De timpuriu, copiii se uită la noi și ne analizează. Nu în mod conștient, ci pe baza unor prejudecăți automate, care funcționează și la noi, adulții. Trăsăturile faciale sunt cheia acestei analize, adesea destul de pripite și nu prea îndreptățite. Doar pentru că o persoană are ochii mai depărtați sau mai apropiați, sprâncenele mai mult sau mai puțin conturate ori buzele mai subțiri și strânse, putem trage concluzia că este de încredere sau nu, că este un om simpatic, pe care să te bazezi sau, dimpotrivă, cineva cu care nu prea vrei să ai de-a face.
Diferite studii au arătat că percepția trăsăturilor faciale influențează modul în care judecăm oamenii și așteptările pe care le avem de la o persoană. Aceste aprecieri instantanee pot afecta modul în care ne purtăm cu persoana respectivă. De exemplu, aceste estimări inconștiente pot influența procesul de angajare, modul în care votează oamenii sau chiar deciziile juraților. La rândul nostru suntem judecați după aceleași criterii, astfel încât cel din fața noastră poate trage o concluzie rapidă- și eronată- în ceea ce ne privește. Așa se face că unele relații nici măcar nu ajung să se dezvolte, pentru că ne lăsăm influențați de prima părere- sau, mai precis, de primele prejudecăți. La copii, acest proces este și mai pronunțat, pentru că ei nu au încă posibilitatea de a face o estimare matură asupra realității. De aceea, pot reacționa în moduri neașteptate, precum respingerea anumitor persoane sau o senzație de anxietate, doar pentru că ceva din chipurile respective nu le trezește încrederea. Până de curând, reacțiile determinate de trăsăturile faciale ale unei persoane au fost studiate doar la adulți. Recent, astfel de studii s-au extins și la copii.
Copiii ne judecă după trăsăturile faciale, arată studiile
Un studiu publicat în cadrul Developmental Psychology Journal arată că, încă de la cinci ani, copiii îi judecă pe adulți în funcție de trăsăturile lor faciale. Cercetătorii au realizat figuri animate pe computer, care arătau de încredere sau nu, dominante sau submisive, competente sau incompetente. Când au arătat aceste chipuri digitale copiilor, participanții la studiu au avut tendința de a considera fețele care păreau de încredere, dominante sau competente ca fiind "bune", în vreme ce celelalte au fost evaluate ca "rele". În continuare, cercetătorii au folosit fețe mai puțin stereotipe, cu trăsături mai subtile. Ei au demonstrat că așteptările copiilor sunt influențate de modul stereotip în care judecă un chip. Astfel, chipurile stereotipe sunt considerate de către copii ca fiind asociate cu acțiuni stereotipe. Spre exemplu, fețele "dominante" au fost considerate de cei mici ca fiind ale unor persoane care "rezolvă lucruri grele". "Acest lucru arată că, încă de la grădiniță, copiii folosesc aparențele faciale pentru a-și defini așteptări legate de comportamentul celorlalți.", arată Tessa E.S. Charlesworth, cercetător la Harvard University. Astfel, copiii de trei- patru ani evaluează "caracterul" unei persoane în funcție de trăsăturile faciale, în vreme ce după cinci ani copiii estimează atât firea cât și comportamentul persoanei, în funcție de chipul acesteia.
Totodată, studiul a arătat că, în funcție de aceste estimări rapide, copiii iau anumite decizii comportamentale; astfel, copiii erau mai tentați să dea cadouri acelor persoane cu chipuri "de încredere" sau "submisive". Trăsăturile faciale ale persoanei, chiar și cele subtile si mai greu de interpretat, au un anumit înțeles pentru copii și le determină judecățile și interacțiunile sociale. "Unicitatea acestui studiu este de a demonstra că prejudecățile pe care copiii le au, rezultate din aspectul persoanei, nu rămân doar în mintea copilului, ci se manifestă și în comportamentul său față de ceilalți, care sunt văzuți ca buni sau răi în funcție de trăsături faciale, în realitate irelevante în ceea ce privește caracterul sau personalitatea.", subliniază Mahzarin R. Banaji, un alt cercetător de la Harvard.
