X

Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Qbebe.ro

Acest site utilizează cookie-uri. Acceptând cookie-urile, veți putea naviga în cele mai bune condiții.

Accept Politica de Cookie

Revoluţionează modul de a-ţi educa copilul

de Corina Naftanaila

Când alegi să aduci pe lume un copil, sentimentele pe care le trăieşti sunt foarte greu de descris în cuvinte: bucuria, iubirea, responsabilitatea, teama... capătă noi conotaţii, poate cele mai profunde din câte există.

Azi, aş vrea să mă opresc la responsabilitatea faţă de educaţia lui, deşi nici una dintre celelalte senzaţii nu este mai puţin importantă pentru o mămică sau pentru un tătic.

1Aşadar, cum creşti - dintr-un copil în stare pură, complet nedefinit, un om "mare" - aşa încât să te asiguri nu numai că descoperă informaţii noi sau că îşi dezvoltă propriile talente cu care a venit deja pe lume, dar şi că va gândi sănătos, se va comporta frumos, va învăţa să fie fericit, la fel de bine precum va şti să facă faţă tristeţii?!
I-am auzit de multe ori pe americani, de-a lungul perioadei în care am convieţuit cu ei, spunând despre statutul de părinte, cu umorul specific: "You are the producer", ceea ce ar trebui să nu uiţi niciodată, chiar din clipa când rămâi însărcinată.

Dar, cu cât vehiculele prin care poţi educa un copil devin tot mai diverse şi mai compexe, în mod paradoxal cu atât mai dificil devine să realizezi care este cea mai bună cale pentru copilul tău. Ambiguitate peste care se suprapune, cu uşurinţă, lumea din exterior, o lume întreagă care va lăsa propriile „urme" în sufletul şi mintea copilului tău - ceea ce nu vei putea niciodată controla - impactul profesorilor, al sistemului de învăţământ românesc destul de precar, atitudinea colegilor sau influenţa prietenilor.

Dintre toate experienţele pe care le-am trăit de când l-am adus pe lume pe Alex, băiatul meu, una singură m-a ajutat să simt ca el va avea o temelie buna si sanatoasa in educatia lui : teatrul muzical, descoperit şi aprofundat peste ocean. Impactul pe care l-a avut asupra mea, dar şi asupra lui Alex m-a ajutat să realizez că, (da!) acesta poate fi un instrument definitoriu pentru educaţia armonioasa a copiilor din întreaga lume.

2Teatrul muzical poate fi baza solidă şi de neclintit a copilului tău, încă din primii ani de viaţă; fundament care îl va ajuta să facă faţă provocărilor in viata.

Dincolo de numeroasele beneficii pe care muzica şi teatrul le aduc în viaţa copiilor (de la învăţarea conceptelor şi informaţiilor noi într-un mod distractiv la capacitatea artelor de a transforma creierul uman), vreau să punctez succint unele dintre aspectele care au revoluţionat educaţia copilului meu, dar şi a celorlalţi copii cu care lucrez.

Claritate: pentru a creşte un copil sănătos din toate punctele de vedere, este foarte important să îi oferi o realitate clară. Un copil confuz este un copil furios, toţi psihologii o susţin. Prin teatrul muzical, cei mici învaţă, prin exemple concrete, sensul clar al emoţiilor, senzaţiilor, judecăţilor. Descoperă clar ce înseamnă pozitiv şi negativ, frumos şi urât, da sau nu. Ceea ce pentru un copil în plin proces de dezvoltare, înseamnă coloana lui vertebrală.

Autenticitate: participarea la un spectacol care transpune în personaje diferite situaţii îl ajută pe copilul tău să descopere sensuri curate, originale într-un mod distractiv, uşor, de la sine.

