X

Gestionarea modulelor cookie pe site-ul Qbebe.ro

Acest site utilizează cookie-uri. Acceptând cookie-urile, veți putea naviga în cele mai bune condiții.

Accept Politica de Cookie

6 lucruri pe care le gândesc femeile după un avort

de Irina Olteanu

Avortul, definit din punct de vedere medical drept întreruperea sarcinii prin eliminarea fătului (spontană sau provocată) din cavitatea uterină înainte de termenul de gestație și având drept efect moartea fătului, este o experiență complexă. Însă nu toate femeile o resimt în același mod. Iată ce lucruri gândesc femeile după un avort și ce informații ne oferă specialistul despre acesta.

1. Ușurare

"După avort m-am simțit extrem de ușurată că s-a terminat. Am avut în sfârșit senzația că pot să îmi văd în continuare de viață, că mă pot concentra pe îngrijirea celorlalți copii. Am încetat să mă simt bolnavă, iar energia mi-a revenit extrem de rapid."

Sentimentul de ușurare este cel mai comun declarat de femei după ce au trecut printr-un avort. Ele pot fi ușurate că au fost capabile de o decizie, că nu trebuie să devină mame, că au spațiul și timpul de a lucra pentru a-și realiza obiectivele, a termina școala/facultatea sau de a se concentra pe îngrijirea copiilor pe care deja îi au. Este un sentiment realist pe care îl simt după ce trec printr-o perioadă grea din viață și obțin o rezolvare. Această ușurare poate fi un prim pas în obținerea unui final pentru experiența avortului; femeia poate începe să privească cu optimism în viitor și poate chiar simți dorința de a face unele schimbări în viață.

lucruri pe care le gandesc femeile dupa un avort

2. Sentiment de pierdere

"Mi-am dorit cu adevărat să pot duce sarcina la capăt, însă nu aveam stabilitatea financiară necesară. După avort m-am simțit pustiită și singură pentru că a urmat și o despărțire de partenerul meu."

Pentru unele femei un avort este trăit sub forma unui sentiment de pierdere care poate veni din motivele care le-a determinat să decidă terminarea sarcinii sau din lucrurile care s-au petrecut în același timp. De exemplu, o despărțire, o izolare de oamenii care te pot susține, pierderea încrederii în prieteni, familie și parteneri. Acest sentiment de pierdere poate implica o perioadă de întristare pentru ca tu să poți explora semnificația sarcinii și să încorporezi experiența avortului în călătoria vieții. Corpul poate trece de asemenea prin unele schimbări hormonale care îți pot afecta starea emoțională imediat după avort. La început ai putea simți negarea, fiind urmată de depresie și furie. În timp însă va veni și acceptarea. Încearcă să nu te îngrijorezi prea mult dacă ești tristă și acceptă îndurerarea ca parte din viață.

3. Vinovăție

"Mă simt egoistă. Mă simt stupid că am rămas gravidă de la bun început. Înainte de astea nu am crezut niciodată în avort. Mi-am dezamăgit familia, dar și pe mine însămi."

Nu ai niciun motiv să te simți vinovată sau rușinată pentru că ai făcut un avort și nu trebuie să simți că ai greșit cu ceva. Ești singurul expert în ceea ce privește propria ta viață și pur și simplu ai încercat să iei cea mai bună decizie la momentul respectiv. Dacă te simți vinovată poate fi de ajutor să analizezi motivele care te-au determinat să întrerupi sarcina și circumstanțele de atunci; aceste motive îți pot spune multe despre ce conta pentru tine. Întreabă-te dacă acele motive încă sunt valide pentru tine, iar dacă da, poate ar trebui să identifici situațiile care par încă nerezolvate. Mai exact ce anume din trecut nu ai reușit să depășești pe plan mental. Întreabă-te ce ai putea face ca să rezolvi situația și ce poți învăța, precum și ce credințe, valori sau standarde folosești ca să te ghideze. Sunt încă valabile? Nu în ultimul rând, învață să te ierți. Poate fi dificil și va depinde de ce îți spui ție însuți sau de ce faci pentru tine. Nu te pedepsi, iar dacă continui să te simți vinovată, poate fi de ajutor un terapeut.

4. Furie

"Mă simt furioasă pe mine pentru că nu am folosit mijloace contraceptive. Mă simt furioasă pe partener deoarece m-a obligat să fac un avort. Sunt furioasă pe părinții mei pentru că nu m-au susținut. Sunt furioasă pe mine însumi că le-am permis altora să mă facă să mă simt ca și cum nu am de ales."

