6 desene animate pe care copiii nu ar trebui să le vadă niciodată

6 desene animate pe care copiii nu ar trebui să le vadă niciodată

Bianca Petcu - Redactor Senior

Desenele animate par complet inofensive la prima privire și trebuie să recunoaștem că fiecare dintre noi și-a lăsat copilul să privească anumite animații sau chiar am privit împreună. Cu toate acestea, știai că animațiile copilăriei noastre pot fi periculoase pentru cei mici, în pofida convingerilor noastre?

1. Albă-ca-Zăpada și cei 7 pitici

„Oglindă-oglinjoară, cine este cea mai frumoasă din țară?" - suntem familiarizați cu această replică din celebrul desen animat, în care animăluțele cântă și dansează în jurul minunatei fete și totul este rupt dintr-un basm. Ok, ce ar putea fi greșit aici pentru un copil? Albă-ca-Zăpada este o poveste care gravitează în jurul ideii de a găsi femeia perfectă, frumoasă, pură, ceea ce poate contura imagini complet greșite unui copil aflat în dezvoltare, care în cele din urmă va fi predispus la apariția problemelor de imagine de sine. Copiii trebuie să învețe să crească respectându-se reciproc, nu concurând și nu criticându-se.

2. Frumoasa și Bestia

Din nou, vă întrebați ce ar putea fi în neregulă cu această poveste magică de dragoste? Frumoasa este dependentă în totalitate de Bestie și cu nevoia constantă de a fi învățată valorile iubirii de către acesta. Ar putea fi o simplă poveste de dragoste până la acest punct, care se petrece adesea în zilele noastre, însă nu trebuie să uităm că ea suferea de sindromul Stockholm și nu pare a fi o idee atât de bună să înveți copiii că răpitorii pot fi în cele din urmă persoane bune, pe care poți ajunge să le iubești.

3. Cenușăreasa

Credem că este de la sine înțeles de ce această animație ar putea fi „periculoasă" pentru copii. Faimoasa actriță Keira Knightly declară cu fermitate faptul că niciodată nu i-ar permite fetiței sale să se uite la această animație anti-feministă, în care femeile sunt desconsiderate și prezentate sub forma unor ființe slabe, care așteaptă la infinit ca prințul pe cal alb să vină și să le salveze.

4. Frumoasa Adormită

Știm cu toții povestea - Frumoasa Adormită se trezește doar dacă este sărutată de sufletul său pereche, ceea ce poate suna inofensiv și chiar frumos, însă scapă din vedere tematica consimțământului. Acesta este un aspect cheie despre care ar fi bine să vorbiți onest cu micuții voștri, pentru a putea percepe în adevărata esență pericolele care îi pândesc.

cele 6 desene la care nu trebuie sa iti lasi copilul sa se uite

5. Aladdin

Aladdin este unul dintre desenele noastre de suflet, însă din păcate, este plin de referințe culturale rasiste, care se pot implanta imediat în creierul unui micuț. Mai mult decât atât, Jasmine - eroina secundară - este apreciată strict pentru frumusețea sa, nicidecum pentru inteligență.

6. Bambi

O frumusețe, dar totodată o tristețe de animație. Bambi încă ne facem să plângem, pe noi, adulții, iar un copil va fi cu siguranță mult mai sensibil, indiferent cât de multe expliații încerci să îi oferi înainte sau chiar după.

Surse: timesofindia.indiatimes.com, sitter.co.uk, parents.com

Articolul urmator
Iată de ce să nu îi spui niciodată copilului: „Te las aici și plec fără tine”
Iată de ce să nu îi spui niciodată copilului: „Te las aici și plec fără tine”

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    DA, eu sunt mama aceea care și-a lăsat fetița să se uite ani de zile la desene animate pe telefon în timpul meselor!
    DA, eu sunt mama aceea care și-a lăsat fetița să se uite ani de zile la desene animate pe telefon în timpul meselor!

    Oricât de greu ar fi, trebuie să recunoaștem că și noi, părinții, luăm decizii sub impulsul momentului. Din dorința de a-i vedea pe cei mici bine, facem uneori alegeri...

    Un copil de trei ani a murit subit, în timp ce se uita la desene animate. Ce semnal de alarmă trag părinții
    Un copil de trei ani a murit subit, în timp ce se uita la desene animate. Ce semnal de alarmă trag părinții

    Un băiețel în vârstă de 3 ani a murit subit, în timp ce se uita la desene animate. Părinții micuțului spun că nu a avut nici un fel de simptom, care să-i avertizeze...

    Zodii care nu ar trebui să se căsătorească niciodată
    Zodii care nu ar trebui să se căsătorească niciodată

    Căsătoria reprezintă, pentru unele persoane, unul dintre obiectivele majore ale vieții, dorința de a-și întemeia o familie și de a avea un partener pentru tot restul vieții...

    Biletul pe care o mamă l-a primit de la vecinii ei a șocat-o: „Trage draperiile! Copiii mei nu trebuie să îți vadă...”
    Biletul pe care o mamă l-a primit de la vecinii ei a șocat-o: „Trage draperiile! Copiii mei nu trebuie să îți vadă...”

    O mămică a rămas șocată în momentul în care a găsit un bilet de la vecinii ei, care o roagă să nu mai umble dezbrăcată în propria ei casă. Aceștia i-au sugerat...

    Copiii mei nu mă apreciază deloc. Câinele meu este singurul care se bucură să mă vadă
    Copiii mei nu mă apreciază deloc. Câinele meu este singurul care se bucură să mă vadă

    O mamă de adolescenți este nemulțumită de faptul că ai săi copii nu o apreciază și nu se bucură niciodată atunci când se întoarce acasă, spre deosebire de...

    Lucruri pe care NU ar trebui să le spui niciodată unui părinte de gemeni
    Lucruri pe care NU ar trebui să le spui niciodată unui părinte de gemeni

    „Sunt gemeni?”, „Nepoata verișoarei mele are gemeni!”, „Sunt identici?”, „Aveți gemeni în familie?”, „Când tace unul,...

    Alimentul pe care nu ar trebui să îl consumi niciodată după prânz dacă vrei să slăbești, potrivit nutriționiștilor
    Alimentul pe care nu ar trebui să îl consumi niciodată după prânz dacă vrei să slăbești, potrivit nutriționiștilor

    Când încerci să scapi de kilogramele în plus, știi de la bun început că sunt anumite alimente pe care trebuie să le eviți neapărat. Uneori însă, poți fi...

    Studiu: părinții care au avut rezultate slabe la matematică în copilărie nu ar trebui să-și ajute copiii la teme. Uite motivul!
    Studiu: părinții care au avut rezultate slabe la matematică în copilărie nu ar trebui să-și ajute copiii la teme. Uite motivul!

    Când vine vorba de matematică, există două categorii de persoane: cei care o iubesc și cei care o urăsc. Dacă faci parte din a doua, specialiștii recomandă să nu-l ajuți pe...

    © 2024 Qbebe