Cum îți strici copilul dacă îl minți

Studiu despre efectul pe care îl au minciunile asupra copiilor

Un studiu psihologic condus de Universitatea Tehnologică Nanyang din Singapore sugerează că minciunile părinților cauzează efecte nedorite pe termen lung.

Echipa de cercetare a întrebat un număr de 379 de tineri din Singapore dacă părinții lor i-au mințit când erau copii, cât de mult își mint părinții în prezent și cât de bine s-au adaptat la provocările maturității. Adulții care au raportat că au fost mințiți mai mult când erau copii au avut șanse mai mari să își mintă părinții la maturitate. De asemenea, au spus că s-au confruntat cu dificultăți mai mari în depășirea diverselor provocări psihologice și sociale. Dificultățile de ajustare includ perturbare, probleme de conduită, sentimente de vină și rușine, precum și un caracter egoist și manipulativ.

Grupul de tineri din Singapore a completat în vederea studiului patru chestionare online. Primul chestionar a solicitat participanților să își amintească dacă părinții le-au spus minciuni care au avut legătură cu mâncarea, plecarea și/sau șederea; lipsa de bună creștere a copiilor; și cheltuitul banilor. Unele exemple ale unor astfel de minciuni sunt “dacă nu vii cu mine acum, te voi lăsa aici singur” sau “nu am adus bani cu mine azi, ne putem întoarce în altă zi.” Al doilea chestionar a cerut participanților să indice cât de des și-au mințit părinții în calitate de adulți. A adresat întrebări legate de minciunile în raport cu activitățile și acțiunile lor, minciunile prosociale (sau minciunile menite să aducă beneficii altora) și exagerări cu privire la anumite evenimente. În cele din urmă, participanții au completat două chestionare care au măsurat neadaptarea psihosocială autoraportată și tendința de a se comporta egoist și impulsiv. Analiza a descoperit că parentingul prin minciună poate expune copiii la un risc mai mare de a dezvolta probleme decât crede societatea, precum agresivitate, încălcarea regulilor și comportamente intrusive. Unele limitări ale studiului includ bazarea pe ceea ce tinerii adulți raportează despre experiența lor retrospectivă de părinți care mint. Profesorul Setoh declară că “cercetări viitoare pot explora folosind surse multiple de informare, precum părinți, pentru a raporta despre aceleași variabile.” Autorii au atras atenția asupra faptului că studiul este corelațional în design, urmărind să descopere relațiile care apar în mod natural între variable și nefiind capabil să atragă concluzii cauzale.

Cercetarea a fost realizată în colaborare cu Universitatea Canada din Toronto, Universitatea din California SUA, San Diego și Universitatea Normală China Zhejiang și a fost publicat în Revista de Psihologie Experimentală a Copilului în luna septembrie. A fost finanțată de Subvenția Tematică pentru Cercetarea Științelor Sociale ale Ministerului Educației și Subvenția de Start-Up a Universității Tehnologice Nanyang.

Opinii ale specialiștilor implicați în studiu

Autorul principal, profesorul asistent Setoh Peipei din cadrul Școlii de Științe Sociale din Singapore a declarat că “parenting-ul prin minciună pare să salveze timp, în special când principalele motive pentru care părinții doresc ca copiii să facă ceva este complicat de explicat. Când părinții spun copiilor că onestitatea este cea mai bună politică, dar manifestă lipsă de onestitate prin minciună, un astfel de comportament poate transmite mesaje conflictuale copiilor lor. Lipsa de onestitate a părinților poate să erodeze încrederea și poate promova lipsa de onestitate la copii. Cercetarea noastră sugerează că parentingul prin minciună reprezintă o practică cu consecințe negative pentru copii când cresc. Părinții ar trebui să fie conștienți de aceste implicații potențiale din aval și să ia în considerare alternative la mințit, precum recunoașterea sentimentelor copiilor, oferirea de informații astfel încât copiii să știe la ce să se aștepte, oferirea de alegeri și rezolvarea problemelor împreună, pentru a obține un comportament bun din partea copiilor.”

“Analiza noastră înseamnă că parenting-ul prin minciună este o urmă care are pedepse nefavorabile pentru copii odată ce cresc. Mama și tata ar trebui să acorde atenție asupra acestor potențiale implicații și să ia în considerare opțiuni alternative la minciună, asemănătoare cu recunoașterea emoțiilor tinerilor, oferind informații astfel încât copiii să știe ce să anticipeze, oferind selecții și rezolvări de probleme în mod colectiv, pentru a provoca un comportament bun din partea tinerilor.”

O altă zonă care trebuie investigată este natura legăturilor sau scopurile părintelui. Profesorul Setoh a spus că “este posibil ca o minciună pentru a susține puterea părinților, precum dacă nu te comporți cum trebuie te vom arunca în ocean ca să hrănim peștii” ar putea fi mai degrabă asociată dificultăților de ajustare ale copiilor ca adulți, comparativ cu minciunile care vizează servilismul copiilor, de exemplu “nu mai sunt bomboane în casă“. “Afirmarea autorității în fața copiilor reprezintă o formă de intruziune psihologică, care poate submina simțul copiilor de autonomie și poate transmite respingerea, erodând în cele din urmă bunăstarea emoțională a copilului. Viitoarele cercetări ar trebui să examineze natura minciunilor și scopurile părinților astfel încât cercetătorii să sugereze ce tip de minciuni să evite și ce tip de părinți care spun adevărul să se angajeze.”

Surse:https://www.sciencedaily.com https://www.icrazemagazine.com http://www.visembryo.com