Modul în care analizăm oamenii rămâne stereotip și la adulți
Dacă nu ne propunem în mod programatic să nu-i judecăm cu ușurință pe ceilalți, felul în care ne raportăm la persoanele din jur, la o primă întâlnire, nu se schimbă foarte mult față de copilărie. Avem și ca adulți tendința să ne purtăm mai bine cu persoanele atrăgătoare, să credem că trăsăturile armonioase se asociază cu o fire plăcută sau să ne simțim intimidați înaintea unei persoane cu aspect sever. Îngrijorător este faptul că astfel de prejudecăți influențează raportarea la cei din jur chiar și în situații oficiale, unde deciziile nu ar trebui să fie luate în funcție de aspect sau trăsăturile faciale. Astfel, o serie de studii realizate în domeniul recrutării de personal au ajuns la concluzii uimitoare. Spre exemplu, mai multe studii au demonstrat că angajații mai înalți sunt plătiți mai bine ca cei scunzi, cei obezi pot lua salarii mai mici, femeile mai aranjate și care poartă machiaj (ca și cele cu trăsături atrăgătoare) sunt considerate mai competente sau de încredere, iar persoanele frumoase primesc peste tot mai multe beneficii decât cele mai puțin atractive.Copiii pot dobândi abilitatea de a citi expresiile faciale
În loc de a analiza rapid o persoană și de a se comporta cu aceasta după prejudecăți inconștiente și stereotipuri, copiii- ca și adulții- trebuie învățați mai degrabă ce ascund diferitele expresii emoționale și cum să "citească" starea și sentimentele unei persoane după limbajul non-verbal al acesteia. O astfel de deprindere amplifică inteligența emoțională a copilului și-i oferă un avantaj adaptativ important. Astfel, unele cercetări au arătat că acei copii care au abilități bune de a decodifica expresiile emoționale ale oamenilor pot fi mai populari în mediul școlar, se pot descurca mai bine în relațiile cu ceilalți și chiar pot obține rezultate academice mai bune.
În general, abilitatea de a decodifica expresiile emoționale și limbajul non-verbal se dobândește pe măsură ce ne maturizăm, dar, adesea, este ignorată chiar și de adulți. Deși reprezintă o adevărată cheie pentru interacțiunea benefică cu ceilalți și pentru crearea de relații armonioase, de multe ori preferăm să-i încadrăm pe oameni în scheme preconcepute, în loc să ne exercităm atenția și bunăvoința. Înțelegerea expresiilor emoționale ale celor din jur merge, de obicei, mână în mână cu o atitudine tolerantă și bazată pe compasiune. La copii, starea de bucurie sau fericire este relativ ușor de citit, chiar începând de la vârste mici, de patru-cinci ani.
Dar alte emoții, precum tristețea, mânia sau dezgustul sunt mult mai dificil de recunoscut. Astfel, un experiment realizat în Canada a arătat că mulți copii între cinci și zece ani pot confunda expresia de teamă cu cea de tristețe. Dificultatea de a recunoaște emoțiile, asociată și cu tendința de a analiza stereotip persoanele, poate duce la interpretări eronate ale copiilor asupra celor din jur și, implicit, la comportamente inadecvate. De aceea, este recomandat ca părinții să-i ajute pe cei mici să-și dezvolte abilitatea de a citi și a înțelege emoțiile celor din jur, să le explice că prima impresie despre o persoană poate fi total greșită și că trebuie să privim mult mai profund oamenii, atunci când luăm decizii cum să ne comportăm în preajma lor.
Surse: https://www.breitbart.com; https://www.upi.com; https://psycnet.apa.org; https://www.forbes.com; https://www.researchgate.net