Tuse, muci, febră? Cu imunitatea copiilor la control!

Tuse, muci, febră? Cu imunitatea copiilor la control!

Bianca Geica - Redactor Senior

Mai ales în sezonul rece este foarte important să avem grijă de sănătatea copiilor noștri și să ne asigurăm că facem tot ce ne stă în putință pentru a le întări sistemul imunitar. Imunitatea copiilor se formează încă din viața intrauterină, iar ulterior sistemul lor imunitar este întărit și protejat de majoritatea bolilor prin alăptare. Apoi, imunitatea celor mici se tot dezvoltă pe parcursul copilăriei.

Mai multe despre imunitate și despre ce putem face, noi, părinții, atunci când micuții noștri se confruntă cu tuse, nas înfundat sau care curge și febră, am discutat LIVE pe pagina de Facebook Qbebe cu Dr. Liana Kudor, medic specialist pediatrie. Așadar, te invităm să afli tot ce trebuie să știi despre imunitatea la copii: ce este, cum se formează și cum o putem susține în mod natural astfel încât cei mici să se confrunte cu cât mai puține (sau cât mai blânde) episoade de gripă sau răceală!

Ce este imunitatea?

Medicul pediatru definește imunitatea ca fiind capacitatea organismului de a se apăra împotriva agenților patogeni din mediul extern. Acești agenți pot fi fie virusuri, fie bacterii, fie paraziți, fie alte alte toxine sau microbi. Sistemul nostru imunitar, care se dezvoltă încă de la naștere, însă pe parcursul vieții poate fi afectat de mai mulți factori, acționează zi de zi pentru a ne menține sănătoși și în echilibru.

Există două tipuri de imunitate:

  • imunitatea înnăscută, pe care o moștenim de la părinți și care nu oferă protecție pe termen lung;
  • imunitatea dobândită fie pe cale naturală, în urmă expunerii la un anumit agent patogen sau microb, când în organism se formează anticorpi pentru a-i distruge, fie pe cale artificială, adică prin vaccinare, serumizare sau prin administrarea unor suplimente alimentare pentru imunitate.

Cum se formează imunitatea la copii? De ce copiii răcesc mai mult decât adulții?

La copii, imunitatea se formează încă din viața intrauterină, când bebelușului îi sunt transmiși anticorpii mamei prin placentă. După naștere, sistemul imunitar al copilului este întărit exclusiv prin alăptare, până la vârsta de 6 luni, apoi combinând laptele matern cu alte alimente.

Imunitatea se dezvoltă pe tot parcursul copilăriei, până la maturitate, în special în primii 4-5 ani de viață, când sistemul imunitar învață să se lupte cu diferite boli. Din acest motiv, până la această vârstă copiii ajung să răcească de mai multe ori pe an, mai des decât adulții, explică medicul pediatru. 

„Copiii răcesc mai mult decât adulții în primii ani de viață, mai ales după intrarea în colectivitate, când prezintă multe episoade de infecții, în special respiratorii, dar și de altă natură. Asta se întâmplă pentru că imunitatea ajunge la o maturitate în jurul vârstei de 4-5 ani. Până atunci, nu este în totalitate dezvoltată, la fel ca multe alte structuri din organism. Dar în timp ce unele structuri se maturizează mult mai repede, sistemul imunitar are nevoie de 4-5 ani ca să se dezvolte total. De aceea, foarte multe infecții le întâlnim până la această vârstă și de aceea, când merg la creșă sau grădiniță, cei mici sunt mult mai susceptibili infecții, răceli. După 4-5 ani, părinții vor observa că cei mici nu mai prezintă la fel de multe episoade acute de boală”, precizează medicul pediatru.

Cum putem susține imunitatea celor mici? Este corectă expresia „întărirea imunității la copii”?

Se folosește destul de des expresia „a crește imunitatea”, expresie pe care majoritatea medicilor nu o agreează, aceștia precizând că în momentul în care o persoană trăiește sănătos, are o alimentație echilibrată, face mișcare și doarme suficient, este suficient pentru a-i oferi sistemului imun tot ce are nevoie ca să funcționeze normal. Putem vorbi însă despre „stimularea imunității”, necesară mai ales la copiii al căror sistem imunitar nu este dezvoltat în totalitate.

