Copiii care își ajută părinții în treburile casnice au șanse mai mari să fie adulți de succes

Copiii care își ajută părinții în treburile casnice au șanse mai mari să fie adulți de succes

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Fiecare dintre noi își dorește să-l ajute pe copilul său să devină un adult de succes. Una dintre modalitățile prin care ne putem atinge acest scop este să-i antrenăm pe ai noștri copii în diverse activități casnice. Parcurgeți articolul de mai jos pentru a vedea care sunt beneficiile pe care astfel de activități le pot avea pentru copiii noștri. De asemenea, veți afla și cum ar trebui să procedați pentru a-i stimula să se implice în treburile casnice.

Ce cred părinții cu privire la necesitatea de a-i antrena pe copii în treburile casnice

În ceea ce privește modul în care părinții percep ideea de a-i implica sau nu pe copiii lor în activitățile casnice, specialiștii au identificat 3 aspecte:
• Nu de puține ori se întâmplă ca părinții să ezite în a-i solicita la asemenea treburi de teamă că relația cu ei s-ar putea deteriora
• Părinții se simt vinovați că le-ar cere copiilor așa ceva, în condițiile în care consideră că suntdeja solicitați cu școala și cu alte activități extracurriculare
• Părinții îi văd pe ai lor copii ca fiind încă prea mici pentru a-și asuma responsabilități, dar nu realizează că aceștia pot fi capabili să și le asume.
Psihologii ne sfătuiesc însă să încetăm să găsim tot felul de motive pentru a amâna implicarea copiilor în treburi casnice, întrucât acestea le pot fi benefice din multe puncte de vedere, transformându-i în adulți de succes. De pildă, un studiu recent precizează în mod clar că adulții care au dobândit deja succes în jurul vârstei de 20 de ani au fost cei ce au fost implicați în activități casnice de la o vârstă fragedă, de la 3-4 ani.

Care sunt beneficiile pe care le pot avea copiii de pe urma activităților casnice

Copiii vor învăța să fie responsabili

Când ne implicăm micuții în treburi casnice le vom da ocazia să se familiarizeze cu ideea că și ei au o responsabilitate în cadrul familiei. Ei vor învăța să primească o sarcină și să-și îndeplinească un obiectiv. Dacă vor învăța toate acestea, copiii se vor transforma în adulți de succes, care vor ști să-și asume responsabilități atât în viața profesională, cât și în cea personală.

Copiii vor învăța să fie independenți

Solicitându-i pe ai noștri copii la activitățile casnice, îi vom obișnui ca treptat să învețe să se descurce singuri. Acest lucru va fi un mare beneficiu, în condițiile în care vor trebui să fie capabili să-și poarte de grijă și de unii singuri, fără ajutorul nostru.
Psihologii ne spun că, dacă vom proceda așa cu copiii, acestora le va fi mult mai ușor să-și ia viața în propriile mâini ca adulți.

Copiii vor învăța să respecte un program, o rutină

Dacă avem grijă să-i antrenăm pe copiii noștri în activități casnice, ei vor ajunge să înțeleagă faptul că și pentru buna desfășurare a acestora este necesar să se respecte o anumită rutină, un program.
Învățând și o asemenea rutină, copiii se vor putea transforma în adulți ordonați, care vor ști bine ce au de făcut când se apucă de o treabă.

Copiii ce sunt implicați în treburi casnice vor fi coechipieri mai buni

Cercetările din domeniu au ajuns de multe ori la concluzia că micuții ce au fost solicitați de către familie în tot felul de treburi casnice vor avea și acest beneficiu: vor deveni mai cooperanți la locul de muncă. Astfel, vor ști mai bine să lucreze în echipă, vor fi mai empatici sau chiar vor fi lideri mai buni, în condițiile în care își vor asuma pe deplin inclusiv responsabilități majore.

