A trasa nişte limite în comportamentul copilului nu înseamnă trasarea unor limite şi în a i se da libertatea de a avea anumite emoţii. Aceasta este principala greşeală pe care o fac părinţii, când vor să-şi educe copilul. Se concentrează pe interzicerea exteriorizării emoţiei, în loc să se concentreze pe cauza ei. Să-i spui copilului să nu mai plângă, să nu mai fie agitat sau furios nu va ajuta cu nimic, din contră, îl va face să se simtă şi mai frustrat şi îi va transmite mesajul că emoţiile sunt un motiv de jenă şi că acestea trebuie ascunse. Atunci când emoţiile sunt reprimate, acestea nu mai pot fi controlate şi riscă să iasă la iveală în momente şi moduri neaşteptate.
Această „lipsă de control" îi sperie cel mai mult pe părinţi, însă copiii nu se comportă aşa pentru că li s-a permis să simtă diverse lucruri, ci că în ciuda nevoii de a-şi exprima emoţiile, ei simt că nu le este permis.
Iată care sunt cele mai eficiente metode prin care copilul învaţă să-şi gestioneze emoţiile:
Modelul de auto control de la părinţi. Cu siguranţă sunt momente, nu tocmai rare, în care ai vrea pur şi simplu să ţipi, să îi vorbeşti copilului pe un ton ridicat, să plângi. Este perfect normal să ai aceste stări în anumite situaţii, însă şi mai important este cum le gestionezi. Dacă tu reuşeşti să iei o pauză atunci când simţi că pierzi controlul, să te calmezi şi să acţionezi înţelept, îi vei da un exemplu foarte bun copilului tău. În cazul în care ai avut o reacţie necontrolată este recomandat să ţi-o asumi, nu să o ascunzi. Astfel, copilul va învăţa să-şi asume greşelile, să-şi ceară scuze şi să nu reacţioneze din impuls. Reglarea emoţiilor reprezintă un proces care necesită antrenament, la fel ca atunci când te duci la sala de fitness.
Comunicare deschisă despre emoţii. Copiii care cresc într-o familie în care se discută ceea ce simte fiecare, în care membrii sunt încurajaţi să spună ceea ce gândesc, au un risc mult mai scăzut de a avea reacţii necontrolate. Comunicând, nu doar că îi dai încredere, ci îl ajuţi să-şi interpreteze propriile emoţii, să le înţeleagă şi ulterior, să le gestioneze. La vârste fragede, copiii nu ştiu să-şi definească emoţiile şi aşa cum se întâmplă în cazul adulţilor, uneori au sentimentul că sunt singuri, că doar ei experimentează astfel de emoţii şi că acestea nu au neapărat o explicaţie. Faptul că emoţiile au un nume şi o cauză îi ajută să înţeleagă mult mai uşor ce li se întâmplă. Acceptarea emoţiilor copilului este foarte importantă pentru evitarea frustrărilor care pot afecta serios comportamentul.
Restabilirea sentimentului de siguranţă şi afecţiune. Chiar dacă nu mai este un bebeluş, copilul tău are nevoie în continuare de atenţia ta, de asigurarea faptului că îl iubeşti necondiţionat şi că în tine găseşte întotdeauna alinare. Atunci când emoţiile au pus stăpânire pe el şi s-a iscat un conflict, după ce aţi discutat ce s-a întâmplat, fă în aşa fel încât să redobândiţi legatura părinte-copil. Nu trebuie să presupui că el este conştient de faptul că îl iubeşti. Aminteşte-i asta, implică-l într-o activitate care să-l relaxeze şi care îl ajută să-şi recapete încrederea.
Învaţă-l să povestească. Aşa cum şi cei mai mulţi adulţi o fac, copiii au nevoie de o persoană care să-i ghideze atunci când trebuie scoase la iveala nişte lucruri. Unii copii vorbesc mai mult, alţii mai puţin, prin urmare trebuie să li se pună întrebări în legătură cu ziua respectivă, ce s-a întâmplat, ce i-ar fi putut deranja etc. Povestindu-ţi, poţi să ajungi la sursa problemei.
Acceptarea emoţiilor copilului, chiar şi atunci când nu sunt pozitive. Empatia este foarte importantă în educaţia unui copil. Atunci când exprimi faptul că-i înţelegi sentimentele, că-ţi pare rău că se simte aşa şi că acestea pot fi depăşite, îl ajuţi să accepte faptul că este normal să existe zile bune şi zile rele, că dacă are parte de emoţii negative, asta nu înseamnă că ele sunt permanente. Atunci când îi oferi înţelegere şi acceptare, nu va mai fi ostil şi defensiv, nu va mai încerca să-şi susţină cauza, ci va vedea în tine un aliat şi nu un duşman.
Pedepsele nu trebuie aplicate atunci când este vorba despre emoţii. Pedepsele îşi au rostul atunci când este vorba despre o atitudine greşită faţă de diverse lucruri, o acţiune care s-a petrecut în urma unei decizii a copilului şi care trebuie corectată. Atunci când copilul are nişte emoţii care nu sunt conforme cu situaţia, pedeapsa nu îl ajută să le înţeleagă, ci doar îl va duce în punctul de a le reprima. Este mult mai eficient să-ţi ajuţi copilul să depăşească acele emoţii.
Părintele trebuie să se comporte ca un adult. Chiar dacă ţi se pare greu de crezut, copiii simt atunci când părinţii sunt nesiguri şi când le lipseşte autoritatea. Chiar dacă de multe ori se opun regulilor, copiii au nevoie de ele, de o rutina. Regulile îi ajuta să se simtă în siguranţă. Un părinte care nu este consecvent în atitudine şi în decizii îl va face pe copil să se simtă anxios, nesupravegheat, singur, liber să facă orice îşi doreşte, dar asta nu îi aduce niciun beneficiu, în ciuda entuziasmului de moment pe care îl poate avea, simţindu-se într-o oarecare măsură liber.
Copiii care sunt crescuţi în acest mod ajung să identifice şi să gestioneze mai uşor emoţiile nu pentru că aşa li s-a spus, ci pentru că mediul familial îi face să se simtă în siguranţă, înţeleşi şi susţinuţi. Astfel, aceştia ajung să înţeleagă faptul că emoţiile negative fac parte din viaţa de zi cu zi şi pot fi controlate. Chiar dacă nu ai control pe moment în legătură cu ceea ce simţi, poţi să ai control în legătură cu felul în care reacţionezi.
Este asta o misiune dificilă pentru un părinte? Cu siguranţă! Controlarea propriilor emoţii reprezintă o provocare de care ai parte în fiecare zi şi un proces care nu ia niciodată sfârşit, ţinând cont de viaţa complexă pe care o trăim în vremurile actuale.
Urmareste-ne pe Google News
