Am crezut că trăiesc într-o căsnicie abuzivă, dar acum simt că atât eu, cât și soțul meu scoatem ce e mai rău din noi

Am crezut că trăiesc într-o căsnicie abuzivă, dar acum simt că atât eu, cât și soțul meu scoatem ce e mai rău din noi

Qbebe.ro

Timp de 10 ani am crezut că trăiesc cu o persoană abuzivă lângă mine. În ultima vreme, însă, m-am tot gândit la căsnicia mea și am ajuns la concluzia că poate nici eu poate că nu am fost ușă de biserică. Se poate oare ca doi oameni pur și simplu să nu fie compatibili și să scoată la iveală ce-i mai rău în celălalt?

Eu sunt un pic introvertită, iar el era extrovertit. Îi plăcea să iasă în oraș, să socializeze, să se îmbete și să fumeze iarbă, iar eu eram opusul. El era foarte pasional, iar eu nu eram; pasiunea și furia lui mă speriau de moarte. Nu am ripostat niciodată pentru că eram uimită. Când eram cu el eram ca o căprioară speriată. Era și încă este extrem de emoțional, mult prea emoțional în ochii mei, dar asta e părerea mea.

Eu nu puteam fi ceea ce voia el să fiu, iar el nu putea fi ceea ce voiam eu să fie. M-am retras în mine, iar el a devenit agresiv. Agresivitatea lui m-a rănit, iar faptul că eu m-am retras, l-a rănit pe el. Uneori era foarte răutăcios, îi plăcea să mă vadă rănită, pentru că spunea că eu îl rănesc pe el. Eu nu mi-am dat seama că mă retrăgeam, dar el știa că era agresiv.

cuplu care se cearta

Mă învinovățesc, într-un fel, pentru că ar fi trebuit să-l părăsesc de prima dată când a fost agresiv cu mine, dar m-am simțit responsabilă pentru acțiunile lui pentru că nu eram la fel de pasională și extrovertită ca el. Nu ne potriveam și m-a pedepsit pentru asta, pentru că voia să fiu ceva ce nu eram, iar eu nu înțelegeam că eram bine așa cum eram și că, pur și simplu, nu ne potriveam.

Acum sunt într-o relație de peste 2 ani cu un bărbat minunat, care este potrivit pentru mine. Niciodată nu mi-a fost frică de el ca de fostul meu. Anxietatea mea de care am suferit atât de mult în acei ani în care am fost cu fostul meu a dispărut. Depresia mea a dispărut. Ceea ce mă face să mă gândesc dacă a fost cu adevărat abuziv sau doar am scos la iveală ce e mai rău în fiecare dintre noi? A considerat că retragerea mea și anxietatea mea sunt abuzive pentru el? Mereu obișnuia să spună că eu eram prea sensibilă, iar el era pasional și nu se putea abține.

Avem o fiică împreună, care este sub custodia mea. El are o altă relație de câțiva ani și a are un copil cu persoana respectivă. Nu se poartă cu ea așa cum s-a purtat cu mine. Probabil se potrivește mai bine cu ea sau nu ea nu îl provoacă așa cum am făcut-o eu, fără să-mi dau seama, în toți acei ani.

Surse foto: Freepik

Surse articol: Mumsnet

Articolul urmator
Soțul meu s-a îngrășat foarte mult și nu mă mai simt atrasă de el
Soțul meu s-a îngrășat foarte mult și nu mă mai simt atrasă de el

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Mă simt invizibilă în propria căsnicie, chiar și acum, când îi port copilul. Mi-a promis că va fi lângă mine, dar caută femei pe internet
    Mă simt invizibilă în propria căsnicie, chiar și acum, când îi port copilul. Mi-a promis că va fi lângă mine, dar caută femei pe internet

    Numele meu este Ana, am 22 de ani și sunt însărcinată cu primul meu copil. Eu și partenerul meu vom avea o fetiță pe care eu mi-am dorit-o mai mult decât orice. Îmi...

    „Am divorțat de soțul meu și îl părăsesc atât pe el, cât și pe fetița mea. O văd cum plânge și îmi frânge inima, dar nu am ce face"
    „Am divorțat de soțul meu și îl părăsesc atât pe el, cât și pe fetița mea. O văd cum plânge și îmi frânge inima, dar nu am ce face"

    După o ceartă urâtă cu soțul, amenințări și jigniri, o femeie s-a văzut nevoită să își ia doar hainele de pe ea și să plece de teama tatălui copiilor. Din păcate,...

    Am mai pierdut două sarcini, dar nu se compară cu ce simt acum
    Am mai pierdut două sarcini, dar nu se compară cu ce simt acum

    Pierderea unei sarcini este, fără dar și poate, o experiență traumatică pentru orice femeie. Una dintre aceste femei ne împărtășește experiența ei. Sperăm să vă ajute pe...

    M-am despărțit de tatăl copilului meu și acum trăiesc un coșmar. Îmi trimite poze de pe linia de cale ferată și îmi spune că din cauza mea nu mai vrea să trăiască
    M-am despărțit de tatăl copilului meu și acum trăiesc un coșmar. Îmi trimite poze de pe linia de cale ferată și îmi spune că din cauza mea nu mai vrea să trăiască

    De fiecare dată când deschid televizorul, ori rețelele sociale și văd știri cu femei agresate, mutilate sau chiar ucise, mă apucă fiorii. Tocmai de aceea este cazul ca noi, cele...

    După nouă ani de căsnicie, soțul meu mi-a mărturisit că în tinerețe a avut relații cu cel mai bun prieten în casa părinților lui
    După nouă ani de căsnicie, soțul meu mi-a mărturisit că în tinerețe a avut relații cu cel mai bun prieten în casa părinților lui

    „Nu am crezut niciodată că o să am o soție care a avut mai mulți parteneri intim decât mine. Pentru mine este o rușine și sper ca vreodată să fii de acord să îți...

    Am născut acum câțiva ani, dar încă mai simt lovituri „fantomă”, ca și cum aș fi însărcinată în continuare
    Am născut acum câțiva ani, dar încă mai simt lovituri „fantomă”, ca și cum aș fi însărcinată în continuare

    De obicei, prin al de-al doilea trimestru începi să simți primele mișcări ale bebelușului în burtică. Este emoționant! La început se simte ca un fluture care...

    După ce mi-am pierdut fata, Dumnezeu mi-a trimis un copil care m-a învățat să trăiesc din nou. Nu l-am născut eu, dar sufletul meu l-a recunoscut ca fiu
    După ce mi-am pierdut fata, Dumnezeu mi-a trimis un copil care m-a învățat să trăiesc din nou. Nu l-am născut eu, dar sufletul meu l-a recunoscut ca fiu

    Mă numesc Aurica. Sunt o femeie simplă care a trăit mereu la limită, aș putea spune de la o lună la alta. Am cunoscut greutățile de mică, dar cea mai mare greutate prin care am...

    Povestea celor cinci fete care își trăiesc cei mai frumoși ani ai copilăriei într-un container, alături de mama lor. „E foarte greu, dar n-avem altă soluție!”
    Povestea celor cinci fete care își trăiesc cei mai frumoși ani ai copilăriei într-un container, alături de mama lor. „E foarte greu, dar n-avem altă soluție!”

    Cinci fete frumoase ca niște prințese trăiesc alături de mama lor într-un container, după ce au fugit de violențele tatălui lor. Containerul unde căldura este prea puțină...

    © 2025 Qbebe