Citește și: Jocuri cu treburi casnice pentru copii

Dacă vor fi implicați în activitățile casnice, copiii vor ști mai bine să-și gestioneze atât eșecul, cât și succesul

Numeroase studii au arătat că acei copii care s-au ocupat și cu treburi casnice au învățat să înțeleagă că succesul și eșecul fac parte din viață și că pot fi gestionate. Cu alte cuvinte, când sunt implicați în treburile casnice, micuții pot înțelege că nu este obligatoriu ca lucrurile să iasă bine din prima, dar că de noi depinde să luăm măsuri pentru îmbunătățirea situației.
Familiarizarea cu astfel de situații nu poate fi decât în beneficiul copilului, care va putea să gestioneze eșecul și succesul și în viața de adult, atât pe plan personal, cât și profesional.

Copiii ce se ocupă și cu treburi casnice vor avea o stimă de sine mai ridicată

Dacă ne vom strădui să-i obișnuim pe ai noștri copii să se ocupe și cu treburile casnice, ei vor conștietiza mai bine faptul că și ei își pot ajuta familia. De aceea, vor începe să aibă tot mai multă încredere în forțele proprii, ceea ce le va crește și stima de sine. Practic, își vor da seama că nu au grijă doar de ei înșiși, ci și de cei dragi.
Va fi într-adevăr un beneficiu pentru copil să înțeleagă acest lucru, întrucât va avea încredere în forțele proprii și în viața de adult, ceea ce îl face mai deschis spre îndeplinirea mai multor angajamente.

Baietel ce spala vasele

Ce putem face pentru a ne antrena copiii în activitățile casnice

Mai întâi vom face un plan clar, care să ne ajute să vedem ce treburi casnice ar fi adecvate și pentru copiii noștri, astfel încât să nu le dăm responsabilități prea mari sau să-i punem în pericol.
Pentru a putea să ne lămurim mai bine în această direcție, ar trebui să ne punem următoarele întrebări:
Ce treburi ar putea face al meu copil dacă are X ani?
• Ce treburi casnice sunt prioritare acum?
• Ce ar putea învăța copilul dacă îl implic într-o anumită activitate?
• Dacă am mai mulți copii, voi reuși să realizez un echilibru între sarcinile pe care le voi da, astfel încât aceștia să nu aibă de suferit?

Fetita ce participa, alaturi de mama ei, la sortarea rufelor ce vor fi spalate

Citește și: O oră pe zi cu copilul: activități casnice amuzante

Stați de vorbă despre ce veți avea de făcut

Va fi foarte util să organizați un fel de reuniune în familie, în care să discutați despre ce treburi ar trebui rezolvate, cum veți începe, cum se va lucra.
Procedând așa, nu numai că veți stabili o ordine și niște reguli, dar și relațiile dintre voi, ca familie, se pot îmbunătăți, veți reuși să comunicați mai bine. Astfel, îi veți oferi un model și copilului, ceea ce îi va fi foarte benefic, inclusiv în viața de adult.

Stabiliți un plan clar al activităților casnice

Discutați cu copilul pentru a vedea exact care este programul său obișnuit. Cu atât mai mult cu cât este vorba despre un copil mai mare, care are și un program mai lung la școală și mai multe teme, este necesar să ne dăm seama cum treburile casnice ar putea fi introduse în programul său fără a-l obosi excesiv.
Abia după aceea, ținând cont și de propriul vostru program, puteți stabili un fel de „grafic" al treburilor casnice, pe care să-l aveți mereu în față și astfel să vă puteți organiza cât mai bine.

Puteți stabili și recompense pentru implicarea copiilor în activitățile casnice

Fiecare familie are obiceiuri diferite în privința modului în care copiii ar trebui recompensați pentru faptul că se implică în treburile casnice. De pildă, în unele cazuri părinții pot stabili să-i plătească pe aceștia pentru implicare, alții îi vor plăti numai dacă și-au făcut treaba bine, în alte cazuri copiii pot primi alte recompense, iar în alte familii se poate ca un copil să nu primească nimic.
Psihologii ne sfătuiesc însă că este bine să le acordăm copiilor niște recompense, dar acestea să nu fie de ordin financiar. Dacă vom alege să le dăm bani de fiecare dată când fac vreo treabă în casă, aceasta va fi un fel de „mituire", ceea ce nu va fi deloc benefic pentru copil.
În schimb, putem încerca să le arătăm copiilor că îi apreciem pentru ceea ce fac și prin alte metode. De exemplu, alături de cuvinte de laudă și de încurajare, putem să le facem surprize, precum să mergem în parcul preferat, să-i lăsăm mai mult la joacă pe-afară, să facem un picnic etc.