Unele femei se pot simți furioase cu privire la aspecte legate de situația complexă care privește o sarcină neplanificată. Poate fi util să îți recunoști furia și să descoperi probleme subiacente. Vei ști astfel cum să îți exprimi sentimentele și cum poți evolua pornind de la acea experiență. Află pe cine ești furioasă, ce a făcut persoana respectivă de te-a înfuriat, cum i-ai răspuns la momentul acela și cum stau lucrurile între voi în prezent. Dacă furia este canalizată pe o altă persoană decât a ta, găsește modalități constructive de a o comunica; în acest mod poate fi ameliorată intensitatea sentimentelor. Furia poate fi transformată într-o emoție pozitivă și constructivă sau poate fi menținută și va conduce la durere pentru tine și cei din jur. Dacă ești furioasă pe tine însăți, ia în considerare ce ai face diferit dacă te-ai confrunta din nou cu această situație, pentru a putea fi capabilă să te comporți diferit în viitor.

5. Regret

"Mi-a spus că asta îi va distruge viața. Am făcut avortul, dar nu mi-am dorit de fapt să fiu acolo - chiar am luat multivitamine pentru sarcină în dimineața intervenției. M-am simțit forțată să fac asta. Nu eram pregătită să întrerup sarcina și mi-a părut rău că am ajuns în acel punct."

Uneori după un avort o femeie poate să se gândească că a făcut alegerea greșită. Și-ar putea dori să nu fi terminat sarcina. Regretul este o emoție extrem de des resimțită atunci când decizia de întrerupere a sarcinii a fost dificil de luat sau influențată de presiunea din partea unui partener sau a altui membru de familie. Deși este important să recunoști sentimentele negative pe care le trăiești, întreabă-te cum ai fi arătat în ipostaza de părinte? Poți găsi vreun rezultat pozitiv al acestei experiențe? Ai învățat ceva din ea? Gândește-te la sentimentele negative și întreabă-te dacă sunt asociate unor alte probleme precum cele din relație, schimbări în viață, familie care nu susține, stigmat social sau dificultăți în gestionarea unor probleme de viață.

6. Puternică pentru că am putut să iau o decizie

"Când am aflat de sarcină, am știut imediat ce vreau să fac. Nu a existat niciun fel de proces de deliberare. Un bebeluș nu era ceea ce îmi doream. M-am simțit eliberată și încântată că oamenii din jur mi-au oferit tot sprijinul. Nu am regretat niciodată că am avortat atunci."

Decizia de avort poate fi una complexă și influențată de mulți factori, inclusiv de valori, credințe, relații, loc de muncă, studii, stabilitate financiară, vârstă, mărimea familiei și istoric cultural. Uneori este prima decizie majoră din viața unei femei și poate conduce la alte decizii la fel de importante. Însă în loc să fie resimțită drept copleșitoare, poate fi resimțită drept o decizie care îți dă putere. Îți permite să atingi un nivel de control asupra vieții și corpului tău despre care nu știai că exista în trecut. Implică, desigur, un proces de analiză a tuturor aspectelor de viață și a sentimentelor asociate acestora.

Sfatul specialistului

Doamna Sabina Cosca, psihoterapeut sistemic de familie și cuplu, consilier și coach, coscasabina@gmail.com, Tel. 0741.233.942, Facebook: Psihoterapie sistemica de familie si cuplu:

Decizia de a întrerupe viaţa care creşte în tine este foarte dificilă, chiar dacă este uneori cea mai evidentă alegere pe care o poţi face. Este extrem de greu să treci prin toată această poveste atât emoţional cât şi fizic.
Rănile fizice trec, însă rănile emoţionale nu se vindecă la fel de uşor. Acestea rămân şi lasă semne adânci în sufletul nostru, semne ce ne schimba ca femei, uneori pe viaţă.
Atât înainte cât și după experienţa avortului femeia are nevoie de suport emoţional, de înţelegere, de iertare, de acceptare.
Aceasta include 3 etape normale:
șoc/negare;furie/vina/depresie;acceptare.

lucruri pe care le gandesc femeile dupa un avort

Cele mai intalnite simptome post-avort sunt:
• şoc/negarea experienţei
• furie
• vinovăţie
• depresia
• evitare
• anxietatea
• regretul
• teama că nu va putea deveni mamă din nou
• ruşinea
• refuzul de a se gândi sau de a vorbi despre această experienţă

Cum putem ajuta femeile care au trecut printr-un avort:

- consilierea psihologică este necesară atât înaintea unui avort, cât şi după acesta, inclusiv în avorturile spontane, pentru începerea procesului de vindecare

- efectele după trauma unui avort sunt deosebit de grave, femeia purtând cu sine trauma chiar şi la sarcinile următoare, existând posibilitatea de a o transmite şi fătului.

