Din grija pentru copilul tau

5 lucruri pe care mamele și tații le fac complet diferit

Din cele mai vechi timpuri, este binecunoscut faptul că mamele și tații au abordări diferite când vine vorba de modalitatea în care se crește un copil. Așa cum sunt de părere și psihologii, fiecare dintre părinți are un rol bine conturat în educația copilului, aducând-și contribuția la desăvârșirea personalității acestuia. Pentru ca un copil să se dezvolte armonios, este nevoie să aibă parte de implicarea ambilor părinți, atât în cadrul banalelor activități din viața de zi cu zi, cât și când vine vorba despre lucruri mai serioase.

COMUNICAREA

Tații sunt mai dispuși să se implice în comunicarea menită să-i permită copilului să se „răsfețe"
Conform studiilor din domeniu, bărbații nu obișnuieșc să se familiarizeze cu așa-numitul „baby talk" (limbaj specific pentru bebeluși), dar nici nu insistă să stea de vorbă cu cei mici ca și cum ar fi adulți „în miniatură", așa cum încearcă mamele pe măsură ce aceștia cresc.
În schimb, rolul taților este acesta: să-i lase pe copii să depășească mai ușor tranziția de la comunicarea specifică vârstei mici la aceea caracteristică vârstelor mai mari, ceea ce va fi benefic pentru ei, spun psihologii. De pildă, tații sunt tentați să folosească mai puțin enunțuri lungi, descriptive și să se concentreze spre formularea unor comenzi, a unor întrebări bazate pe „cine?", „ce?", „unde?".
Un studiu apărut în anul 2004 a arătat inclusiv faptul că acei micuți care-și petrec în mod constant timpul alături de tații lor vor învăța să fie mai receptivi la respectarea unor instrucțiuni, vor ști mai bine să formuleze întrebări și vor fi mai capabili să dea răspunsuri concrete la întrebările primite.

JOACA

Studiile din ultimele ani au arătat că de obicei mamele petrec mai mult timp alături de copii, dar când tații reușesc să facă și ei acest lucru, se concentrează exclusiv pe ceea ce fac alături de aceștia. De pildă, un studiu din anul 2006 a demonstrat că mamele sunt tentate mai degrabă să facă mai multe treburi simultan când se joacă cu copilul, în timp ce tații se dedică total acestei activități. De asemenea, tații sunt cei ce se implică mai mult în jocuri bazate pe activitate fizică, pe aventură, pe imprevizibil. Adesea, așa cum sunt de părere și psihologii, tații vor tinde să se „joace dur", să-i determine pe copii să-și consume energia, să facă tot felul de eforturi.
Un alt studiu, din anul 2011, a arătat că tații sunt capabili să-și protejeze copiii de pericole majore în timpul jocurilor, dar le permit totuși micuților să facă lucruri care, la un moment dat, le pot provoca mici răniri. Practic, tații sunt mai relaxați în privința impunerii unor limite în timpul activităților ludice.
În privința modului în care se joacă, tații vor fi mai predispuși spre jocurile ce presupun lupte corp la corp, sărituri, rostogoliri etc. în timp ce mamele sunt mai dornice să se joace cu ai lor copii mai „liniștit", ferindu-i de tot ce înseamnă agresivitate.
Datorită acestei diferențe majore dintre tați și mame în privința modalității în care înțeleg să se joace cu copiii, psihologii spun că tații sunt cei mai dispuși să tolereze și diverse manifestări comportamentale specifice la vârste fragede, cum ar fi „crizele de furie", mușcatul, țipetele etc.

Citește și: Tata și copilul: Greșeli comune pe care tații le fac în educația copilului

Tații știu cum să-i facă pe cei mici să nu se mai sperie când se rănesc în timpul jocurilor
Oricare dintre noi știe cât de speriate am fost de multe ori când ai noștri copii s-au lovit sau au căzut în timp de se jucau. Din acest motiv, adesea suntem tentate să exagerăm și să ne protejăm copiii poate prea mult.
De partea cealaltă, tații au o viziune total diferită. Ei merg mai degrabă conform devizei „Lasă că-ți trece. Nu ai pățit nimic!", ceea ce îi va face pe copii să se sperie mai puțin când se rănesc, să fie mai dispuși să se implice în activități fizice și să învețe să găsească soluții pentru rezolvarea problemelor. Oricare dintre aceste lucruri va fi în avantajul lor, făcându-i mai adaptabili, mai dornici să cunoască lumea.