Voi știați că și treburile casnice îi pot ajuta pe copii să devină adulți de succes?

Surse:
www.centerforparentingeducation.org; www.housebeautiful.com

 

Articolul urmator
Am vorbit cu 70 de părinți care au crescut copii de succes. Iată ce au toți în comun
Am vorbit cu 70 de părinți care au crescut copii de succes. Iată ce au toți în comun

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Secretul unei mame care a reușit să-și convingă copiii să o ajute la treburile casnice
    Secretul unei mame care a reușit să-și convingă copiii să o ajute la treburile casnice

    Cum poți să-ți motivezi copilul să te ajute la treburile casnice? Se pare că această mămică are răspunsul.

    Este în regulă ca bona să se ocupe de treburile casnice când copiii dorm?
    Este în regulă ca bona să se ocupe de treburile casnice când copiii dorm?

    Știm deja că părinții sunt extrem de ocupați. Între muncă, responsabilitățile casnice și petrecerea timpului cu copilul și familia, nu prea le mai rămâne timp liber....

    Am decis să nu mă mai ocup de treburile casnice ca sa îi dau o lecție soțului meu
    Am decis să nu mă mai ocup de treburile casnice ca sa îi dau o lecție soțului meu

    Sătulă să se simtă ca o menajeră în propria casă, o femeie de peste granițe povestește că a încetat să mai facă curățenie pentru a-i demonstra soțului ei că doar...

    Dovedit științific: De ce bărbații trebuie să se implice mai mult în treburile casnice
    Dovedit științific: De ce bărbații trebuie să se implice mai mult în treburile casnice

    Diferențele de gen sunt o problemă din ce în ce mai dezbătută în ultima perioadă. Feminismul încearcă să impună noi reguli în societate, mai permisive și mai...

    Mama lui Elon Musk: Copiii mei au succes pentru că i-am tratat de mici ca pe niște adulți, nu i-am ferit de responsabilități
    Mama lui Elon Musk: Copiii mei au succes pentru că i-am tratat de mici ca pe niște adulți, nu i-am ferit de responsabilități

    Dacă există ceva ce fiecare părinte dorește, atunci acel lucru este cu siguranță un viitor strălucit pentru copilul său. Cu toții ne dorim ca ai noștri micuți să devină în...

    Ideea genială a unei mame: le dă copiilor recompense financiare pentru hobby-urile lor, nu pentru treburile casnice
    Ideea genială a unei mame: le dă copiilor recompense financiare pentru hobby-urile lor, nu pentru treburile casnice

    Destini Davis, o mamă a doi copii, a devenit virală pe TikTok după ce le-a dezvăluit celor care o urmăresc că în loc să o plătească pe fiica sa pentru treburile casnice,...

    Soacra mea insistă să se mute cu noi ca să aibă grijă de copilul nostru, dar eu am nevoie de ajutor la treburile casnice
    Soacra mea insistă să se mute cu noi ca să aibă grijă de copilul nostru, dar eu am nevoie de ajutor la treburile casnice

    O femeie de peste hotare are nevoie de ajutor la treburile casnice din partea soacrei sale, însă aceasta refuză să o ajute, spunând că s-a mutat la ea acasă ca să o ajute...

    Nu-mi ajut soția cu treburile casnice și creșterea copilului
    Nu-mi ajut soția cu treburile casnice și creșterea copilului

    Știm deja că împărțirea responsabilităților în casă, dar și cele legate de creșterea copilului pot fi o sursă de conflict în cuplu. De obicei, femeile se...

    © 2024 Qbebe