celofan, lovim un creion si tot asa. Rugam copilul sa ghiceasca sunetul. Facem apoi schimb si noi va trebui sa ghicim ce sunet pregateste copilul.

Cine este copilul meu?
Jocuri si trucuri pentru pentru MIROS si GUST

1. Cu un copil mai marisor, putem deveni atenti la respiratie, proband-o: pe nas, pe fiecare nara in parte, pe gura. Cand expiram, folosim palma pentru a simti aerul care iese din plamanii nostri. Putem tine un fir de iarba, o frunza usoara, o batista din matase sau din hartie in fata nasului si a gurii, ca sa vedem cum o atragem atunci cand insiram profund si cum o "impingem" atunci cand expiram. Aceasta este forma respiratiei noastre.

2. Incercam experienta de a mirosi impreuna diverse parfumuri: floral, fructat, dulce, picant. Punem in borcane sau in cutii obiecte cu arome diferite, precum: parfum, mustar, lemn dulce, salvie, o banana, alune, o felie de ananas, ciocolata, vanilie, sapun, levantica, ceapa, petale de flori, otet, con de pin, cafea, coaja de portocala, saruri de baie, telina, menta etc. Mirosim lent, fara graba, fiecare obiect, pe rand. Vedem daca cel mic poate recunoaste sau la ce il duce cu gandul Cum i se pare, ce senzatii naste in el? Apoi vorbim despre mirosurile care ne plac, despre cele care nu ne plac si despre amintirile pe care ni le evoca. Putem face apoi un tur al casei si al imprejurimilor si sa descriem mirosurile.

3. Foarte usor se leaga experientele olfactive de cele gustative. Copiii mici vor dori sa guste aproape orice obiect, iar cei mai mari nu vor rezista in fata celor comestibile si aromate. Sa vorbim despre gusturi, pe masura ce le experimentam. Pe care le preferam? Pe care nu? Sa comparam gusturi si texturi. Nu doar "dulce" si "acru", ci si: aspru, intepator, tare, moale, rece, caldut, fierbinte, fin, cu cocoloase etc.

Cine este copilul meu?
Jocuri si trucuri pentru pentru ATINGERE

"A fost odata un orb a carui pasiune era sa confectioneze vaze. Vazele lui erau de toate dimensiunile si formele. Veneau oameni din toata lumea sa i le cumpere, dar el era foarte trist pentru ca nu putea sa le vada, asa ca si-a incetat lucrul si a inceput sa se roage pentru o minune. S-a rugat si s-a tot rugat pana cand, intr-o zi, si-a recapatat vederea. S-a apucat din nou de lucru, numai ca vazele pe care le facea nu mai erau frumoase, drept pentru care si-a inchis din nou ochii si astfel, cu ochii inchisi, le-a facut din nou la fel de minunate ca inainte. A invatat astfel ca si cu mainile poate vedea frumusetea". (Poveste scrisa de un copil aflat in clasa a II-a primara, publicata de Elizabeth White in cartea "Taramul Minunilor") 

1. Dr. Violet Oaklander recomanda, pentru activitatile legate de atingere pe care le facem cu copilul, sa adunam o varietate de lucruri: glaspapir, cafea, blana, panglica, hartie, lemn, piatra, scoica, celofan, ace de pin, metal etc. Ce facem cu ele?  Abilitatile de a deosebi senzatii tactile diferite este o functie cognitiva importanta. Le pipaim pe rand, eventual cu ochii inchisi, le simtim si spunem pe rand cum se simt la atingere si de ce anume ne aduc aminte. Vom fi suprinsi sa vedem ce senzatii si ce amintiri nasc in copii: in felul acesta ne apropiem de universul lor. Ce joc putem face: intr-un saculet, punem cateva obiecte diferite ca textura si il rugam pe copil sa bage mana si sa extraga un obiect, fara sa se uite. Sa caute cu mana si sa aleaga ceva aspru, ceva fin, ceva rece, ceva moale, ceva delicat, ceva zgrunturos, etc. Apoi schimbam rolurile si vine randul meu sa scot din sac ceea ce imi cere copilul. In felul acesta, micutul isi imbogateste si vocabularul.

2. La fel procedam si daca alegem obiecte definite pe care le punem in traistuta: un creion, o masinuta, o agrafa de hartie, o nuca, un nasture - de exemplu. Il rugam pe copil sa caute un obiect anume din acestea, fara sa priveasca. Pentru copiii mai marisori, putem spori gradul de dificultate daca punem lucruri cu forma similara si marimi sau texturi diferite: mingiute, de exemplu (de ping-pong, de tenis, de guma, jucarii pentru caini etc)

3. In functie de varsta si nivelul de intelegere, ii pot cere copilului sa gaseasca, in saculetul cu obiecte diferite, "ceva cu care se poate scrie" sau "ceva care incepe cu litera M". Ba chiar putem pune intr-un saculet litere de plastic sau de lemn, pentru a-i ajuta sa distinga literele. Intre litere si atingere exista si alte posibile legaturi: putem trasa literele in nisip, in nisip ud, in malai, in faina sau putem sa le modelam din plastilina sau lut. Prescolarii adora astfel de activitati. Putem incerca sa trasam literele cu degetul pe spatele copilului, sa vedem din a cata incercare ghiceste.

4. Nu doar mainile sunt cele inzestrate cu puternicul simt al pipaitului. Si picioarele, de asemenea. Senzatia de a umbla descult este deosebita si foarte benefica organismului: iar copiii stiu cel mai bine acest lucru. Putem asadar sa ne descaltam si sa pipaim cu picioarele o varietate de texturi, comparand senzatiile la atingerea de: carton, ziar, blana, covor, perne, nisip, iarba, frunze, un prosop, lemn, cauciuc, catifea, bumbac, hartie abraziva, boabe de fasole, ciment, caramida, noroi, pasla, orez, apa, etc. De aici putem porni discutii despre lucruri care ne mangaie pielea si despre mangaieri si alinari sau despre lucruri care ne ranesc pielea si despre rani, cicatrici, dureri, suparari.

