Sunt mamă și expert în parenting. Iată de ce nu îi spun niciodată fetiței mele că nu este cuminte

Sunt mamă și expert în parenting. Iată de ce nu îi spun niciodată fetiței mele că nu este cuminte

Alina Nedelcu - Redactor Senior

Una dintre marile provocări din viața de părinte este să reziști tentației de a-i spune copilului tău că nu este cuminte, găsind în schimb alte soluții pentru a-l disciplina și pentru a-l determina să adopte comportamente dezirabile. Sfatul experților în parenting este, pentru a reuși, să te gândești în primul rând la ce se află în spatele comportamentului său. Fie că este vorba despre faptul că nu a deprins încă autocontrolul, fie că nu se simte în largul lui în anumite momente pentru că este prea obosit sau pentru că îi este foame, fie că este copleșit de emoții pe care încă nu știe cum să le gestioneze, un copil va deveni mai nervos și mai frustrat din oricare dintre aceste motive și de aceea va ajunge să fie neascultător. Din articolul de mai jos vei descoperi atât explicații oferite de o mamă care este psiholog și expert în parenting, cât și câteva sfaturi care țin de cum ar trebui să procedezi pentru a putea să depășești mai ușor situațiile în care simți că nu te mai înțelegi cu copilul tău.

Sfatul unei mame în legătură cu disciplinarea copiilor

Dacă te întrebi de ce nu este indicat să îi spui copilului tău că nu este cuminte, ține seama și de sfaturile unei mame psiholog și expert în parenting. Dr. Kristyn Sommer a apelat la o rețea de socializare pentru a promova câteva filimulețe în care a dezvăluit cum procedează ea pentru a-și disciplina fetița. Astfel, prima precizare pe care o face este că niciodată nu îi spune că nu este cuminte, că este rea sau că ar trebui să se oprească. Potrivit „The Sun”, ea procedează în felul următor: „Nu îi spun că este neascultătoare, nu îi spun că este rea, nu îi spun nimic care ar putea să o determine să se simtă ca fiind astfel. Foarte rar îi spun să se oprească, procedez așa doar când este vorba de ceva periculos, ceea ce fac în schimb este ceva foarte important.”

Dr. Sommer a hotărât să își disciplineze copilul bazându-se pe anumite cuvinte, precum „alegeri bune”, „alegeri greșite”, „decizii bune”, „decizii greșite”. În cadrul sursei citate anterior vine cu explicații suplimentare care se leagă de modul în care procedează de obicei cu fiica ei: „Folosesc termeni precum decizii bune și decizii greșite sau alegeri bune și alegeri greșite. Când face un lucru greșit pentru prima dată, o întreb chiar atunci dacă este o decizie bună sau una greșită. Dacă pare confuză, îi spun de ce tip este decizia și îi dau sugestii legate de cum poate ajunge la decizia bună. De exemplu, dacă se va urca pe masă, o întreb- când este în siguranță- dacă este o decizie bună sau una greșită. Ea îmi spune că este greșită. Ceea ce va face după aceea este să se dea jos pe de masă. În timp ce se dă jos, îi spun că a fost o decizie excelentă și o felicit pentru asta. Iată cum se poate utiliza consolidarea pozitivă pentru a disciplina.”

Conform site-ului „upworhthy.com”, mama expert în parenting a ținut să precizeze că este total împotriva „bătăilor, a pedepselor corporale, fizice sau oricum li se spune acestora” și că acestea nu sunt deloc recomandate, în condițiile în care nu acționează eficient asupra comportamentelor copilului și pot favoriza comportamente antisociale pe viitor.

De ce nu ar trebui să-i spui copilului că nu este cuminte

Cuvintele „obraznic/neascultător/rău” fac parte dintre cele pe care părinții le utilizează cel mai des. Psihologii atrag atenția asupra următorului aspect: cu cât un copil va auzi de mai multe ori asemenea vorbe, cu atât mai mult va ajunge să creadă că este ceva în neregulă cu el, că nu este la fel precum alți copii. Înainte ca acestea să fie rostite în fața copiilor, părinții ar trebui să se străduiască să se gândească la faptul că un comportament mai puțin dezirabil poate fi săvârșit de oricine, adult sau copil și că adesea este rezultatul unor alegeri nu tocmai bune. Odată ce vei reuși să ai în vedere acest lucru, vei putea și să-l ghidezi pe copil pentru a-și îndrepta comportamentul, pentru a învăța din greșeli, fără ca stima sa de sine să fie afectată.

mama-care-sta-pe-jos-alaturi-de-baietelul-ei-pe-care-il-cearta

În loc să-i spui copilului tău că nu este cuminte, ai putea încerca să recurgi la cuvinte precum: „Nu sunt fericită când văd acest comportament”, „Nu este în regulă că tu...” (vei preciza care este comportamentul ce te deranjează). Ideea este să eviți să folosești termeni precum „bun”, „rău”, „neascultător”, „obraznic” când te vei referi la comportamente, astfel încât copilul să nu devină confuz și să se simtă caracterizat de aceste însușiri.

