Cum afectează programul de somn comportamentul copilului

Cum afectează programul de somn comportamentul copilului

Corina Naftanaila

Cu toții știm că cei mici au nevoie de ore bune de somn pentru a se bucura de o dezvoltare corectă, la care se adaugă și ajutorul venit din partea alimentației sănătoase și hidratării corecte. Și totuși, ce se întâmplă atunci când copilul nu doarme suficient? Conform specialiștilor, apar probleme în dezvoltatea fizică, psihică și mai ales comportamentală. Copiii ce cresc fără o rutină de somn au șanse mai mari să prezinte dificultăți în relaționarea cu cei din jur, își controlează mai greu emoțiile și capacitatea de a-și rezolva problemele; și descoperirile nu se opresc aici!

Somnul și relaxarea se numără printre activitățile preferate ale adulților, tocmai pentru că nu dispun de timp suficient. La pol opus se situează copiii, pentru care ora de culcare devine o adevărată tragedie. Puțini sunt aceia ce acceptă rapid faptul că trebuie să doarmă și tot puțini sunt și părinții care renunță ușor la programul de somn deja stabilit. Ei bine, nu putem decât să-i felicităm pe părinții ce se asigură că ai lor copii dorm suficient și asta pentru că, așa cum au descoperit cercetătorii, programul de somn influențează comportamentul copilului.

Aceasta a fost concluzia la care au ajuns specialiștii de la Millennium Cohort din Marea Britanie, care au desfășurat un studiu pe baza datelor a 10.230 de copii în vârstă de 7 ani. Cercetătorii au analizat dificultățile comportamentale înregistrate de părinți și cadre didactice, cât și programul de somn pe care copiii l-au urmat la 3, 5 respectiv 7 ani. În cele din urmă, au observat că acei copii ce nu urmează o rutină de somn prezintă tulburări de comportament. De asemenea, au descoperit că problemele apar atunci când copilul nu doarme suficient în primii ani de viață, iar cercetătorii sfătuiesc părinții să acționeze prin intermediul diverselor activități pentru a stabili programul de somn, ce pot avea efecte benefice în viitor.

somnul copilului

Somnul insuficient conduce la dezvoltare slabă a funcției executive a creierului

Studiul din Marea Britanie este susținut și de descoperirile unui specialist în pediatrie de la Spitalul General pentru Copii Massachusetts, din Boston. "Copiii care nu dorm suficient au probleme de comportament, de atenție, în controlul emoțiilor și raționamentul problemelor. Am descoperit că lipsa programului corect de somn afectează funcția executivă a creierului. Este ca și cum creierul nostru ar fi responsabil cu traficul aerian. Controlul traficului aerian trebuie să știe cum să gestioneze toate informațiile pe care le primește și cum să le proceseze", a spus doctorul Elsie Taveras.

Cele mai des întâlnite probleme de comportament sunt întâlnite în jurul vârstei de 7 ani, ceea ce i-a determinat pe specialiști să analizeze situația copiilor până la acest prag. Așadar, au colectat datele a 1046 de copii, la care s-au adăugat detaliile mamelor cu privire la programul de somn al copiilor de la 6 luni, 3 ani și prezent. Pentru a fi considerată deficiență de somn, rutina de somn a bebelușilor trebuie să fie mai mică de 12 ore, cea a copiilor de 3-4 ani mai mică de 11 ore, iar a celor de 5-7 ani mai mică de 10 ore. Asta a condus la concluzia că acei copii care au dormit mai puțin de 10 ore la vârsta de 3-4 ani au avut rezultate mai slabe la teste, decât cei ce au dormit conform vârstei.

Jucării educative "plictisitoare" pentru un somn liniștit!

Sigur că niciun copil nu îmbrățișează cu drag ora de somn, mai ales atunci când este implicat în activități super amuzante și distractive. Sfatul nostru este să pregătești puțin terenul înainte de culcare. Cum? Oferindu-i copilului tău jucării ce prezintă un potențial scăzut de amuzament, dar care să-i antreneze abilitățile cognitive.