„Nu creștem imunitatea, ci o ajutăm, de aceea se folosește mai mult termenul „imunomodulare” sau „stimularea imunității”, pentru că se poate ajunge în punctul în care anumite structuri din sistemul imunitar să fie influențate în asemenea fel încât sistemul imunitar să fie pus în gardă sau activat mai repede și să ne apere”, a explicat medicul.

Sistemul imunitar devine mai vulnerabil, însă, în sezonul rece, din mai multe motive. Printre principalele semne care indică o imunitate scăzută a copilului se numără faptul că cel mic face infecții respiratorii, sau de altă natură, una după alta. Principalii factori care influențează imunitatea, în special în rândul copiilor sunt:

  • externi: temperatura rece, variațiile de temperatura, trecerea de la cald la rece și invers;
  • interni: dietă și activitatea fizică constantă, regulată.

„Exercițiile fizice au un efect deosebit de benefic asupra sistemului imunitar. Se consideră că este foarte necesară o plimbare zilnică, de 30 de minute, iar când vine vorba de cei mici, chiar și faptul că sunt lăsăți să se joace sau să se plimbe în aer liber, ajută foarte mult”, precizează medicul.

Sunt sau nu indicate suplimentele de imunitate pentru copii?

Au copiii nevoie de suplimente alimentare pentru susținerea imunității? Chiar dacă necesarul de vitamine al unui copil poate fi asigurat printr-o alimentație echilibrată, bogată în fructe, legume și fibre, uneori se recomandă și suplimentarea cu vitamine, însă doar la recomandarea medicului, pentru că medicul are toată informația medicală care îi permite să aleagă un produs potrivit.

Medicul pediatru Liana Kudor mai spune că este foarte important ca suplimentele de imunitate pentru copii să fie extrem de bine studiate, cu beneficii dovedite științific, chiar dacă ingredientele de la bază sunt naturale și, teoretic, nu dăunează organismului.

Dr. Liana Kudor a vorbit despre EpiCor, un postbiotic de nouă generație, patentat (studiat clinic), recomandat pentru a sprijini sistemul imunitar și a ameliora simptomele de răceală și gripă în cazul copiilor de peste 3 ani. Acesta se regăsește în Imunicor Kids Suspensie, un supliment alimentar care are o formulă special creată pentru copii, cu acțiune imunostimulatoare bazată pe cercetări clinice. Profilul complex al biocomponentelor sale include o combinație unică de polizaharide, proteine și peptide, polifenoli, vitamine, aminoacizi, antioxidanți și beta-glucani. Pe lângă EpiCor, Imunicor Kids Suspensie, pentru imunitatea celor mici, mai conține și „un postbiotic, care este un produs bioactiv, rezultat în urmă fermentarii probioticelor. Proteinele, vitaminele, mineralele, beta-glucanii, polizaharidele, aminoacizii, fibrele sau diverși alți nutrienți pot să aibă funcția de postbiotic”, a explicat medicul.

  • Nutra-C™ este o formă biodisponibila a vitaminei C, dezvoltată pentru o mai bună absorbție și acțiune non-acidă, blândă, asupra stomacului;
  • Vitamina C contribuie la funcționarea normală a sistemului imunitar și la protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ.

Ce facem în caz de tuse, muci și febră? Care este cel mai bun sirop de imunitate pentru copii?

Chiar dacă putem stimula sistemul imunitar al copilului, în așa fel încât să îl ajutăm să facă față mai ușor factorilor cu care intră în contact, nu îi putem feri în totalitate pe cei mici de gripă, răceală și alte infecții respiratorii. Atunci când copiii se confruntă cu simptomele precum tuse, rinoree sau febră, este important să nu recurgem la automedicație, ci să cerem imediat ajutorul medicului, în așa fel încât acesta să recomande o schemă de tratament potrivită.

Există însă câteva produse de primă intenție pe care le putem administra micuților noștri pentru a ameliora tusea și alte simptome neplăcute specifice răcelii sau gripei. Este vorba despre siropurile naturale pe bază de mușchi islandez. Medicul pediatru Liana Kudor atrage atenția asupra mușchiului islandez, cunoscut de ani de zile pentru pentru proprietățile sale curative asupra cavității bucale și faringiene.

