4 intrebari magice prin care mamica il intelege pe copil

Cele 4 intrebari cheie le-a descoperit Isabelle Filliozat, psihanalistul si psihologul de copii, in cartea ei, Emotiile si trairile copiilor. Noi nu masuram ce se intampla in sufletul unui copil. Sa nu-i minimizam sentimentele. In ochii lui, un detaliu care noua ne scapa, poate dobandi o importanta colosala. Tocmai de aceea, trebuie sa ne intindem antenele in lumea speciala a copiilor. Sa devenim receptivi si vigilenti. Sa incepem prin cateva intrebari...

4 intrebari magice: Ce simte copilul?

Emotiile sunt pentru copil cum este respiratia pentru tine. Mintea lui inca nu lucreaza in ritmul unui adult, asa ca orice eveniment prin care trece este procesat emotional. Reactiile si comportamentele lui vin ca urmare a lumii sale interioare. Daca vrei sa il intelegi pe cel mic, aminteste-ti sa te intrebi cat mai des ce simte el acum.

Micutul incearca sa dea un sens celor traite de el, cu mijloacele pe care le are la indemana - cu cele emotionale, deci. Noi trebuie sa descoperim acest sens. Ce se ascunde in spatele reactiilor emotionale, de neinteles pentru parinti?

Isabelle povesteste o intamplare graitoare:

”Mihai plangea in hohote, pentru ca balonul pe care il tinea in brate se sparsese. Sophie a evitat sa il consoleze prea repede printr-o fraza de genul nu-i nimic, o sa iti cumpar altul. S-a aplecat spre el si l-a intrebat:

- Ce inseamna balonul asta pentru tine?

Spre imensa ei stupefactie, micul Mihai a ridicat ochii spre ea si i-a marturisit plangand:

- Totul moare! Bunicul meu a murit saptamana trecuta.

Fireste, nu toti copiii care vad un balon explodandu-le in brate si-au pierdut un bunic. Dar problema metafizica ramane. Parintii nu vad decat balonul. Copilul, in schimb, tinea un balon si, dintr-o data, iata ca intre degetele lui n-a mai ramas decat o bucatica de cauciuc. Transformarea este cel putin stupefianta. De asemenea, ea ridica problema unei eventuale vinovatii a celui mic, mai ales daca parintii adauga: Vezi, ti-am spus sa fii atent!”

4 intrebari magice: Ce imi spune copilul?

Cat de atenta esti la micutul tau? Stii sa ii decodifici limbajul? El comunica mascat, dar fara sa vrea. Pentru ca nici experienta de viata, nici vocabularul nu il ajuta sa iti expuna detaliat si rational ce simte, el va proceda altfel. Nu vrea sa mearga la scoala. Refuza sa manance. Arunca mereu mancarea pe jos, in ciuda palmelor pe care le primeste. Face pipi in pat. De ce?

Pentru ca vrea sa iti transmita ceva. Acum primesti un semnal de la copilul tau, asa cum primesti de la corp, prin migrene si alergii. Este momentul sa ii faci niste analize... Adica sa cercetezi ce il supara. Poate nu isi face prieteni la scoala. Poate primeste bataie la gradi, pentru ca adoarme greu. El deja incearca sa iti spuna ce are.

 

”Orice comportament exagerat si mai ales sistematic are un motiv - indiferent daca este vorba de o agresivitate sau o pasivitate extrema, de o dependenta excesiva fata de mama sau de o gelozie abuziva, de incapacitatea de concentrare sau de opozitia sistematica. Exista o emotie blocata, o nevoie ascunsa.

Repet: nu intrebati un copil de ce a facut cutare si cutare lucru, fiindca in cele mai multe cazuri, habar nu are. Motivatiile sale profunde sunt inconstiente. Daca il intrebati de ce, se poate simti obligat sa raspunda si va construi un motiv plauzibil. Va gasi un motiv - si rareori va fi cel adevarat.”

Asa ca asculta-i comportamentele. Tipetele, formele de revolta, de refuz. Permite-i sa se manifeste si mergi pe firul lor. Simplul fapt ca nu il opresti si nu il pedepsesti, ci ca il inconjori cu rabdare si drag, va pregati terenul. Intreaba-l cum se simte... si nu de ce actioneaza asa.

4 intrebari magice: Ce vreau eu sa ii comunic copilului meu?