Nicio jucărie nu este plictisitoare, asta este sigur! Există totuși produse ce nu garantează un zâmbet până la urechi, dat cu toate acestea hrănesc curiozitatea și creativitatea. Îți ușurăm sarcina căutării și-ți facem cunoștință cu o mică parte din ceea ce te așteaptă în magazinul online bebeluc.ro, universul jucăriilor educative. Oricare ar fi alegerea ta, te asigurăm că micuțul tău se va bucura de produse de cea mai bună calitate, fabricate din materiale premium și vopsite în culori non-toxice. Te invităm pe platforma bebeluc.ro să descoperi întreaga ofertă de jucării educative!

Margele pe sfoara - set educativ 144 piese

Set Mărgele pe sfoară  

Animo dices - joc cu zaruri

Animo dices  

 Ciupercuta - Joc de indemanare

Ciupercuța  

 Fluturi si forme - set indemanare

Fluturi și forme  

Surse: pediatrics.aappublications.org, reuters.com.

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Cum afecteaza televizorul creierul copilului
    Cum afecteaza televizorul creierul copilului

    Foarte multi parinti prefera sa isi lase copilul sa se uite la televizor ore in sir. Motivul pare de foarte multe ori de inteles: ai treaba prin casa si nu ai timp in momentul respectiv sa...

    Copiii și sezonul estival: este recomandat sau nu să le schimbăm programul de somn?
    Copiii și sezonul estival: este recomandat sau nu să le schimbăm programul de somn?

    Sezonul estival vine la pachet cu mai multe schimbări: zilele sunt mai lungi, temperaturile mai ridicate și vacanțele sunt la tot pasul. Bineînțeles că și copiii răspund la...

    Specialiștii confirmă: depresia mamei afectează dezvoltarea sănătoasă a copilului
    Specialiștii confirmă: depresia mamei afectează dezvoltarea sănătoasă a copilului

    Încă din primele clipe în care îți iei copilul în brațe, îți dorești să faci tot ce poți pentru a-i asigura o creștere sănătoasă. Cu toate acestea,...

    Un ghiozdan greu afectează dezvoltarea copilului? Iată ce spune un chirurg ortoped
    Un ghiozdan greu afectează dezvoltarea copilului? Iată ce spune un chirurg ortoped

    Una dintre cele mai importante preocupări legate de pregătirea copilului tău pentru școală este să-i asiguri un ghiozdan care să nu-i provoace disconfort și care să-l ajute să-și...

    Din culisele psihoterapiei: cum afectează infidelitatea părinților copilul
    Din culisele psihoterapiei: cum afectează infidelitatea părinților copilul

    Un terapeut de peste hotare ne explică cum afectează infidelitatea partenerului sănătatea mentală a copilului. Citește articolul pentru a afla mai multe.

    Un profesor de fizică de la o școală din Teleorman și-a agresat sexual elevele. Cum a fost descoperit comportamentul deviant
    Un profesor de fizică de la o școală din Teleorman și-a agresat sexual elevele. Cum a fost descoperit comportamentul deviant

    Un profesor de fizică din Zimnicea, județul Teleorman a fost arestat în noiembrie 2022, iar în prezent se află sub control judiciar pentru că și-a abuzat sexual elevele....

    Fiul ei s-a sufocat la grădiniță în somn. Mesajul acestei mame va salva viața copilului tău
    Fiul ei s-a sufocat la grădiniță în somn. Mesajul acestei mame va salva viața copilului tău

    Vrei să îi cumperi copilului tău un colier pentru dentiție? Mai gândește-te! O mămică de peste Ocean, care și-a pierdut copilul după ce acesta s-a sufocat, în...

    Cum a salvat o pisică viața unei fetițe care se sufoca în somn
    Cum a salvat o pisică viața unei fetițe care se sufoca în somn

    Animalele de companie nu sunt doar cei mai buni prieteni ai copiilor, dar în unele situații pot chiar să le salveze viața. Așa s-a întâmplat și cu o fetiță din SUA,...

    © 2024 Qbebe