„Mușchiul islandez este o componentă care se studiază de foarte mulți ani. Există o mulțime de studii și cercetări care îi demonstrează eficacitatea în ceea ce privește acțiunea oro-faringiană sau nazală. Mușchiul islandez asigură o „tapetare” a mucoasei și acționează precum un scut de apărare. Are diverse componente, dar cele mai importante sunt polizaharidele, întâlnite în acest mușchi islandez în proporție de peste 50%, care au efecte deosebit de importante. Ele practic acoperă protejează, hidratează mucoasa, având aceste efecte emoliente și de hidratare, determină o scădere a iritatiei, a inflamației mucoasei orofaringiene sau nazale și determină scăderea tusei, scăderea disfagiei (a durerii în gât) și diminuarea disfoniei. Pe scurt, mușchiul islandez are efect emolient, calmează și hidratează, un lucru extrem de important în ameliorarea tușei. Nu blochează reflexul de tuse, pentru că tusea este un act reflex care nu trebuie să fie inhibat, fiind modalitatea de apărare a organismului. În momentul în care tușește, un copil elimina secrețiile”, precizează medicul pediatru.

Un produs care conține mușchi islandez și care ameliorează imediat tusea iritativă este Aspecton Junior. Aspecton Junior este un sirop de tuse utilizat pentru iritația membranei mucoase care căptușește cavitatea bucală și gâtul și pentru tusea uscată iritativă asociată. Calmează mucoasa uscată a căilor respiratorii, atenuează tusea fără a o bloca, formează o peliculă protectoare pe mucoasa cavității bucale și faringiene, bine tolerat, poate fi combinat cu expectorante sau alte medicamente pentru răceală. În gama Aspecton se regăsesc și Aspecton tablete pentru gât, pentru copii de la 1 an, și Aspecton Spray Nazal, o formulă patentată, pe bază de soluție hipertonă de sare de mare, dexpantenol, hipromeloză și uleiuri esențiale, un produs eficient pentru curățarea și decongestionarea nazală. Produsele din gama Aspecton sunt dispozitive medicale. Pentru mai multe informații, citiți întotdeauna prospectul.

Află mai multe informații de pe site-ul produsului sau de pe pagina de Facebook dedicată.

Există diferențe între tusea de răceală, tusea de gripă și cea specifică SARS-COV-2?

„Este foarte greu să diferențiezi cele trei boli (răceala, gripa, COVID-19) doar după tipul tusei. Dar dacă avem o răceală obișnuită provocată de un virus, avem o tuse iritativă, care deranjează foarte mult și care trebuie potolită, iar aici iarăși recomand mușchiul islandez, care ajută că copilul să poată să se odihnească, pentru că tusea iritativă perturbă mult mai mult starea generală, echilibrul și activitatea zilnică a unui copil. Tusea este, de departe, unul dintre cele mai supărătoare simptome cu care se pot confrunta cei mici atât în timpul unei răceli, cât și în caz de gripă sau infecție cu SARS-COV-2. Medicul Liana Kudor ne-a explicat și cum putem diferenția cele trei afecțiuni în funcție de tipul de tuse:

Într-o răceală obișnuită, tusea este la început iritativă, după aceea devine productivă și cumva se potolește, ajunge să fie mai ușor controlată. Tusea din gripă este acea tuse care mai multe zile este extrem de sâcâitoare, obositoare și dă senzația de durere abdominală, care se simte mai degrabă ca o febră musculară cauzată de efortul de a tuși, ce contracta mușchii abdominali.

În caz de Covid, lucrurile stau diferit. Într-o astfel de situație, simptomele sugestive sunt pierderea mirosului și a gustului, dar și acestea putem să le întâlnim și în gripă sau în alte răceli, dar într-o proporție mult mai mică. Tusea în Covid îmbracă mai multe aspecte, poate fi o tuse iritativă, după aceea poate să devină productivă. Oricum, cel mai obositor tip de tuse este cel întâlnit în caz de gripă”, a explicat medicul.

Ce facem când apare febra la copii?

„Copilul meu are febra. Ce fac?” - este una dintre cele mai frecvente întrebări rostite de părinții cu copii sub 5 ani și nu numai. Răspunsul Dr. Liana Kudor este simplu: administrăm un antitermic, după care luam imediat legătură cu medicul.

Febra în sine nu este o boală, ci un răspuns la numeroase cauze. Poate anunța prezența unei infecții în organism, o leziune sau o inflamație. În orice caz, febra este un semnal pozitiv că organismul lupta cu agenții patogeni.

