X

Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Qbebe.ro

Acest site utilizează cookie-uri. Acceptând cookie-urile, veți putea naviga în cele mai bune condiții.

Accept Politica de Cookie

4 tipuri de limite de care copiii au nevoie

de Irina Olteanu

În pofida conceptelor moderne de parenting care presupun abordări mult mai tolerante, este incontestabil faptul că limitele sunt necesare pentru copii. Ele sunt însă de mai multe tipuri, aplicându-se în funcție de situație și de copil. Îți explicăm în continuare care anume sunt acestea alături de sfaturi importante pentru a le putea pune în practică.

Limitele și aplicarea lor

Creșterea copiilor presupune provocări zilnice și nervi de fier. Chiar dacă știu foarte bine ce trebuie și ce nu trebuie să facă, ce au voie și ce nu, cei mici continuă să întindă la maxim limitele, punându-i pe părinți în situații dificile. Nu este de mirare că singurele soluții care par viabile sunt zbieratul unor ordine, mituirea și amenințarea pentru a reuși să îi convingi pe cei mici să facă ceea ce trebuie.

Conform oamenilor de știință, limitele conferă un cadru bun pentru ca cei mici să înflorească. Iar stabilirea limitelor constituie o parte integrantă din abordarea empatică și totuși autoritară. Dar dacă ești un părinte care nu se simte confortabil să își refuze copilui (prin prisma faptului că o limită îi poate cauza stres) sau care se teme de o criză de tantrum, stabilirea limitelor poate deveni o luptă internă permanentă. Dimpotrivă, există părinți care interzic pe un ton aspru deoarece astfel au fost la rândul lor crescuți și educați de către părinții lor sau deoarece consideră că nu există o altă variantă de a stabili și de a te asigura de respectarea unei limite. Poate juca un rol important în acest sens și modul în care ai fost la rândul tău educat. 

Deși pare greu de crezut, limitele pot fi jucăușe, distractive, pline de înțelegere. Indiferent pe care variantă de stabilire a limitelor o încurajezi, atunci când micuțul tău te provoacă rapid și într-un mod neplăcut este extrem de dificil să intervii pentru a stabili o limită într-un mod jucăuș sau calm. Regula de aur este să poți spune nu, dar să continui să rămâi apropiat de copilul tău și capabil să îi asculți punctul de vedere. Iată care sunt variantele pe care le poți pune în practică cu căldură și calm.

tipuri de limite de care copiii au nevoie

Tipuri de limite de care copiii au nevoie

1. Limite de siguranță
Aceste limite sunt, după cum reiese chiar din denumirea lor, utile în a împiedica un copil să rănească pe cineva sau să strice un lucru.
Expresii prin care poți întări aceste limite: Nu te pot lăsa să mă lovești, Nu te pot lăsa să muști un om, Nu te pot lăsa să stai pe acel perete, Nu te pot lăsa să tragi hamsterul de coadă în acest mod.
2. Limite de valoare
Aceste limite privesc respectarea valorilor și scopurilor familiei.
Expresii prin care poți întări aceste limite: Nu te pot lăsa să vorbești în acest mod cu sora ta, Nu te pot lăsa să iei acea jucărie de la prietenul tău, Nu te pot lăsa să mănânci bomboane la micul dejun, Nu, acum nu este momentul pentru televizor.
3. Limitele de așteptări
Aceste limite indică credința că al tău copil poate îndeplini o sarcină, încearcă să depășească o provocare sau să preia inițiativa atunci când fricile îi rețin.
Expresii prin care poți întări aceste limite: Știu că te poți descurca cu asta, Știu că poți face asta, Știu că pare greu dar poți termina asta, Am auzit că ești îngrijorat cu privire la joc, dar știu că te vei descurca.
4. Limitele de propunere
Putem stabili aceste limite înaintea unui anumit eveniment pentru a preîntâmpina o situație și a aduce la iveală sentimentele pe care copilul le are în acest sens. De exemplu, atunci când încercăm să rezolvăm problema separării, putem să acționăm printr-un rămas bun lent când propunem că este momentul să plecăm și apoi să ascultăm sentimentele copiilor.
Expresii prin care poți întări aceste limite: Voi pleca, Hai să îți pregătim împreună lucrurile este timpul să mergi la școală, Te voi înveli și voi închide lumina; voi rămâne în cameră 1 minut și apoi voi pleca, Hai să intrăm împreună la petrecere.

