Rolul jucăriilor în dezvoltarea psihică, senzorială şi motorie de la naştere şi până la 3 ani

Rolul jucăriilor în dezvoltarea psihică, senzorială şi motorie de la naştere şi până la 3 ani

Corina Naftanaila

Joaca nu reprezintă un mod simplu de face timpul să treacă mai repede, ci reprezintă "serviciul copilului", o "muncă" plăcută şi plină de recompense care îl implică în mod direct şi îi utilizează toate resursele şi energia, favorizând dobândirea şi consolidarea unor variate şi multiple noi abilităţi.

Mai mult decât atât, constituie prima şi cea mai importantă oportunitate de a-şi construi personalitatea, explorând relaţia cu el însuşi, cu emoţiile sale şi cu mediul social care îl înconjoară. Joacă începe încă de la naştere, când lumea copilului este concentrată pe explorarea corpului său şi descoperirea de sine; aceasta creşte gradual datorită interacţiunii cu mediul înconjurător şi a prezenței obiectelor pe care copilul le descoperă şi începe să le mânuiască, în concluzie, învaţă să se joace.

Din acest motiv, jucăriile se pot mândri cu un rol esenţial, reprezentând un instrument important în creşterea copilului. De aceea, trebuie alese cu grijă şi întotdeauna trebuie să fie potrivite etapelor specifice dezvoltării psihice, fizice, cognitive şi motorii.

De la naştere la 3 luni: abilităţile vizuale, auditive şi tactile, primii stimuli care dezvoltă simţurile bebeluşului

Încă din primele săptămâni de la naştere, mediul înconjurător reprezintă pentru copil o sursă esenţială de stimuli senzoriali, începând cu prima privire a mamei sale şi contactul fizic cu aceasta. Cel mic se simte atras de culorile vii, de sunetele şi obiectele care îl înconjoară. În timpul acestei faze, jucăriile ideale sunt:

• caruselele cu marionete colorate care se rotesc, ajutându-l pe cel mic să înveţe să-şi dezvolte vederea şi primele mişcări, datorită mişcării circulare a ochilor şi a capului

•jucăriile muzicale, care îi dezvoltă auzul

• jucăriile uşoare, facil de prins în mânuţă, învăţându-l astfel să-şi coordoneze primele mişcări dar să îşi dezvolte şi simţul tactil, datorită texturilor diferite ale jucăriilor.

jucarii de la nastere la 3 luni

De la 4 la 8 luni: abilităţile de relaţionare, coordonare şi simţul tactil, o lume plină de emoţii pentru a dezvolta sentimentele

Copilul experimentează prin intermediul simţurilor, manevrând, apucând cu mânuţele şi explorând jucăriile tip zornăitoare cu guriţa. În această perioadă îi plac jocurile în familie de tipul "cucu-bau" şi dezvoltă o afecţiune, uneori dusă până la extrem, pentru o anumită jucărie pe care are grijă să o poarte cu el peste tot.

De asemenea, el doreşte să comunice şi începe să interacţioneze cu părinţii săi utilizând sunete repetitive. Acesta este momentul perfect să "citiţi" împreună cărţi ilustrate, să-i cântaţi ceva simplu şi să-i oferiţi jucării "vorbitoare" sau muzicale.

jucarii de la 4 la 8 luni

De la 9 la 12 luni: abilităţile cognitive, tactile şi psiho-motorii şi drumul către dezvoltarea motorie

În această perioadă, abilităţile motorii ale copilului încep să se afime din ce în ce mai mult. Este momentul prielnic explorării, mersului de-a buşilea şi primilor paşi. Cel mic este fascinat de jucăriile care se rostogolesc, se mişcă sau care se pot asambla/dezasambla şi care îi permit să îşi coordoneze mişcările. De asemenea, jucăriile care pot fi încălecate/călărite sau pe care copilul se poate aşeza sau căţăra sunt esenţiale, ajutându-l şi încurajându-l în realizarea primelor sale activităţi motorii.

jucarii de la 9 la 12 luni

De la 12 la 18 luni: abilităţile muzicale, psiho-motorii şi dezvoltarea limbajului sau primii paşi către explorarea lumii înconjurătoare

Copilul "munceşte" în mod constant pentru a-şi perfecţiona abilităţile care conduc la efectuarea mişcărilor specifice mersului. Cu fiecare luna care trece el reuşeşte din ce în ce mai bine să-şi coordoneze mişcările şi echilibrul. Este momentul în care îi place să împingă sau să tragă după sine jucăriile favorite, acesta reprezentând un proces important al cunoaşterii de sine şi al noilor descoperiri.

De asemenea, copilul învaţă cum să răsfoiască şi să privească paginile unei cărţi cu ilustraţii şi să fie atent la acestea, fără să-şi piardă interesul. Începe să-şi recunoască propria imagine din oglindă sau fotografii. Devine din ce în ce mai abil în a înţelege cuvintele, de aceea este momentul ideal să ia contact cu limbile străine, chiar şi prin intermediul jucăriilor bilingve.