Aveam numai cativa anisori cand, intr-o amiaza, mama si tata m-au trezit amuzati din somn si m-am vazut purtata pana in sufragerie, in fata unui perete. Uite ce soricel dragalas! Cum a aparut aici? m-au intrebat. Eu ma uitam, cu ochii mici, si nu vedeam niciun soarece. Pana la urma, mi l-au aratat tot ei, au pus degetul pe perete. A, acela? Il desenasem de dimineata, dar nu era un soricel, era un buchetel de rochita randunicii, pentru mami.

Importanta este reactia parintilor. Ei au inteles (mai putin tata, care a insistat totusi sa-mi explice ca soriceii locuiesc sub podea) ca micutul nu are discernamant. Lui i se pare firesc sa mazgaleasca pe perete si este mandru cand deseneaza un buchet de flori pentru mama. Daca tipi la el sau il certi, il poti lovi puternic. Te va costa mai mult decat un var nou.

”Reactiile pe care le avem fata de creatiile copiilor nostri le determina convingerile legate de propria persoana. Ce mesaj doriti sa-i transmiteti? Esti creativ, ai idei originale, ar fi interesant sa gasesti un material potrivit ca sa iti dai frau liber. Sau Nu esti in toate mintile, uite cata mizerie ai facut!

Doriti sa-l invatati sa respecte obiectele? Atunci respectati-i nevoia de exprimare.

De fiecare data putem alege intre mesajul dragostei Te iubesc, esti capabil si mesajele distructive Faci numai prostii, nu esti bun de nimic, nu meriti.”

4 intrebari magice: De ce ii cer copilului acest lucru?

- Nu ai voie sa calci pe iarba! Suzana, la 2 anisori, nu asculta. Stie foarte bine sa descifreze tonul mamei si semnificatia Nu-ului, dar asta nu pare sa conteze.

- Nu, mami, nu avem voie pe iarba! Si nu te departa de banca, joaca-te aici! Nici mami, la 28 de anisori, nu se lasa mai prejos. Stie foarte bine ca se poate face si picnic pe iarba din parc. Si ca un copil necesita cat mai putina ingradire. Cu toate astea, asculta de comoditate, de gura lumii sau de inertie.

Stai putin: de ce sa nu ii dau voie in iarba? Pentru ca o va rupe, va baga degetele in pamant, isi va pata rochita alba... Sau pentru ca, oricum, nu stiu sigur daca accesul pe iarba este permis. Plus ca sunt rahati de caine... Nu, las-o aici. De ce sa se joace pe tot bulevardul? Are destul loc langa banca. O vrea ea sa alerge cinci metri departare, dar n-are nevoie. Ce atatea mofturi!

Un alt exemplu.

Toaleta din pasaj de la Universitate. Ma indrept spre oglinda si ma impiedic de un baietel ciufulit, singura persoana din incapere. Zambesc amuzata. Schiteaza si el un zambet in coltul gurii, dupa care intoarce privirea, stanjenit. Il zaresc in oglinda cum innoada nerabdator sireturile de la geaca.

- Hai, Silviu, intra si tu! Mama lui Silviu a iesit de la toaleta si se grabeste. 

- Asta e o toaleta pentru femei! reactioneaza micutul barbat, constient de el.

Se joaca in continuare cu sireturile si isi infige picioarele in podea. 

- Silviu, treci inauntru, ca nu mai e nimeni! Si ce-are daca e de femei?
- Nu!
- Silviu, hai odata, nu te mai prosti atat!

- Dar asta este o toaleta pentru femei... comenteaza pana in ultima clipa Silviu si isi tarsaie picioarele indignat, vazandu-se nevoit sa nu se mai prosteasca atat.

Si asa a fost Silviu constrans sa faca pipi in toaleta pentru femei, desi cea de barbati era exact langa. De ce ii cer copilului acest lucru? De ce ii reprosez ca se prosteste? De ce ii spun ce ii spun? Bineinteles, (abia) mi-am tinut gura. Dar Isabelle explica si ea in carte:

”De multe ori, reactionam automat si ar fi bine sa ne punem mai des intrebarea: De ce ii cer copilului acest lucru? Ce ma indeamna sa accept sau sa refuz cererea copiilor mei? Ce anume imi dicteaza atitudinea? Cumva conventiile sociale? Educatia primita? Niste automatisme despre care nici nu mai stiu cum s-au format? Comoditatea? Sau ratiunea? Este sanatos pentru copilul meu modul in care eu aleg sa ii raspund acum?...”

Tu cum procedezi ca sa intri in pielea copilului tau si sa il intelegi mai bine? Ce intrebari iti pui? Dar noua, ce intrebari ai vrea sa ne adresezi, legat de acest lucru?