Despre relațiile de prietenie la copii
Abilitatea și dorința copilului de a se împrieteni cu alți copii se transformă odată cu vârsta. Astfel, dacă la vârste fragede, micuțul este încă puternic atașat de membrii familiei și durează ceva mai mult până când să-și găsească un amic, treptat, odată cu creșterea interesului pentru lumea din jur, el singur își va dori să-și adune cât mai mulți prieteni.
Să vedem cum abordează un copil relațiile de prietenie, în funcție de vârstă:
1.
Cam până în jurul vârstei de 3 ani, cei mai buni prieteni ai copilului rămân mami și tati. Cu ei va prefera să petreacă mult timp și, desigur, să se joace.
Dar odată ce micuțul ajunge la grădiniță, își va găsi un prieten fără a fi nevoie ca părinții să-l încurajeze prea mult. Poate fi un copil care are aceleași interese cu ale sale, care poate râde din aceleași motive ca și al tău sau, dimpotrivă, poate avea o personalitate total diferită.
Nu se poate spune dacă această relație de prietenie ar putea dura prea mult, întrucât, de obicei, copiii de această vârstă își schimbă rapid interesele. Totuși, ca părinte, în cazul în care observi că cei doi copii se înțeleg foarte bine, poți interveni, în sensul în care, de exemplu, organizezi scurte întâlniri de joacă la care ei să se poată cunoaște din ce în ce mai bine. Acest demers ar putea contribui la întărirea prieteniei dintre copii.
2. Începând cu vârsta de 4 ani, copilul începe „să se vadă pe sine ca parte a unei scene sociale complexe". Acum este momentul în care va intra în mici grupuri.
Pentru a-i fi mai ușor, îl poți învăța cum să-i abordeze, pentru prima dată, pe cei cu care ar vrea, de exemplu, să se joace în parc. Spune-i să se prezinte și să-și arate interesul de a se implica într-o anumită activitate. De asemenea, încurajează-l să vină el însuși cu o propunere de joc sau să se integreze într-unul în desfășurare.
Nu în ultimul rând, îți poți încuraja copilul să împartă și să-i observe cu atenție pe cei ce i-ar putea deveni prieteni. Procedând așa, îl pregătești să empatizeze cu ei, ceea ce poate contribui la dezvoltarea unei relații de prietenie.
3. După vârsta de 4-5 ani, se poate spune că micuțul devine o ființă „din ce în ce mai socială”.
Fie că este la grădiniță, fie că este deja la școală, copilul reușește să-și facă mai mulți prieteni. De cele mai multe ori, își va dori să-și petreacă timpul alături de ei și în afara programului de grădiniță/școală. Din nou, îl poți ajuta să organizeze mici întâlniri cu aceștia la voi acasă, îl poți lăsa și tu acasă la ei, vă puteți întâlni în parc, în orice alte locuri de joacă sau în cadrul petrecerilor aniversare.
Acum este vârsta la care copilul a început să înțeleagă mai multe despre prietenie, în sensul în care vrea să-și aleagă singur prietenii, vrea să știe că este ascultat și apreciat de către aceștia, dar mai ales își dorește să împartă cu ei pasiuni și interese comune.
Tot la această vârstă copilul devine capabil să-și spună singur punctul de vedere cu privire la faptul dacă dorește sau nu să fie prieten cu cineva.
Conform psihologilor, preșcolarii mai mari și școlarii nu-i scutesc pe ceilalți de a le spune „Nu ești prietenul meu/prietena mea!", „Nu mai vreau să mă joc cu tine" sau pur și simplu să respingă din start: „Pleacă de-aici!".
De aici, pot interveni tot felul de situații, una dintre cel mai des întâlnite fiind, așa cum vom vedea în rândurile de mai jos, atunci când un copil își dorește neapărat să fie prieten cu copilul tău, dar acesta nu vrea.
Citește și: De ce copilul meu nu are prieteni?
Ce poate sta la baza unei prietenii: De ce copilul poate sa vrea sau sa nu vrea să fie prieten cu un alt copil
Așa cum s-a precizat și anterior, pe măsură ce cresc, micuții noștri își doresc să-i poată alege singuri pe cei cu care să se joace, cu care să-și împărtășească pasiunile și cu care să comunice.
Începând să aibă un nivel de empatie mai ridicat, copiii încep să înțeleagă mai multe despre prietenie. Practic, nu este vorba pur și simplu despre ceea ce specialiștii credeau anterior, mai exact despre „teoria magnetismului prieteniei" (datorită calităților pe care le are, un copil îi poate atrage pe ceilalți în jurul său, aceștia devenindu-i automat prieteni), care se putea aplica pentru toți copiii.
În realitate, pentru ca o prietenie să se poată întemeia este nevoie de existența așa-numitor „părți comune”. Într-un cuvânt, este nevoie ca doi copii care pot deveni prieteni să poată spune, fără ezitare, „Și eu/Și mie” la cât mai multe lucruri.
Psihologii ne spun însă că, pentru a fi dezvăluite, aceste „părți comune” au nevoie de:
1. Să-i arătăm celuilalt că ne place de el/de ea și să ne aratăm deschiderea față de el/ea
În cazul copiilor mai mici (la preșcolari de exemplu) totul este mai simplu. Ei obișnuiesc să întrebe, fără rezerve: „Vrei să fii prietenul meu/prietena mea?”. Răspunsul însă nu este mereu afirmativ, iar de aici pot apărea diverse situații mai dificile.