În același timp, utilizarea de „etichete” la adresa copilului îl vor determina să fie convins de faptul că este într-un anumit fel și pe viitor o să acționeze în consecință, adoptând tocmai acele comportamente indezirabile. Cuvintele pe care le va auzi de la cei din jur vor fi ca un fel de „semnal” pentru el, motivându-l să se comporte exact cum nu ai dori.

Nu în ultimul rând, când unui copil i se pun „etichete”, își va pierde treptat încrederea în sine. În aceste condiții, va crede că nu este capabil să realizeze demersuri care să-i mulțumească pe ceilalți și nu va mai fi dornic să încerce lucruri noi de teama că ar putea dezamăgi.

Ceea ce propun experții în psihologia copilului este ca părinții să facă eforturi, înainte de a le spune copiilor că sunt obraznici, neascultători sau răi, să reflecteze la ceea ce ar putea sta la baza anumitor comportamente. Cu cât vor reuși să le analizeze și să înțeleagă de ce s-au produs, cu atât vor găsi acele soluții menite să acționeze adecvat în momentele de criză, fără ca relația cu copiii să aibă de suferit.

Cum ai putea să procedezi pentru a avea un copil cât mai cuminte

Pentru a fi cât mai rar pusă în situația de a fi tentată să-i spui copilului tău că nu este cuminte, ține cont și de sfaturile de mai jos: 

  • Încearcă să stai cât mai mult cu copilul și să-l asculți- Una dintre modalitățile cele mai inspirate de a afla ce s-ar putea ascunde în spatele unui comportament indezirabil al copilului este să stai cât mai mult în preajma sa și să-i analizezi comportamentele. De asemenea, foarte util va fi să-l asculți cu atenție ori de câte ori îți va spune ceva, fără a-l întrerupe. Aceste demersuri contează foarte mult în condițiile în care nu este exclus ca un copil să adopte anumite comportamente tocmai pentru că nu i se acordă suficientă atenție și pentru că tânjește după așa ceva

mama-care-incearca-sa-isi-consoleze-fetita-care-este-trista

  • Străduiește-te să îți controlezi emoțiile negative în prezența copilului- Uneori se poate întâmpla ca micuțul tău să nu fi făcut ceva greșit, dar întrucât tu nu ai deloc o stare bună și simți că totul se prăbușește în jurul tău, vei avea senzația că el este cel care nu a fost ascultător și te-a supărat. Cea mai bună soluție în acele momente este să faci tot posibilul să te calmezi și să nu începi să țipi la el întrucât este foarte posibil să îl faci să devină furios și atunci va tinde să fie cu adevărat neascultător. Nu uita că ești un model pentru el și, dacă te va vedea cum încerci să te calmezi și să fii răbdătoare în clipe mai dificile, va învăța un lucru bun de la tine
  • Fii constantă și fermă în disciplinarea copilului- Altă soluție pentru a avea un copil ascultător este să ai grijă să fii cât mai constantă și mai fermă în privința disciplinării sale și a regulilor stabilite. Claritatea și stabilitatea sunt factori esențiali pentru a-l direcționa către comportamente dezirabile și pentru  a-i modela atitudinea pe care o va adopta și pe viitor
  • Fixează limite- Acestea țin și ele de cât de constantă și fermă vei putea fi. Astfel, nu ar trebui să accepți tot ceea ce îți spune sau tot ceea ce îți cere copilul. Mesajul pe care trebui să i-l transmiți este că ții seama de nevoile, de dorințele sale, dar că dacă va recurge la anumite comportamente nu înseamnă că acestea îi vor fi îndeplinite. Ține minte că un copil care va vedea mereu că părinții săi îi îndeplinesc toate dorințele va considera că este ceva firesc și va fi copleșit de frustrări și de furie în situațiile în care acest lucru nu va mai fi posibil
  • Oferă-i și o anumită independență - Pe măsură ce va crește, un copil va simți nevoia să-și câștige treptat independența. De aceea, în loc să-i spui că nu este cuminte, mai bine gândește-te dacă nu cumva are nevoie de mai multă independență. Spre exemplu, îi vei permite să-și aleagă o anumită ținută sau să-și aleagă din propunerile tale pentru micul dejun. Dacă va fi mereu în preajma limitărilor constante, nu este de mirare că va acumula frustrări și atunci va fi mai expus inclusiv „crizelor emoționale”
  • Stabilește rutine de care să te ții- Precum sunt și limitele, rutinele bine fixate sunt cele care vor aduce predictibilitate și stabilitate în viața copilului. Odată ce se va obișnui cu ele, va adopta și comportamente corespunzătoare și va mai puțin predispus în a încălca reguli și a deveni neascultător
  • Încearcă să reziști tantrumurilor- Să faci față situațiilor în care copilul tău are un tantrum, mai ales dacă acesta are loc într-un loc public, nu este deloc simplu. Psihologii vin însă cu acest îndemn: chiar dacă îți este foarte greu să vezi cum copilul tău plânge de mai mult timp și ești dispusă să încerci orice pentru a-l calma, inclusiv să-i îndeplinește pe loc o dorință, este preferabil să nu acționezi în acest mod. Mai indicat este să te străduiești să-l liniștești arătându-i că îl înțelegi, că îi ești alături și că îl iubești necondiționat. Dacă nu vei proceda așa, riști să-l obișnuiești, pe termen lung, cu ideea că tantrumurile sale îl vor ajuta să obțină ceea ce își dorește și va tinde să repete acest comportament