Tot în această perioada, iubeşte să imite activităţile adulţilor şi agreează jocurile care au legătură cu acestea.

jucarii de la 12 la 18 luni

De la 18 la 24 luni: abilităţile psiho-motorii, imaginaţia, creativitatea, comunicarea şi inventivitatea sau călătoria de neoprit către independenţă

Din acest moment, copilul devine din ce în ce mai independent, şi, în mod gradual, devine capabil să îşi coordoneze mişcările, precum cele pe care le implică mersul pe tricicletă sau manevrarea maşinuţelor prin intermediul telecomenzii din dotare. Începe să-şi construiască o imagine clară asupra identităţii sale. Iubeşte să fie protagonistul propriilor jocuri, preferând jucăriile care răspund comenzilor sale, precum cele care "vorbesc" sau jucăriile interactive care-i permit să-şi exprime dorinţa de nestăpânit de a comunica.

jucarii de la 18 la 24 luni

După 24 luni: imaginaţia, creativitatea, inventivitatea, socializarea, mimetismul, scrisul sau paşii esenţiali care îi permit să-şi exprime personalitatea

În această perioadă copilul îşi dezvoltă abilitatea de a-şi imagina şi utiliza diverse simboluri/semne care îl vor ajuta să interpreteze, să vadă şi să simtă lumea înconjurătoare. Aşadar, jucăriile trebuie să fie concepute astfel încât să îi permită să inventeze personaje, roluri şi diverse activităţi. Este momentul în care începe să relaţioneze/socializeze cu alţi copii care îi atrag atenţia. Un lucru foarte important în această perioadă este faptul că îşi concentrează atenţia asupra gusturilor şi comportamentului modelelor feminine sau masculine.

jucarii dupa 2 ani

ŞTIAI CĂ...
1. Este important pentru părinţi să urmeze aceste stadii importate de dezvoltare cu jucării potrivite vârstei copilului şi modului în care acesta evoluează?

2. Este important pentru părinţi să împărtăşească împreună cu cel mic momentele de joacă şi de asemenea, să găsească timp pentru a se juca împreună cu acesta?

3. A te juca împreună cu cel mic şi a observa copilul în timp ce se joacă reprezintă o oportunitate de a te familiariza cu abilităţile sale şi mai ales cu sentimentele sale cele mai profunde?

4. A te juca împreună cu micuţul tău întăreşte legătura dintre părinţi şi acesta şi îl ajută să stabilească o relaţie pozitivă şi plină de iubire, extrem de benefică pentru dezvoltarea unui copil fericit?

Chicco, prin intermediul centrului sau de cercetare ştiinţifică (Observatorul Chicco), a studiat de-a lungul timpului toate aceste etape prin care trece un copil, încă de la naştere şi pune la dispoziţia tuturor părinţilor instrumentele necesare unei dezvoltări armonioase, plină de iubire şi fericire.
Descoperă şi tu jucăriile de dezvoltare Chicco! Detalii AICI!

 

http://www.chicco.ro

 

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Rihanna și rolul de mamă: „Voi fi o mamă psihopată! Totul până la copilul meu”
    Rihanna și rolul de mamă: „Voi fi o mamă psihopată! Totul până la copilul meu”

    La începutul anului, Rihanna dezvăluia lumii întregi că se pregătește să intre în rândul mămicilor. Artista în vârstă de 33 de ani a anunțat că...

    Cât te costă să crești un copil în România de la naștere și până la 18 ani?
    Cât te costă să crești un copil în România de la naștere și până la 18 ani?

    Să crești doi copii de la naștere și până la majorat în România te costă nici mai mult, nici mai puțin de ... un milion de lei! Datele calculate de experți,...

    Rolul activităților educative în dezvoltarea copilului tău
    Rolul activităților educative în dezvoltarea copilului tău

    Odată cu sosirea toamnei, mulți părinți încep să se gândească să își înscrie copiii la tot felul de activități educative pentru a-i ajuta să își...

    După 69 de ani de căsnicie, și-au petrecut ultimele zile ținându-se de mână. Au rămas unul lângă celălalt până la 91 de ani și până la ultima suflare
    După 69 de ani de căsnicie, și-au petrecut ultimele zile ținându-se de mână. Au rămas unul lângă celălalt până la 91 de ani și până la ultima suflare

    După 69 de ani de căsnicie, și-au luat „Adio”, ținându-se de mână. Povestea înduioșătoare a unui cuplu care a rămas împreună, la bine și la...

    Rolul tatălui versus rolul mamei într-o familie cu copil atipic. Cum puteți fi alături unul de celălalt, dar și de copilul vostru
    Rolul tatălui versus rolul mamei într-o familie cu copil atipic. Cum puteți fi alături unul de celălalt, dar și de copilul vostru

    Cât timp am lucrat cu copii cu nevoi speciale, am avut privilegiul de a le cunoaște și familiile. Deși fiecare familie e diferită, pot să spun că am observat ceva asemănător...

    Un bărbat a refuzat să-și vadă fiica dupa naștere până nu a făcut un test de paternitate
    Un bărbat a refuzat să-și vadă fiica dupa naștere până nu a făcut un test de paternitate

    Încrederea între partenerii unui cuplu este esențială, mai ales când este vorba și despre un copil. Din păcate, unul dintre parteneri își poate exprima brusc...

    Mofturi la mâncare versus aversiunea senzorială la mâncare: cum facem diferența
    Mofturi la mâncare versus aversiunea senzorială la mâncare: cum facem diferența

    Copilul este mofturos sau suferă de o aversiune față de mâncare? Icnește, refuză și plânge? Cum recunoști semnele și cum ar trebui să gestionezi situația?

    10 moduri prin care muzica ne menține sănătatea psihică
    10 moduri prin care muzica ne menține sănătatea psihică

    Ți-ai imaginat vreodată cum ar fi fost lumea noastră fără muzică? Nici noi! De fapt, nici nu vrem să ne gândim la așa ceva. Muzică are puterea de a aduce oamenii...

    © 2024 Qbebe