Reacțiile copiilor variază de la a zice, pur și simplu: „Nu vreau să stau/să mă joc cu tine!", până la a-l respinge pe celălalt la propriu, prin gesturi precum a împinge.
Desigur, ca părinți, suntem tentați să reacționăm imediat. Ar fi o greșeală însă, ne sfătuiesc specialisții, să încercăm să-i impunem copilului nostru să fie prieten cu acel copil, fie pedepsindu-l, fie obligându-l să se joace cu copilul respectiv. Mai potrivit este să ne străduim să-l învățăm pe copil să sesizeze comportamentele și emoțiile celorlalți (poți spune, de pildă: „Am observat că X a fost trist și a plâns când tu l-ai împins/ai împins-o”.).
De asemenea, nu te feri în a-l învăța pe copil cum poate comunica astfel încât celălalt să poată înțelege că el nu-l dorește în preajmă, dar să facă acest lucru fără a răni. De pildă, sfătuiește-l să spună: „X, vreau să mă joc singur/ cu altcineva acum. Poate o să mă joc și cu tine mai târziu”.
Copiii mai mari, în schimb, își pot arăta dorința de a fi prieteni cu cineva sau dimpotrivă, dezinteresul față de celălalt, prin intermediul limbajului nonverbal. De exemplu, atunci când un copil este abordat de un altul, dar el nu vrea să fie prieten cu acesta, se poate ridica din locul în care își lua gustarea sau se poate preface că se ocupă cu altceva în acel moment. De obicei, sunt mai rezervați în a-i spune celuilalt, direct, că nu îl vor ca prieten.
La fel, ca părinte, nu este indicat să-i impui copilului să lege o relație de prietenie cu cineva cu care nu vrea sau să-l pedepsești dacă nu procedează așa. Mult mai util pentru el va fi să discutați despre situația respectivă, să-l asculți cu atenție și, eventual, să-l înveți să comunice astfel încât să nu fie agresiv, dar să se facă înțeles de către cel ce tot insistă pe lângă el.
2. Este necesar să existe o similaritate
Similaritatea se referă la faptul că ambele persoane implicate într-o relație vor ajunge să simtă „o satisfacție atât din punct de vedere practic, cât și emoțional”.
Cât despre prietenia dintre copii, la nivel practic, similaritatea presupune ca ambii să se bucure să împărtășească același tip de activități.
La nivel emoțional, similaritatea este cea care va „asigura un sentiment de confort și de validare”.
Iată de ce este esențial ca noi, ca părinți, să ne sprijim copilul în decizia de a nu se împrieteni cu un anumit copil, chiar dacă acela vrea. Este foarte posibil ca al nostru copil să aibă propriile motive pentru care refuză, iar unul dintre acestea poate fi tocmai lipsa acestei similarități. De altfel, nu putem avea pretenția, de exemplu, că dacă avem un copil foarte sociabil, căruia îi place să se implice în tot felul de activități, să devină prieten cu un altul mai închis în sine și timid.
Important este nu să rezolvăm o situație de moment (insistența unui alt copil asupra copilului tău, în sensul în care acela îi dorește neapărat prietenia), ci să-i transmitem copilului că, în viață, nu este nevoie să ne placă de toată lumea, dar că nici nu trebuie să-i rănim pe ceilalți prin cuvinte sau atitudini. Mai exact, stimulați-l pe copil să-și dezvolte empatia.
3. Pentru ca o prietenie să se lege, este bine ca cei doi să se simtă bine și să se distreze împreună
Așa cum este de părere și psihologul Jack Gottman, nu este de ajuns să spui despre o prietenie că se poate forma în virtutea existenței unei rutine comune. De exemplu, în studiile sale, acesta s-a referit la următoarea situație: când un mic grup de copii se reunește săptămânal pe rând, în casa fiecăruia, pentru a se juca.
Gottman spunea: „Lucrurile nu merg întotdeauna bine.Oricând poate să intervină ceva în relația copiilor, cum ar fi, de pildă, că unul dintre ei se va simți ignorat sau exclus din anumite activități, că altul va dori să preia rolul de șef sau că altul va începe, din acest motiv, să se enerveze și să nu mai vrea să se joace”.
Ceea ce contează, pentru ca o prietenie să dureze, este ca toate părțile implicate să se simtă bine în compania celorlalte, să vorbească despre ceea ce le place sau nu, să poată fi capabile să evite și să rezolve eventuale conflicte. Cu timpul, vor ajunge și să se distreze.
De aceea, atunci când se întâmplă ca micuțul tău să nu vrea să fie prietenul altui copil, care insistă pe acest fapt, este preferabil să nu îți impui punctul de vedere.
Va fi mai bine dacă îl vei ajuta să se întoarcă spre el însuși, să se gândească bine la ceea ce așteaptă și își dorește de la o prietenie. Acest demers îi va fi util, întrucât nu va fi nevoit să devină parte a unei relații care nu poate fi numită prietenie.
Cu alte cuvinte, ajutați-vă copilul să se cunoască pe sine și să-și dea seama cât mai exact cum și-ar dori să fie prietenul/prietena sa, astfel încât să se poată simți în largul lui alături de acesta/de aceasta.
Citește și: Prietenii pe care ar trebui sa-i aiba copilul tau
Voi mai știți și alte lucruri interesante despre prietenia la copii?
Surse:
www.ahaparenting.com; www.babycenter.com; www.beliefnet.com;www.netmums.com; www.parenting.com; www.parenting.blogs.nytimes.com;www.positivediscipline.com
Urmareste-ne pe Google News