Fantezia sau experienta? Ce este mai prielnic pentru copilul meu?

In cartea "Taramul minunilor", autoarea (mama a trei copii, educatoare si director al unei scoli din SUA care functioneaza conform pedagogiei Montessori), descrie: "Conceptia potrivit careia viata interioara a copiilor trebuie sa fie in mod constant plina de fantezii ridicole si simulari de tot felul, este o conceptie gresita, ca si aceea conform careia adultii trebuie sa le alimenteze mereu asemenea inchipuiri, pentru a le dezvolta imaginatia si creativitatea. Nascocirile fanteziste ale prescolarilor sunt adesea rezultatul plictiselii sau al lipsei de preocupari, resimtite de mintile lor active, aflate in plin proces de crestere, constranse sa recurga la imaginatie pentru a supravietui pe plan creator. De asemenea, plasmuirile mintii pot reprezenta o incercare de a face fata unor circumstante de viata pozitive sau negative si de a le intelege. Desi o astfel de incercare poate deveni o unealta terapeutica deosebit de utila pentru majoritatea copiilor, ea nu trebuie sa se transforme intr-o obisnuinta.

Daca ne referim la copiii in jurul varstei de 3 ani, de exemplu, care sunt de putin timp conectati la lumea reala, ale carei minuni si frumuseti magice de abia incep sa le descopere, atunci fanteziile nu sunt indicate. Indiferent daca provin din lecturi sau din imaginatia adultilor. Interactiunea personala cu natura, care este reala, le va deschide ochii mult mai bine decat daca li se povesteste despre personaje mitice si animale vorbitoare.

Daca li se va da sansa de a alege, prescolarii care se dezvolta normal si sanatos vor alege activitati reale in locul celor inventate. De exemplu, vor alege sa spele vase intr-o chiuveta adevarata, sa curete podeaua din bucatarie cu un mop adevarat de dimensiuni mici, sa stearga mobila cu o carpa de praf adevarata. Prescolarilor le place sa atinga si sa examineze scoci si pietre adevarate, sa descopere ca norii au forme pe care sa le asocieze cu lucruri cunoscute, sa invete sa coasa. Le place sa se uite la ilustratii din volume de reproduceri de arta, se bucura sa afle despre viata animalelor, despre locuri indepartate, exotice, unde locuiesc oameni obisnuiti. Toate acestea le hranesc fantezia si le trezesc constiinta, pentru ca le ofera o temelie solida de cunoastere reala.

Noi am deformat realitate pentru copiii nostri sau am permis deformarii sa isi faca loc in viata lor. In acest fel, am scurt-circuitat instinctul lor firesc de a reflecta, de a se minuna si de a evolua. Ceea ce trebuie sa facem acum este sa le insufletim imaginatia, prezentandu-le maretia naturii, splendorile creatiilor artistice, ale pictorilor sau ale sculptorilor, si familiarizandu-i cu transcendenta." (Elizabeth White, in cartea "Taramul minunilor")

Cum ii insufletim copilului imaginatia:
3 sugestii de la educator

Aceeasi autoare ofera cateva sugestii pentru a stimula imaginatia copilului, prin raportare la lumea reala:

1. Plimbati-va "cu vazul", "cu auzul", "cu pipaitul", "cu mirosul"

Nu va grabiti! Faceti-va timp sa observati lucrurile din jur. Ce anume din ce vedeti este frumos sau interesant? Impartasiti copiilor reactiile dvs. emotionale. Ei vor intelege uimirea care va cuprinde. Acordati-le libertatea de a va impartasi si ei ceea ce simt. Plimbati-va in jurul blocului in care locuiti, fara sa va fixati o tinta anume sau planificati-va plimbarea stabilind, de exemplu, sa culegeti plante, flori sau obiecte de anumite culori, forme, substante; asezati-le in recipiente si puneti-le prin casa, la vedere, ca pe niste comori.

2. Desene copiate prin frecarea hartiei cu grafit

Veti avea nevoie de coli albe de hartie si creioane colorate cerate, de pe care ati desprins ambalajele protectoate. Tineti coala cu o mana deasupra unui trunchi de copac, iar creionul colorat in cealalta mana. Hasurati prin frecare conturul trunchiului de copac pe hartie si veti descoperi forme din cele mai interesante.

3. Reproduceri de arta

Colectionati reproduceri de arta, gravuri, litografii sau stampe de marimea unei carti postale. Pastrati-le intr-un cosulet in locuri accesibile, impreuna cu mici suporturi de tip sevalet, asa cum sunt cele pe care asezati farfurioare ornamentale pe perete. Copiii le pot alege pe unele dintre ele, le pot aseza in alte locuri dorite de ei sau le pot schimba. Ii veti deprinde astfel sa observe, sa aleaga dupa preferintele lor si sa decida ce vor face cu ele. (Este preferabil sa aveti mai putine suporturi si mai multe reproduceri de arta - atat pentru a verifica criteriile de selectie ale copiilor, cat si pentru a le da acestora posibilitatea de a-si dezvolta simtul de observatie si a face o optiune.)

Noi stim cine sunt copiii nostri? Ii cunoastem? Ii ajutam sa se descopere, sa se pretuiasca, sa celebreze viata reala prin toate cele simturi?

Bibliografie: Dr. Violet Oaklander, Ferestre catre copiii nostri, Bucuresti 2007, Editura Herald; Elizabeth White, Taramul minunilor, Bucuresti 2007, Editura Sophia.