- sprijin puternic din partea partenerului sau/ şi a familiei, împărtăşirea durerii şi a experienţei traumatizante pentru a nu crea condiţii propice instalării depresiei

- păstrarea echilibrului în cuplu după un avort
Acest lucru nu este tocmai ușor de obținut, însă poate fi realizat dacă ambii parteneri dau dovadă de maturitate, dacă se iubesc și se susțin unul pe celălalt. Femeia trebuie susținută din toate punctele de vedere, nu trebuie învinovățită deoarece acest lucru îi va afecta starea psihică și mai mult și ar fi ideal dacă această întrerupere de sarcină ar putea fi privită de către ambii parteneri, nu ca o pierdere, ci ca pe un moment de încercare în relația lor
- acordarea timpul necesar pentru vindecarea suferinţei
- găsirea unei surse de energie pozitivă la care să se poata conecta si relaxa
- iertarea de sine, asumarea propriei decizii şi învăţarea unui mod sănătos de a îşi reface viaţa reprezintă ultima etapă a procesului de vindecare

Mulțumim doamnei Sabina Cosca pentru ajutorul acordat în realizarea articolului.  

Surse: www.dailymail.co.uk; www.telegraph.co.uk; www.childrenbychoice.org.au

Noutati de la Qbebe

INSCRIE-TE la newsletter-ul Qbebe si primesti ultimele noutati.

Email
Data nasterii bebelusului    
 

Articole asemanatoare

Varicela in timpul sarcinii Varicela in timpul sarcinii
Sarcina toxica - Disgravidie Sarcina toxica - Disgravidie
Placenta Praevia - cauze, complicatii si tratament Placenta Praevia - cauze, complicatii si tratament
Durerile de spate din timpul sarcinii Durerile de spate din timpul sarcinii

Articole Lifestyle

A slăbit 150 de kilograme după ce a renunțat la asta A slăbit 150 de kilograme după ce a renunțat la asta
Femeia din zodiac de care se vor îndrăgosti toți bărbații în 2019 Femeia din zodiac de care se vor îndrăgosti toți bărbații în 2019
Dry manicure, trendul HOT din 2018. Uite cum obții acasă această manichiură Dry manicure, trendul HOT din 2018. Uite cum obții acasă această manichiură
Cum ascund bărbații că te iubesc în funcție de zodie Cum ascund bărbații că te iubesc în funcție de zodie

Alte articole care te-ar putea interesa


Editorial Qbebe
scris de Qbebe
Au început înscrierile la Ora de Dezvoltare! Seminar gratuit pentru părinții responsabiliAstfel, Marți, pe 30 octombrie, de la ora 17.00, la Teatrul Elisabeta , la Ora de Dezvoltare, fiecare părinte este invitat să devină un maestru al dezvoltării copilului, cu informații utile, importante și necesare obținute...

Lista gradinite

Cauta o gradinita in orasul tau

Retete culinare
Editorial Qbebe
scris de Cristina Fotescu
Recenzie carte: Programul de 90 de minute de somn pentru bebelusiAuzisem ca este bine sa scrii si lucruri pozitive dar si negative intr-o recenzie ... Dar am decis sa scriu in stilul meu, asa ca am preferat sa scriu totul la scurt si la obiect. Prin urmare: 1. Foarte util planul NAPS...
Qbebe Horoscop saptamanal
Qbebe Funny

Naste natural

10 lucruri interzise de catre medici in timpul sarcinii

10 lucruri interzise de catre medici in timpul sarcinii

Pentru multe dintre viitoarele mamici, perioada sarcinii poate fi una foarte
MAI MULT

Dupa 6 avorturi spontane, o femeie devine mama primind un ajutor nesperat

Dupa 6 avorturi spontane, o femeie devine mama primind un ajutor nesperat

Exista speranta chiar si atunci cand crezi ca nimic nu mai este posibil. Iata
MAI MULT

Ratele nasterilor prin cezariana au crescut alarmant, conform unui studiu la nivel global. Ce recomanda Organizatia Mondiala a Sanatatii

Ratele nasterilor prin cezariana au crescut alarmant, conform unui studiu la nivel global. Ce recomanda Organizatia Mondiala a Sanatatii

Nasterile prin cezariana au atins un
MAI MULT

Bebee

Cele-mai-grele-luni-de-sarcină-sunt-primele-3----află-de-ce

Cele mai grele luni de sarcină sunt primele 3 – află de ce

Perioada sarcinii este foarte frumoasă, dar în același timp și delicată.
MAI MULT

alaptare

Cât se alăptează un nou-născut?

Alăptarea este modul prin care un nou-născut este hrănit de către mama sa cu
MAI MULT

Înotul-dezvoltă-copiii-într-un-mod-armonios

Înotul dezvoltă copiii într-un mod armonios

Beneficiile înotului sunt nenumărate, iar cei mici ar trebui să învețe de
MAI MULT

Cum-tratăm-scurgerile-vaginale-din-timpul-sarcinii

Cum tratăm scurgerile vaginale din timpul sarcinii

Scurgerile vaginale sunt secreţii ale organelor genitale, cu rol de apărare
MAI MULT

sigur.info-fii sigur pe net