Relaţii: Teatrul muzical este mai mult decât un spectacol susţinut undeva departe pe o scenă, el este aproape de fiecare copil, se bazează pe interacţiune şi implicare. Fiecare copil din sala de spectacol este la rândul său un actor, în directă relaţie cu fiecare copil de pe scenă sau, mai mult, copiii de pe scenă sunt o oglindă a copiilor din sală. Natura incluzivă şi necompetitivă a teatrului muzical le transmite copiilor sentimentul de apartenenţă, de egalitate şi de comunitate.

Reflecţie: Pe parcursul întregului spectacol, cei mici sunt invitaţi indirect să reflecteze asupra diferitelor informaţii sau emoţii, ceea ce îi ajută să descopere propriul său univers şi universul în totalitatea lui, fiind direct şi nemărginit implicaţi.

Dinamism: Teatrul muzical oferă fiecărui copil în parte, dar şi în ansamblul grupului energie pozitivă, entuziasm, bucuria dansului şi a cântatului.

Oricând doriţi să revoluţionaţi modalitatea de a vă educa copilul, uşile trupei de teatru muzical PAM-PAM vă sunt deschise larg, cu sinceritate.

 

Noutati de la Qbebe

INSCRIE-TE la newsletter-ul Qbebe si primesti ultimele noutati.

Email
Data nasterii bebelusului    
 

Articole asemanatoare

Cum il inveti pe bebe sa doarma fara tine? Cum il inveti pe bebe sa doarma fara tine?
Bebelusul meu isi suge degetul. Ce sa fac? Bebelusul meu isi suge degetul. Ce sa fac?
10 trucuri de crestere a primului-nascut 10 trucuri de crestere a primului-nascut
10 trucuri de crestere a celui de-al doilea copil 10 trucuri de crestere a celui de-al doilea copil

Articole Lifestyle

Am intrat în zodia Rac. Ce înseamnă asta pentru zodia ta Am intrat în zodia Rac. Ce înseamnă asta pentru zodia ta
Un stilist celebru a dezvăluit care sunt hainele care te îmbătrânesc Un stilist celebru a dezvăluit care sunt hainele care te îmbătrânesc
Ce să porți cu fiecare culoare de pantofi Ce să porți cu fiecare culoare de pantofi
20 de ținute pentru weekend pe care să le încerci în vara 2018 20 de ținute pentru weekend pe care să le încerci în vara 2018

Alte articole care te-ar putea interesa

Editorial Qbebe
scris de Gabriela Paladi
Au început înscrierile la Ora de Tehnologie! Seminar gratuit pentru părinții responsabiliAstfel, Miercuri, pe 27 iunie, de la ora 17.00, la Teatrul Elisabeta, la Ora de tehnologie, toți părinții sunt invitați să își traseze un ghid propriu de utilizare a tehnologiei, ascultând sfaturile celor mai...

Lista gradinite

Cauta o gradinita in orasul tau

Retete culinare
Editorial Qbebe
scris de Irina Olteanu
Școala Siguranței Tedi a poposit la DragomireștiO vizită într-un colț al județului Dâmbovița - Dragomirești Nu mi-aș fi închipuit că o zi de vineri, de la sfârșitul lunii mai, se poate transforma într-o experiență cu totul memorabilă,...
Qbebe Horoscop saptamanal
Qbebe Funny

Naste natural

Ce poti face in sarcina ca sa te ajute mai tarziu in ingrijirea bebelusului

Ce poti face in sarcina ca sa te ajute mai tarziu in ingrijirea bebelusului

Sarcina nu este doar o perioada in care trebuie sa ai grija de propriul corp, ci
MAI MULT

Lucruri ciudate care ti se intampla in sarcina

Lucruri ciudate care ti se intampla in sarcina

Cu siguranta ai auzit deja ca sarcina este o perioada aparte in viata oricarei
MAI MULT

Ce ai voie si ce nu ai voie daca esti insarcinata vara?

Ce ai voie si ce nu ai voie daca esti insarcinata vara?

Atunci cand esti insarcinata vara apar o serie de probleme de sanatate pe care
MAI MULT

Bebee

sigur.info-fii sigur pe net