„Ducem copilul la medic, insist asupra acestei idei, să nu se recurgă la automedicație. Febra poate fi semn de foarte multe afecțiuni - de infecție urinară, de otită, motiv pentru care trebuie mers la medic. Sigur că îi putem administra copilului un antitermic, care acționează central și determină scăderea temperaturii, însă după aceea este important să luăm legătură cu medicul, care îi va prescrie copilului un tratament potrivit”, spune medicul.

Este important de precizat că temperatura normală a corpului este în jur de 37°C și fluctuează de-a lungul zilei. La copii, temperatura intrarectala mai mare de 38°C este considerată febră și devine un motiv serios de îngrijorare dacă nu revine la valori normale în 2-3 zile.

Sperăm ca sfaturile și recomandările primite din partea medicului pediatru Liana Kudor să îți fie de ajutor când vine vorba de imunitatea copilului tău. Urmărește întreaga transmisiune LIVE aici:

 

Surse foto: istockphoto.com

Articolul urmator
7 semne că trebuie să îți disciplinezi copilul, dacă nu vrei să îl scapi de sub control
7 semne că trebuie să îți disciplinezi copilul, dacă nu vrei să îl scapi de sub control

Noutăți de la Qbebe

Înscrie-te la newsletter-ul Qbebe și primești ultimele noutăți.

Va rugam sa completati campurile necesare.

    Alte articole care te-ar putea interesa

    De ce să nu administrezi sirop de tuse copiilor sub 5 ani
    De ce să nu administrezi sirop de tuse copiilor sub 5 ani

    Când copiii noștri sunt răciți și, pe deasupra, se mai confruntă și cu o tuse chinuitoare, suntem tentați să le administrăm siropuri de tuse pentru a le alina disconfortul....

    Elementul cheie care crește imunitatea copiilor iarna. Ce spune medicul Mihai Craiu
    Elementul cheie care crește imunitatea copiilor iarna. Ce spune medicul Mihai Craiu

    Temperaturile au scăzut simțitor în ultima perioadă, iar mulți părinți se tem să mai iasă cu copiii de teamă că aceștia să nu se îmbolnăvească din cauza frigului....

    Un nou-născut a fost descoperit în toaleta unui avion în timpul unui control de rutină
    Un nou-născut a fost descoperit în toaleta unui avion în timpul unui control de rutină

    O mamă este cercetată penal pentru că și-a lăsat bebelușul nou-născut în coșul de gunoi al toaletei unui avion. Cel mic a fost transportat de urgență la spital pentru...

    În cât timp scade febra după paracetamol supozitor la bebeluși
    În cât timp scade febra după paracetamol supozitor la bebeluși

    Febra la bebeluși poate fi o sursă de îngrijorare pentru părinți, stârnind îngrijorare și dorința de a obține o ameliorare rapidă. Cu toate acestea, este esențial...

    Imunitatea la nou născuți. Cum o putem stimula?
    Imunitatea la nou născuți. Cum o putem stimula?

    Spre deosebire de adulți, nou născuții nu au o imunitate pe deplin formată. Sistemul imunitar înseamnă totalitatea mecanismelor de apărare ale organismelor vii față de agenții...

    O fetiță de șapte ani a mers la un control la ochi și i s-a spus că are demență
    O fetiță de șapte ani a mers la un control la ochi și i s-a spus că are demență

    O fetiță de 7 ani din Texas, SUA, s-a dus la medicul oftalmolog pentru un control de rutină, întrucât avea probleme cu vederea. Situația a degenerat pe neașteptate, atunci...

    Avem 4 copii și nu locuim aproape de părinți. Cum am reușit să ținem sub control „haosul”
    Avem 4 copii și nu locuim aproape de părinți. Cum am reușit să ținem sub control „haosul”

    Să ai copii și să păstrezi o relație bună cu partenerul tău poate părea uneori imposibil. Eu și soțul meu suntem părinții a patru copii, cu vârste de 5, 3 și 2 ani. Am...

    Frisoane fără febră la copii: când să ne îngrijorăm
    Frisoane fără febră la copii: când să ne îngrijorăm

    Frisoanele sunt o serie incontrolabilă de tremurături, în timpul cărora senzația este una de frig la nivelul întregului corp. Deși aceste serii de tremurături sunt asociate...

    © 2024 Qbebe