Chiar și când se joacă „De-a v-ați ascunselea", mamele și tații fac acest demers în mod diferit
Dacă mamele au obiceiul să se ascundă astfel încât să fie găsite ușor de către cei mici și să le dea acestora satisfacție de la început, tații vor încerca să crească misterul, să-i provoace pe aceștia. Uneori, ingeniozitatea taților poate fi atât de mare, încât un copil poate ajunge să-i caute minute în șir până când va descoperi că, de fapt, se ascundeau într-un loc la îndemână.
Bucuria copiilor va fi cu atât mai mare când îl vor găsi pe tată, iar dorința de a repeta experiența nu va face altceva decât să întărească legătura dintre cei doi, ajutându-l pe cel mic să fie mai dornic de aventură, știind că îl are în preajmă pe tatăl său.

Familie ce se joaca De-a-v-ați ascunselea in casa

AVENTURI

Experții spun că, indiferent de cât de mult încearcă mamele să le insufle copiilor spiritul de aventură, tații sunt cei ce excelează din acest punct de vedere. Fie că este vorba despre mai multă deschidere spre necunoscut, despre dorința de a petrece mai mult timp cu copilul sau pur și simplu pentru că și ei vor să se simtă iar copii, un tată va fi cel mai fericit să-și poată duce copilul într-o aventură.
Cu alte cuvinte, spiritul de aventură al unui copil, curiozitatea de a cunoaște cât mai mult lumea, dar și curajul de a înfrunta necunoscutul, acestea se pot dezvolta cel mai bine datorită taților.

Copiii se „prostesc" mai degrabă alături de tați

O altă diferență dintre mame și tați este legată de modalitatea în care copiii pot avea ocazia să se „prostească" pur și simplu. De la strâmbături la oglindă, la ședințe foto neconvenționale, până la hohote de râs și tot felul de jocuri, tații sunt cei ce le permit copiilor să nu se mai cenzureze, să se distreze cu toată ființa lor.
În schimb, mamele se simt mai responsabile pentru educația copiilor lor și tind să fie mai serioase, chiar dacă și ele ar vrea să le permită acestora să facă, la un moment dat, numai ceea ce-și doresc.
Desigur, seriozitatea este un aspect ce nu trebuie neglijat, spun psihologii, dar, pentru ca ai noștri micuți să se relaxeze cât mai mult și să-și gestioneze stresul, nu ezitați să-i lăsați să se distreze și alături de tați. Pentru oricine va fi benefic, uneori, să facă lucruri puțin nebunești!

Mama ce se uita cum partenerul ei si fetita lor se distreaza

PREGĂTIREA PENTRU VIAȚĂ

În această privință, experții au identificat o diferență majoră între abordarea mamelor și cea a taților. Tații sunt cei care îi învață pe copii să înțeleagă mai bine consecințele anumitor comportamente, în timp ce mamele sunt cele care aleg să-i învețe mai degrabă modul în care relațiile sunt afectate de acestea.
Mai mult, tații sunt cei care-i lasă mai mult timp pe copii să încerce să găsească rezolvări la o problemă înainte să intervină pentru a le acorda sprijinul necesar.
În ultimele decenii specialiștii au demonstrat că tocmai această abordare diferită a taților îi va ajuta pe copii din mai multe puncte de vedere, precum: își vor dezvolta mai bine abilitățile cognitive, vor învăța să-și gestioneze mai bine stresul, vor fi mai încrezători în forțele proprii, mai puțin tentați să cadă pradă anxietății sau depresiei.
Nu în ultimul rând, s-a observat că acei micuți care au tați foarte implicați în viața lor, care nu ezită să-i învețe mereu câte ceva nou despre lumea din jur, vor deveni mai sociabili, se vor descurca mai bine la școală și le va fi mai ușor să-și construiască diverse relații.

Tații se descurcă mai bine în familiarizarea copiilor cu spiritul de echipă
Când este vorba despre jocurile în echipă, specialiștii spun că tații se pricep mai bine decât mamele la așa ceva. Explicația este următoarea: tații vor rămâne mai calmi, vor fi mai fermi și vor ști cum să-i facă pe cei mici mai dispuși să respecte regulile. În schimb, mamele îi vor „molipsi" pe copii de entuziasmul lor, nu vor avea poate disponibilitatea să petreacă la fel de mult timp cu explicarea regulilor, ci vor fi mai tentate să-i învețe pe copii diverse comportamente, cum ar fi aclamatul, aplaudatul etc.
Iată de ce, dacă ne dorim ca ai noștri copii să se priceapă cât mai bine la jocurile în echipă, să-i lăsăm alături de tații lor. Nu de puține ori, aceștia pot ajunge să antreneze întreaga echipă din care face parte copilul lor și chiar pot să-i orienteze spre un sport de performanță.

