Copiii nu sunt dificili. Îi aducem noi într-o lume dificilă

De fapt... ce au în comun toți copiii? Inocența. Un copil nu este dificil; un copil este doar suma reacțiilor tuturor celor in jurul său; suma comportamentelor tuturor celor din jurul său și suma emoțiilor care îl înconjoară. Un copil nu va percepe niciodată realitatea asemenea nouă, adulților, care suntem deja „pătați” de viață; suntem deja atinși de un spectru larg de emoții, trăiri și comportamente. Atunci când te raportezi la copil ca fiind dificil, îi vei transmite acest atribut chiar și nonverbal. Pentru un micuț este suficient să perceapă grimasele de nemulțumire și să se lovească de zidul pe care îl construiești în jurul tău atunci când îl etichetezi simplu: „dificil”. Dar cum ar putea fi dificil un om mic, care nu are încă experiența vieții? Te-ai gândit vreodată că poate mare parte din această dificultate pe care i-o atribui lui, ar putea fi, de fapt, a ta?

Natura umană poate fi înșelătoare. Adesea, tindem să proiectăm asupra celor din jurul nostru (cu precădere asupra celor „slabi” și neexperimentați) trăirile noastre. Facem acest lucru în relația de cuplu; în relația cu părinții; în relațiile cu prietenii și din păcate... în relația cu propriul nostru copil. Nu de puține ori mi s-a întâmplat să primesc în terapie clienți care veneau cu copilul și relatau situații similare acesteia: „Este atât de trist. Nu știu ce să îi mai fac. Nu s-a întâmplat nimic care să îl afecteze. A murit tatăl meu acum ceva timp, dar eu nu i-am arătat nicio secundă că sunt tristă, deci nu are motive să fie așa!”.

Ei bine, dragi părinți, le-am spus și lor ceea ce vreau să vă spun și vouă:

copilul simte; simte mult mai mult decât simțim noi și uneori percepe emoțiile chiar înaintea noastră.

Uneori, copilul suferă în locul nostru: poate că tu nu i-ai permis să vadă că îți plângi tatăl stins din viață, însă copilul are nevoie să îți vadă tristețea, pentru a nu suferi el în locul tău. Practic, omuleții cărora le dăm viață sunt din start nobili: tot ceea ce își doresc este ca noi să fim bine și se sacrifică; se dau de ceasul morții pentru a e face nouă pe plac, așa cum cred ei că este mai bine. O situație similară se produce și atunci când îi transmitem că este dificil. Poate că de multe ori, atenția noastră asupra copilului este sporită în momentul în care îl acuzăm sau îi transmitem nonverbal un atribut negativ, iar copilul, fiind lipsit de abilitatea de a gestiona astfel de comportamente, se va adapta la ceea ce îi transmiți (chiar dacă atributul respectiv are un impact negativ), doar pentru a primi atenția ta: „Dacă mami crede că sunt dificil, dar în sfârșit văd că îmi acordă atenție, atunci voi fi dificil, pentru că vreau atenție!”

Vezi și Iubește-ți copilul mereu, mai ales atunci când nu are talent, se împiedică sau debitează inepții

Să zicem că... totuși, copilul este dificil. Dar cum altfel ar putea fi un copil copleșit de lumea dificilă în care trăiește? De cele mai multe ori, ne cocoșează pe noi, adulții, toate grijile și problemele care ne înconjoară. Cuvântul „dificil” ca atare are o conotație negativă; aduce cu sine o încărcătură complicată, de neînțeles, care poate fi mult prea dificil de dus în spate de către un copil.

„difícil, -ă adj. (lat. difficilis, d. prefixu dis și facilis, ușor). Greŭ de făcut, anevoĭos: lucrare dificilă. Fig. Exigent, greŭ de mulțămit: caracter dificil. Greoĭ, ostenitor: stil dificil. Defavorabil, plin de suferințe: timpurĭ dificile. Adv. În mod dificil. Fals -cíl (d. fr.)”, spune dicționarul.

De ce ne-am dori noi, în calitate de părinți, să încărcăm un copil cu un asemenea cuvânt?

Poate că ar fi mai nobil să ne gândim că aducem copiii puri și veseli pe această lume, pentru a mai spăla din pete, nicidecum pentru a-i păta și pe ei în cele din urmă. Viața are modurile sale de a ne atinge pe toți, cu bune și cu rele; cu tristețe și cu fericire, iar dacă decidem să încărcăm copilul doar cu aspectele negative ale vieții încă de la vârste fragede, practic decidem cum va fi modelat în cele din urmă, ca adult. Nu vă lăsați păcăliți, dragi părinți: copilăria este perioada care ne va însoți pentru tot restul vieții. Copilul din noi va fi veșnic prezent în sufletul nostru; ne va ține de mână mereu sau va merge adesea în umbra noastră (în funcție de cum decidem noi că vrem să fie). Copilul căruia i s-a transmis de nenumărate ori că este dificil, va merge tot timpul în umbra adultului care nu se va simți suficient de bun; nu va simți că merită să aibă dreptul la fericire și nici nu va simți că are vreodată dreptate. Acest adult va fi constant împuns în coaste de sintagma „ești dificil”, o sintagmă care poate ajunge să îi pună bețe în roate și să îl priveze de nenumărate evenimente pozitive, care i se cuvin.

• Nu, copilul nu este niciodată dificil; dificilă este lumea în care îi dăm viață și dificil este să îl învățăm și pe el să facă distincția, în mod corect.
• Repetă-i copilului tău, ori de câte ori ai ocazia, că este un copil bun, un copil frumos, un copil care merită să fie fericit, chiar dacă uneori, lumea este răutăcioasă și greu de înțeles.
• Spune-i copilului tău că nici tu nu ai toate răspunsurile la întrebări; că și pentru tine este greu să înțelegi multe aspecte încă, dar cu toate acestea, transmite-i că fiecare om are dreptul de a fi el însuși și de a fi fericit!

Este important pentru copii să crească cu noțiunea diversității: cu toții suntem diferiți, dar tocmai acest lucru face lumea un loc frumos - cu bune și cu rele; cu noapte și cu zi; cu negru și alb; cu lumină și întuneric... cu dificil și cu „floare la ureche”! O lume plină de atât de multe culori, de atât de multe pete, va fi mereu dificilă, dar un copil educat corespunzător, îi va face față cu brio!