tipuri de limite de care copiii au nevoie

Sfaturi pentru a implementa mai ușor limitele

- Gândește în avans. Creează-ți un plan și o strategie. În parenting trebuie să fii întotdeauna cu un pas în față, iar faptul că suntem adulți ne conferă un avantaj semnificativ față de creierul copiilor
- Nu folosi un limbaj care să lase loc de interpretare. Folosește propoziții clare prin care să exprimi exact ce dorești de la copil și evită reîntăririle de la final de frază
- Ai grijă la limbajul corpului și la expresiile faciale. Studiile au demonstrat că indiciile nonverbale joacă o importanță imensă. Nu începe să te fâstâcești dacă vrei să impui o regulă. Încearcă întdeauna să te apleci; înălțimea unui adult pare intimidantă pentru un copil - poți să îți impui punctul de vedere când stai în genunchi, în apropiere de copil și cu o expresie facială neutră
- Tonul vocii tale trebuie să fie cald, dar farm. Un ton ascuțit sau o cadență prea rară poate să se dovedească suprastimulant și să sperie un copil (același lucru se întâmplă și când strigi)
- Nu te aștepta ca un copil să înțeleagă fără să se supere. Stabilește limita acolo unde consideri potrivit, dar lasă loc și pentru sentimentele sale. Nu este realist să te aștepți ca un copil să accepte instantaneu ce îi ceri
- Dovedește așteptări corespunzătoare pentru dezvoltarea copilului. Un copil de 3 ani spune nu adesea, în timp ce unul de 4 ani va dori să știe de ce. Amintește-ți cât de mult crește copilul tău pe fiecare nivel - emoțional, fizic, mental și psihologic
- Rămâi ferm, chiar dacă te răzgândești. Încrederea în propriile decizii este crucială. Dacă nici tu nu ești sigur de ceea ce susții, nu ar trebui să pretinzi altora
- Nu explica motivul pentru stabilești o limită mai mult de o dată. Poate fi util să oferi un motiv pentru acea limită. Dar nu te repeta, în special dacă copilul nu se arată mulțumit; în astfel de momente limbajul nu îi este util și îți irosești timpul
- Apelează la umor. Poate cel mai important sfat, întotdeauna cu copiii funcționează bine umorul; animează obiecte, încearcă un ton amuzant sau inventează un personaj inedit. Cu siguranță nu îți va lua mai mult timp decât să te târguiești, să mituiești sau să zbieri la copil.

 

Surse: www.huffingtonpost.com; www.handinhandparenting.org; www.handinhandparenting.org

Noutati de la Qbebe

INSCRIE-TE la newsletter-ul Qbebe si primesti ultimele noutati.

Email
Data nasterii bebelusului    
 

Articole asemanatoare

Cum il inveti pe bebe sa doarma fara tine? Cum il inveti pe bebe sa doarma fara tine?
Bebelusul meu isi suge degetul. Ce sa fac? Bebelusul meu isi suge degetul. Ce sa fac?
10 trucuri de crestere a primului-nascut 10 trucuri de crestere a primului-nascut
10 trucuri de crestere a celui de-al doilea copil 10 trucuri de crestere a celui de-al doilea copil

Articole Lifestyle

Am intrat în zodia Rac. Ce înseamnă asta pentru zodia ta Am intrat în zodia Rac. Ce înseamnă asta pentru zodia ta
Un stilist celebru a dezvăluit care sunt hainele care te îmbătrânesc Un stilist celebru a dezvăluit care sunt hainele care te îmbătrânesc
Ce să porți cu fiecare culoare de pantofi Ce să porți cu fiecare culoare de pantofi
20 de ținute pentru weekend pe care să le încerci în vara 2018 20 de ținute pentru weekend pe care să le încerci în vara 2018

Alte articole care te-ar putea interesa

Editorial Qbebe
scris de Gabriela Paladi
Au început înscrierile la Ora de Tehnologie! Seminar gratuit pentru părinții responsabiliAstfel, Miercuri, pe 27 iunie, de la ora 17.00, la Teatrul Elisabeta, la Ora de tehnologie, toți părinții sunt invitați să își traseze un ghid propriu de utilizare a tehnologiei, ascultând sfaturile celor mai...

Lista gradinite

Cauta o gradinita in orasul tau

Retete culinare
Editorial Qbebe
scris de Irina Olteanu
Școala Siguranței Tedi a poposit la DragomireștiO vizită într-un colț al județului Dâmbovița - Dragomirești Nu mi-aș fi închipuit că o zi de vineri, de la sfârșitul lunii mai, se poate transforma într-o experiență cu totul memorabilă,...
Qbebe Horoscop saptamanal
Qbebe Funny

Naste natural

Ce ai voie si ce nu ai voie daca esti insarcinata vara?

Ce ai voie si ce nu ai voie daca esti insarcinata vara?

Atunci cand esti insarcinata vara apar o serie de probleme de sanatate pe care
MAI MULT

Lucruri ciudate care ti se intampla in sarcina

Lucruri ciudate care ti se intampla in sarcina

Cu siguranta ai auzit deja ca sarcina este o perioada aparte in viata oricarei
MAI MULT

Ce poti face in sarcina ca sa te ajute mai tarziu in ingrijirea bebelusului

Ce poti face in sarcina ca sa te ajute mai tarziu in ingrijirea bebelusului

Sarcina nu este doar o perioada in care trebuie sa ai grija de propriul corp, ci
MAI MULT

Bebee

sigur.info-fii sigur pe net