Tata ce isi antreneaza copii sa joace baseball

Cum se implică părinții în rezolvarea sarcinilor primite de copil de la școală
Specialiștii spun că mai ales mamele sunt cele care-și ajută copiii în rezolvarea temelor. Cu toate acestea, când tații fac acest demers, copiii îl vor percepe ca pe un lucru extraordinar.
În afara bucuriei de a petrece timp suplimentar alături de tată, copilul va aprecia faptul că tații nu sunt la fel de serioși ca mamele și poate mai puțin exigenți. Ei nu vor insista la fel de mult asupra anumitor aspecte, dar îi pot determina pe copii să se descurce și singuri, să găsească soluții pentru rezolvarea unor probleme. Nu de puține ori, tații vor ști când să strecoare anumite momente de amuzament pe parcursul treburilor mai grele, ceea ce-i va destinde pe cei mici.

Tații și mamele reacționează diferit când vine vorba să se despartă de copiii lor pentru a pleca în vacanță
Cea mai mare parte dintre noi, mamele, suntem tentate să ne gândim cu groază la anxietatea de separare a copilului, la faptul că nu știm ce i se poate întâmpla în lipsa noastră, chiar dacă îl vom lăsa pe mâini bune. Din acest motiv, mamele tind să insiste să plece mereu în vacanțe alături de copii.
În schimb, tații nu se îngrijorează la fel de mult și știu să profite mai bine de timpul pe care-l veți petrece împreună în calitate de cuplu, și nu de familie cu copii.
Astfel, pentru ca relația de cuplu să se mențină mai solidă, iar micuții să învețe să fie din ce mai independenți, este recomandat ca, din când în când, să încercați să petreceți câteva zile fără compania lor.

Voi știați până acum cât de diferit fac lucrurile mamele și tații?

Citește și: Un bărbat se poate descurca la fel de bine în creșterea copilului ca o femeie? Iată ce spune un studiu

Surse:
www.babygaga.com, www.livescience.com

 

4 greşeli în educaţia copiilor pe care părinţii le fac fără să vrea

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Data nașterii bebelușului

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Cercetătorii au decis: tații sunt mai fericiți decât mamele
    Cercetătorii au decis: tații sunt mai fericiți decât mamele

    Un studiu recent, din acest an, a arătat că tații sunt mai fericiți decât mamele.

    15 lucruri pe care mamele cu case ordonate și curate le fac în fiecare zi
    15 lucruri pe care mamele cu case ordonate și curate le fac în fiecare zi

    Să menții casa ordonată și curată în ritmul alert al vieții de zi cu zi nu este lucru ușor. Dar dacă-i vei implica și pe cei dragi în tot felul de activități casnice,...

    De ce sunt mamele mai stresate decât tații
    De ce sunt mamele mai stresate decât tații

    Odată ce devenim mame, nu de puține ori suntem în situația de a ne simți copleșite de multitudinea sarcinilor pe care le avem de îndeplinit. De aceea, este inevitabil ca...

    Mamele sunt mai sănătoase, dacă tații pot rămâne acasă cu copiii
    Mamele sunt mai sănătoase, dacă tații pot rămâne acasă cu copiii

    Un studiu recent a ajuns la concluzia că mamele ai căror parteneri sunt alături de ele în primele luni de după naștere se bucură de o stare de sănătate mai bună decât a...

    6 lucruri pe care tații nu le vor întelege niciodată despre ce înseamnă să fii mamă
    6 lucruri pe care tații nu le vor întelege niciodată despre ce înseamnă să fii mamă

    Este un lucru subînțeles că rolurile familiale ale părinților sunt diferite, într-o oarecare măsură. Chiar dacă ai norocul ca partenerul tău să se implice 100%...

    Studiu: tații au un impact mai mare în viața fetelor decât mamele
    Studiu: tații au un impact mai mare în viața fetelor decât mamele

    Fie că este vorba despre mame, fie că este vorba despre tați, să fii părinte nu este lucru ușor. Deși la prima vedere putem fi tentați să credem că rolul unui tată în viața...

    7 lucruri la care barbatii se gandesc atunci cand fac sex
    7 lucruri la care barbatii se gandesc atunci cand fac sex

    De multe ori, prima oara cand un barbat ii spune "te iubesc" partenerei sale de viata este chiar in timpul sexului. Si cu toate ca sexul pare o actiune care iti goleste mintea de...

    © 2019 Qbebe