Surse: brightside.me, parenting.firstcry.com, sarahockwell-smith.com, thesun.co.uk, upworthy.com, vt.co, wehavekids.com

Sursă poză principală: istockphoto.com

Surse foto: istockphoto.com, tiktok.com

Articolul urmator
Părinții severi cresc copii hiperactivi. Iată ce spun specialiștii
Părinții severi cresc copii hiperactivi. Iată ce spun specialiștii

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    Sunt învățătoare și pot să-ți spun dacă un copil este cuminte sau năzdrăvan după nume
    Sunt învățătoare și pot să-ți spun dacă un copil este cuminte sau năzdrăvan după nume

    Pentru părinți, alegerea numelui copilului este una foarte importantă. Acesta trebuie să i se potrivească și să reflecte cine este. Pornind de la acest aspect, o învățătoare...

    Sora mea și-a botezat copilul cu numele fetiței mele care a murit la 2 săptămâni de la naștere și sunt furioasă
    Sora mea și-a botezat copilul cu numele fetiței mele care a murit la 2 săptămâni de la naștere și sunt furioasă

    Să pierzi o sarcină este cumplit, mai ales când îți dorești să devii mamă. Știu pentru că ți eu am trecut prin asta. Știu pentru că am ascultat și am citit poveștile...

    Sunt expert în parenting și îți ofer 6 sfaturi simple pentru un bebeluș fără mofturi la mâncare
    Sunt expert în parenting și îți ofer 6 sfaturi simple pentru un bebeluș fără mofturi la mâncare

    Printre marile provocări prin care treci în primul an de viață al copilului tău se numără și familiarizarea acestuia cu diverse alimente. În aceste condiții, poți fi de...

    Sfaturi de parenting de la o mamă de 6 adolescenți: „A fi prezent în fiecare moment al vieții lor este cel mai bun sfat de parenting”
    Sfaturi de parenting de la o mamă de 6 adolescenți: „A fi prezent în fiecare moment al vieții lor este cel mai bun sfat de parenting”

    Nu e întotdeauna ușor să fii părinte de adolescent, dar asta nu înseamnă că nu e extrem de frumos. Care este cel mai prețios sfat pe care îl poate da o mamă care are...

    ÎI cer voie copilului meu să îi schimb scutecul. Cele trei reguli de parenting ale mele care sunt șocante pentru alți părinți
    ÎI cer voie copilului meu să îi schimb scutecul. Cele trei reguli de parenting ale mele care sunt șocante pentru alți părinți

    O mamă a devenit populară pe TikTok după ce a postat un videoclip în care dezvăluie regulile de parenting după care se ghidează când vine vorba de copilul său. Ea spune...

    Sunt învățătoare și iată de ce nu le voi spune niciodată copiilor mei că desenele lor sunt frumoase
    Sunt învățătoare și iată de ce nu le voi spune niciodată copiilor mei că desenele lor sunt frumoase

    O profesoară de arte plastice a dezvăluit motivele pentru care nu le spune niciodată copiilor ei că sunt „buni la desen”, chiar și atunci când desenele lor sunt...

    Răspunsul brutal pe care îl dau celor care îmi spun că sunt bona fiicei mele, deși sunt tatăl ei
    Răspunsul brutal pe care îl dau celor care îmi spun că sunt bona fiicei mele, deși sunt tatăl ei

    Separarea puterilor în familie este în continuare un intens subiect de discuție, mai ales când vine vorba de parenting. Societatea consideră chiar și acum că mama...

    Regulile de parenting de la care Kate Middleton și prințul William nu se abat niciodată
    Regulile de parenting de la care Kate Middleton și prințul William nu se abat niciodată

    Ducele și ducesa de Cambridge au o abordare grozavă, dar strictă, atunci când vine vorba de parenting: niciodată nu țipă, niciodată nu adorm supărați și interzic televizorul...

    © 2024 Qbebe